Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific legal grounds

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, constatarea nulităţii absolute, pentru fraudarea la lege, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria x/07.12.1993, privind încălcarea şi eludarea prevederilor imperative ale Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea Unităţilor Economice de stat cu Regii Autonome şi Societăţi Comerciale.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 786 din 16 septembrie 2020, a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca tardiv formulată, în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe invocată în condiţiile legii, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind, totodată, dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, au arătat că prima instanţă, printr-o hotărâre sumară ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii, deşi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale nu a pus-o în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra acesteia, nepronunţându-se, de altfel, nici în privinţa excepţiei admisibilităţii invocate de pârât.

Totodată, au apreciat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt greşită, cu referire la termenul de prescripţie calculat conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, considerând că, potrivit argumentaţiei primei instanţe, acţiunea nu este tardiv introdusă, aşa încât aceasta avea obligaţia să analizeze fondul cauzei.

În opinia recurenţilor, pentru a se da câştig de cauză pârâtului, prima instanţă a încălcat cele mai elementare norme de drept material.

În opinia acestora, s-au încălcat şi prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, iar prima instanţă, pentru a nu se pronunţa cu privire la celelalte excepţii invocate în cauză şi pe fond, a invocat prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Culturii a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestei căi de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceştia nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-au exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, ci critici generale care nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei.

Recurenţii-reclamanţi nu circumstanţiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei sau că aceasta conţine motive contradictorii sau străine pricinii, apreciind, totodată, că hotărârea este sumar motivată.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, şi indicarea în concret în ce constă motivarea sumară şi pretinsele motive contradictorii sau străine cauzei, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Altfel spus, prin motivarea recursului se înţelege formularea unor critici pertinente şi concrete în privinţa sentinţei atacate, care să poată fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, deşi critica potrivit căreia hotărârea primei instanţe ar fi dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, excepţie invocată din oficiu, este nedezvoltată, se constată că în cauză nu a fost invocată o astfel de excepţie.

Înalta Curte remarcă că, într-adevăr, excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a fost pusă în discuţia părţilor, din oficiu, dar în Dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect acelaşi demers judiciar din prezenta cauză, în care recurenţii au precizat temeiul de drept al acţiunii ca fiind Legea nr. 554/2004 şi faptul că, în cauză, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, iar ulterior au renunţat la judecată (sentinţa nr. 1794/22.05.2019-fila x). Au procedat la introducerea unei noi acţiuni, identică cu cea din dosarul menţionat, care formează obiectul prezentei cauzei, acesta fiind şi motivul pentru care pricina a fost trimisă la completul iniţial învestit. Prin urmare, recurenţii sunt în eroare cu privire la acest aspect, aşa-zisa critică nu priveşte sentinţa atacată.

De asemenea, deşi nu se mai impune a fi examinată critica recurenţilor în funcţie de soluţia preconizată, în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii şi fondului cauzei, Înalta Curte aminteşte că ordinea soluţionării excepţiilor invocate este stabilită de instanţă, în raport cu art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., în funcţie de efectele produse, admiterea excepţiei tardivităţii excluzând analiza oricărei alte excepţii, cât şi a fondului cauzei.

Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 786 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.