Jurisdictional conflict over public veterinary concession payments: civil vs. administrative competence under Law No. 101/2016

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 RON, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, având în vedere că prin adresa comunicată de către pârâtă la notificarea reclamantei, nu se menţionează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv etc., considerând că se află în prezenţa unui refuz al pârâtei de a soluţiona favorabil cererea sa, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acorda fiecărui deţinator de contract (valid), fără decont justificativ.

Prin sentinţa nr. 2187/02.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 157/28.09.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Buzău.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal se stabileşte în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

A reţinut că, deşi pârâta ANSVSA are calitatea de organ de specialitate al administraţiei centrale, obiectul cererii de chemare în judecată nu constă în acţiunea în anulare a unui act emis de această autoritate centrală, ci în acţiunea în constatarea unui refuz nejustificat de acordare a unei sume de bani, sub pragul de 3.000.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A constatat că, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, sunt relevante dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, aşadar, verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Concluzionând, a reţinut că în cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă este atributul pârâtei DSVSA Buzău, în temeiul prevederilor legale sus-menţionate, instituţie cu care a fost încheiat de către societatea reclamantă actul adiţional la contractul de concesiune, iar împrejurarea că, în cauză, alături de această pârâtă, a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare, în aceeaşi calitate, nu are relevanţă sub aspectul competenţei, şi faţă de precizarea obiectului şi cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, şi ulterior introducerii acţiunii pe rolul prezentei instanţe, actul administrativ, în sensul de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, emanând de la instituţia publică subordonată.

2.2. Prin sentinţa nr. 202/30.03.2022, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

A fost suspendată din oficiu orice judecată a cauzei conform art. 134 C. proc. civ. şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

În esenţă, au fost reţinute dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/20019 şi art. 5 din O.U.G. nr. 42/2004 şi, întrucât suma solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, pentru a se avea în vedere criteriul valoric în stabilirea competenţei materiale, ci, în acest scop, trebuie avută în vedere calitatea pârâtei, iar aceasta este o autoritate publică centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă revine curţii de apel în raza căreia reclamanta îşi are sediul (prin coroborare cu prevederile art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanţei competente după materie, aspect care a generat conflictul negativ de competenţă de faţă, este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, constată că obiectul prezentei cauze îl constituie, cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat, în esenţă, plata sumei de 70.000 RON/lună (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă (de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective).

Potrivit dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative "Concesionarii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură prin unităţile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploataţiile nonprofesionale din circumscripţia sanitar-veterinară contractată, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorităţii, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferente activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării." - art. 1 pct. 1.

În continuare, pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2020 dispune că la articolul 15 din O.G. nr. 42/2004, după alin. (11) se introduc cinci noi alineate, alin. (12) având următorul cuprins:

"Condiţiile specifice pentru derularea şi încetarea contractelor de concesiune prevăzute la alin. (2), condiţiile privind decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice, precum şi dispoziţiile aplicabile medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi în relaţie cu exploataţiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 21."

Conform art. 2 din anexa 21, în relaţiile contractuale cu concedentul, concesionarul are următoarele obligaţii:

- să depună lunar decontul justificativ, conform modelului din anexă, şi în vederea decontării de către concedent, a activităţilor realizate, după caz, prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanţă;

- să transporte probele la laborator, în termenele şi în condiţiile legale, să ridice produsele/materialele şi tipizatele necesare realizării activităţilor contractate;

- să participe şi să asigure participarea personalului de specialitate din cadrul circumscripţiei sanitar-veterinare, respectiv medici veterinari sau asistenţi/tehnicieni veterinari, la toate instruirile organizate sau coordonate de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti cu privire la activităţile sanitar-veterinare contractate sau în legătură cu aceste activităţi;

- să consilieze proprietarii de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, potrivit informaţiilor comunicate de aceştia şi în conformitate cu evidenţele deţinute la nivelul circumscripţiei sanitar-veterinare, cu semnarea de proprietar a documentului în cauză, precum şi în tabelul centralizator privind consilierea; ulterior, să inspecteze şi să certifice animale destinate sacrificării;

- să consilieze şi să instruiască proprietarii de animale privind condiţiile de bunăstare şi condiţiile de biosecuritate, întocmind documente care să ateste realizarea activităţii conform cerinţelor exprese ale concedentului pentru 10 exploataţii/lună;

- să efectueze catagrafia animalelor în situaţii de urgenţă, conform legislaţiei specifice bolilor în cauză; în luna în care se realizează catagrafia animalelor în situaţii de urgenţă nu mai este obligatorie îndeplinirea acestei prevederi;

- să justifice, prin ordin de deplasare, transportul probelor la laborator, ridicarea produselor şi a tipizatelor, participarea la instruirea şi formarea profesională, depunerea documentelor justificative în format fizic."

Aşa cum rezultă din prevederile legale redate, sumele pretinse sunt stabilite de legiuitor în beneficiul prestatorilor de servicii corespunzătoare activităţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în executarea acelor contracte, pentru prestarea activităţilor enumerate de text şi care constituie în acelaşi timp obligaţii ale concesionarului "în relaţiile contractuale cu concedentul".

Prin urmare, chiar dacă obligaţia autorităţii contractante este reglementată prin lege, cauza ei rezidă în obligaţiile reciproce ale părţilor contractante.

În consecinţă, pretenţiile reclamantei au la bază răspunderea contractuală şi, în condiţiile în care contractul invocat este un contract de achiziţie publică, încheiat în condiţiile Legii nr. 98/2016, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine secţiei civile a Tribunalului, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, dispoziţii potrivit cărora:

"Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

Din punct de vedere teritorial se va avea în vedere instanţa de la sediul reclamantei (care, de altfel, coincide cu instanţa de la sediul autorităţii publice locale).

În concluzie, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta A. S.R.L., potrivit cererii de chemare în judecată, are sediul în localitatea Câlnău, judeţul Buzău, iar pârâta Direcţia Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, are sediul tot în Judeţul Buzău, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în fond, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă.

2. Temeiul legal şi soluţia adoptată asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - A.N.S.V.S.A. şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.