Equating public sector salaries to sectoral maximum values under O.U.G. 83/2014, including rights recognized by judicial decisions

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 din 02.04.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare pentru perioada 09.04.2015 până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi pentru perioada 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la repararea prejudiciului creat reclamantei prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- în subsidiar, obligarea pârâţilor să procedeze la plata în favoarea sa a diferenţelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3590 din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-a dispus obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită ordine de salarizare prin care să stabilească salariul reclamantei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015.

Au fost obligaţi pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanta în perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, dacă salariul i-ar fi fost stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamantei în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In raport de emiterea Ordinului nr. 2536 din 21.12.2016, prin care procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca, începând cu 01.08.2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorate cu 18% s-a arătat că se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea creşterilor salariale de 10% pentru perioada ulterioară datei de 01.08.2016, ca lipsit de obiect.

Totodată, în raport de Ordinul nr. 332 din 27.01.2017 prin care, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 se impunea se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea creşterilor salariale de 18% şi 7% (prevăzute de art. 1 din O.G nr. 3/2006) pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2016, ca lipsit de obiect.

Pe fondul cauzei s-a arătat că noile indemnizaţii de încadrare nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

De asemenea, s-a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi creşterile salariale prevăzute de O.G nr. 3/2006 (7%), O.G nr. 10/2007 (18%) şi O.G nr. 13/2008 (4%).

A mai susţinut recurentul pârât că instanţa de fond a ignorat principiul neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamantă nu a formulat intâmpinare la recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta este încadrată ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar salarizarea acesteia se stabileşte prin ordin al procurorului general al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/28.02.2018 la Cabinetul Procurorului General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a solicitat stabilirea salariului prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prev. de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015.

Cererea reclamantei a fost respinsă prin răspunsul nr. x/05.03.2017 emis de procurorul şef al secţiei resurse umane din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a apreciat că refuzul pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a da curs cererii reclamantei este nejustificat raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea 71/2015 şi care a intrat în vigoare la 09.04.2015.

A susţinut, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că acţiunea este rămasă parţial fără obiect in raport de emiterea Ordinelor nr. 2536/21.12.2016 şi 332/27.01.2017.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere injustiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea ordinului colectiv şi emiterea unui nou ordin de salarizare.

Înalta Curte constată că ordinele emise de pârât vizează doar parţial pretenţiile reclamantei şi deşi au fost recunoscute drepturile salariale pentru o perioadă, prin sentinţa recurată s-a stabilit în sarcina pârâţilor şi obligaţia subsecventă de plată către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii.

În aceste condiţii, înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, motiv pentru care va respinge recursul. Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, şi care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, implicit în cazul reclamanţilor, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Anterior pronunţării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat şi completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 31, care la alin. (1) a prevăzut următoarele:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, şi prevederea cuprinsă în alin. (1)2 al art. 31 potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"în consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 şi Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanţilor li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, cu menţiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluţia primei instanţe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, şi pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susţinerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanţa constată caracterul nefondat al criticii privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, valoarea sectorială solicitată fiind acordată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, iar nu anterior, pentru a se putea vorbi despre o aplicare retroactivă a vreunei norme juridice.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 3590 din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.