Judicial assistants win salary recalculation; Ministry of Justice appeal rejected, salary orders annulled and reissue ordered.

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei au formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 emis de Ministerul Justiţiei, solicitând anularea acestuia şi emiterea unor ordine de încadrare pentru fiecare dintre contestatoare, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad, treaptă, gradaţie, vechime în funcţie, care să includă atât tranşele de vechime în funcţie, respectiv sporul de fidelitate, precum şi majorările de 18%, calculate în mod corect, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016 şi Decizia nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, începând cu data de 09.04.2015, astfel:

- intimatul să stabilească cuantumul indemnizaţiei brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie a fiecăreia (fidelitate), precum şi de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior,

- să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferenţele de drepturi salariale, rezultate indemnizaţia brută lunară calculată la nivelul maxim aflat în plată, în raport de o valoare de referinţă de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 la zi (incluzând majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015), în raport de vechimea efectivă în funcţie (fidelitate) precum şi de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite,

- cheltuieli de judecată ce vor fi efectuate în cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1226 din 16 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce o priveşte pe reclamanta D. ca neîntemeiată; a luat act de retragerea renunţării la judecată formulată de reclamantele C., B. şi D.; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a anulat Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 şi Ordinul nr. 2210/C/31.08.2017, ambele emise de pârâtul Ministerul Justiţiei; a obligat pârâtul să emită fiecăruia dintre reclamanţi un alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 şi de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 - incluzând majorarea de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015; a obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanţi diferenţele de drepturi salariale dintre venitul pe care reclamanţii l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405+ 10% RON) şi venitul efectiv plătit; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Prin încheierea camerei de Consiliu din 29.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 1226/16.03.2018, formulată de petenta A. şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale-omisiune din cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 1226 din 16.03.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că obligaţia pârâtului este de a elibera noile ordine de salarizare prin raportare la vechimea efectivă în funcţie pe lângă o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi 445,5 RON începând cu 01.12.2015, iar obligaţia pârâtului Ministerul Justiţiei este de a plăti diferenţele salariale, cu îndemnizaţia calculată prin raportare la vechimea efectivă în funcţie, pe lângă valoarea de referinţă sectorială de 405+10% RON şi venitul efectiv plătit.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului a susţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamantelor au fost satisfăcute, având în vedere că la data de 24.05.2018, Ministrul Justiţiei a emis ordinul nr. 2066/C/2018 prin care reclamantelor le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Recurentul-pârât a criticat şi obligarea sa, prin dispozitivul sentinţei recurate, la plata diferenţelor salariale către reclamante, susţinând că are atribuţii privind efectuarea calculului şi acordarea drepturilor salariale doar pentru salariaţii aparatului propriu şi numai rolul de a administra bugetul instanţelor şi de a asigura fondurile necesare.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatele-reclamante au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât, susţinând, în esenţă, că emiterea ordinului nr. 2066/24.05.2018 nu poate conduce la concluzia că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât recunoaşterea şi stabilirea indemnizaţiilor de încadrare în raport de valorile de referinţă sectorială menţionate în contestaţia la ordinele de salarizare nu a fost singura solicitare a acţiunii.

De asemenea, au mai arătat că îndeplinesc funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Argeş de peste 5, 6, 7 şi 18 ani şi sunt singura categorie profesională din sistem căreia recurentul refuză să recunoască şi să elibereze ordinele de salarizare cu indemnizaţiile lunare calculate în raport de vechimea efectivă în funcţie, încălcând astfel unul dintre principiile de bază instituit în legea salarizării, precum şi dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, în raport de practica judiciară existentă încă din anul 2008 şi cunoscută de Ministerul Justiţiei.

Aşa cum rezultă atât din apărările recurentului cât şi din ordinele contestate, cuantumul indemnizaţiilor lunare de încadrare sunt cele prevăzute în anexă în raport de o vechime în funcţie de 0-3 ani, nerespectând nici măcar dispoziţiile din ordine, care prevăd o vechime în funcţie la 3-5 ani.

În mod evident, recurentul încalcă dispoziţiile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, care a concluzionat că, efectul neconstituţionalităţii art. 3 indice 1, alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că în ceea ce priveşte capătul prin care se solicită instanţei obligarea pârâtului la refacerea încadrării salariate prin raportare la vechimea efectivă în funcţie, O.U.G. nr. 27/2006 excludea asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcţia de asistent judiciar (sporul de fidelitate).

Au existat instanţe care au pronunţat hotărâri judecătoreşti, în perioada 2008 - 2009, în favoarea unor persoane având calitatea de asistenţi judiciari, însă prin dispozitivul acestora au fost acordate reclamanţilor din dosarele respective despăgubiri reprezentând spor de fidelitate în temeiul art. 269 din Legea nr. 53/2003, prin raportare la o stare de discriminare care a încetat la momentul intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin care a fost stabilit un nou sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar (după cum au existat instanţe care, în cele mai multe situaţii, au respins acţiunile având acest obiect).

În considerarea dispoziţiilor legale din cuprinsul Notei la Anexa nr. VI/1 la Legea-cadru nr. 330/2009, având în vedere că potrivit O.U.G. nr. 27/2006 asistenţii judiciari nu au beneficiat de majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară pentru vechimea în funcţie, acest drept salarial nu a putut fi acordat nici după data de 01.01.2010.

Aşadar, nu există bază legală pentru stabilirea indemnizaţiei intimaţilor prin raportare la asistenţii judiciari care au fost despăgubiţi de instanţe, pentru tratamentul discriminatoriu la locul de muncă, prin nerecunoaşterea sporului de fidelitate, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu 09.04.2015.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerile recurentului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut în recursul formulat că, urmare a emiterii Ordinului nr. 2066/C/2018 şi a Ordinului 3114/2018, acţiunea reclamantelor a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Prin emiterea Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 (la nivelul tuturor instanţelor), Ministerul Justiţiei a recunoscut beneficiul unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o VRS chiar mai mare decât cea pretinsă prin cererea introductivă, respectiv de 421,36 RON până la 01.12.2015 şi de 463,5 RON după această dată.

Astfel, prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor şi asistenţilor judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordinul anterior menţionat s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015 -30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unor noi ordine de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamantelor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantelor de către pârâtul Ministerul Justiţiei. Această împrejurare nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantelor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Socotind ordinul menţionat o punere în executare parţială a sentinţei recurate, sentinţă care nu se referă numai la recunoaşterea beneficiului unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, ci şi la emiterea unor noi ordine de salarizare şi la plata diferenţelor salariale, Înalta Curte nu poate primi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

De altfel, din cuprinsul ordinelor depuse la dosar nu rezultă că reclamantelor le-ar fi fost achitate drepturile salariale restante, nefiind depusă vreo dovadă a plăţilor efectuate în temeiul acestui ultim ordin.

În ceea ce priveşte critica referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata efectivă a drepturilor salariale, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată.

Este reală susţinerea recurentului-pârât, în sensul că această autoritate ministerială nu are atribuţia legală a plăţii drepturilor salariale către reclamante, ci această obligaţie revine în sarcina angajatorului, ordonator secundar sau terţiar de credite, respectiv instanţei în cadrul căreia activează reclamantele. În acest sens, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, de art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, potrivit căruia Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora, dar şi de prevederile art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

Însă, Înalta Curte reţine că prima instanţă a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită dispoziţiile de salarizare cuprinzând indemnizaţia de încadrare recalculată. Pentru aceasta, în mod evident urmează să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii acestor drepturi, obligaţii care se înscriu în sfera atribuţiilor legale ce-i revin recurentului-pârât, în calitate de ordonator principal de credite.

Aşadar, plata efectivă a drepturilor salariale va fi realizată de instituţia angajatoare, dar recurentului-pârât Ministerul Justiţiei îi revine obligaţia asigurării cadrului necesar efectuării plăţii, respectiv a îndeplinirii tuturor operaţiunilor şi formalităţilor de ordin administrativ care să permită încasarea, de către intimatele-reclamante, a sumelor ce li se cuvin în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte apărările intimatelor referitoare la acordarea sporului de fidelitate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu s-a pronunţat cu privire la existenţa sau nu în favoarea reclamantelor a acestui drept la sporul de fidelitate, deşi petitul acţiunii solicita acest lucru; în această situaţie, reclamantele au la dispoziţie exclusiv calea cererii de completare (conform art. 445 C. proc. civ.), neputând formula în recursul părţii adverse apărări care depăşesc petitul soluţionat efectiv de instanţă.

Separat de acest aspect, nici îndreptarea realizată prin încheierea din 29.06.2018 nu conduce la concluzia că prima instanţă a acordat reclamantelor şi sporul de fidelitate, prin includerea în dispozitiv a sintagmei "prin raportare la vechimea efectivă în funcţie", sintagmă care nu acoperă decât un principiu general de stabilire a salarizării, iar nu şi chestiunea controversată în cauză a acordării sporului de fidelitate în alt cuantum decât cel recunoscut de pârât. De altfel, pe calea îndreptării erorii materiale nu se poate dispune cu privire la chestiuni litigioase între părţi, ci doar cu privire la evidente erori materiale sau simple omisiuni (altele decât cele de soluţionare a unor capete distincte de cerere sau pretenţii).

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1226 din 16 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19 aprilie 2021.