Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2536/2021 AI generated

Suspension of EU fund recovery: well-justified case negated by prior favorable merits judgment

Case Number Decizia nr. 2536/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the defendant's appeal, vacated the lower court's decision, and dismissed the plaintiff's action for suspension of execution, effectively leaving the challenged administrative act in force. The dispute concerned a request to suspend the execution of a verification and credit establishment report (budgetary claim) issued by an intermediary body regarding ineligible public funding expenses (publicity services) within an operational program, where the plaintiff sought suspension pending the final resolution of the related main annulment action. Relying on Article 14 of Law No. 554/2004, the Court held that the conditions for suspension—a well-justified case and imminent harm—were not met; it found that the "appearance of illegality" was negated because the specific administrative act had previously survived a first-instance judicial review in a separate case, and the establishment of a debt did not constitute imminent material harm warranting the exceptional measure of suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004; Suspension of EU fund recovery: well-justified case negated by prior favorable merits judgment: The dispute concerned a request to suspend the execution of a verification and credit establishment report (budgetary claim) issued by an intermediary body regarding ineligible public funding expenses (publicity services) within an operational program, where the plaintiff sought suspension pending the final resolution of the related main annulment action. Relying on Article 14 of Law No. 554/2004, the Court held that the conditions for suspension—a well-justified case and imminent harm—were not met; it found that the "appearance of illegality" was negated because the specific administrative act had previously survived a first-instance judicial review in a separate case, and the establishment of a debt did not constitute imminent material harm warranting the exceptional measure of suspension.

Keywords

AI generated
dismissal of appeal in cassation suspension of bankruptcy proceedings dismissal of invalidity claim seizure of funds suspension of tax recovery quashing by court of cassation
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.08.2018, ca urmare a declinării de la Tribunalul Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operational Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operationale în cadrul obiectivului convergenta nr. x/15.01.2018 privind proiectul x "Performanta pentru angajaţi" până la pronunţarea instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu prevederile art. 50 alin. (8) si 9 din O.U.G. nr. 66/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman.

S-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă x/15.01.2018, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 4287/23.10.2018 Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale nr. x/15.01.2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin decizia civilă nr. 2050/11.04.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa civilă nr. 4287/23.10.2018 şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, nemotivarea hotărârii.

În şedinţa publică din data de 2.12.2019 reclamanta a formulat note de şedinţă, prin care a precizat, printre altele, că solicită suspendarea actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru următoarele motive de nelegalitate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- instanţa de fond a asimilat cauzei, în mod neîntemeiat, hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2016, dosar care are ca obiect anularea altui act administrativ, fără a soluţiona dosarul;

- instanţa de fond nu putea să retină aparenta de nelegalitate a procesului-verbal pentru aspecte de nelegalitate sau neconformitate reţinute de o altă instanţă în analiza altui act administrativ

- art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ fiscal, atacându-se la instanţa de contencios administrativ doar decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, motiv pentru care cererea de suspendare este inadmisibilă astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3236 din 21 octombrie 2015, decizia nr. 685 din 18 februarie 2015, decizia nr. 1019 din 2014, sau prematură, în măsura în care decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu exista la momentul formulării prezentei acţiuni;

- din perspectiva cazului bine justificat, nu a fost probată nicio împrejurare care să poată contura întrunirea acestei condiţii potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond limitându-se să reţină aprecierile făcute de o altă instanţă pe baza motivelor de anulare a actului administrativ care face obiectul cauzei x/2016, respectiv răspunsul nr. x/11.05.2016 formulat la contestaţia împotriva scrisorii de informare a beneficiarului nr. 6883/02.08.2016;

- în ceea ce priveşte paguba iminentă, s-a arătat că reclamanta nu a oferit niciun element care să dovedească îndeplinirea acestei condiţii, iar prejudiciile create ca urmare a aplicării legislaţiei comunitare, legislaţiei naţionale, procedurilor şi instrucţiunilor emise în scopul implementării POSDRU şi a contractelor de finanţare asumate de beneficiarii contractelor tip, nu pot deschide calea anulării actelor administrative care au constatat legal nereguli în activitatea de implementare a proiectelor, întrucât s-ar anula caracterul reglementator - sancţionator, al respectivelor norme;

- reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ;

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Prin notele de şedinţă depuse a solicitat să se reţină autoritatea de lucru judecat raportat la motivele de nelegalitate constatate de instanţele de judecată în cauza cu nr. x/2016, fiind vorba doar despre sume distincte, parte însă a aceluiaşi contract.

In ceea ce priveşte criticile privind inadmisibilitatea cererii, au fost invocate dispoziţiile art. 50 pct. 8 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011.

S-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenta nr. x/15.01.2018 privind proiectul x s-au constatat cheltuieli neeligibile în cuantum de 286.365,60 RON, ce au fost validate la cererea de rambursare nr. x

S-a reţinut de către pârât, în esenţă, că în urma verificării administrative a aspectelor cu implicaţii financiare cuprinse în suspiciunea de neregulă înregistrată la OIPOSDRU CNDIPT cu nr. x/05.01.2017, a analizării documentaţiei tehnice şi financiare, au fost achiziţionate servicii (de publicitate) pentru care beneficiarul are (conform documentelor statutare) expertiză, domeniul de activitate fiind (cod CAEN 731) Publicitate, astfel că toate cheltuielile solicitate şi rambursate aferente contractului de prestări servicii nr. x/02.02.2015 sunt neeligibile.

Prin sentinţa civilă nr. 1376/22.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 6202/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost anulate şi actele administrative emise de pârâtă în ceea ce priveşte invalidarea sumei de 295.461 RON, reprezentând cheltuială cu campania publicitară, reţinându-se că autoritatea pârâtă în mod greşit a considerat că această cheltuială este neeligibilă.

Prima instanţă a constatat că împrejurarea că în cauza mai sus menţionată (nedefinitivă la momentul pronunţării sentinţei) s-a dispus anularea în parte a adresei nr. x/02.08.2016 şi în parte a scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 5151/11.05.2016, în ceea ce priveşte invalidarea sumei de 295.461 RON, reprezentând cheltuială cu campania publicitară, şi a sumei de 93.683,15 RON, reprezentând cheltuială cu leasingul operaţional auto, acte prin care s-a făcut aplicarea aceloraşi norme de drept, precum în prezenta cauză, ridică un dubiu în ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, astfel că este îndeplinită condiţia existenţei unui caz justificat.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuşi titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat…... Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Constată Înalta Curte că motivul de recurs prin care se invocă inadmisibilitatea, iar, în subsidiar, prematuritatea cererii de suspendare, este neîntemeiat, iar aprecierile recurentei-pârâte cu privire la procedura prevăzută de 46 şi următoarele din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, vor fi respinse ca neavenite în raport de prevederile speciale ale art. 50 alin. (8) şi (9) potrivit cărora Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanţă, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare iar instanţa competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Totodată, se constată că referirea la jurisprudenţa Inaltei Curţi are în vedere inadmisibilitatea cererii în anularea titlului de creanţă, iar nu procedura suspendării acestuia, permisă de lege în condiţiile mai sus arătate.

Apreciază Înalta Curte, însă, că recursul este fondat în ceea ce priveşte dezlegarea dată de prima instanţă condiţiilor cerute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva condiţiei "cazului bine justificat", deşi judecătorul de fond a constatat că prin anularea în parte a adresei nr. x/02.08.2016 şi, în parte, a scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 5151/11.05.2016, s-a conturat aparenţa de nelegalitate a actului contestat, Înalta Curte reţine că, ulterior pronunţării prezentei sentinţe, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 232 din data de 15 iulie 2020 a respins cererea de anulare a Procesului - Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/15.01.2018, aferent proiectului x, care reprezintă chiar actul a cărui suspendare se solicită în prezenta cază.

Astfel, dincolo de raţiunile primei instanţe care privesc acte distincte emise de autoritatea pârâtă aferente aceluiaşi contract, se constată că procesul-verbal a cărui aparenţă de nelegalitate se invocă in prezenta cauză, a trecut prin filtrul de judecată al primei instanţe şi a fost menţinut. Ca urmare, nu se mai poate reţine sub nicio formă existenţa unui dubiu privind legalitatea acesteia la nivelul verificărilor formale ce se pot face în cadrul cererii de suspendare.

Cererea intimatei - recurente de a se reţine autoritatea de lucru judecat în raport de soluţia pronunţată în cauza cu nr. x/2016, nu îndeplineşte condiţiile prevăzut de art. 430 din C. proc. civ., în raport de împrejurarea că în cadrul cererii de suspendare nu se analizează fondul cauzei, aceasta putând fi reţinută doar ca un reper în constatarea aparenţei de nelegalitate.

Insă, Inalta Curte reţine că prezumţia de legalitate a actului administrativ a fost întărită prin soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra legalităţii titlului de creanţă, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie (decizia nr. 2123 din 8 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

În ceea ce priveşte paguba iminentă definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil, aceasta nu se confundă cu vătămarea unui drept sau interes, condiţie a exercitării acţiunii în contencios administrativ.

De altfel, un debit stabilit în sarcina reclamantei nu poate da naştere unei iminente pagube în activitatea societăţii, iar stabilirea unor debite pentru nerespectarea dispoziţiilor contractuale, trebuie privite prin prisma obligaţiei de recuperare a sumelor primite necuvenit cu care au fost prejudiciate bugetul de stat şi cel al Comunităţii Europene.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din Cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei civile nr. 926 din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.