Lawfulness of historic monument classification: procedural requirements for on-site verification, expert examination, and official publication under Order No. 2260/2008

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (actualul Ministerul Culturii), anularea Ordinului nr. 2310/23.05.2017, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice a ansamblului Fostului Dispensar al Direcţiei Sanitare Braşov, secţia Dermato - Venerice, situat în strada x nr. 1, mun. Braşov, jud. Braşov, cu 3 subcomponente în categoria monument CI - corp A, CI - corp B şi C2 - pavilion rezerve - doar anvelopanta exterioară, toate in categoria II - arhitectură, grupa valorică B, ordin apreciat ca fiind nelegal de reclamantă, atât din punct de vedere al procedurii adoptării, cât şi din punct de vedere al criteriilor impuse de lege. A solicitat, totodată, reclamanta, obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 24 decembrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii (fost Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale), ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la punctul 1.2. anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, prin care, invocând incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care ordinul a fost nelegal adoptat, iar existenţa acestuia se plasează în afara cadrului legal.

A susţinut societatea recurentă că sunt incidente în cauză Legea nr. 422/2011 privind protejarea monumentelor istorice şi Ordinul nr. 2260/18.04.2008 privind aprobarea normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, iar partea intimată nu a procedat la o verificare la faţa locului, nu a desemnat o comisie în acest sens şi nu a realizat o expertiză tehnică necesară procedurii de clasare, nici anterior demarării procedurii de clasare, nici în timpul derulării acesteia.

Singura expertiză realizată în cauză a fost cea întocmită la cererea reclamantei A. S.R.L., aceasta fiind folosită de partea intimată pentru a dispune clasarea imobilului în discuţie. I se reproşează Ministerului Culturii faptul că nu a întreprins demersuri pentru a analiza situaţia imobilului asupra căruia a declanşat procedura de clasare, iar instanţei de fond împrejurarea că a respins susţinerile reclamantei, ca nemotivate, fără a observa că lipseşte documentaţia aferentă clasării.

A mai arătat recurenta-reclamantă că Ordinul de clasare nr. 2310/23.05.2017 a fost emis pentru imobilul situat pe strada x nr. 1, deşi construcţia respectivă ocupă două numere administrative (1-2), astfel că nu poate fi identificat exact bunul imobil supus clasării, fapt ce conduce la nulitatea ordinului contestat, în opinia A. S.R.L..

Se mai susţine în calea recursului că se impune anularea acestui ordin de clasare şi pentru faptul că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar lipsa publicării implică lipsa efectelor juridice ale ordinului, respectiv lipsa caracterului de act normativ.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministerul Culturii prin care, pe de o parte, a invocat apărări privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, lipsa procedurii prealabile şi tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată, iar din perspectiva aspectelor de fond a solicitat, prin evocarea unor considerente similare celor antamate în faza de judecată a fondului, respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea, drept temeinică şi legală, a sentinţei recurate.

A redat intimatul-pârât textele de lege considerate relevante în cauză, din cuprinsul Ordinului nr. 2260/2008, susţinând că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât hotărârea de clasare se adoptă de către Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, organism ştiinţific de specialitate care funcţionează pe lângă minister.

A mai susţinut intimatul-pârât că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, iar ordinul de clasare a fost emis conform normelor legale incidente, fără ca expertiza efectuată la cererea recurentei să poată fi reţinută ca probă în contra legalităţii ordinului atacat. Se mai arată prin întâmpinare că autorităţile administrative au libertatea de a decide care este soluţia susceptibilă de a răspunde cel mai bine nevoilor generale şi interesului colectiv din mai multe posibile, astfel că, atunci când o comisie naţională ştiinţifică a considerat că imobilul este valoros pentru protejarea patrimoniului naţional, a adoptat corect hotărârea de clasare a acestuia în lista monumentelor istorice, în scopul păstrării şi conservării sale pentru memoria culturală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin Rezoluţia din data de 18 mai 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. 1. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât a criticat, pe calea întâmpinării, modalitatea în care au fost soluţionate, de prima instanţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii şi excepţia inadmisibilităţii. În condiţiile în care partea nu a înţeles să declare recurs împotriva încheierii de şedinţă din 14.06.2018, Înalta Curte nu poate proceda la analiza aspectelor criticate din cuprinsul încheierii pronunţate în acea dată, nefiind legal investită în acest sens.

Pe fondul recursului declarat de A. S.R.L., se reţine că recurenta-reclamantă a susţinut, în cadrul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii primei instanţe, rezultată din următoarele aspecte:

- anterior declanşării procedurii de clasare, dar şi de-a lungul derulării procedurii, partea intimată nu a procedat la o verificare la faţa locului;

- intimatul nu a desemnat o comisie în acest sens şi nu a realizat o expertiză tehnică necesară procedurii de clasare, ce a declanşată printr-o simplă cerere, neînsoţită de documente justificative, iar expertiza realizată de arhitectul B., avută în vedere de intimat cu ocazia procedurii de clasare, a fost realizată la cererea recurentei.

Sub un prim aspect, reţine Înalta Curte că recurenta-reclamantă nu a arătat, punctual, care este textul de lege a cărui încălcare o pretinde în cauză, afirmând că există, la modul general, o încălcare a Legii nr. 422/2001 şi a Ordinului nr. 2260/2008. Această chestiune a fost subliniată şi în hotărârea primei instanţe, fără însă ca recurenta să înţeleagă că, în calitate de titular al acţiunii judiciare în cadrul căreia reclamă nelegalitatea unui act administrativ sau a unei proceduri, este esenţial a identifica normele legale pretins nerespectate.

Înalta Curte reţine că la dosar a fost depusă documentaţia ce a stat la baza emiterii ordinului de clasare contestat, întocmită potrivit prevederilor din capitolul IV al Ordinului nr. 2260/2008. Aspectele sesizate de recurenta-reclamantă, referitoare la absenta unei verificări la fata locului, lipsa desemnării unei comisii şi nerealizarea unei expertize tehnice nu reprezintă chestiuni care să invalideze modalitatea în care s-a derulat, în cauză, procedura de clasare, cât timp norma legală nu impune să fie făcută o verificare la faţa locului, ci doar să fie depuse la dosarul administrativ fotografii ale imobilului, ale împrejurimilor şi ale sitului, după caz, iar depunerea unei expertize tehnice este facultativă (art. 14 alin. (1) pct. 1, lit. d) şi f) din Ordinul nr. 2260/2008).

Totodată, potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) lit. d) din cuprinsul aceluiaşi act normativ:

"Procedura de clasare se declanşează de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, astfel: la cererea sau, după caz, la propunerea: asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;".

Nu se identifică niciun viciu de legalitate a procedurii din perspectiva formulării unei astfel de cereri de către o asociaţie abilitată în acest domeniu, neînsoţită de documente justificative, întrucât simpla cerere este suficientă pentru declanşarea procedurii în cadrul căreia se constituie documentaţia aferentă actului ce va fi emis.

Împrejurarea relevată de recurenta-reclamantă, privind folosirea de către intimat a expertizei tehnice realizate la solicitarea A. S.R.L., nu atrage vicierea procedurii, cât timp o astfel de expertiză este facultativă în cuprinsul documentaţiei tehnice, iar dosarul de clasare conţine, în mod obligatoriu, studiul istorico-arhitectural întocmit de un specialist atestat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în domeniul monumentelor istorice (art. 14 alin. (1) pct. 2 din Ordinul nr. 2260/2008), precum şi actele administrative prevăzute la art. 14 alin. (1) pct. 4 din acelaşi act normativ, ce includ o evaluare a imobilului din punctul de vedere al condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru clasarea în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice.

Relevant în cauză este faptul că expertiza tehnico-judiciară efectuată la instanţa de fond este lămuritoare pentru analiza criteriilor îndeplinite de imobilul asupra căruia s-a dispus clasarea în grupa B, confirmând documentaţia administrativă ce a stat la baza emiterii Ordinului de clasare nr. 2310 din 23.05.2020, iar în recurs nu se regăsesc critici punctuale asupra vreunui viciu de legalitate privitor la includerea imobilului în categoria vizată prin ordinul de clasare contestat în cauză.

Simplele alegaţii ale recurentei-reclamante privind lipsa unei analize temeinice a factorilor responsabili, având drept consecinţă improvizarea unei documentaţii care să justifice clasarea, nu sunt susţinute de niciun mijloc probator, fiind dovedită, în cursul judecăţii la prima instanţă, corecta încadrare a imobilului în grupa B a monumentelor istorice, dată fiind îndeplinirea criteriilor care justifică această încadrare, după cum reiese din analiza expertului tehnico-judiciar desemnat de instanţă.

A mai susţinut recurenta A. S.R.L. că judecătorul fondului nu s-a aplecat asupra procedurii în sine, considerând ca nemotivată susţinerea reclamantei cu privire la lipsa înscrisurilor şi documentaţiei necesare clasării.

O astfel de critică este neîntemeiată, în condiţiile în care, din analiza hotărârii de fond, se observă că prima instanţă a reţinut că nu se arată în cuprinsul cererii de chemare în judecată ori ulterior, după depunerea la dosar a întregii documentaţii avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 2310/23.05.2017, care sunt lipsurile dosarului de clasare, astfel încât să poată fi făcută o verificare punctuală a vreunui motiv de legalitate a actului administrativ contestat, rezultat din pretinsele lipsuri ale dosarului administrativ. Nici în calea de atac nu a fost suplinită această cerinţă, astfel că simpla critică a hotărârii primei instanţe din acest punct de vedere este neîntemeiată.

În privinţa pretinsei nelegalităţi a soluţiei date în primă instanţă, din perspectiva neidentificării corecte a imobilului clasat, care, potrivit afirmaţiilor recurentei, este situat la două numere administrative, respectiv numerele 1-2 din şirul C., reţine instanţa de control judiciar că un astfel de motiv de nelegalitate nu a fost invocat în cererea de chemare în judecată, nefăcând parte din cauza juridică a acţiunii, astfel că, în calea recursului, nu poate fi adus în discuţie. Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că a fost individualizat imobilul la care se referă Ordinul de clasare nr. 2310/23.05.2017 nu doar prin adresa poştală, ci prin mai multe elemente apte să identifice cele trei corpuri de clădire ce au fost clasate, astfel că nu se regăseşte în cuprinsul actului administrativ atacat niciun viciu de legalitate referitor la elementele de identificare a imobilului compus din cele trei corpuri de clădiri incluse în categoria II, monument, grupa valorică B.

O ultimă critică a recurentei-reclamante a vizat faptul că ordinul de clasare nu a fost publicat în Monitorul Oficial până la momentul formulării recursului, critică ce nu-şi găseşte corespondent în niciuna dintre susţinerile în fapt şi în drept din cuprinsul acţiunii judiciare.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 18 din Ordinul nr. 2260/2008, "ordinul de clasare sau de declasare se publică prin grija Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti", astfel că obligaţia de publicare intervine după epuizarea prezentei fazei contencioase în care se analizează legalitatea acestui ordin.

II.2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 113 din 24.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmând a fi menţinută sentinţa primei instanţe, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 113 din 24 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.