Judicial salary reference value and integral reparation including inflation indexation and legal interest

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.06.2017, sub nr. x/2017 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea în parte a Ordinului nr. 219/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată- 405 RON; emiterea fiecăruia dintre reclamanţi un alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 -incluzând majorarea de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015; obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv să restituie fiecăruia dintre reclamanţi diferenţele de drepturi salariale dintre venitul pe care reclamanţii l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405+ 10% RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1225 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi.

S-a anulat în parte Ordinul nr. 219/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost obligat pârâtul să emită fiecăruia dintre reclamanţi un alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 -incluzând majorarea de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Iaşi să plătească fiecăruia dintre reclamanţi diferenţele de drepturi salariale dintre venitul pe care reclamanţii l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405+ 10% RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs recurenţii-pârâţi Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei.

Recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a arătat în susţinerile recursului că, ţinând cont de imprejurarea că a emis ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 urmează să se constate că pretenţiile intimaţilor-reclamanţi au fost satisfăcute, astfel că aceştia nu mai justifică un inters.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Justiţiei şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Curtea de Apel Iaşi a criticat soluţia primei insanţe raportat la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocând dispozţiile art. 6 pct. VII 3 din H.G. nr. 652 din 25.05.20019 potrivit cărora Minsiterul Justiţiei are ca atribuţie asigurarea fondurilor necesare funcţionării instituţiilor publice din sistemul justitiei.

Totodată, a solicitat instanţei să constate că drepturile salariale ale reclamanţilor urmează să fie achitate in conformitate cu prevederile OMJ nr. 2066/C/2018, motiv pentru care acţiunea reclamantelor este lipsită de interes.

Cu privire la dispoziţia instanţei de obligare a pârâtei recurente la plata dobânzii, au fost invocate prevederile art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 90/2017 cu privire la dobânda legală remuneratorie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, înalta Curte constată că recursurile declarate depăraţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii sunt judecători în cadrul Curţii de Apel Iaşi iar prin Ordinul contestat în prezenta cauza, nr. 219 din 01.02.2017 s-a stabilit ca, începând cu data de 01 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 şi a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Au susţinut recurentele, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că acţiunea este rămasă fără obiect, respectiv, este lipsită de interes, în raport de emiterea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/2018 .

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea ordinului colectiv şi emiterea unui nou ordin de salarizare.

Înalta Curte constată că ordinul emis de Ministerul Justiţiei pot fi calificate ca acte de achiesare la unul dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar nu ca motiv de respingere a acţiunii reclamanţilor ca lipsită de obiect sau de interes.

În contextul celor anterior arătate, înalta Curte constată că deşi au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanţi, fiind realizată una dintre pretenţiile deduse judecăţii, prin sentinţa recurată s-a stabilit în sarcina pârâţilor şi obligaţia subsecventă de plată către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii.

În aceste condiţii, înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes, motiv pentru care va respinge recursurile.

Nu poate fi reţinută critica recurentei - pârâte Curtea de Apel Iaşi în sensul că judecătorul fondului, în mod greşit, a obligat-o la plata către reclamanţi a drepturilor salariale solicitate, în condiţiile în care, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligaţia aparţinând Ministerului Justiţiei, în calitatea de ordonator principal de credite şi de emitent al ordinelor de salarizare.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, în mod corect, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a drepturilor salariale la care sunt îndreptăţiţi, având în vedere calitatea judecători în cadrul acestei instanţe, ca obligaţie subsecventă şi condiţionată de îndeplinirea de către recurentul - pârât Ministerul Justitiei a obligaţiei de a emite noi decizii de salarizare şi de a aloca fondurile necesare plăţilor în calitate de ordonator principal de credite, conform competenţelor sale legale.

Totodată, va fi respinsă şi critica formulată de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Iaşi in ceea ce priveşte obligaţia de plată a dobânzilor, întrucât potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamante prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefîind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1225 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.