Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2524/2021 AI generated

Recovery of EU rural development funds: whether opening insolvency proceedings alone constitutes an automatic "irregularity" under OUG 66/2011 or requires proof of substantive breach of eligibility

Case Number Decizia nr. 2524/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the lower court's order that annulled the administrative decision regarding the suspension of EU funds and the establishment of a budgetary claim. The dispute concerned a rural development company that challenged the Rural Investment Financing Agency's (AFIR) revocation of a non-repayable financial aid, which was triggered by the mere opening of insolvency proceedings against the beneficiary under the applicable insolvency law. Relying on the Constitutional Court’s interpretation and the principle of proportionality, the court held that the mere initiation of insolvency does not automatically constitute a "irregularity" requiring the recovery of EU funds; instead, the authority must demonstrate specific breaches of eligibility or contract terms, such as the cessation of investment use, which was not proven given that the financed assets remained in operation and the insolvency procedure was subsequently closed. Key legal norms include Article 36 of OUG 66/2011 concerning the definition of irregularities and budgetary claims, Article 17 of the same ordinance regarding proportionality, and Constitutional Court Decision No. 342/2013, alongside CJEU case law on proportionality.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ; Recovery of EU rural development funds: whether opening insolvency proceedings alone constitutes an automatic "irregularity" under OUG 66/2011 or requires proof of substantive breach of eligibility: Starea de insolvenţă este considerată neregulă conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care echipa de control a procedat la emiterea Procesul-verbal de constatare şi a deciziei de soluţionarea a contestaţiei a căror anulare se solicită, întrucât investiţia nu îşi demonstrează viabilitatea economico-financiară, respectiv nu atinge obiectivele pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin Program SAPARD.

Keywords

AI generated
insolvency legal aid proceedings principle of proportionality asset recovery opening of proceedings administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2014 reclamanta societatea Ro - Credo S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate de societatea Ro-Credo S.R.L. emisă de Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sub nr. x din 1 5.07.2013 privind proiectul "Creşterea competitivităţii Ro-Credo S.R.L (jud. Constanţa) prin diversificarea produselor de panificaţie fabricate cu o nouă linie automată de producţie prin schema de ajutor de stat - XS 13/123A/2008".

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 154/CA din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. Ro-Credo S.R.L. prin administrator judiciar A. şi prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

S-a dispus anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 21986/15.07.2013 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.05.2013 emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.204 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut pârâta că. întrucât reclamanta a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2006, A.P.D.R.P. a procedat la demararea activităţii de control şi stabilire a creanţelor bugetare în baza prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, aprobată prin Legea nr. 142/2012.

Neîndeplinirea unuia dintre criterile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata contractului de finanţare, încetarea investiţiei finanţate prin FEADR, respectiv nefolosirea obiectivelor finanţate conform scopului destinat, cu eventuala înstrăinare a bunurilor finanţate în cadrul FEADR reprezintă nereguli, încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru care este stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.

Starea de insolvenţă este considerată neregulă conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care echipa de control a procedat la emiterea Procesul-verbal de constatare şi a deciziei de soluţionarea a contestaţiei a căror anulare se solicită, întrucât investiţia nu îşi demonstrează viabilitatea economico-financiară, respectiv nu atinge obiectivele pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil prin Program SAPARD.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că autoritatea pârâtă era obligată să procedeze la o analiză obiectivă a situaţiei economice în care se afla beneficiarul fondurilor europene, autoritatea neavând atribuţii de verificare a cauzelor intrării unor beneficiari în insolventă, ci doar a modului de respectare de către beneficiarii de fonduri nerambursabile a criteriilor de eligibilitate si selecţie.

La momentul depunerii cererii de finanţare beneficiarul a avut în vedere obligaţia înscrisă în lista documentelor solicitate, respectiv aceea de a depune odată cu cererea de finanţare şi certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului care evidenţiază faptul că la momentul depunerii cererii de finanţare beneficiarul nu se află în procedura de insolventă sau faliment, iar în baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecţie, acesta a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi.

Cu privire la faptul că procedura de insolvenţă a fost închisă în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, s-a arăta că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.05.2013 a fost întocmit la momentul la care beneficiarul de fonduri nerambursabile se afla sub incidenţa Legii nr. 85/2006.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a susţinut că prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-o speţă privind părţile in proces s-a statuat că simpla deschidere a procedurii insolvenţei nu constituie o neregulă (decizia civilă nr. 3864/2.12.2015).

Invocând şi decizia Curţii Constituţionale nr. 342/2013, s-a arătat că dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 nu reglementează în mod distinct o neregulă, ci instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă in activitatea beneficiarului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei.

Totodată, s-a arătat că în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, s-a pronunţat sentinţa nr. 205 din 5 februarie 2018 a judecătorul sindic prin care s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare a activităţii intimatei - reclamante.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 20.11.2008 a fost încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de Autoritate Contractantă şi S.C. RO-Credo S.R.L., în calitate de Beneficiar, Contractul de finanţare nr. x, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea Contractantă, pentru punerea în aplicare a Cererii de finanţare cu numărul sus-indicat pentru proiectul "Creşterea competitivităţii RO-Credo S.R.L. (Judeţul Constanţa), prin diversificarea produselor de panificaţie fabricate cu noua linie automată de producţie, prin schema de ajutor de stat -XS 13/123A/2008".

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la data de 12.02.2013, S.C. RO-Credo S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă prin reorganizare iar prin încheierea nr. 289/25.02.2013 instanţa a admis cererea şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. Ro-Credo S.R.L..

În baza Suspiciunii de nereguli nr. x/23.04.2013 emise de CRPDRP 2 Sud Est Constanţa s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a reclamantei, având drept scop verificarea neregulii pentru proiectul sus-menţionat. S-a reţinut că, din verificarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă al ONRC s-a constatat că beneficiarul se află sub incidenţa legii nr. 85/2006.

S-a avut în vedere că în baza memoriului justificativ şi a planului de afaceri pe care S.C. C. S.R.L. le-a depus la dosarul Cererii de finanţare, acesteia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi, iar potrivit declaraţiilor sale ataşate cererii de finanţare, beneficiarul s-a angajat să desfăşoare proiectul pe proprie răspundere, cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat. S-a reţinut că procedura de insolvenţă în formă generală în care beneficiarul se află contravine condiţiilor care au stat la baza finanţării, astfel criteriile de eligibilitate prevăzute în contractul dintre părţi nemaifiind îndeplinite.

Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - pârâta a invocat greşita aplicare, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 privind noţiunea de "neregula", cu referire la dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că "Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora."

A susţinut recurenta-pârâtă că deschiderea procedurii generale de insolvenţă implică constatarea lipsei viabilităţii economico - financiare în atingerea obiectivelor şi, implicit, o încălcare a prevederilor contractuale şi a criteriilor de eligibilitate (EG 2, EG 4), ceea ce atrage încetarea valabilităţii contractului de plin drept.

Cu privire la această împrejurare, reţine instanţa de control judiciar că sentinţa atacată este în concordanţă şi cu soluţia adoptată de Înalta Curte in dosarul nr. x/2014, având ca obiect cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.05.2013, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în sarcina aceleiaşi societăţi în cadrul Contractului de finanţare nr. x, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în vederea realizării proiectului intitulat "Creşterea competitivităţii S.C. Ro-Credo S.R.L. prin modernizarea capacităţii de fabricare a pâinii în Constanţa, prin schema de ajutor de stat - N 578/2009 aferentă măsurii 123".

S-a reţinut că intimata-pârâtă a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că simpla deschidere a procedurii insolvenţei în privinţa reclamantei, nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societăţii, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 342 din 24 septembrie 2013, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Contrar susţinerilor din prezentul recurs cu privire la lipsa unor astfel de atribuţii, instanţa de contencios constituţional a constatat că textul legal instituie în sarcina autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene ca o primă obligaţie, demararea activităţii de constatare a eventualelor neregulilor apărute în derularea contractului de finanţare, în ipoteza deschiderii procedurii de insolvenţă a beneficiarului, şi subsecvent, declanşarea activităţii de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli, dacă au fost descoperite astfel de nereguli.

Constată Înalta Curte că beneficiarul finanţării s-a obligat să asigure executarea proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanţare aprobată, să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare, precum şi să nu modifice substanţial proiectul. Acesta rămâne eligibil numai dacă nu suferă o modificare substanţială pe perioada de valabilitate a contractului (modificare care ar consta în afectarea naturii şi condiţiilor de implementare sau oferirea unei firme sau organism public a unui avantaj necuvenit sau schimbarea naturii proprietăţii unui articol de infrastructură sau o încetare sau schimbare în localizarea investiţiei). De asemenea, sprijinul acordat se recuperează dacă obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (care are loc la data ultimei plăţi).

În speţă, probleme în derularea corespunzătoare a contractului au intervenit în anul 2013, societatea solicitând judecătorului sindic aprobarea unui plan de reorganizare, motivând scăderea cifrei de afaceri în raport de conjunctura economico-socială generată de criza mondială, resimţită în puterea de cumpărare a consumatorului român, pe fondul unei creşteri excesive a preţului materiei prime de grâu.

In raport de cele reţinute prin decizia Curţii Constituţionale mai sus evocate, recurenta pârâtă trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor pentru retragerea sprijinului acordat însă, aceasta s-a mărginit să precizeze doar că obiectivul finanţat nu este utilizat potrivit scopului declarat şi că au fost afectate condiţiile de implementare.

Înalta Curte mai reţine că recurenta pârâtă nu a avut in vedere nici împrejurarea că investiţiile realizate prin finanţarea nerambursabilă au fost utilizate în procesul de producţie şi ulterior declanşării procedurii de insolvenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia".

Aşa cum s-a reţinut în mod constant şi în jurisprudenţa C.J.U.E., măsurile şi restricţiile impuse de autorităţile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate şi sa nu afecteze în mod disproporţionat drepturile şi interesele legitime ale destinatarului (cauzele C-44/79, hotărârea din 13 decembrie 1979, L. H c. Land R - P; C-181/84, The Queen, ex parte E.D.&F. M. (S.) Ltd c. Intervention Board for Agricultural Produce, hotărârea din 24 septembrie 1985).

Prin urmare acest principiu pretinde ca orice măsură luată de o autoritate publică cu atribuţii de control trebuie sa fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp cea mai rezonabilă.

Aşadar, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. 3 din contract câtă vreme obiectivele urmărite prin acordarea finanţării au fost atinse, iar investiţia, a cărei executare a fost finalizată, este funcţională, şi a fost şi este utilizată de către intimata reclamantă, împrejurări faţă de care, dificultăţile financiare întâmpinate de societate, redresabile, nu justifică retragerea ajutorului financiar nerambursabil, care ar reprezenta o măsură disproporţionată, de natură să deturneze scopul finanţării.

In plus, reţine Înalta Curte că prin sentinţa nr. 205 din 5 februarie 2018 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare a activităţii intimatei - reclamante şi radierea din registrul comerţului a menţiunilor privind procedura insolvenţei, urmare a achitării de către intimata - reclamantă a tuturor creanţelor stabilite in planul de reorganizare.

Aşa fiind, actele administrative contestate, sunt afectate de nelegalitate, criticile aduse hotărârii recurate fiind nefondate.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 154/CA din 4 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 10.000 de RON cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante S.C. RO - Credo S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2021.