Standing as insurance creditor for pre-ownership damage in financial leasing under Policyholders' Guarantee Fund law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the appellate decision, remanding the case for a new hearing, thereby leaving the lower court's dismissal of the claim suspended pending retrial. The dispute involved a commercial company challenging a decision by the Policyholders' Guarantee Fund, which had refused indemnity claims for total vehicle damage arising from a 2013 insured event; the core factual issue was whether the applicant, who was the lessee-user of the vehicle and named insured but not yet the registered owner at the time of the incident, possessed the legal standing of an "insurance creditor." The Court found that the lower court erroneously applied the substantive law by ignoring the specific terms of the lease agreement and insurance policy, which allocated risks to the user and designated the applicant as the insured party, thereby establishing its status as an insurance creditor under Article 4(1)(b) of Law No. 213/2015. Consequently, the Court determined that the first-instance judgment was rendered without proper substantive examination of the claims, necessitating a retrial under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code and Article 20(1) of Law No. 554/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 alin. (1) lit. b) Legea nr. 213/2015, art. 1312 din C. civ, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, art. 498 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 554/2004; Standing as insurance creditor for pre-ownership damage in financial leasing under Policyholders' Guarantee Fund law: The dispute involved a commercial company challenging a decision by the Policyholders' Guarantee Fund, which had refused indemnity claims for total vehicle damage arising from a 2013 insured event; the core factual issue was whether the applicant, who was the lessee-user of the vehicle and named insured but not yet the registered owner at the time of the incident, possessed the legal standing of an "insurance creditor." The Court found that the lower court erroneously applied the substantive law by ignoring the specific terms of the lease agreement and insurance policy, which allocated risks to the user and designated the applicant as the insured party, thereby establishing its status as an insurance creditor under Article 4(1)(b) of Law No. 213/2015. Consequently, the Court determined that the first-instance judgment was rendered without proper substantive examination of the claims, necessitating a retrial under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code and Article 20(1) of Law No. 554/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the procedural basis for the High Court's jurisdiction and power to issue the final order in the administrative appeal.
Serves as the main ground for the verdict, justifying the admission of the appeal and the quashing of the lower court's decision due to the erroneous application of substantive law.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 24961/05.11.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de plată a despăgubirii, pentru evenimentul asigurat petrecut la data de 9.07.2013, respectiv 31.555,6 euro echivalentul a 140.106,86 RON, reprezentând dauna totală de 39.444,50 Euro- 20% epava cu titlu de despăgubire, precum şi a dobânzii legale asupra acestei sume cu începere de la data de 19.08.2013 şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei, la data prezentei în cuantum de 24.364,20 RON; 35 euro/zi de întârziere cu începere de la data de 19.08.2013 şi până la data plăţii efective în echivalent în RON la data plăţii despăgubirii solicitate la petitul 1, cu titlu de prejudiciu suplimentar reprezentat de costul depozitării epavei la terţul B., Franţa, precum şi 11.932,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, xerocopii, traduceri înscrisuri).
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 956 din data de 18.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 956 din data de 18.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept substanţial (art. 4 alin. (1) lit. b) Legea nr. 213/2015, art. 1270, art. 1295 din vechiul C. civ.) fiind întrunite exigenţele art. 488 alin 1 pct. 6, 8 C. proc. civ., justificat de faptul că are calitate de creditor de asigurare.
În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că a dovedit prin înscrisuri (contractul nr. x, factura finală de achiziţie a acestuia, seria x nr. x/10.07.2013), că a achiziţionat semiremorca cu nr. de înmatriculare x ce a devenit astfel proprietatea acesteia, subsecvent finalizării contractului de leasing încheiat cu C. nr. 28032/14.05.2009.
Aserţiunile primei instanţe sub cuvânt că transferul dreptului de proprietatea ar fi realizat doar la data încasării integrale a ratelor şi valorii reziduale, contravin contractului dintre recurenta-reclamantă şi C. nr. 28032/14.05.2009 precum şi art. 1295 vechiul C. civ., conform căruia vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.
Prin urmare, aşa cum există mandat fără reprezentare, se recunoaşte şi reprezentarea fără mandat, ori societatea de leasing a arătat că înţelege, în temeiul art. 1311 alin. (1), art. 1312 din C. civ., ca recurenta-reclamantă să depună eforturi pentru a obţine de la societatea de leasing, ratificarea cu efect retroactiv a cererii formulate pentru acordarea de despăgubiri, pentru evenimentul asigurat din data de 9.07.2013, respectiv avarierea/distrugerea semiremorcii cu nr. de înmatriculare x, ocazionată la 9.07.2013, datorată de societatea de asigurare în virtutea contractului de asigurare CASCO/poliţa x/14.08.2009.
În condiţiile arătate, există un refuz nejustificat al autorităţii pârâte, cenzurabil prin prisma art. 18 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 şi constrângerea judiciară a pârâtei de a dispune achitarea despăgubirilor materiale integrale, a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată justificate.
Cum sub aspectul violării şi aplicării greşite a legii de către prima instanţă sunt întrunite astfel exigenţele prevăzute de art. 488 pct. 6 teza a I-a, art. 498 alin. (1) C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, întrucât cauza nu a fost dezbătută pe fond în primă instanţă.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 24961/05.11.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de plată a despăgubirii, pentru evenimentul asigurat petrecut la data de 9.07.2013, respectiv 31.555,6 euro echivalentul a 140.106,86 RON, reprezentând dauna totală de 39.444,50 Euro- 20% epava cu titlu de despăgubire, precum şi a dobânzii legale asupra acestei sume cu începere de la data de 19.08.2013 şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei, la data prezentei în cuantum de 24.364,20 RON; 35 euro/zi de întârziere cu începere de la data de 19.08.2013 şi până la data plăţii efective în echivalent în RON la data plăţii despăgubirii solicitate la petitul 1, cu titlu de prejudiciu suplimentar reprezentat de costul depozitării epavei la terţul B., Franţa, precum şi 11.932,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, xerocopii, traduceri înscrisuri).
Prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă că, reclamanta nu este creditor de asigurare şi nici persoană vătămată în sensul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Sub acest aspect se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia primei instanţe, pe care o apreciază ca fiind nelegală, şi constată că susţinerile recurentei-reclamante, centrate pe existenţa calităţii acesteia de creditor de asigurare, sunt fondate.
În ceea ce priveşte noţiunea de "creditor de asigurare", aceasta este reglementată de prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, conform cărora:
"creditorii de asigurări sunt, după caz:
(i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;
(ii) beneficiarul asigurării - terţa persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;
(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă."
Prin urmare, categoria "creditor de asigurare" include persoana îndreptăţită a primi sume de bani în temeiul unui contract de asigurare, fie pentru că este persoana asigurată, fie pentru că este beneficiarul asigurării, fie că este persoana păgubită. Totodată, legea stipulează clar că poate fi creditor de asigurare atât persoana fizică, cât şi persoana juridică, fără a face diferenţă între domeniul în care activează persoana juridică.
Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile contractului de leasing nr. x/14.05.2009 încheiat între C. S.A. (în calitate de finanţator) şi S.C. A. S.R.L. (în calitate de utilizator) factura finală de achiziţie seria x nr. x/10.07.2013 a semiremorcii cu nr. de înmatriculare x, poliţa de asigurare nr. x privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii şi furt, prin care s-a stabilit că asiguratul este A. S.R.L., beneficiarul este S.C. C., precum şi faptul că poliţa a fost cesionată către aceasta.
De sigur, din cuprinsul contractului de leasing nr. x/14.05.2009 încheiat între C. S.A. în calitate de finanţator şi S.C. A. S.R.L. în calitate de utilizator rezultă că la capitolul "Exercitarea dreptului de opţiune de către utilizator" se precizează că dreptul de proprietate se va transfera "de la Finanţator la Utilizator numai după încasarea integrală de către Finanţator a ratelor de leasing, a valorii reziduale, precum şi a îndeplinirii celorlalte obligaţii de către Utilizator faţă de Finanţator."
Din cuprinsul Poliţei nr. x/14.08.2009 rezultă că aceasta a fost încheiată de către D. şi îi sunt aplicabile condiţiile de asigurare cod x, asigurat este A. S.R.L., beneficiar este C. S.A., iar din cuprinsul facturii x/10.07.2013 rezultă că aceasta avut scadenţă la 26.08.2013, valoarea reziduală fiind încasată la data de 11.09.2013 - conform extrasului C. .
Înalta Curte constată că într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data 09.07.2013, dată la care recurenta-reclamantă avea calitatea de utilizator al semiremorcii cu numărul de înmatriculare x, aşa cum a reţinut şi intimatul-pârât în Decizia nr. 24961/05.11.2020, însă prin contractul de leasing financiar nr. x/14.05.2009 la pct. 4.1. II) se menţionează în mod expres că "riscurile legate de bun vor rămâne în sarcina utilizatorului", iar în poliţa de asigurare asiguratul este definit ca fiind persoana fizică sau juridică care foloseşte autovehiculul în baza contractului de leasing şi stabileşte în sarcina acestuia o serie de obligaţii.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că atât timp cât din cuprinsul poliţei de asigurare rezultă în mod cert că asigurat este A. S.R.L., iar în situaţia în care sunt datorate despăgubiri pentru evenimente asigurate produse înainte de a opera transferul dreptului de proprietate acestea se cuvin asiguratului/beneficiarului înscris în poliţa de asigurare, recurenta-reclamantă a dovedit calitatea de creditor de asigurare, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, precum şi faptul că la data formulării cererii de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor - 23.02.2016 deţinea şi dreptul de proprietate asupra semiremorcii cu nr. de înmatriculare x.
Relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2199 din C. civ. potrivit cărora: Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.
În acest context, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără cercetarea pe fond a cererii deduse judecăţii, motiv pentru care o va casa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza actul administrativ supus cenzurii prin prisma cererii de chemare în judecată, precum şi toate apărările şi susţinerile părţilor.
7. Temeiul de drept al soluţiei
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate pot determina casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, aşa încât, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 956 din 18 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.