Insurers' Guarantee Fund moral damages caps: violation of Civil Code full reparation principle and ECtHR proportionality standards in road accident death claims

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.12.2019, sub nr. unic de dosar x/2019, reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat:

- În principal, anularea deciziilor nr. 21614 şi nr. 21700, emise în data de 18.11.2019 cât şi a deciziei necomunicată încă dar în baza căreia a fost virată suma stabilită către petenta C. şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate;

- În subsidiar, modificarea deciziilor nr. 21614 şi nr. 21700, emise în data de 18.11.2019, comunicate la data de 27.11.2019/29.11.2019 (data poştei) dar şi a celei care urmează a fi comunicată, obligarea pârâtului la emiterea unor noi decizii sau obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele menţionate în decizii, după cum urmează:

- Către C. - mama defunctului suma în cuantum de 380.717 RON reprezentând daune morale (450.000 RON solicitaţi - 69283 încasaţi =380.717Iei)

- Către B. (concubina defunctului), suma de 442.098 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 2438,22 RON diferenţa daunelor materiale;

- Către A. (unchiul defunctului) suma în cuantum de 449.650 RON daune morale.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1403 din data de 23 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat, în parte, Decizia nr. 21614/18.11.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtului la plata către reclamanta B. a daunelor morale în cuantum de 80.000 RON şi a respins, în rest, cererea reclamantei B. ca fiind neîntemeiată.

A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C. de anulare a Deciziei nr. 22449/16.01.2020 emisă de pârâtul FGA, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi cererea de anulare a Deciziei nr. 21700/18.11.2019 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1403 din data de 23 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că primul motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"(...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau se întemeiază pe motive contradictorii (...)", iar cel de-al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume:

"(...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În ceea de priveşte primul motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) se arată că prin hotărârea atacată prima instanţă nu a explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat pentru a diminua daunele morale solicitate de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, astfel cum ar fi fost obligată să facă pentru a putea considera ca hotărârea atacată este motivată, în conformitate cu exigenţele impuse de către legiuitor.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) se arată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 1391 C. civ.

În acest sens, menţionează că în conformitate cu dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ.:

"(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu" legiuitorul a instituit o prezumţie privind existenţa durerii încercate prin moartea victimei de către mamă, şi anume, de recurenta C..

Totodată, soluţia pronunţată cu privire la această recurentă este în contradicţie şi cu aspectele reţinute în considerentele hotărârii:

"Ghidul utilizat de către pârâtă pentru cuantificarea daunelor cuvenite reclamanţilor reprezintă o procedură internă care a intenţionat probabil a valorifica jurisprudenţa instanţelor din România, în conformitate cu dispoziţiile Normei citate, însă nu poate fi reţinut ca atare, în condiţiile în care nu există o astfel de trimitere la o jurisprudenţa constantă, pe de o parte, iar pe de altă parte, fiind cunoscută practica neunitară a instanţelor în această materie tocmai datorită elementului subiectiv şi factorului specific fiecărui caz în parte."

Or, cu toate că, chiar instanţa de judecată a reţinut acest aspect, ea a considerat că suma acoradată acestei recurente, sumă care a fost calculată potrivit Ghidului antementionat, este o sumă justă, Decizia emisă de pârâtă fiind una temeinică şi neimpunâdu-se anularea ei.

Cu privire la recurentul A., prima instanţă a reţinut că:

"(...) Curtea constată că deşi se solicită acordarea sumei de 449.650 RON daune morale pentru decesul nepotului sau nu s-a argumentat şi nici dovedit sub niciun aspect în ce măsură reclamntul A. avea o legătură de afectivitate cu nepotul major şi în ce mod decesul acestuia l-a afectat. Acordarea de despăgubiri nu poate fi fundamentată în abstract doar pe relaţia de rudenie, în lipsa unor probe certe ale suferinţelor pretinse a fi produse prin decesul nepotului. Curtea subliniază ca instanţa nu stabileşte daunele morale în mod arbitrar, ci reparaţia acordată trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date (...), deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire."

Or, atât timp cât prima instanţă a înţeles să enumere care sunt criteriile pe care trebuia să le aibă în vedere în momentul în care analiza dacă suma solicitată de acest recurent cu titlu de despăgubire pentru durerea încercată ca urmare a decesului nepotului acestuia, nu le-a raportat în niciun fel la cauza dedusă judecăţii, la argumentele învederate prin contestaţia formulată şi nici la probatoriul care a fost administrat în cauză.

În continuare, recurentul-reclamant învederează că prin contestaţia formulată au fost arătate care sunt argumentele care justifică acordarea despăgubirilor în cunatumul solicitat, şi anume:

"Relaţia lui D. cu unchiul său, contestatorul A., a fost una ca între fiu şi tată. D. fiind crescut de mama sa, în lipsa unui sprijin patern, s-a ataşat atât de mult de unchiul său încât acesta afirma că "eram pentru D. ca un tată". "Aşa cum afirma unchiul său, era un bun meseriaş în domeniul auto, fiind apreciat pentru calităţile sale şi în străinătate. Durerea unchiului este mare, în contextul în care acesta a ridicat maşina în care a murit D. de la locul accidentului, rămânâdu-i întipărite în minte imaginile cumplitei morţi pe care a avut-o nepotul său. S-a ocupat împreună cu concubina de demersurile de înhumare a lui D., mama acestuia fiind atât de distrusă încât cu greu a putut să participe la înmormântare."

Printr-o altă critică, recurenţii-reclamant au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, atât în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale invocate în solicitările de daune materiale, cât şi cele prevăzute de art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Astfel, nu pot fi primite afirmaţiile că practica depusă relevă un cuantum de 69.283 RON pentru mamă şi 80.000 RON pentru soţie (relaţia dintre victimă şi reclamanta recurentă B. trebuie să fie asimilată relaţiei dintre soţi având în vedere că aceştia erau împreuna de 15 ani şi formau o familie, chiar dacă nu au fost căsătoriţi în mod oficial) deoarece, din practica judiciară media pentru rude de gradul I se află în jurul valorii de 250.000 de RON, aceeaşi sumă fiind media şi pentru soţi, cu mult peste ceea ce au acordat magistraţi Curţii de Apel.

Este adevărat faptul că despăgubirile, cu titlu de daune morale, nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni astfel un folos material injust pentru persoanele păgubite, însă nici nu pot fi acordate într-un cuantum care să creeze o situaţie injustă ca în speţa de faţă, prin raportare la prejudiciul suferit de către recurenţi, prin decesul intempestiv al soţului, fiului, respectiv nepotului recurenţilor-reclamanţi.

Consideră că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care recurenţii-reclamanţi le-au îndurat şi urmează să le îndure în continuare.

Or, sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter nerealist, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă şi sporirea nevoilor de trai, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă şi la integritate fizică al persoanei, precum şi consecinţele faptei ilicite în viaţa victimelor directe.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea deciziilor nr. 21614/18.11.2019, emisă la cererea petentei B., nr. 21700/18.11.2019, emisă la cererea petentului A. şi a deciziei nr. 22449/16.02.2020, emisă la cererea petentei C..

Prima instanţă a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanta B., a anulat, în parte, Decizia nr. 21614/18.11.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul admiterii în parte a cererii de obligare a pârâtului la plata către reclamanta B. a daunelor morale în cuantum de 80.000 RON şi a respins, în rest, cererea reclamantei B. ca fiind neîntemeiată; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C. de anulare a Deciziei nr. 22449/16.01.2020, emisă de pârâtul FGA şi cererea formulată de reclamantul A. de anulare a Deciziei nr. 21700/18.11.2019, emisă de pârâtul FGA.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurenţilor-reclamanţi conform cărora prima instanţă nu ar fi explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat pentru diminuarea daunelor morale solicitate, având în vedere că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1391 din C. civ. şi neaplicarea prevederilor art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Astfel, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ.:

"Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Conform art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamanţilor prin decesul unui membru al familiei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Revenind la aspectele concrete ale speţei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod greşit cererea de anulare a deciziei nr. 22449/16.01.2020 prin care s-a acordat recurentei-reclamante C. suma de 75.097 RON cu titlu de daune morale, reţinând că nu a fost depus niciun mijloc probator care să susţină alegaţia acesteia că ar fi avut nevoie de tratament psihiatric în urma decesului fiului său, după cum nu au fost substanţiate nici celelelate aspecte privind intensitatea legăturii dintre fiul major şi reclamantă şi nici cu privire la impactul devastator al decesului fiului asupra echilibrului emoţional al reclamantei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod greşit nu a reţinut că aceasta a fost traumatizată sufleteşte având în vedere că un părinte nu poate trece uşor peste pierderea fiului său, indiferent de vârsta acestuia, iar durerea este de neimaginat.

În contextul faptic, FGA nu se putea raporta la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depăşirea pragului stabilit prin Decizia nr. 22449/16.01.2020 adoptată de FGA, act cu o forţă juridică inferioară C. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă contravine şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Instanţa supremă reţine că dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, pentru prejudiciul moral suferit de recurenta-reclamantă C., din perspectiva criteriului echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, pentru o reparaţie echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale în valoare majorată de la 75.097 RON, la 100.000 RON.

Cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 21700/18.11.2019 prin care s-au acordat recurentului-reclamant A. daune materiale în cuantum de 350 RON, prima instanţă a reţinut că unchiul nu este beneficiarul unei obligaţii de întreţinere din partea victimei, precum şi faptul că nu există posibilitatea administrării unui probatoriu care să releve existenţa unei legături de afecţiune între solicitantul daunelor morale şi victimă.

Or, în acest caz, Înalta Curte constată că existenţa unei legături de afecţiune nu poate fi analizată prin raportare la existenţa unei obligaţii de întreţinere cum în mod greşit a reţinut prima instanţă ci, trebuie avută în vedere durerea unchiului, în contextul în care acesta a ridicat maşina în care a murit D. de la locul accidentului, elementele care au condus la decesul nepotul său, precum şi implicarea acestuia în procedura de înhumare a defunctului. De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi faptul că tânărul decedat a crescut fără tată, în preajma unchiului său şi împreună au dezvoltat o relaţie "tată - fiu".

În acest context, Înalta Curte apreciază că, pentru prejudiciul moral suferit de recurentul-reclamant A., din perspectiva criteriului echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, pentru o reparaţie echitabilă din punct de vedere legal, se impune anularea deciziei nr. 21700/18.11.2019 şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului A. prin care să-i acorde suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale.

Cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 21614/18.11.2019, prin care s-a acordat recurentei-reclamante FGA suma de 5.464 RON cu titlu de daune materiale, prima instanţă a reţinut existenţa unei vieţi de familie de facto, de durată (15 ani), constantă, continuă, reciprocă între reclamanta B. şi defunct, precum şi faptul că s-a dovedit impactul emoţional deosebit de puternic al pierderii partenerului reclamantei B. asupra stării sale psihice şi care a determinat o modificare totală a stilului de viaţă personal, cu implicaţii sociale, economice, emoţionale, psihice. Pierderea partenerului de viaţă în condiţiile tragicului accident a creat un gol în sufletul recurentei-reclamante, valoarea astfel lezată prin decesul numitului D. fiind de o importanţă crucială - viaţa parternerului - iar consecinţele psiho-emoţionale fiind din cele mai grave.

Concluzionând, prima instanţă a reţinut că recurentei-reclamante i-a fost afectată întreaga existenţă, viaţa emoţională, afectivă, traiul de zi cu zi alaturi de partenerul său, viaţa de familie, statutul economic şi social, viitorul proiectat al existenţei sale lângă partenerul său de 15 ani, iar prin raportare la caracterul fundamental al valorilor morale afectate, nivelul intensităţii la care au fost afectate aceste valori este deosebit de ridicat, afectarea ireversibilă a vieţii reclamantei, se impune repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de aceasta.

Însă, cu privire la cuantumul concret al despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamantei B. pentru prejudiciul moral suferit, din perspectiva criteriului echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită, Înalta Curte apreciază că pentru o reparaţie echitabilă din punct de vedere legal, se impune acordarea unor daune morale în valoare majorată de la 80.000 RON, la 100.000 RON.

În concluzie, aspectele invocate de recurenţii-reclamanţi prin calea de atac exercitată sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, având în vedere că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

7. Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţii C. şi A., va majora cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei B. de la 80.000 RON la 100.000 RON, va anula, parţial, decizia nr. 22449/16.01.2020 şi va majora cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei C. de la 75.097 RON la 100.000 RON, va anula decizia nr. 21700/18.11.2019 şi va obliga pârâtul să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului A. prin care să-i acorde suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale. Se vor menţine restul dispoziţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 1403 din 23 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite, în parte, cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţii C. şi A..

Majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei B. de la 80.000 RON la 100.000 RON.

Anulează, parţial, decizia nr. 22449/16.01.2020 şi majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea reclamantei C. de la 75.097 RON la 100.000 RON.

Anulează decizia nr. 21700/18.11.2019 şi obligă pârâtul să emită o nouă decizie în favoarea reclamantului A. prin care să-i acorde suma de 20.000 RON cu titlul de daune morale.

Menţine restul dispoziţiilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.