Local councilor conflict of interest from participation in municipal grazing contract decisions

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2018 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a învestit instanţa cu acţiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/15.03.2018.

În urma activităţii de evaluare desfăşurată de inspectorii de integritate s-a constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor prin aceea că reclamantul, consilier local, a participat la adoptarea HCL 60/01.02.2013 şi respectiv 14/29.03.2013, iar ulterior a încheiat contractul de păşunat nr. x/4.05.2013, încălcând astfel prevederile art. 77 din Legea 161/2003, coroborate cu art. 75 din Legea 393/2003.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 152 din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- instanţa de fond a ignorat o realitate socială, respectiv că la comune marea majoritate a consilierilor locali sunt şi deţinători de animale, iar calitatea de buni gospodari i-a ajutat să obţină un mandat de consilier local. Această realitate a fost recunoscută şi de instanţele judecătoreşti, aşa cum a reţinut Curtea de Apel Braşov în considerentele deciziei civile nr. 798/R/07.08.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2013, la care face referire în susţinerea recursului;

- judecătorul fondului a nesocotit complet prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor potrivit căruia administraţia publică locală are dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona pajiştile proprietate publică şi privată a localităţii, în interesul colectivităţii locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective şi nediscriminatorii, în condiţiile legii;

- conform dispoziţiilor imperative ale Legii 214/2011, primarii şi consiliile locale au obligaţia de a pune în valoare pajiştile aflate în domeniul public sau privat al comunelor, de a le folosi eficient în baza cererilor crescătorilor de animale având animale înscrise la RNE încheind contracte de concesiune/închiriere pentru suprafeţele de pajişti disponibile;

- greşit judecătorul fondului a apreciat ca nefiind relevantă împrejurarea dovedită cu adresa de la autoritatea locală că suprafaţa de teren care face obiectul contractului de păşunat nr. x/14.05.2013 făcea parte din pajiştile disponibile;

- textele legale reţinute de prima instanţă, respectiv dispoziţiile art. 70 şi 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2011, Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei şi art. 75 din Legea nr. 393/2004, sunt greşit aplicate atât timp cât judecătorul fondului nesocoteşte prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011, respectiv prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013;

- în speţă, interesele oficialului ca persoană privată nu numai că nu influenţează necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor sale legale, ci interesul privat coincide cu interesul public de a pune în valoare pajiştile aflate în domeniul public al comunelor, proporţional cu efectivele de animale deţinute.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, şi în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritare.

Prin notele de şedinţă recurentul - reclamant a solicitat instanţei ca în admiterea recursului să reţine incidenţa dispoziţiilor art. 91 alin. (1) alin. (1)1 din Legea nr. 161/2003privind momentul încetării stării de incompatibilitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond reţinând în mod judicios încălcarea prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, ale art. 75 alin. (1) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În perioada 22.06.2012 - iunie 2016, reclamantul a avut calitatea de consilier local în cadrul Consiliul Local al comunei Ticuş, iar în această calitate a participat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local Ticuş nr. 6/01.02.2013 privind organizarea păşunatului în anul 2013 şi a Hotărârii Consiliului Local Ticuş nr. 14/29.03.2013 prin care se aprobă posibilitatea ca fiecare crescător individual de animale să încheie contracte de păşunat pentru suprafeţe de cel puţin 25 ha.

Ulterior participării la adoptarea hotărârilor, reclamantul, consilier local a încheiat contractul de păşunat nr. x/14.05.2013, prin care i s-a atribuit în folosinţă o suprafaţă de 20 ha păşune comunală, pe o durată de 20 de ani, în perioada 14.05.2013-31.12.2033.

Prin raportul de evaluare nr. x/15.03.2018 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că recurentul - reclamant nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, respectiv dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 75 şi art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Aşa cum se precizează explicit la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere acest deziderat, legiuitorul a prevăzut că reprezintă motive de nelegalitate, ce pot fi antamate în calea de atac a recursului, numai cele ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Deşi cea mai mare parte a criticilor recurentului reclamant vizează aprecierea împrejurărilor care circumstaţiază modalitatea de încheiere a contractului de păşunat, critici care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, totuşi recurentul reclamant a invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 70, 71 şi 77 din Legea nr. 161/2003, susţinând, aşa cum s-a arătat mai sus, că prevederile avute în vedere de instanţa fondului în scopul reţinerii conflictului de interese nu sunt relevante în raport de incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011, respectiv ale dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013.

Soluţionând recursul din această perspectivă, Înalta Curte constată că argumentele recurentului reclamant sunt lipsite de suport, întrucât dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost reţinută, în cauză, existenţa conflictului de interese nu presupun dovada concretă a prejudicierii vreunei persoane, neavând relevanţă împrejurarea că suprafaţa de teren nu a fost solicitată de alte persoane în vederea închirierii.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva raportului de evaluare nr. x/15.03.2018.

Soluţionând contestaţia reclamantului, prima instanţă a reţinut că reclamantul, în calitate de consilier local, cunoscând că participase la adoptarea hotărârilor de consiliu local prin care a fost reglementată activitatea de păşunat şi încheierea contractelor de păşunat, nu mai putea încheia în calitate de utilizator contractul de păşunat nr. x/14.05.2013, întrucât în acest moment interesul său patrimonial intra în conflict cu obligaţia îndeplinirii cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de consilier local.

Constată Înalta Curte că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare în perioada avută în vedere de pârâta ANI, nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

În acelaşi sens statuează art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, dispoziţii potrivit cărora consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea si adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

Prin noţiunea de interes personal, legiuitorul a prevăzut, la art. 75 lin. 1 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali că, aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, daca au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv.

Raportat la aceste dispoziţii şi la împrejurările de fapt reţinute de prima instanţă, în sensul că recurentul reclamant avea posibilitatea de a anticipa faptul că adoptarea hotărârilor de consiliu local menite a pune în valoare suprafeţele de pajişti aflate în domeniul public al comunei Ticuş poate produce un folos patrimonial pentru sine, aceasta încheind ulterior contractul nr. x/14.05.2013, în mod legal a concluzionat prima instanţă că raportul de evaluare nr. x reflectă aplicarea corectă a legii.

În mod greşit susţine recurentul reclamant că nu sunt incidente normele referitoare la conflictul de interese întrucât interesul său coincide cu interesul consiliului local şi al comunităţii privind buna administrare a păşunilor, întrucât beneficiul vizat de dispoziţiile art. 75 lin. 1 lit. a) din Legea nr. 393/2004 nu trebuie să aibă caracter ilicit. Legiuitorul nu condiţionează reţinerea conflictului de interese de dovada faptului că implicarea alesului local s-a concretizat în adoptarea unor hotărâri de natură a favoriza consilierul prin încălcarea legii, fiind suficient să se constate că persoana evaluată avea posibilitatea de a anticipa că actul la adoptarea căruia participă este susceptibil să producă un folos lui.

Din perspectiva dispoziţiilor care reglementează conflictul de interese nu prezintă relevanţă nici împrejurarea că o instanţă a constatat legală hotărârea de Consiliu Local.

Mai reţine Înalta Curte că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 privind dreptul şi obligaţia consiliului local de a gestiona pajisţile proprietate publică şi privată a localităţii nu sunt aplicabile conflictului de interese şi nu îl exonerează pe alesul local de obligaţia de a respecta principiile impaţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţieu interesului public.

Cu alte cuvinte şi în ipoteza în care domeniul vizat de hotărârile de consiliu este obligatoriu a fi reglementat de către consiliul local, neexistând aşadar marja de apreciere specifică analizei de oportunitate uzitate de autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale, rămâne în fiinţă obligaţia de abţinere a alesului local care anticipează un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Administraţia publică locală are dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona pajiştile proprietate publică şi privată a localităţii, în interesul colectivităţii locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective şi nediscriminatorii, în condiţiile legii.

în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 91 alin. (1) alin. (1)1 din Legea nr. 161/2003 introduse prin Legea 59/2019, invocate prin notele de şedinţă, Inalta Curte constată că acestea completează textul legal cu anumite precizări cu privire la durata stării de incompatibilitate, în sensul că starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate, neavând relevanţă în soluţionarea prezentului recurs.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 152 din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.