Salary order admissibility: whether administrative appeal may target underlying order instead of prior complaint decision under Law 153/2017
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for re-judgment, thereby prevailing for the applicant (a judicial assistant). The dispute concerned the legality of a Ministry of Justice order regarding the applicant's salary classification, where the Court of Appeal had previously dismissed the action as inadmissible, holding that the plaintiff had failed to challenge the administrative decision resolving the prior complaint rather than the salary order itself. Relying on the principle of effective access to justice and the specific provisions of Law No. 153/2017, the High Court determined that the lower court erred by applying excessive formalism; it held that since the salary order was the act producing independent legal effects, the court should have characterized the object of the action based on the applicant's arguments and analyzed the merits of the salary order's legality, rather than dismissing the suit due to the specific target of the formal challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 37 din Legea nr. 153/2017, art. 490 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Salary order admissibility: whether administrative appeal may target underlying order instead of prior complaint decision under Law 153/2017: Împotriva sentinţei civile nr. 1053 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea integrală a sentinţei atacate şi rejudecare în fond a cauzei dedusă judecăţii, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2020, reclamantul A., în calitate de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Alba, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:
- anularea Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019;
- obligarea pârâtului la emiterea şi comunicarea unui nou ordin de încadrare, cu majorarea indemnizaţiei brute lunare începând cu data de 01.12.2019, prin uzitarea coeficientului de 6,39 şi a gradaţiei 5, precum şi a sporului de fidelitate în funcţie de 25%, pentru o vechime efectivă în funcţie cuprinsă între 15 şi 20 de ani;
- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul secundar şi terţiar de credite a diferenţelor băneşti datorate cu titlu spor de fidelitate;
- obligarea pârâtului, pentru justă şi echitabilă dezdăunare pecuniară, la plata diferenţelor băneşti nete datorate actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare corespondentă, începând cu data naşterii dreptului material, respectiv 01.12.2019 şi până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtului la plata cheltuieli de judecată.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1053 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1053 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea integrală a sentinţei atacate şi rejudecare în fond a cauzei dedusă judecăţii, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.
În motivarea recursului, a arătat că acţiunea introductivă în contencios administrativ promovată în instanţa de judecată, a avut loc după emiterea răspunsului/hotărârii administrative nr. 2/10845/2020, emisă de către intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, ca urmare a procedurii/contestaţiei prealabile, expres prevăzută de lege.
Într-adevăr, deşi art. 37 din Legea nr. 153/2017 prevede la alin. (4) că "împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei. Instanţa se pronunţă de urgenţă şi cu precădere", recurentul-reclamant consideră că obiectul cererii nu poate fi limitat doar la contestarea modului de soluţionare a contestaţiei.
În opinia sa, este restrictivă interpretarea dată de instanţa de fond asupra acestui text legal în sensul că în instanţă se poate ataca doar hotărârea organului de conducere al pârâtului Ministerului Justiţiei, prin care a fost soluţionată contestaţia, (indiferent de denumirea dată acesteia de organul emitent).
A precizat că finalitatea juridică şi dispozitivă a acţiunii promovată este acea a anularii Ordinului emis de pârât, act care produce efecte juridice inclusiv pecuniare de sine stătător, şi nu a hotărârii/răspunsului emis de pârât care nu produce efecte juridice fără ca Ministerul Justiţiei să anuleze ordinul contestat şi să emită un alt ordin de salarizare. Instanţa de judecată trebuia să se pronunţe asupra legalităţii ordinului emis de Ministerul Justiţiei, şi nu asupra actului prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva acestui ordin. Interpretarea actelor normative se face nu doar în litera lor, ci şi a spiritului acestora, or, în atare situaţie, trebuie să se ţină cont de finalitatea demersului prevăzut de actul normativ, respectiv, anularea ordinului de salarizare.
Prin admiterea excepţiei de inadmisibilitate instanţa de fond nu a făcut altceva decât să conducă la nejudecarea în fond a cererii şi implicit neanalizarea legalităţii şi temeiniciei ordinului contestat, cu atât mai mult cu cât a fost îndeplinită procedura prealabilă. Prin admiterea excepţiei de inadmisibilitate în sensul celor reţinute de către instanţa de fond, s-ar pune în mod vădit neîntemeiat, semnul egal între cei care au respectat procedura prealabilă şi cei care nu au respectat această procedură, situaţie care ar duce la inechităţi între cele două categorii pentru care s-ar respinge acţiunile ca inadmisibile.
În ceea ce priveşte menţiunea instanţei că deşi excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de pârât prin întâmpinare, aceasta fiindu-i comunicată în scopul formulării unui răspuns la întâmpinare, recurentul-reclamant nu a înţeles nici să formuleze apărări şi nici să îşi modifice/precizeze acţiunea întrucât nu a considerat admisibilă excepţia invocată. În acest sens, a arătat că prin nenumăratele soluţii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus admiterea contestaţiilor formulate direct împotriva ordinelor de salarizare emise de Ministerul Justiţiei şi nu au fost respinse ca inadmisibile, instanţa respingând ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate.
În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor deduse judecăţii, recurentul-reclamant a reiterat susţinerile prezentate în faţa primei instanţe privind motivele pentru care se impune reconsiderarea şi implicit revocarea/anularea Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019, acesta fiind un act de dispoziţie care prevede în mod vădit greşit, reîncadrarea salarială lunară potrivit Legii nr. 153/2017 în funcţia de asistent judiciar la Tribunalul Alba, cu uzitarea greşită a coeficientului de 5,43 (corespunzător unei vechimi în funcţie între 3-5 ani şi gradaţiei 5) cu consecinţa deplin justă a emiteri unui nou ordin de salarizare, începând cu data de 01.12.2019, astfel că încadrarea salarială respectiv stabilirea indemnizaţiei sale lunare să fie făcută corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 19 ani, adică cu un coeficient de 6,39 şi gradaţia 5, aşa cum reiese din Legea nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat.
A considerat că în mod corect a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios cu anularea Ordinului de salarizare nr. 5290/C/2019, iar nu cu anularea hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 4 martie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 5 mai 2022, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele şi în limitele arătate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a investit instanţa de judecată cu anularea Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiţiei prin care, începând cu data de 01.12.2019, au fost restabilite drepturile salariale ale asistenţilor judiciari din cadrul Tribunalelor.
Prima instanţă, raportându-se la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A..
În concret, în speţa dedusă judecăţii, a reţinut că obiect al controlului de legalitate exercitat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este hotărârea Ministrului Justiţiei prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, la a cărui analiză se ajunge subsecvent, în condiţiile regulatei investiri a instanţei.
Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală, fiind dată cu un formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii şi scopul instituit de legiuitor prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).
Deşi recurentul-reclamant, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat în mod expres doar anularea Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019, nu şi anularea Hotărârii nr. 2/10845/2020 a Ministrului Justiţiei prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte reţine că motivele care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale recurentului-reclamant sunt comune celor două acte administrative.
În condiţiile în care actul administrativ care produce efecte juridice, de sine stătător, este Ordinul de salarizare nr. 5290/C/20.12.2019 şi nu Hotărârea nr. 2/10845/2020 prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă trebuia să facă calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată în funcţie de motivele invocate de recurentul-reclamant în susţinerea cererii.
Prin urmare, instanţa de recurs apreciază că se impune ca prima instanţă, în rejudecare, să analizeze pe fond pretenţiile deduse judecăţii, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată referitoare la legalitatea şi temeinicia Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiţiei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamant, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1053 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.