Ministerial lack of competence to re-examine statutory game-damage compensation and refusal to pay after issuance of administrative decision

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 1.2.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor recunoaşterea dreptului reclamantei la despăgubirile stabilite prin procesul-verbal de constatare nr. x/31.5.2016, aprobat prin Decizia nr. 425/15.6.2016 a Gărzii Forestiere Braşov şi plata despăgubirilor în cuantum de 4.611 RON; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale pentru perioada scursă între data de 14.7.2016 (data expirării termenelor legale pentru plata despăgubirilor) şi data plăţii efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 126 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor.

A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 4.611 RON, cu titlu de despăgubiri stabilite prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare nr. x/31.5.2016, aprobat prin Decizia nr. 425/15.6.2016 a Gărzii Forestiere Braşov, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data de 14.7.2016 până la plata efectivă.

S-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, ca neîntemeiată.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 126 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor argumentând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul a susţinut că între data de depunere a cererii de către intimat la Primăria comunei Bala, respectiv 24.05.2016 şi data emiterii Procesului-verbal nr. x/31.05.2016, au trecut mai bine de 6 zile, fapt ce contravine prevederilor art. 4 din H.G. nr. 1679/2008, aspect care atrage nulitatea procesului-verbal.

S-a arătat că instanţa de fond, în mod eronat, a valorificat apărarea părţii adverse, respectiv că ministerul pârât nu are competenţe de a verifica legalitatea şi temeinicia procesului de constatare şi evaluare a pagubelor, invocându-se în acest sens principiul subordonării ierarhice a gărzilor forestiere faţă de minister, principiu consacrat prin H.G. nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, şi art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 32/2015 privind înfiinţarea gărzilor forestiere, potrivit căruia "activitatea Gărzilor este coordonată tehnic la nivel central de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin secretarul de stat pentru păduri şi prin structura care coordonează activitatea în domeniul silvic şi cinegetic din cadrul acesteia, şi se desfăşoară la nivel teritorial".

Instanţa de fond ignoră în analiza efectuată faptul că emiterea deciziei dă naştere la un raport juridic între emitent şi persoana în sarcina căreia a fost stabilită răspunderea civilă delictuală, în speţă ministerul, astfel încât nu poate fi reţinută concluzia instanţei de fond în sensul adoptării de către minister a unui comportament pasiv, strict în sensul efectuării plăţii despăgubirii stabilite prin procesul-verbal.

Pentru aceste motive, având în vedere încălcarea flagrantă a legii cât şi neîndeplinirea condiţiilor legale prevăzute în art. 4 alin. (2) şi art. 1 şi 3, anexele 1 pct. II şi III, anexa 4 la H.G. nr. 1679/2008, s-a arătat că recurentul nu poate fi obligat să acorde despăgubirile solicitate de reclamantă, fapt pentru care se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Intimata a arătat că decizia emisă de Garda Forestieră Braşov este un act administrativ necontestat, care trebuie pus în executare de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, care nu poate aprecia cu privire la conţinutul procesului-verbal, neavând atribuţii legale în acest sens.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice nr. 1036/31.5.2016, s-a constatat de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că la data de 26.5.2016 s-au produs pagube de către exemplare din specia porc mistreţ, fiind afectate culturile de porumb ale reclamantei situate în localitatea Băla, jud. Mureş, pe o suprafaţă de 2,20 ha. Comisia a stabilit că valoarea totală a pagubei este de 4.611 RON.

Procesul-verbal sus-menţionat a fost aprobat prin Decizia nr. 425/15.6.2016 a Gărzii Forestiere Braşov, dispunându-se comunicarea actului Ministerului Apelor şi Pădurilor în vederea acordării despăgubirilor, conform legii.

În data de 18.10.2017, prin plângerea prealabilă formulată, reclamanta a solicitat pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor plata despăgubirilor aprobate prin Decizia nr. 425/15.6.2016 a Gărzii Forestiere Braşov, împreună cu dobânzi legale pentru perioada scursă între data de 14 iulie 2016 şi data plăţii efective.

Pârâtul a răspuns prin adresa nr. x/14.11.2017, arătând că nu poate da curs solicitării reclamantei "datorită neîndeplinirii condiţiilor legale pentru acordarea despăgubirilor".

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri, iar alin. (3) din acelaşi articol dispune că despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

În cauză, autoritatea publică centrală refuză plata despăgubirilor pe considerentul neîndeplinirii mai multor obligaţii stabilite în sarcina proprietarului de culturi agricole, iar problema de drept ce se impune a fi dezlegată pe calea recursului o reprezintă împrejurarea dacă în contextul procedurii reglementate de Legea nr. 407/2006 şi H.G. nr. 1679/2008, pârâtul mai poate invoca în cauza de faţă o astfel de apărare, pe care să îşi fundamenteze refuzul de plată.

Prima instanţă a apreciat acţiunea întemeiată, reţinând, în esenţă, că, procedând la refuzul soluţionării cererii reclamantei de a se pune în aplicare această decizie, pârâtul şi-a depăşit competenţele ce îi sunt prevăzute de lege, încălcând astfel dreptul legitim al reclamantei la acordarea de despăgubiri, şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Din cuprinsul prevederilor art. 3-6 din H.G. nr. 1679/2008, rezultă faptul că îndeplinirea condiţiilor pentru stabilirea dreptului la despăgubiri pentru pagubele cauzate de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice se verifică de către o comisie special constituită în acest scop şi se concretizează prin decizia conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba.

Constatarea pagubei se face la cererea scrisă a persoanei păgubite, depusă la primăria localităţii pe teritoriul căreia s-a produs paguba, conform procedurii prevăzute de art. 4 din actul normativ mai sus citat, stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se realiza tot de către comisie, în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole sau silvice, sau, după caz, în funcţie de valoarea de piaţă, în cazul animalelor domestice (art. 6 din H.G. nr. 1679/2008).

Esenţial de precizat este faptul că procesele-verbale încheiate de către comisiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2008 se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba, astfel cum stabileşte art. 6 alin. (5) din hotărârea de guvern în discuţie iar, potrivit art. 6 alin. (6) din acelaşi act normativ, decizia astfel emisă poate fi contestată potrivit art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura de constatare a pagubelor produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic şi de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru aceste pagube se finalizează prin emiterea deciziei prevăzute de art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, decizia conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură fiind actul administrativ prin care se conferă dreptul la despăgubiri, sau, după caz, se respinge solicitarea la despăgubiri.

Aşadar, ministerul de resort nu are nicio competenţă recunoscută în privinţa procedurii de constatare şi de stabilire a despăgubirilor în aceste situaţii, astfel că argumentele formulate în cuprinsul întâmpinării şi în recurs, prin care se tinde la demonstrarea neîndeplinirii condiţiilor pentru acordarea despăgubirilor, nu sunt pertinente, cât timp ministerul pârât nu are abilitarea legală de a verifica îndeplinirea condiţiilor de despăgubire pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.

Odată emis actul administrativ prevăzut de art. 6 alin. (6) din H.G. nr. 1679/2008, acesta fiind reprezentat în speţă prin decizia 425/15.06.2016, emisă de Garda Forestieră Suceava, şi în condiţiile în care acest act administrativ nu a fost revocat sau desfiinţat, ministerul pârât este ţinut la plata despăgubirilor stabilite prin acesta, competenţa recunoscută de lege în această materie ministerului fiind exclusiv aceea de a achita contravaloarea despăgubirilor stabilite şi nicidecum de a proceda la o proprie analiză a dreptului la despăgubiri.

În acest sens, este de observat că, potrivit art. 13 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie, iar în caz de aprobare începând să curgă termenul de maxim 30 zile prevăzut de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 407/2004, înăuntrul căruia să se facă plata despăgubirilor către beneficiari, termen care nu a fost respectat de recurentul - pârât.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, conduita autorităţii publice, care a încercat să-şi motiveze pasivitatea prin interpretarea secvenţială, contrară scopului pentru care au fost edictate, a dispoziţiilor normative privind condiţiile şi procedura de acordare a despăgubirilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 407/2006, conturează un refuz de rezolvare a cererii intimatei- reclamante, act administrativ asimilat în accepţiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dă naştere obligaţiei de plată a despăgubirilor pentru acoperirea vătămării produse.

Invocarea principiului subordonării ierarhice a gărzilor forestiere faţă de minister, nu are nicio relevanţă prin prisma dispoziţiilor legale enunţate, care stabilesc competenţele fiecărui organ administrativ în procedura de acordare a despăgubirilor precum şi abilitatea conducătorului gărzii de mediu de a emite acte administrative.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat şi va obliga recurentul la pata cheltuielilor de judecată in favoarea intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 126 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât la plata sumei de 600 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.