Cassation appeal nullity for lacking specific cassation grounds; equitable judicial discretion in quantifying moral damages for bodily injury despite standardized administrative criteria

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 17.10.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

1. anularea în parte a Deciziei nr. 17107/25.09.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul anulării art. 2 din decizie;

2. obligarea pârâtului la plata următoarelor diferenţe de despăgubiri: 150.000 euro cu titlu de daune morale şi 2.224 RON cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 231 din data de 08.12.2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

3. obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a acestor sume.

4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 959 din 13 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat în parte decizia nr. 17107/25.09.2018 emisă de pârât, în privinţa art. 2; a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească în favoarea reclamantului despăgubiri suplimentare de 62.550 RON şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a acestei sume; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 959 din 13 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Prin recursul declarat, reclamantul A. a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, anularea în parte a Deciziei nr. 17107/25.09.2018, emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul anulării art. 2 din decizie; obligarea pârâtului la plata următoarelor diferenţe de despăgubiri neachitate: 150.000 euro cu titlu de daune morale şi 2.224 RON cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 231 din data de 08.12.2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016; obligarea pârâtului la plata de penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a acestor sume; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală cu privire la cuantumul daunelor morale, care sunt cu mult sub nivelul sumelor acordate de către instanţele din România în cazuri similare.

Arată că, în fapt, la data de 04.11.2015, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, împreună cu soţia sa, B., au fost surprinşi şi accidentaţi de autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, iar în urma producerii accidentului rutier, a suferit vătămări corporale grave, având diagnosticul de fractura cu deplasare col numeral drept, policontuzionat. Organele de poliţie au stabilit că evenimentul rutier s-a produs din vina exclusivă a inculpatului C.. La data producerii accidentului rutier, autovehiculul implicat în accident avea încheiată Poliţa de asigurare RCA seria x/17/G17/HR nr. x, eliberată de S.C. D. S.A..

Conform certificatului medico-legal nr. x din data de 17.11.2015, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Drobeta-Turnu Severin, recurentul a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale. Întrucât au survenit complicaţii, conform scrisorii medicale nr. x/17.12.2015 i s-a recomandat kinetoterapie timp de 14 zile. Ulterior, întrucât durerile persistau, i s-a recomandat fizioterapie, kinetoterapie şi scutire efort fizic timp de 3 luni, conform scrisorii medicale nr. x/16.02.2016.

Precizează că, în urma complicaţiilor survenite şi a tratamentelor efectuate s-a impus reanalizarea stării sale de sănătate, sens în care s-a eliberat certificatul medico-legal nr. x/17.02.2016, prin care s-a stabilit că, în afara celor 40-45 de zile acordate iniţial, mai necesită încă 30 de zile, în total 70-75 de zile de îngrijiri medicale.

Invocă dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi 1386 şi următoarele C. civ. referitoare la garantarea şi ocrotirea vieţii şi la sarcina reparaţiei integrale consacrate de principiul răspunderii civile delictuale.

De asemenea, invocă dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, referitoare la acordarea de despăgubiri în baza contractului de asigurare, precum şi art. 24 alin. (2) lit. b) din Ordinul ASF nr. 23/2014, conform căruia pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte începând cu anul 2012 la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al BNR la data producerii accidentului.

Arată că în cauză s-a deschis dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, privind părţile vătămate A. şi B., iar prin Rechizitoriu din data de 24.03.2017, s-a dispus clasarea cauzei faţă de persoana vătămată A., întrucât leziunile acestuia au necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale sub 90 de zile, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, astfel că recurentul-reclamant a formulat acţiune civilă împotriva pârâtei D. S.A., în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi, iar prin sentinţa civilă nr. 231/2016 din data de 08.12.2016 s-a admis în parte acţiunea reclamantului şi a fost obligată D. S.A. la plata sumei de 2.122 RON cu titlu de despăgubiri materiale, la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale şi a sumei de 2.224 RON cheltuieli de judecată. Apelul formulat de către recurentul-reclamant a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei S.C. D. S.A..

Susţine că prin cererea precizatoare nr. 35216/15.06.2017 a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 150.000 euro, iar prin Decizia nr. 17107/25.09.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea şi i-a acordat despăgubiri în cuantum de 2.122,09 RON pentru daunele materiale, diminuând cuantumul daunelor morale la suma de 32.250 RON şi respingând plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2224 RON.

Recurentul-reclamant critică cuantumul despăgubirilor acordate, arătând că, la data producerii evenimentului, era o persoană activă, fiind implicat în treburile gospodăreşti, în condiţiile în care soţia sa a fost diagnosticată cu Alzeimer şi diabet tip II, fiind încadrata în gradul de handicap grav (1), necesitând protecţie specială cu asistent personal, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/06.05.2015, respectiv Certificatului nr. x/11.05.2016. Astfel, arată că producerea accidentului rutier i-a schimbat radical viaţa.

Sub aspectul daunelor morale, arată că acestea se stabilesc pe baza evaluării şi aprecierii instanţei de judecată.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, reţinând cauza spre soluţionare, respingerea în tot a acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului invocă faptul că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, instanţa reţinând că dreptul de a solicita despăgubirile de la F.G.A. se face în baza Legii nr. 213/2015, doar ca urmare a situaţiei premisă constând în falimentului asigurătorului şi acceptând că F.G.A. nu este un asigurător, ulterior a invalidat în totalitate procedura de acordare a daunelor morale ca urmare a vătămărilor corporale, stabilită de recurentul-pârât în concordanţă cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, procedură ce a fost validată şi de către lichidatorul judiciar al asiguratorului falit - E..

Susţine că prima instanţă a pronunţat sentinţa cu ignorarea propriei jurisprudenţe în materie de daune morale, reţinând cele 75 de zile de îngrijiri medicale şi o valoare medie a daunelor de 430 RON/zi de îngrijire medicală, deşi pârâtul a invocat decizia nr. 74/02.08.2018 emisă de FGA, prin care s-a aprobat procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare solicitate de persoanele vătămate, prin care a încercat o uniformizare a modului de acordare a despăgubirilor, în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale şi consecinţele fizice ale vătămării.

Consideră că modalitatea de determinare a daunelor morale nu corespunde prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 şi, cum legislaţia nu instituie un anumit mod de calcul al daunelor morale, rezultă că acesta se stabileşte exclusiv pe cale jurisprudenţială, ţinând seama de circumstanţele concrete ale cauzei şi de principiul echităţii.

Apreciază că în mod netemeinic prima instanţă a respins procedura F.G.A. de acordare a daunelor morale şi materiale, prin Decizia F.G.A. nr. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, având în vedere că nu încalcă nicio prevedere legală şi a fost validată de către lichidatorul judiciar în vederea înscrierii la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect ce reiese şi din adresa nr. x/17.01.2017.

Precizează că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, reiese şi din scopul în care a fost constituit F.G.A., acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare. Având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire pentru daune morale, F.G.A. a adoptat o procedură internă, conţinând criterii precise, cu aplicabilitate generală, respectiv Ghidul Fondului victimelor străzii, ce ţine cont de practica judiciară în materie.

Totodată, învederează că nu a contestat suferinţa pricinuită prin vătămarea suferită de către recurentul-reclamant, dar susţine că acordarea daunelor morale se face într-un cuantum rezonabil în funcţie de suferinţa pricinuită şi de consecinţele în plan personal a vătămării, sumele acordate fiind raportate la scopul pentru care Fondul a fost constituit şi la resursele pe care le gestionează, ca o consecinţă a unei bune administrări a resurselor şi a proporţiei juste între obligaţii şi resurse.

Precizează că, în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu lezează dreptul persoanei îndreptăţite la acordarea acestora, ci are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative şi un tratament echitabil.

De asemenea, susţine că în considerentele hotărârii recurate există contradictorialitate şi sub aspectul aprecierii depoziţiilor martorilor audiaţi în dosarul suspendat nr. x/2016, întrucât deşi în cauză, prima instanţă a respins proba testimonială, constatând decăderea reclamantului din dreptul de a solicita administrarea acesteia, nu a considerat necesară ataşarea dosarului nr. x/2016, motiv pentru care apreciază că acordarea daunelor morale în raport cu aceste înscrisuri este nelegală.

Menţionează că, potrivit art. 321 C. proc. civ., ascultarea martorului se face în regim de contradictorialitate, dar instanţa a reţinut diagnosticul reclamantului şi faptul că acesta nu era recuperat din punct de vedere medical, astfel că a apreciat că suma de 20.000 euro este potrivită pentru acoperirea prejudiciului moral.

Consideră că prima instanţă a încălcat principiul administrării probei testimoniale în mod nemijlocit şi în contradictorialitate cu părţile, motiv pentru care apreciază că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate mai sus şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ.. Astfel, consideră că în privinţa cuantumului prejudiciului moral stabilit de către prima instanţă sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Critică faptul că instanţa de fond a respins apărările sale vizând doctrina şi practica judiciară, ce au statuat că gravitatea prejudiciului moral trebuie apreciată în mod concret, de la caz la caz, în raport cu: importanţa valorii morale lezate; durata menţinerii consecinţelor fizice şi psihice; intensitatea durerillor fizice şi psihice; repercusiunile prejudiciului în plan socio-profesional şi personal al victimei. În acest sens, susţine că FGA se orientează şi după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale, respectiv certificatul medico-legal.

Consideră că: suma cuvenită creditorului de asigurări trebuie să respecte principiul unei reparări echitabile a prejudiciului, de natură să atenueze, în parte, suferinţele fizice şi psihice suportate de către reclamant şi totodată, să nu conducă la o îmbogăţire fără just temei, cu luarea în considerare a jurisprudenţei din România; prima instanţă nu a avut în vedere caracterul special al procedurii de acordare a despăgubirilor de către FGA, care nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului falit, ci acordă despăgubirile doar ca urmare a existenţei situaţiei premise de declarare a falimentului asigurătorului şi doar după depunerea la FGA a unei cereri de plată conform art. 14 din Legea 213/2015.

De asemenea, susţine că, deşi art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma 23/2014 stabileşte că acordarea daunelor morale în caz de vătămare corporală se face în raport cu legislaţia şi jurisprudenta din România, în considerentele sentinţei recurate prima instanţă nu a indicat jurisprudenta avută în vedere.

Mai susţine că prima instanţă a dispus în mod neîntemeiat admiterea în parte a contestaţiei, întrucât deşi a admis calitatea FGA de instituţie publică, care nu se identifică cu asigurătorul aflat în faliment, şi a invocat jurisprudenţa în materie, s-a raportat la depoziţiile unor martori audiaţi în cadrul unui alt dosar suspendat. Arată că la nivelul Curţii de Apel Bucureşti există o practică consolidată cu privire la acordarea daunelor morale.

Cu privire la stabilirea valorii de despăgubire raportat la cursul euro de la data pronunţării sentinţei - 27.02.2019, arată că aceasta s-a făcut cu încălcarea prevederilor Normei 23/2014 ce stabilesc că valoarea despăgubirii este cea de la data producerii evenimentului. Astfel, valoarea cursului euro ar fi trebuit să fie cea de la data de 04.11.2015, respectiv 4,4462 RON pentru 1 euro, caz în care valoarea despăgubirii stabilite de prima instanţă ar fi fost de 88.924 RON, rezultând o diferenţă de 5.876 RON.

Referitor la obligarea recurentului la plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată din dosarul nr. x/2016, suspendat, apreciază că în mod corect prima instanţă a respins acest petit, reţinând că sumele astfel solicitate nu reprezintă creanţe de asigurare în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015.

De asemenea, solicită exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate

4.1. Recurentul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtului ca netemeinic şi nelegal, apreciind că în mod corect prima instanţă a majorat cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate.

4.2. Recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului reclamantului.

Invocă excepţia nulităţii recursului reclamantului, având în vedere că nu au fost invocate argumente care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai arată că, deşi a fost invocat cu caracter generic motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate sunt identice cu cele din contestaţia administrativă, nefiind aduse critici concrete sentinţei recurate şi nefiind indicate normele de drept material încălcate de către instanţa de fond.

Referitor la suma de 2.224 RON reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul suspendat nr. x/2016 şi penalităţi de întârziere de 0,2 %, consuderă că prima instanţă a stabilit în mod corect că acestea nu sunt creanţe de asigurare.

Cu privire la daunele morale solicitate, în cuantum de 150.000 euro, solicită respingerea cererii ca inadmisibile în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, având în vedere că recurentul-pârât nu preia obligaţiile asigurătorului în faliment.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantului A. este nul, iar recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor: anularea în parte a Deciziei nr. 17107/25.09.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul anulării art. 2 din decizie; obligarea pârâtului la plata următoarelor diferenţe de despăgubiri: 150.000 euro cu titlu de daune morale şi 2.224 RON cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţa civilă nr. 231 din data de 08.12.2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016; obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a acestor sume; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul A., Înalta Curte constată că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată.

Cu titlu exemplificativ, se constată că începând cu paragraful 4 din pag. 2 a cererii de recurs şi până la paragraful 6, inclusiv, din pag. 6 a motivelor de recurs au fost redate integral susţinerile din acţiunea introductivă depusă la dosarul de fond, vol. I.

De asemenea, prin cererea de recurs nu au fost relevate critici concrete, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nici cele câteva paragrafe ce nu au fost preluate din acţiunea introductivă nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Astfel fiind, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reţinute de către prima instanţă drept considerente ale sentinţei recurate şi nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluţia primei instanţe este greşită sub aspectul aplicării normelor de drept material.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de faţă.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că este nefondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurentul-pârât susţine că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, instanţa reţinând că dreptul de a solicita despăgubirile de la F.G.A. se face în baza Legii nr. 213/2015, doar ca urmare a situaţiei premisă constând în falimentului asigurătorului şi a acceptat că F.G.A. nu este un asigurător, dar ulterior a invalidat în totalitate procedura de acordare a daunelor morale ca urmare a vătămărilor corporale, stabilită de recurentul-pârât în concordanţă cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, procedură ce a fost validată şi de către lichidatorul judiciar al asiguratorului falit - E..

Aceste critici sunt nefondate, Înalta Curte constatând că în speţă considerentele sentinţei recurate nu cuprind motive contradictorii.

În concret, se constată că reţinerea de către instanţa de fond a faptului că F.G.A. nu are calitatea de asigurător nu este în măsură că conducă automat la însuşirea de către instanţă a modului de apreciere a cuantumului daunelor morale, astfel cum au fost reţinute de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Cu alte cuvinte, cele două ipoteze nefiind interdependente, prin reţinerea, în sensul dorit de către recurentul-pârât, doar a uneia dintre acestea, nu se poate susţine că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii.

Tot sub aspectul contradictorialităţii considerentelor sentinţei recurate, recurentul-pârât susţine că, deşi instanţa a respins proba testimonială, nu a considerat necesară ataşarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi, motiv pentru care apreciază că acordarea daunelor morale în raport cu aceste înscrisuri este nelegală. De asemenea, a criticat administrarea probei testimoniale, care, în opinia sa, s-a făcut cu încălcarea principiilor contradictorialităţii şi a nemijlocirii.

Critica este nefondată, întrucât instanţa a respins, ca tardivă, administrarea probei testimoniale şi a considerat că nu se impune ataşarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Mehedinţi, în condiţiile în care declaraţiile martorilor erau la dosar şi a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Mai mult, instanţa de recurs constată că starea medicală a recurentului-reclamant, respectiv faptul că acesta nu era recuperat total, reieşea şi din înscrisurile medicale depuse la dosar, prin respectivele declaraţii de martori nefiind antamat niciun element de noutate în acest sens.

Prin urmare, nu se conturează incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nemulţumirea exprimată de recurentul-pârât cu privire la soluţia dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică faptul că prima instanţă a respins proba testimonială şi a admis proba cu înscrisurile depuse la dosar, printre care se regăseau şi declaraţiile celor doi martori, apreciind că, în acest mod, administrarea probei testimoniale nu s-a făcut în condiţii de contradictorialitate.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât, astfel cum reiese din pag. 3 a încheierii din 27.02.2019, de amânare a pronunţării, prima instanţă a respins proba testimonială, ca tardivă, având în vedere că nu a fost propusă prin cererea de chemare în judecată şi că reprezentantul pârâtului, prezent la dezbateri, s-a opus administrării directe a probei, în condiţiile în care nu a fost propusă în termenul prevăzut de lege şi nu s-au invocat temeiuri care să justifice solicitarea probei cu depăşirea acestui termen.

Analizând declaraţiile de martori, depuse la dosarul de fond, se constată că din acestea reiese că, la acel moment, recurentul-reclamant A. nu era recuperat din punct de vedere medical şi urma proceduri medicale de recuperare.

Or, aceste împrejurări reieşeau şi din celelalte înscrisuri existente la doasar, cum ar fi: certificatul medico-legal nr. x din 17.11.2015, certificatul medico-legal nr. x din 17.02.2016, scrisoarea medicală din 17.12.2015, scrisoarea medicală din 16.02.2016, biletul de trimitere pentru servicii medicale clinice de fizioterapie din 16.02.2016, biletele de trimitere din 18.02.2016, 02.03.2016.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor, or, în speţă, o astfel de ipoteză nu s-a conturat.

Pe fond, Înalta Curte apreciază că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Astfel, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cauză, la stabilirea sumei reprezentând despăgubiri morale pentru reclamantă s-a avut în vedere un criteriu obiectiv, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale şi urmările accidentului, în sensul că viaţa nu i-a fost pusă în pericol şi că nu prezintă nicio infirmitate sau prejudiciu estetic grav şi permanent, după cum a reieşit din certificatele medico-legale depuse la dosar, precum şi un criteriu subiectiv, constând în aprecierile instanţei referitoare la suferinţa fizică şi psihică cauzată de accident.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, şi în accepţiunea Înaltei Curţi, cuantumul suplimentar al daunelor morale, de 62.550 RON, acordate recurentului-reclamant reprezintă o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa nu a ţinut cont de doctrina şi de jurisprudenţa la care a făcut referire recurentul-pârât, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât în sistemul de drept românesc doctrina şi jurisprudenţa nu constituie izvoare de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, acestea fiind pronunţate ca urmare a aplicării normelor de drept material situaţiei de fapt din cauza respectivă.

În acest sens, relevante sunt şi prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, "În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială".

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, prima instanţă a făcut o analiză în concret a cuantumului daunelor morale acordate, apreciind că suma acordată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor pentru 75 de zile de îngrijiri medicale şi în raport cu consecinţele accidentului, în plan fizic şi social, nu corespunde prevederilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, motiv pentru care a apreciat că se impune suplimentarea acesteia.

Tot nefondată se constată a fi şi critica referitoare la faptul că stabilirea valorii de despăgubire s-a făcut la cursul euro de la data pronunţării sentinţei, şi nu de la data producerii evenimentului, astfel cum prevede Norma ASF nr. 23/2014, având în vedere că art. 24 din această normă se referă la ipoteza în care asigurătorii RCA stabilesc limitele de despăgubire, şi nu instanţa de judecată.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor morale cuvenite recurentului-reclamant, argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege şi dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 959 din 13 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 959 din 13 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.