Banking credit conditions for visually impaired customers as discriminatory under anti-discrimination ordinance and UN Convention on Rights of Persons with Disabilities

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.11.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. a solicitat, în principal, anularea hotărârii contestate şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, o reindividualizare a sancţiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii cu măsură avertismentului sau, cel puţin, la reducerea cuantumului amenzii către minimul prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, respectiv 1.000 RON.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 672 din data de 23.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 672 din data de 23.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia primei instanţe, condiţia mandatului autentificat notarial reprezintă o sarcină mult prea oneroasă, excesivă şi discriminatorie în raport de actul ce urma a fi încheiat ulterior (un contract de credit sub semnătură privată, căreia legea însă îi conferă caracter de titlu executoriu, la fel ca şi în cazul actelor autentice), omiţând că raţiunea acestei cerinţe era aceea de a proteja în primul rând interesele consumatorului ce suferă de o dizabilitate vizuală, cât şi de a se asigura respectarea de către entitatea bancară a obligaţiilor de natura prudenţială şi de administrare a riscurilor.

Astfel, există anumite particularităţi ale produselor şi serviciilor financiare, dar şi o serie de dispoziţii legale ce trebuie respectate cu stricteţe, şi de la care ar fi trebuit să pornească analiza instanţei de fond cu ocazia verificării dacă anumite condiţii speciale/suplimentare solicitate în cazul reclamantului intra sau nu sub incidenţa prevederilor privind combaterea discriminării.

Astfel, instituţiile de credit îşi desfăşoară activitatea într-un cadru reglementat cu stricteţe, revenindu-le o serie de obligaţii de natură prudenţială şi de administrare a riscurilor. Aceasta presupune ca, ori de câte ori oferă un produs sau un serviciu bancar, au obligaţia să se asigure că acestea corespund reglementarilor legale sub toate aspectele.

Orice serviciu şi produs bancar trebuie să aibă la bază un raport contractual, ceea ce înseamnă că între bancă şi clientul său trebuie să se încheie/semneze toate documentele contractuale. Aceste documente/acte au rolul de a informa clientul în legătură cu caracteristicile produsului şi serviciului pe care îl achiziţionează, de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor, de a defini limitele răspunderii contractuale/juridice, de a obţine anumite acorduri specifice din partea clientului, etc.

În plus, inclusiv pe parcursul derulării contractului vor exista diverse interacţiuni între banca/IFN şi client, decurgând atât din specificul contractului, cât şi din obligaţiile legale care le revin părţilor în legătură cu actualizarea periodică a datelor cu caracter personal şi din obligaţiile de informare a clientului pe care banca/IFN le are.

În aceste condiţii, recurenta susţine că a stabilit cerinţe suplimentare pentru accesarea serviciilor şi produselor sale de către o persoană cu dizabilităţi, din necesităţi de natură prudenţială în primul rând pentru beneficiarii produselor, dar şi pentru a se asigura/respecta cadrul normativ în această materie.

Astfel, în procedura de acordare a împrumuturilor către populaţie, angajaţii săi/intermediarii de credite sunt obligaţi să respecte o procedură internă specială, reglementată prin Instrucţiunea de vânzare a creditelor de consum A. S.A. (Cod N2P313, versiunea 3.7).

În cuprinsul acesteia se prevede că în cazul unui client nevăzător (cum este şi cazul petentului), este necesar ca acesta să fie însoţit de o terţă persoană cu procură notarială, în cuprinsul căreia să se menţioneze că mandatarul/însoţitorul are dreptul să-i citească/interpreteze clauzele şi condiţiile de creditare din contract şi eventual să semneze contractul de credit în numele şi pe seama beneficiarului creditului.

În astfel de situaţii, documentele din dosarul de creditare vor fi semnate fie de către client (dacă procura notarială nu conţine şi menţiunea expresă că persoana împuternicită are drept de semnătură în numele clientului), fie de persoana împuternicită (dacă procura notarială conţine şi menţiunea că împuternicitul are drept de semnătură în numele clientului).

În cazul unei persoane nevăzătoare se pune evident problema modului în care consumatorul îşi exprimă consimţământul de a contracta drepturi şi obligaţii în cadrul unui contract de împrumut (a valabilităţii consimţământului unei astfel de persoane). În acest sens, contractarea unui credit bancar nu presupune doar semnarea unui contract, ci inclusiv parcurgerea obligatorie a anumitor etape.

În primul rând, oricărui consumator i se recunoaşte dreptul de a fi informat în mod complet, corect şi transparent asupra posibilităţilor de creditare oferite de societatea bancară.

Înainte de semnarea oricărui contract de credit, consumatorului i se prezintă de către reprezentanţii instituţiei toate elementele esenţiale ale împrumutului (creditul, dobânda, primele, comisioanele, etc), elemente ce pot face chiar obiectul unor negocieri între părţi, semnarea contractului reprezentând manifestarea consimţământului final, liber şi neviciat al clientului, în calitate de împrumutat, cu privire la totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor asumate.

Mai mult, există dispoziţii contractuale exprese cu privire la care consumatorul declara că acceptă contractul doar după ce a luat la cunoştinţă de condiţiile sale. De asemenea, în cuprinsul contractului de împrumut este inserată şi declaraţia clientului potrivit căreia, acesta confirmă faptul că înainte de semnarea contractului a fost informat corect şi complet cu privire la scopul, condiţiile, avantajele şi dezavantajele creditului şi consideră că tipul şi suma totală a creditului sunt cele mai adecvate nevoilor lui şi situaţiei lui financiare.

Or, prin asumarea fără rezerve ale acestor clauze ale contractului de împrumut, consumatorul declară faptul că înainte de semnarea actului de credit a primit toate informaţiile necesare privind costurile împrumutului, avantajele şi dezavantajele încheierii contractului respectiv, confirmând în final că este de acord să primească creditul în condiţiile menţionate, clauza respectivă având valoarea unui proces-verbal de negociere prealabilă semnării contractului.

Ulterior parcurgerii procedurii de informare şi după ce consumatorul s-a hotărât asupra unui anumit tip de împrumut şi a consimţit în mod liber şi neviciat asupra tuturor condiţiilor contractuale, persoana împrumutată trebuie să semneze o serie de documente care însoţesc contractul de împrumut în dosarul de creditare.

Prin urmare, procedura de creditare este una complexă, nu se rezumă doar la semnarea contractului de credit, şi are ca obiectiv principal certitudinea ca orice consumator va fi informat în mod complet, corect şi transparent asupra tuturor condiţiilor de creditare, în vederea exprimării unui consimţământ valabil la semnarea contractului de împrumut, care să nu pună la îndoială validitatea şi valabilitatea acestuia.

Contrar concluziilor instanţei de fond, societatea recurentă nu i-a refuzat/contestat petentului dreptul de a contracta un împrumut pe considerentul că ar fi o persoană nevăzătoare, ci doar i-a explicat acestuia faptul că, fiind nevăzător este necesar ca în procedura de creditare să-şi asigure reprezentarea sa de către o terţă persoană, pe baza unei procuri notariale. Consideră în continuare că această cerinţă este singura care oferă garanţiile necesare din perspectiva asigurării unui consimţământ valabil exprimat de către client, cu ocazia contractării unor astfel de drepturi şi obligaţii ce decurg din contractul de credit.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând anularea hotărârii CNCD, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii, iar în subsidiar reindividualizarea sancţiunii aplicate.

4. Apărările formulate în cauză.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea hotărârii contestate şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, o reindividualizare a sancţiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii cu măsură avertismentului sau, cel puţin, la reducerea cuantumului amenzii către minimul prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, respectiv 1.000 RON.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că pârâtul CNCD a aplicat o sancţiune proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, cu atât mai mult cu cât în discuţie nu este aplicarea amenzii contravenţionale la un nivel maxim, ci la unul intermediar, mediu.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se invocă încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 întrucât cerinţa solicitată intimatului în vederea exprimării unui consimţământ valabil la semnarea contractului de împrumut are o justificare rezonabilă şi obiectivă şi urmăreşte nu doar protejarea intereselor recurentei-reclamante cât şi protejarea unui consumator nevăzător.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. conform cărora "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect s-a pronunţat în limitele învestirii şi a analizat legalitatea Hotărârii nr. 671/23.09.2020 prin care, s-a reţinut că fapta sesizată de petentul B. reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000 şi, pe cale de consecinţă a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON faţă de A. S.A..

În ceea ce priveşte constatarea faptei de discriminare prin restrângerea drepturilor intimatului-pârât, reţinută în sarcina recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că Potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (art. 2 alin. (1), prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Potrivit art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: d) refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract."

În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că din interpretarea dispoziţiilor legale sus-citate rezultă că un tratament diferenţiat poate lua forma unor efecte disproporţionat negative ale unei politici sau măsuri generale care, deşi este formulată în termeni neutri, practică discriminarea împotriva unei anumite persoane sau a unui grup de persoane.

Ca atare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, o conduită activă sau omisivă ce implică orice deosebire, excludere sau restricţie, pe bază de handicap, având ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul economic, constituie discriminare.

Concret, este real faptul că intimatul-pârât prezintă o dizabilitate vizuală, însă soluţia de obligare a acestuia în sensul obţinerii unei procuri notariale în temeiul căreia o terţă persoană să semneze contractul de împrumut şi anexele aferente este în contradicţie cu prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010 care la capitolul de Principii generale (art. 3 alin. (1) lit. a) prevede "respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertăţii de a face propriile alegeri şi a independenţei persoanelor".

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că măsura propusă de recurentul-reclamant contravine principiului autonomiei individuale, în condiţiile în care screanreaderul oferea o soluţie optimă pentru petent de a cunoaşte conţinutul contractului şi al anexelor.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante conform cărora nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea discriminării, având în vedere că intimatului-pârât i s-a aplicat un tratament diferenţiat în procedura de creditare prin excluderea persoanelor nevăzătoare de la posibilitatea de a contracta un împrumut bancar, iar acest tratament a avut ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului de acces la servicii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 672 din 23 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.