EU-funded contract reimbursement interest claim barred by res judicata of prior final judgment on damages

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRAP), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 (AMPOR), Direcţia de Gestionare Fonduri Comunitare Pentru Turism - Autoritatea Naţională Pentru Turism, să se constate, în principal:

(A) I. 1 Nulitatea Informării nr. 18357/29.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19672 prin care s-a constatat neeligibilă cheltuiala: nr. crt. 1 "2.1 Cheltuieli pentru realizare şi administrare portal de informaţii de turism (avans) - Furnizor B. S.R.L. - factura x/20.06.2011 - suma neeligibilă 43.050 RON şi 10.332,00 RON" şi a anularea reducerilor procentuale de 10%, 5% respectiv 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/17.06.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L., Contractul de prestări servicii nr. x/17.06.2011 încheiat cu S.C. C. S.R.L. şi Contractul de prestări servicii nr. x/24.10.2011 încheiat cu S.C. D. S.R.L. precum şi anularea Deciziei MDRAP nr. 187/03.06.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/05.05.2014 şi anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 73/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014;

(A) I. 2. Nulitatea în parte a Informării nr. 30611/29.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19672 informare prin care s-a constat ca neeligibilă cheltuiala efectuată conform facturii x/05.03.2012 emisă de S.C. E. S.R.L. şi aplicării de reduceri procentuale în cuantum de 5% pentru facturile emise de S.C. D. S.R.L. nr. 5585/30.11.2011, 5598/30.12.2011 şi 5619/31.01.2012 precum şi anularea Deciziei MDRAP nr. 189/04.06.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/05.05.2014 şi anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. x/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014;

(A) II. 1. Nulitatea Informării nr. 18308/16.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19751, respectiv anularea măsurii constatării ca neeligibilă a cheltuielilor: nr. crt. 1 "2.1 Cheltuieli pentru realizare şi administrare portal de informaţii de turism (avans) - Furnizor B. S.R.L. - factura x/20.06.2011 - suma neeligibilă 38.850 RON şi 9.324,00 RON" şi a anularea reducerilor procentuale de 10% respectiv 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/20.06.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L. precum şi, cu privire la actele subsecvente: anularea Deciziei MDRAP nr. 174/29.05.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014 şi anularea răspunsului MDRAP nr. 31673/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 75/05.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014;

(A) II. 2. Nulitatea Informării nr. 30472/29.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19751, informare prin care s-a constat ca neeligibilă cheltuiala efectuată conform facturii x/06.03.2012 emisă de S.C. E. S.R.L. şi prin care s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 5% pentru facturile emise de S.C. F. S.R.L. nr. x/31.01.2012 precum şi, cu privire la actele subsecvente: anularea Deciziei MDRAP nr. 192/05.06.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014 şi anularea răspunsului MDRAP nr. x/25.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 76/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014;

(A) III.1. Nulitatea Informării nr. 5135/15.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 16549 prin care s-a considerat neeligibilă cheltuiala aferentă facturii x/31.05.2011 emisă de S.C. B. S.R.L. şi prin care s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 10%, 10% respectiv 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/30.05.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L., Contractul de prestări servicii nr. x/31.05.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L. Contractul de prestări servicii nr. x/25.07.2011 încheiat cu S.C. F. S.R.L. şi a Informării revizuite nr. 68978/09.09.2014, cf. Deciziei de soluţionare a contestaţiilor 185/29.05.2014 precum şi, cu privire la actele subsecvente:

a) anularea a Deciziei MDRAP nr. 185/29.05.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014;

b) şi anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 71/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014;

(A) III. 2. Nulitatea în parte a Informării nr. 8666/15.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 16549 prin care s-a considerat neeligibilă cheltuiala aferentă facturii x/31.01.2011 emisă de S.C. E. S.R.L. şi a facturii x/29.12.2011 emisă de S.C. H. S.R.L. şi prin care s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/01.07.2011 încheiat cu S.C. F. S.R.L. şi a Informării revizuite nr. x/09.09.2014, cf. Deciziei de soluţionare a contestaţiilor 185/29.05.2014 precum şi, cu privire la actele subsecvente:

a) anularea a Deciziei MDRAP nr. 185/29.05.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014;

b) şi anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 72/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(A) IV. Admiterea la plată a sumelor constatate în mod nelegal ca neeligibile.

(B) în subsidiar:

(B) I. 1 Anularea în parte Informării nr. 18357/29.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19672 prin care s-a constatat neeligibilă cheltuiala: nr. crt. 1 "2.1 Cheltuieli pentru realizare şi administrare portal de informaţii de turism (avans) - Furnizor B. S.R.L. - factura x/20.06.2011 - suma neeligibilă 43.050 RON şi 10.332,00 RON" şi a anularea reducerilor procentuale de 10%, 5% respectiv 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/17.06.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L., Contractul de prestări servicii nr. x/17.06.2011 încheiat cu S.C. C. S.R.L. şi Contractul de prestări servicii nr. x/24.10.2011 încheiat cu S.C. D. S.R.L. precum şi, cu privire la actele subsecvente:

- anularea Deciziei MDRAP nr. 187/03.06.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/05.05.2014;

-anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 73/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(B) I. 2. Anularea în parte a Informării nr. 30611/29.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19672 informare prin care s-a constat ca neeligibilă cheltuiala efectuată conform facturii x/05.03.2012 emisă de S.C. E. S.R.L. şi aplicării de reduceri procentuale în cuantum de 5% pentru facturile emise de S.C. D. S.R.L. nr. 5585/30.11.2011, 5598/30.12.2011 şi 5619/31.01.2012 precum şi, cu privire la actele subsecvente:

- anularea Deciziei MDRAP nr. 189/04.06.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/05.05.2014;

- anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 74/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(B) II. 1. Anularea în parte a Informării nr. 18308/16.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19751, respectiv anularea măsurii constatării ca neeligibilă a cheltuielilor: nr. crt. 1 "2.1 Cheltuieli pentru realizare şi administrare portal de informaţii de turism (avans) - Furnizor B. S.R.L. - factura x/20.06.2011 - suma neeligibilă 38.850 RON şi 9.324,00 RON" şi a anularea reducerilor procentuale de 10% respectiv 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/20.06.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L. precum şi, cu privire la actele subsecvente:

- anularea Deciziei MDRAP nr. 174/29.05.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrata la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014;

- anularea răspunsului MDRAP nr. 31673/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 75/05.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(B) II. 2. Anularea în parte a Informării nr. 30472/29.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 19751, informare prin care s-a constat ca neeligibilă cheltuiala efectuata conform facturii x/06.03.2012 emisă de S.C. E. S.R.L. şi prin care s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 5% pentru facturile emise de S.C. F. S.R.L. nr. x/31.01.2012 precum şi, cu privire la actele subsecvente:

- anularea Deciziei MDRAP nr. 192/05.06.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014;

- anularea răspunsului MDRAP nr. x/25.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 76/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(B) III. 1. Anularea în parte a Informării nr. 5135/15.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 16549 prin care s-a considerat neeligibilă cheltuiala aferentă facturii x/31.05.2011 emisa de S.C. B. S.R.L. şi prin care s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 10%, 10% respectiv 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/30.05.2011 încheiat cu S.C. B. S.R.L., Contractul de prestări servicii nr. x/31.05.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L. Contractul de prestări servicii nr. x/25.07.2011 încheiat cu S.C. F. S.R.L. şi a Informării revizuite nr. 68978/09.09.2014, cf. Deciziei de soluţionare a contestaţiilor 185/29.05.2014 precum si, cu privire la actele subsecvente:

a) anularea în parte a Deciziei MDRAP nr. 185/29.05.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014;

b) anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 71/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(B) III. 2. Anularea în parte a Informării nr. 8666/15.04.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x la Contractul de finanţare cod SMIS 16549 prin care s-a considerat neeligibilă cheltuiala aferentă facturii x/31.01.2011 emisă de S.C. E. S.R.L. şi a facturii x/29.12.2011 emisă de S.C. H. S.R.L. şi prin care s-au aplicat reduceri procentuale în cuantum de 5% aplicate la sumele solicitate de către reclamantă pentru Contractul de prestări servicii nr. x/01.07.2011 încheiat cu S.C. F. S.R.L. şi a Informării revizuite nr. x/09.09.2014, cf. Deciziei de soluţionare a contestaţiilor 185/29.05.2014 precum şi, cu privire la actele subsecvente:

a) anularea în parte a Deciziei MDRAP nr. 185/29.05.2014 privind soluţionarea Contestaţiei formulate de către A. înregistrată la sediul MDRAP sub nr. x/29.04.2014 (exclusiv sub aspectul obligării DGPE la refacerea informărilor astfel încât să reflecte motivarea sancţiunilor aplicate);

b) şi anularea răspunsului MDRAP nr. x/10.06.2014 cu privire la Contestaţia reclamantei nr. 72/06.05.2014 înregistrată la MDRAP cu nr. x/06.05.2014

(B) IV. şi pe cale de consecinţă să se constate caracterul eligibil al sumelor solicitate la plată, admiterea la plată a sumelor constatate în mod nelegal ca fiind cheltuielii neeligibile conform informărilor de mai sus şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 388.810,08 RON (reprezentând 313556.53 RON cheltuieli şi TVA 75253.55 RON) ca fiind sume datorate de pârâte, conform contractelor de finanţare asumate de părţi.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 3188 pronunţată în data de 27 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la capetele de cerere privind anularea informărilor şi a deciziei nr. 185/29.05.2014, a respins acţiunea completată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Turism ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi a respins, în rest, acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 - prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, astfel cum a fost completată, ca nefondată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5), 6) şi 8) C. proc. civ., a solicitat în principal admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare, în subsidiar admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin primul motiv de recurs, a arătat, în esenţă, că instanţa a calificat în mod greşit ca accesorie cererea privind obligarea la plata dobânzilor pe care a fost nevoită să le suporte ca urmare a nesoluţionării la timp a solicitărilor de rambursare.

Prin Decizia nr. 1635 din data de 23 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 3188 pronunţată în data de 27 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, a casat în parte sentinţa recurată, în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea la plata dobânzilor în sumă de 490.840 RON şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, privind motivul de recurs referitor la calificarea în mod greşit ca accesorie a cererii privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor pe care reclamanta a le-a suportat ca urmare a nesoluţionării la timp a solicitărilor de rambursare, că este incident motivul de casare cu trimitere spre rejudecare primei instanţe, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 497 C. proc. civ.

Astfel, prin cererea precizatoare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzilor pe care le suportă ca urmare a neachitării la timp a sumelor pe care pârâtul avea obligaţia să i le ramburseze, calculate până la data rambursării integrale a sumelor datorate, până la data cererii valoarea dobânzilor fiind de 490.840 RON

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu şi-a îndeplinit la timp obligaţiile de plată cu privire la sumele pe care trebuia să le ramburseze, astfel că a fost nevoită să se împrumute şi trebuie să plătească băncii dobânzi în cuantum total de 573.554,47 RON, din care pârâtul a fost deja obligat irevocabil la plata sumei de 143.277,96 RON, prin sentinţa nr. 3901/06.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând plata diferenţei de dobândă de 430.276,51 RON, similar dobânzii aferente creditului luat de la I., fiindu-i datorate şi dobânzile aferente împrumutului de la asociaţii, în sumă de 60.563,49 RON.

În cauză, prin sentinţa pronunţată, Curtea de apel a constatat că cererea principală este neîntemeiată şi, ca urmare, dobândeşte caracter neîntemeiat şi cererea accesorie privind plata dobânzilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. Cererile pot fi principale, accesorii, adiţionale şi incidentale, potrivit art. 30 C. proc. civ. cererea principală este cererea introductivă de instanţă, cererea incidentală este cea formulată în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare, iar cererea adiţională este cea prin care se modifică pretenţiile anterioare.

Pentru se califica o cerere ca fiind accesorie, este necesar ca soluţia asupra acesteia să depindă şi să se raporteze la rezolvarea dată unui capăt de cerere principal.

Soluţionarea cererii de obligare la plata dobânzilor, astfel cum reclamanta a formulat-o, nu depinde şi nu se raportează la soluţia dată capătului de cerere privind anularea actelor administrative.

Plata dobânzilor este solicitată de reclamantă ca urmare a faptului că nu i-au fost achitate la timp sumele pe care pârâtul avea obligaţia să i le ramburseze, calculate până la data rambursării integrale a sumelor ce îi sunt datorate.

Cererea de plată a dobânzilor nu este formulată de reclamantă ca efect al anulării actelor administrative, astfel că nu este o cerere accesorie, este o cerere distinctă a cărei soluţionare nu depinde de soluţia dată asupra cererii de anulare, calificarea juridică fiind efectuată greşit de instanţa de fond, cu încălcarea dispoziţiilor art. 30 C. proc. civ.

Admisibilitatea şi temeinicia acestei cereri, însă, nu pot fi examinate în recurs, în condiţiile în care a fost soluţionată prin prisma calificării greşite ca fiind o cerere accesorie cererii principale. Soluţionarea cererii ca urmare a calificării greşite ca fiind accesorie conduce la concluzia că cererea nu a fost soluţionată, motiv de casare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 497 C. proc. civ., şi trimitere spre rejudecare primei instanţe.

2. Hotărârea atacată cu recurs

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 335 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei(MLPDA) prin ministru, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi a obligat pe pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (fost Ministerul Turismului, succesor al Autorităţii Naţionale Pentru Turism - Direcţia de Gestionare de Fonduri Comunitare Pentru Turism) să achite reclamantei suma de 696.268,50 RON reprezentând c/val. dobânzi achitate de aceasta.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri au declarat recurs.

3.1. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cazuri de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 5, respectiv pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 335/23.09.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de A. şi a obligat pârâţii MLPDA şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri să achite reclamantei suma de 696.268,5 RON, reprezentând c/val dobânzi achitate de aceasta.

Pentru a pronunţa această soluţie de admitere a acţiunii, prima instanţă a reţinut delegarea cauzei cu efect de lucru judecat, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, al Curţii de Apel Bucureşti, potrivit cu care există dreptul la desdăunare, cuantumul prejudiciului fiind stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză la 696.268,50 RON.

În motivare s-a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile imperative privind efectele puterii lucrului judecat, statuate prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În litigiul purtat anterior, prin sentinţa civilă nr. 3901/06.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012, s-a constatat că refuzul pârâtei de a soluţiona în termenul legal cererile de rambursare formulate de reclamantă a produs prejudicii materiale acesteia: un prejudiciu material în valoare de 1.946.044,67 RON, reprezentând suma celor 6 cereri de rambursare, şi un prejudiciu material în sumă de 143.277,96 RON, reprezentând penalităţile/dobânda penalizatoare aferentă creditului bancar solicitat băncii I., dobândă achitată de reclamantă ca urmare a comportamentului nelegal al pârâtei, care nu a rambursat la timp sumele solicitate de reclamantă prin cererile de rambursare aferente contractelor de finanţare. Dobânzile au fost solicitate şi acordate până la data de 02.07.2012.

În cauză, au fost solicitate dobânzi în continuare, pretinse a fi rezultate din derularea contractului de credit încheiat de reclamantă cu I., dar şi dobânzi din derularea a 3 noi contracte de împrumut încheiate cu A. S.R.L. ulterior declanşării primului litigiu, din dosarul nr. x/2012: nr. 17/15.02.2013, nr. 74/04.03.2013 şi nr. 24/10.10.2013.

Contrar prevederilor ce statuează asupra puterii de lucru judecat şi fără niciun argument prima instanţă a extins efectele modului în care a fost dezlegată problema de drept dedusă judecăţii anterioare şi asupra celor 3 contracte de credit ce nu au făcut obiectul acelei judecăţi şi în raport cu care nu s-a reţinut că încheierea acestora a fost o consecinţă a refuzului nelegal al instituţiei de soluţionare a cererilor de rambursare.

Aşadar, avem în prezenta speţă o judecată bazată pe efectul pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti anterioare, dar cu depăşirea limitelor impuse prin norma procedurală care o consacră, situaţie ce atrage casarea hotărârii prin prisma motivului de casare prev.de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

Se susţine că soluţia primei instanţe este greşită întrucât sunt nesocotite prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., legea părţilor fiind transpusă prin contractele de finanţare.

Raporturile juridice deduse judecăţii sunt rezultate din încheierea unor contracte de finanţare din fonduri comunitare, ce urmează reguli speciale ale domeniului, potrivit cărora niciodată finanţatorul nu poate fi obligat la plata unor dobânzi rezultate prin întârzierea în soluţionarea cererilor de rambursare/plată.

Chiar şi în ipoteza aplicării unui refuz nejustificat de soluţionare a cererilor de rambursare, constatat cu efect de putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 3901/06.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012, instanţa de judecată era obligată să verifice dacă acest refuz este generatorul noilor pretenţii şi să stabilească elementele răspunderii, cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba despre dobânzi generate prin achitarea cu întârziere a ratelor de credit, fapte juridice neanalizate împreună cu refuzul nejustificat.

Însă, faţă de momentul judecăţii din dosarul x/2012, când cererile de rambursare nu erau soluţionate de către recurentă,situaţia de fapt s-a schimbat, în sensul că, cererile de rambursare au fost soluţionate, fiind refuzate la plată pentru motive de neeligibilitate, soluţie definitivă, astfel cum reţine decizia de trimitere.

Astfel fiind, instanţa nu a analizat temeiul răspunderii, rezumându-se doar la enunţa că există un refuz de soluţionare în termen legal cererile de rambursare, fapt dezlegat anterior în altă cauză, cu efect de lucru judecat.

Faţă de această împrejurare, se impune a se reţine că nu există temei pentru stabilirea răspunderii în sarcina recurentei, întrucât reclamanta nu a invocat vreo prevedere din contractul de finanţare prin care să poate fi angajată răspunderea contractuală a noastră ori vreo prevedere legală pe care am încălcat-o pentru a putea sa fim obligaţi la plata dobânzilor.

Se arată că nu există nicio obligaţie de rambursare care să fie încălcată de recurentă, având în vedere că cererile de rambursare au fost refuzate la plată întrucât cheltuielile au fost declarate neeligibile, iar Informările privind cererile de rambursare prin care a fost refuzată plată au fost menţinute de instanţa de judecată, legalitatea şi temeinicia acestora fiind constatată în mod definitiv.

Aşadar, în lipsa unei obligaţii a recurentei de plată/rambursare a cheltuielilor. reclamanta pretinde fără succes că este vătămată prin achitarea de dobânzi la credite.

Trebuie observat că reclamanta a obţinut şi i s-au plătit, potrivit litigiului purtat anterior (dosar x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti) suma de 1.946.044,67 RON, reprezentând valoarea celor 6 cereri de rambursare, precum şi suma de 143.277,96 RON, reprezentând dobândă aferentă creditului bancar, dar şi suma de 25.009 RON cheltuieli de judecată, apreciindu-se că nu au fost soluţionate în termen cererile de rambursare.

Ulterior, cum a arătat, în primul ciclu procesual, în dosarul nr. x/2014, instanţa a constatat că în mod legal şi temeinic a fost refuzată soluţionarea cererilor de rambursare întrucât cheltuielile solicitate sunt neeligibile.

Astfel fiind, deşi nu există cereri de rambursare admise, totuşi reclamanta a obţinut contravaloarea acestora, dar şi dobânzi, însă, nu s-a considerat mulţumită că a fost despăgubită cu valoarea cererilor de rambursare pentru sume care nu trebuiau rambursate de către recurentă.

Ceea ce trebuie avut în vedere este şi aceea că MLPDA nu era obligat să ramburseze sumele solicitate prin cererile de rambursare doar prin simplul fapt al formulării acestor cereri, întrucât sumele se decontează doar în urma verificărilor şi doar dacă se constată de autoritatea de management că sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate, ceea ce nu s-a constatat însă în cazul reclamantei.

Nu există în sarcina MLPDA o obligaţie de plată a sumelor solicitate, ci doar obligaţia de verificare a acestora. însă, prin contractul de finanţare nu s-a prevăzut vreo sancţiune pentru autoritatea de management în cazul în care se depăşeşte termenul de soluţionare a cererii de rambursare.

În condiţiile în care reclamanta îşi susţine cererea prin motivul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată cu privire la sumele solicitate la rambursare, că toată construcţia juridică a acţiunii se prăbuşeşte, rezultând netemeinicia acesteia.

3.1. În ceea ce priveşte faptul că reclamanta a înţeles să încheie contracte de credit pentru a-şi susţine activitatea, este de remarcat faptul că este o acţiune pe care şi-a asumat-o pe cont propriu, întrucât prin contractul de finanţare recurenta nu s-a angajat să susţină credite accesate de beneficiar pentru derularea proiectului, astfel încât răspunderea pentru plata unor dobânzi nu poate reveni decât părţii care a contractat creditul.

Fiind în regim contractual, reiterăm faptul că părţile au încheiat un contract de finanţare care nu prevede vreo răspundere pentru o asemenea situaţie.

De altfel, potrivit art. 9 alin. (2) din contractul de finanţare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile contractului şi ale legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.

Totodată, faptul că, prin contractul de finanţare s-a prevăzut regimul mecanismului cererilor de rambursare şi decontarea cheltuielilor după verificarea eligibilităţii acestora, denotă împrejurarea că partea a avut pe deplin reprezentarea situaţiei în care se află, existând posibilitatea de a prevedea că, pentru nerespectarea regulilor la care s-a obligat, poate fi în situaţia de a suporta cheltuielile proiectului din bugetul propriu.

Cu atât mai mult cu cât este sub puterea lucrului judecat neeligibilitatea cheltuielilor solicitate prin cererile de rambursare, în speţă se conturează concluzia că a fost alegerea părţii de a încheia contractul de credit, consecinţele riscului de a nu putea plăti ratele la timp fiind în responsabilitatea exclusivă a acesteia.

Concluziile raportului de expertiză trebuie înlăturate şi nu pot fi luate în considerare la dezlegarea cauzei întrucât prin expertiză nu s-a constatat debitul, ci doar au fost enunţate sume, fără expunerea unor raţionamente şi concluzii de specialitate.

Chiar şi în urma obiecţiunilor formulate de recurentă, încuviinţate la termenul din data de 15.07.2020, expertul însă a răspuns la obiecţiuni doar formal. întrucât trebuie observat că răspunsul său la obiecţiuni se constituie în totalitate din preluarea ad literam a concluziilor raportului de expertiză, fără a etala rezultatul analizei de specialitate.

În acest sens, se arată că expertiza nu răspunde la obiectivele nr. 1-5 stabilite de instanţă. întrucât nu s-a expus modalitatea în care expertul a stabilit cuantumul dobânzilor şi nu a indicat documentele contabile pe care le-a avut în vedere.

Mai mult, trebuie reţinut că în dosarul anterior purtat între părţi, respectiv nr. x/2012, al Curţii de Apel Bucureşti, recurenta a fost obligată la plata sumei de 143.277,96 RON, reprezentând dobânda aferentă creditului la I., datorată până la data formulării acţiunii din acel dosar.

Într-adevăr, obiectivul limitează la a se stabili cuantumul sumelor datorare cu titlu de dobândă începând cu data de 03.07.2012, însă expertul retine la modul global cuantumul dobânzilor, fără a indica dacă suma de 592.274,35 RON este datorată începând cu 03.07.2012 ori dacă suma de 143.277,96 RON a fost scăzută întrucât a fost achitată.

Pentru obiectivele 2-4, atât la capitolul desfăşurarea expertizei, cât şi la capitolul concluzii, expertul a reţinut astfel:

"Conform punctului 2 din contractul de împrumut, sumele acordate de împrumutator urmează să fie utilizate de către împrumutat pentru finanţarea activităţii curente. Din informaţiile furnizate de către A., destinaţia acestui credit a fost pentru achitarea dobânzilor scadente la I. în sumă de 117.503 RON iar creditul a fost restituit integral la data de 24.06.2015."

Expertul nu a recurs la calcule personale nici pentru stabilirea dobânzilor datorate în executarea contractelor de împrumut, împrejurare ce rezultă din faptul că afirmă, spre exemplu, la capitolul desfăşurarea expertizei şi capitolul concluzii (obiectivul nr. 4) că:

"Dobânzile totale calculate de către A. în baza celor 3 contracte de împrumut sunt în sumă de 53.731,49 RON şi au fost alocate de către societate pentru fiecare proiect în parte după cum urmează: (...)". Aceeaşi formulare este utilizată şi pentru contractul de credit de la obiectivul nr. 5.

De altfel, nu e nicio diferenţă în redactarea capitolului desfăşurarea expertizei faţă de capitolul concluzii, acesta din urmă fiind o preluare fidelă a conţinutului primului, ambele capitole ale raportului de expertiză conţinând doar enunţuri/afirmaţii şi nu teze susţinute documentat şi calcule specifice.

În speţă, s-a încuviinţat efectuarea expertizei pentru ca specialistul să stabilească dobânzile datorate în baza contractelor de credit, nicidecum pentru a prelua calculele dobânzilor realizate de societate. Dacă se aprecia ca fiind suficient, instanţa şi părţile puteau şi singure să observe rezultatul calculului din fişele depuse de către reclamantă, fără a mai fi necesară consultarea unui expert prin efectuarea unei expertize contabile.

Expertul desemnat şi-a limitat documentarea specifică domeniului contabilităţii la "informaţiile furnizate" de către reclamantă, acordând acestora valoarea unei prezumţii legale absolute, concluzie rezultând din faptul că nu a mai fost practic nevoie să studieze niciun document, întrucât nu rezultă din raportul de expertiză că s-ar fi raportat la vreun document contabil.

În condiţiile în care, răspunsurile la obiectivele 1-4, informaţiile furnizate de către reclamantă i-au format convingerea expertului că destinaţia creditelor a fost finanţarea proiectelor şi achitarea dobânzilor la I., coroborat cu faptul că la răspunsurile la obiectivele 2-5 se menţionează ca şi destinaţie a creditelor finanţarea activităţilor curente (ceea ce implică şi alte activităţi sau plăţi ce se situează în afara proiectelor), este îndoielnică modalitatea în care a stabilit expertul că sumele totalizate de acesta reprezintă sume încasate şi folosite pentru cele 3 proiecte şi nu pentru alte activităţi curente, îndoială legitimată de faptul că nu a fost identificat vreun mod de calcul.

Pentru obiectivul nr. 5, nici măcar informaţiile nu se mai menţionează ca fiind "mijlocul de analiză" a destinaţiei creditului, însă expertul are "convingerea", exprimată prin raportul de expertiză, că sumele împrumutate au fost utilizate pentru proiecte şi au produs dobânzi, calculate şi acestea tot de societate.

Pentru a putea fundamenta că sumele au fost utilizate pentru proiecte, un minim necesar ar fi fost, în opinia noastră, să fie indicate datele la care au fost trase sumele din linia de credit, expunerea modalităţii în care au fost puse la dispoziţie şi a se verifica pentru ce au fost utilizată sumele.

În consecinţă, expertul nu a descris operaţiile efectuate, actele şi faptele analizate, identificarea tranzacţiilor, nu a indicat ansamblul calculelor şi interpretarea acestora, iar în lipsa acestora, proba este neconcludentă.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 335/23.09.2020, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal pentru următoarele motive:

În temeiul art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ. a invocat autoritatea de lucru judecat,

Motivul de recurs este prevăzut la art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ.: "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

În conformitate cu prevederile art. 430 alin. (1)-(2) C. proc. civ. "'(1) Hotărârea judecătoreasca ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă ".

În speţa dedusă judecăţii prin sentinţa civilă nr. 3188/27.11.2015, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, acţiunea reclamantei a fost respinsă în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Turism, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă, iar faţă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca nefondată.

Instanţa de recurs prin decizia civilă nr. 1635/23.08.2018 a menţinut dispoziţiile instanţei de fond cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a antecesorii recurentului "vor fi menţinute dispoziţiile nerecurate ale sentinţei referitoare la...respingerea acţiunii în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Turism ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate de calitate procesuală pasivă", şi a admis în parte recursul A. împotriva sentinţei civile nr. 3188/27.11.2015. pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, şi a dispus rejudecarea cu privire la obligaţia de plată a dobânzilor în sumă de 490.840 RON.

În ceea ce priveşte Autoritatea Naţională pentru Turism, aceasta .şi-a încetat existenta la 17.01.2017, ca urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative "La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, Autoritatea Naţională pentru Turism se desfiinţează. ". Activitatea acesteia a fost preluată de către Ministerul Turismului potrivit art. 5, alin. (1) "Se înfiinţează Ministerul Turismului prin preluarea structurilor şi a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Turism şi prin preluarea activităţilor şi a structurilor de specialitate din domeniul turismului de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri".

Ministerul Turismului şi-a desfăşurat activitatea până la data de 31.01.2020-data intrării în vigoare a H.G. nr. 44/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, potrivit art. 4 alin. (7) din O.U.G. nr. 68/2019 "La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economici, Energiei şi Mediului de Afaceri se desfiinţează Ministerul Energiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Ministerul Turismului".

În urma reorganizării a fost înfiinţat Ministerul Economici. Energiei şi Mediului de Afaceri, prin reorganizarea Ministerului Economiei şi prin comasarea cu Ministerul Turismului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri şi Antreprenorial şi Ministerul Energiei, conform ari. 4 alin. (1) "Se înfiinţează Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin reorganizarea Ministerului Economiei şi prin comasarea cu Ministerul Energiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Ministerul Turismului şi prin preluarea activităţilor şi structurilor de la aceste ministere".

Din analiza succesiunii reorganizării Autorităţii Naţionale pentru Turism: reiese fără echivoc, făptui că Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri este succesorul Autorităţii Naţionale pentru Turism, şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile acesteia.

Urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 3188/27.11.2015 de către Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost admisă lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Turism, antecesoarea recurentei, definitivă în ceea ce priveşte acest fapt, potrivit Deciziei nr. 1635/23.08.201 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi având în vedere prevederile an. 501, art. 488 şi art. 430 C. proc. civ., solicită admiterea acestei excepţii şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare respingerea acţiunii faţă de recurent.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamanta a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice trei contracte de finanţare, după cum urmează:

- contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară Dezvoltarea Durabilă şi Promovarea Turismului Domeniul majoritar de intervenţie Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică nr. 1243/28.01.2011, cod SMIS 19627;

- contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară Dezvoltarea Durabilă şi Promovarea Turismului Domeniul majoritar de intervenţie Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică nr. 1093/29.12.2010, cod SMIS 16549;

- contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară Dezvoltarea Durabilă şi Promovarea Turismului Domeniul majoritar de intervenţie Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică nr. 1448/21.04.2011, cod SMIS 19751.

Partea reclamantă şi-a asumat obligaţia pentru fiecare proiect în parte realizarea a câte unui portal prin intermediul căruia să fie promovat potenţialul turistic al produselor mai puţin cunoscute specifice fiecărei zone vizată prin proiect,

Urmare verificării celor şase cereri de rambursare depuse pârâtul a emis informări corespunzătoare acestora prin care a aplicat reduceri procentuale faţă de facturile depuse la plată.

Referitor la neeligibilitatea sumelor acordate, trebuie reţinut cu litiu general că nu pot fi prezentate la rambursare cheltuieli neeligibile incluse pe facturi cum ar fi penalităţi, accize, avansuri, donaţii, etc. întrucât ele nu au legătură cu vreo activitate prestată în concret. Din alt punct de vedere, plata avansului nu poate echivala cu o plată parţială, în condiţiile în care cea dintâi presupune o plată fără contraprestaţie la momentul efectuării ei.

Referitor la cerinţa apreciată ca fiind restrictivă, privind numărul de persoane nou angajate şi dovada personalului nou angajat, beneficiarul reclamant a impus participanţilor la procedura factori de evaluare nelegali, prin intermediul cărora a stabilit limite pentru viitorii ofertanţi, instituind obligaţia acestora de a crea un număr de noi locuri de muncă în scopul dobândirii unui punctaj mai mare, fără a avea certitudinea că li se va atribui şi contractul de prestări servicii, iar aceste limite nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urma să fie atribuit.

Referitor la eligibilitatea facturii x/05.03.2012 emisă de E. S.R.L., au fost nesocotite dispoziţiile art. 5 şi art. 9 din contractul de finanţare, conform cărora cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007, respectiv să fie cuprinse în Anexa V - Bugetul proiectului.

Referitor la neeligibilitatea cheltuielilor de audit, aferente liniei bugetare 5.2, aceasta este generată de data la care s-a desfăşurat activitatea prevăzuta în proiect în afara perioadei de implementarea proiectului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită, ca urmare a casării cu trimitere, cu cererea precizatoare, a intimatei-reclamante prin care a solicitat să se dispună:

A. constatarea nulităţii/anularea atât a actelor contestate prin cererea introductivă de instanţă, respectiv: 1. acte aferente Contractului de finanţare având cod SMIS 19672: 2. acte aferente Contractului de finanţare având cod SMIS 1975 şi 3. acte aferente Contractului de finanţare având cod SMIS 16549, cât şi a actelor contestate prin cererea precizatoare: 1. acte aferente contractului de finanţare având cod SMIS 19751 şi 2. acte aferente contractului de finanţare având cod SMIS 19672:

B. obligarea pârâţilor în solidar la plata tuturor sumelor pe care au refuzat să le ramburseze reclamantei prin actele contestate, în cuantum total de 44.390,93 RON, reprezentând diferenţa dintre suma totală pe care MDRAP trebuie să o ramburseze conform contractelor de finanţare pe de o parte, şi suma pe care MDRAP a fost obligată deja să o plătească prin hotărâre irevocabilă, 1.946.044,67 RON (pentru care va recurge la executare silită), şi sumele achitate deja de MDRAP în baza cererilor de rambursare nr. x, pe de altă parte;

C. obligarea pârâţilor la plata dobânzilor pe care reclamanta a fost şi este nevoită să le suporte ca urmare a neachitării la timp a sumelor pe care MDRAP avea obligaţia să i le ramburseze, calculate până la data rambursării integrale a sumelor ce sunt datorate, până la data cererii valoarea dobânzilor fiind de 490.840 RON.

Ulterior solicitării instanţei, la termenul de judecată din data de 07.09.2015, ca reclamanta să precizeze dacă apreciază că există interes pentru contestarea notelor de informare şi a deciziei nr. 185 de revocare a acestora, reclamanta, la termenul de judecată din data de 05.10.2015, a depus cerere de renunţare la judecata capetelor de cerere privind anularea informărilor din 15.04.2014 şi a deciziei nr. 185/29.05.2014, având în vedere că prin decizia nr. 185/29.05.2014 pârâtul a anulat informările a căror anulare se solicită de reclamantă.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, MLPDA invocată de către intimata-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, criticile recurentei încadrându-se în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. prin raportare la considerentele cuprinse în motivarea instanţei de fond. Instanţa de control judiciar apreciază că recurentul-pârât a indicat temeiurile de drept material şi procesual presupus a fi încălcate de către judecătorul fondului, iar în ceea ce priveşte susţinerile reclamantei -intimate referitoare la neîncadrarea criticilor recurentei referitoare la concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, concluzionează că acestea pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Referitor la excepţia nulităţii parţiale a recursului MEEMA relative la susţinerile recurentei în privinţa fondului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine pe de o parte considerentele anterior menţionate, iar pe de altă parte faptul că dispoziţiile C. proc. civ. nu prevăd divizarea ansamblului motivelor de recurs în cauze de nulitate parţială a căii de atac şi cauze de netemeinicie a aceleiaşi căi de atac, astfel încât şi această excepţie va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte recursul MEEMA, având în vedere faptul că aceste conţine critici similare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu cele ale celeilalte recurente, urmează a fi analizat în mod coroborat, criticile bazate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. făcând obiectul unei analize separate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de materialul probator administrat în cauză, de considerentele primei instanţe, de cele ale instanţei de trimitere (Decizia civilă nr. 1635/23.04.2018) constată recursurile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca fiind fondate pentru considerentele ce vor fi expuse.

În urma casării cu trimitere dispusă prin decizia civilă nr. 1635/23.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită cu soluţionarea cererii de obligare a recurentelor-pârâte la plata dobânzilor aferente sumelor pe care pârâtul intimat avea obligaţia de a rambursa.

Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul recurentei-reclamante (intimată-reclamantă în prezenta cauză), în ceea ce priveşte constatarea nelegalităţii actelor administrative emise de pârât privind situaţia cheltuielilor solicitate de reclamantă în cererile de rambursare prin care au fost constatate neeligibile unele din cheltuielile solicitate la rambursare şi au fost aplicate reduceri procentuale în baza art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 şi art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

Aşadar, cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să analizeze în limitele învestirii iniţiale capătul de cerere privind obligarea recurentelor-pârâte la plata dobânzilor în cuantum de 490.840 ron aferente unui eventual prejudiciu material suferit de către reclamanta-intimată ca urmare a refuzului pârâtului de a soluţiona în termen legal cererile de rambursare adresate recurentei-pârâte.

Analiza instanţei de fond ar fi trebuit axată pe caracterul de cerere principală a solicitării reclamantei stabilit de către instanţa de casare şi nu prin raportare la petitul principal al cererii de chemare în judecată.

Astfel, se constată că prin cererea precizatoare depusă la 8.06.2015, reclamanta-intimată a solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzilor pe care a fost nevoită să le suporte ca urmare a neachitării la timp a sumelor pe care MDRAP avea obligaţia de a i le rambursa, calculate până la data rambursării integrale a sumelor, până la data formulării cererii acestea fiind estimate la 490.840 RON cu titlu de dobânzi.

Cererea reclamantei-intimate vizând acordarea sumelor cu titlu de dobânzi s-a raportat la refuzul nejustificat al autorităţilor publice de a soluţiona cererile de rambursare aferente contractului de finanţare.

Prin sentinţa civilă recurată în prezenta cauză, prima instanţă deşi a reţinut că solicitarea reclamantei-intimate face referire exclusiv la prejudiciul suferit ca urmare a refuzului pârâtului -recurent de soluţionare în termen legal a celor şase cereri de rambursare, a înţeles să administreze probe fără a avea în vedere obiectul principal al cererii de chemare în judecată, respectiv refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 3901/6.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1225/18.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prejudiciul suferit de către reclamanta-intimată ca urmare a atitudinii pârâtei-intimate constatată ca fiind nelegală întrucât nu a soluţionat cererile de restituire, a fost stabilit în mod neechivoc atât din perspectiva debitului principal-prejudiciu material în valoare de 1.946.044,67 RON reprezentând suma celor şase cereri de rambursare, cât şi din perspectiva penalităţilor/dobânzilor penalizatoare aferente creditului bancar acordat de S.C. I. în cuantum de 143.277,96 RON.

Aşadar, întreg prejudiciul reclamantei-intimate rezultat ca urmare a refuzului nejustificat de soluţionare a cererilor de rambursare (debit principal, dobânzi şi penalităţi) a fost constatat în mod definitiv prin sentinţa civilă anterior menţionată şi menţinută prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acelaşi timp, instanţa de control judiciar constată că prin decizia civilă nr. 1635/23.04.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod definitiv că soluţionarea cererii de obligare la plata dobânzilor nu depinde de soluţia dată capătului de cerere privind anularea actelor administrative (capăt de cerere respins în mod definitiv) ci, că plata dobânzilor este solicitată de către reclamantă ca urmare a faptului că nu i-au fost achitate sumele pe are pârâtul avea obligaţia să i le ramburseze.

În acest context, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că dobânzile au fost stabilite în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 3901/6.12.2013 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1225/18.02.2015 ca şi debitul principal astfel încât, în acord cu susţinerile recurentelor, nu există niciun temei legal sau contractual pentru a se analiza existenţa unor altor penalităţi/dobânzi.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 1635/23.04.2018 s-a constatat că recurentul-pârât MLPDA a refuzat în mod justificat soluţionarea cererilor de rambursare formulate de către reclamanta-intimată întrucât cheltuielile solicitate sunt neeligibile.

Solicitarea intimatei-reclamante din cuprinsul cererii precizatoare trebuia aşadar analizată de către instanţa de fond, prin raportare la dispozitivul sentinţei civile nr. 3901/6.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1225/18.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu în virtutea efectului pozitiv al acestei hotărâri, astfel cum de altfel s-a arătat în cuprinsul deciziei de casare cu trimitere. În acest sens, Înalta Curte a subliniat că soluţionarea cererii de obligare la plata dobânzilor formulată de către reclamanta-intimată nu depinde şi nu se raportează la soluţia dată capătului de cerere privind anularea actelor administrative, ci la cuantumul prejudiciului stabilit definitiv în cauza înregistrată sub nr. x/2012. Însă, în această cauză instanţa de contencios administrativ a stabilit cu titlu definitiv atât prejudiciul suferit de către reclamantă, cât şi dobânzile şi penalităţile aferente acestuia, astfel încât Curtea de Apel era ţinută de dezlegarea definitivă dată acestui capăt de cerere în soluţionarea cererii precizatoare în privinţa căreia s-a dispus rejudecarea acesteia ca o cerere principală de sine stătătoare.

Reţinând concluziile anterioare derivate din ansamblul materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte consideră inutilă analiza criticilor recurenţilor referitoare la modalitatea de efectuare a probei cu expertiza contabilă, întrucât aceasta a statuat asupra penalităţilor şi dobânzilor stabilite în mod definitiv.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri referitoare la pronunţarea sentinţei recurate în contradictoriu cu această autoritate publică sunt de asemenea neîntemeiate, în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 1635/23.08.2018 a fost menţinută soluţia din sentinţa civilă nr. 3188/27.11.2015 prin care s-a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Turism pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.

Apărările recurentului-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri referitoare la greşita pronunţare a sentinţei recurate în contradictoriu cu această autoritate publică sunt însă nefondate în condiţiile în care sentinţa civilă nr. 3901/06.12.2013 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1225/08.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Turism.

Prin H.G. nr. 24/2017 Autoritatea Naţională pentru Turism a fost desfiinţată iar activitatea acesteia a fost preluată de către Ministerul Turismului. De asemenea, la 31.01.2020, prin H.G. nr. 44/2020 activitatea Ministerului Turismului a fost preluată de către recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. În acest context, având în vedere dispozitivul sentinţei civile nr. 3901/06.12.2013, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei-pârâte referitoare la aprecierile asupra calităţii procesuale pasive.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, va casa în tot, sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimata-reclamantă A..

Admite recursurile formulate de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei civile nr. 335 din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot, sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.