Fiscal suspension of administrative proceedings quashed and annulled for failure to resolve tax complaint on merits

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 05.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, anularea Deciziei nr. 304/12.09.2017, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F. TM 5/06.02.2017 şi anexele acesteia, anularea Raportului de Inspecţie Fiscala nr. F. TM 5/06.02.2017 şi anexele acestuia, anularea tuturor actelor emise în baza Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F. TM 5/06.02.2017 şi anexele acesteia şi exonerarea de la plata sumei de 7.038.344 RON, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţie.

Reclamanta a depus precizare a obiectului acţiunii, solicitând a se lua act că înţelege să se judece numai în contradictoriu cu ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, exclusiv în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 304/12.09.2017 şi obligarea organului competent la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 25 septembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie:

- deşi organul fiscal pune problema înregistrării în contabilitatea sa a unor documente care au la baza operaţiuni fictive, simpla calificare a unor cheltuieli ca fiind deductibile sau nedeductibile, nu echivalează automat cu întrunirea condiţiilor infracţiunii de evaziune fiscală; nu se poate pune semnul de egalitate între "Activitate" si "nedeductibilitate" aşa cum astfel s-a statuat prin hotărârea CJUE din 22.10.2015 data în cauza C-277/14;

- excesul de putere al autorităţii fiscale se manifestă şi prin aceea că decizia de impunere reprezintă titlu executoriu, păstrând acest caracter în mod continuu până la o eventuală anulare a acesteia de către instanţa de judecata, trenând până la soluţionarea dosarului penal;

- există o necorelare a dispoziţiilor procedurale penale, respectiv cele ale art. 27 alin. (7) din C. proc. pen. faţă de prevederile fiscale care prin punctul 10.2 din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a titlului VIII din Legea nr. 207/2015, cu referire la momentul reluării procedurii administrative;

- în mod greşit s-a reţinut că reclamanta a obţinut suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/06.02.2017 în condiţiile în care hotărârea prin care s-a dispus suspendarea nu este definitivă;

- trebuie avut în vedere termenul rezonabil în care trebuie soluţionat un dosar penal, fiind vorba de o perioada de 4 ani de zile în care organele penale nu au întreprins niciun act iar organele fiscale au rămasa în pasivitate datorită măsurilor asigurătorii instituite asupra societarii ceea ce conturează abuzul de putere.

In raport de toate motivele invocate s-a solicitat admiterea recursului si în rejudecare admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecata .

4. Apărările formulate în cauză

Asupra excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara instanţa a dispus în şedinţă publică, în sensul respingerii ca nefondate.

Intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au solicitat prin întâmpinările formulate respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate pe care o consideră ca fiind legală şi temeinică.

Au arătat pârâtele că sunt îndeplinite dispoziţiile art. art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, întrucât, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că, în speţă, se pune problema înregistrării de documente care au la bază operaţiuni fictive, cu scopul creării de avantaje fiscale, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 137.099 RON reprezentând impozit pe profit şi 6.865.832 RON reprezentând TVA.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În anul 2014 în urma unui control inopinat efectuat de Direcţia Generala Antifraudă Fiscala, Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala 5 Deva s-a concluzionat că există suspiciuni cu privire la realitatea tranzacţiilor comerciale efectuate de societate în relaţiile cu societăţile S.C. B. S.R.L. si S.C. Amstet Invest S.R.L. privind achiziţionarea de ulei de floarea soarelui. În baza acestor bănuieli, prin decizia nr. x din 22.09.2014 s-a dispus luarea masurilor asigurătorii împotriva societăţii, decizie ce a fost, însă, anulată prin hotărârea nr. 495/16.03.2016 a Tribunalului Timiş.

Prin Decizia de impunere nr. x/06.02.2017, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în cuantum de 7.038.344 RON (154.844 RON impozit pe profit si 6.883.500 RON TVA).

Împotriva decizie de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală a formulat reclamanta la data de 13.03.2017 contestaţie administrativă, înregistrată sub nr. x.

Prin Decizia nr. 304/12.09.2017, Direcţia Generala de Soluţionarea a Contestaţilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, arătând că Direcţia Generală Antifraudă a transmis atât Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/06.02.2017, cat si Decizia de Impunere nr. x/06.02.2017 către DIICOT- Serviciul Teritorial Timişoara în interesul soluţionării dosarului nr. x/2014, al cărui obiect constă în stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrâns obiectul prin precizările formulate, s-a solicitat anularea deciziei nr. 304/12.09.2017 şi obligarea organului competent la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

În cadrul motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate de recurenta - reclamantă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiilor formulate de recurenta-reclamantă.

Conform art. 277 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâte, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, instanţa reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând transmiterea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017 şi Deciziei de impunere nr. x/06.02.2017 către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Timişoara, în interesul soluţionării dosarului penal nr. x/2014, cu privire la realitatea operaţiunilor desfăşurate cu o serie de parteneri contractuali intr-un circuit apreciat "fictiv" cu privire la achiziţii de ulei.

Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi caracterul infracţional al faptelor imputate, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită analiză a acestei cerinţe, fără a observa că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal, în vederea stabilirii caracterului real al operaţiunilor evidenţiate în contabilitate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând aceste garanţii la susţinerile intimaţilor - pârâţi privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei, în speţă aproximativ 5 ani, cu atât mai mult cu cât dosarul penal este anterior raportului de inspecţie fiscală.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală.

Reţine Înalta Curte şi considerentele Deciziei nr. 483/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 108 şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin care Curtea Constituţională a statuat că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea şi va dispune obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu C. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 25 septembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea.

Dispune anularea Deciziei nr. 304 din data de 12 septembrie 2017 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţilor şi obligă pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.