Isolated athlete training and contract termination conditioned as discriminatory conduct under anti-discrimination law

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2019, la data de 02.09.2019, reclamanta A. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat să se dispună în principal, modificarea în parte a Hotărârii nr. 432/10.07.2019, respectiv anularea punctului 3 şi a punctului 4 din această hotărâre şi pe cale de consecinţă anularea aplicării amenzii contravenţionale de 10.000 de RON şi anularea dispoziţiei de obligare la publicarea în presă a unui rezumat al hotărârii; iar în subsidiar, admiterea cererii, modificarea în parte a Hotărârii nr. 432/10.07.2019 emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin înlocuirea sancţiunilor aplicate la punctele 3 şi 4, cu avertisment; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 34 din 20 februarie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C., şi, în consecinţă, a dispus anularea pct. 3 şi 4 din Hotărârea nr. 432/10.07.2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul C. a declarat recurs,criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul în esenţă arată că instanţa a făcut o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept.

In fapt în analiza întregii speţe nu există dezbatere în ceea ce priveşte situaţia de natura discriminatorie la care a fost supus. Întreaga discuţie şi argumentare au în vedere doar dacă situaţia de discriminare aplicată jucătorului a avut la bază o justificare reală sau nu.

Precizează ca şi-a manifestat permanent dorinţa de a-şi continua contractul, însă în condiţii de egalitate de tratament cu ceilalţi colegi şi cu respectarea din partea echipei a obligaţiilor pe care aceasta şi le-a asumat contractual. Pe cale de consecinţa s-a prezentat permanent la antrenamentele echipei, chiar daca a fost convocat în condiţii improprii, a fost ţinut într-o baracă fără căldură timp de 8 ore pe zi în lunile de iarna, iar clubul nu şi-a respectat corelativ obligaţiile asumate prin contract cât şi prin regulamentele federaţiei de fotbal la care este afiliat de a asigura condiţii de competiţie şi antrenamente, prezenţa unui antrenor specializat, asistenţă medicală de specialitate în timpul antrenamentelor, alimentaţie dedicată, etc. Toate aceste aspecte au fost notificate în mod repetat prin D. clubului, fapt probat prin documentele depuse la dosar.

În esenţa CNCD a analizat în prezentul dosar daca exista o situaţie reala si faptica de discriminare conform normei speciale în materie, respectiv conform prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, citate în cauza.

Recurentul susţine că a avut un tratament diferit faţă de toţi ceilalţi colegi din echipa sa. Acţiunea de discriminare trebuie analizată din perspectiva legislaţiei naţionale, respectiv O.U.G. nr. 137/2000 dar si din perspectiva legislaţiei europene, ca de exemplu - DIRECTIVA 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane.

În cauza discriminarea a fost una netăgăduită de către club şi pe deplin dovedită.

Instanţa, dând relevanţă justificării tratamentului discriminator pe unicul element probator rezultat din adeverinţele eliberate de personalul clubului în perioada 17-21.02.2019 nu explica care a fost justificarea pentru tratamentul discriminator aplicat anterior acestor documente/rapoarte, respectiv în perioada 16.01.2019 -17.02.2019.

Un alt aspect pe care instanţa nu l-a analizat în motivarea sa, respectiv ca toţi aceşti indicatori au fost măsuraţi într-o perioada strict determinată de timp 17-21.02.2019, ori în cauza discriminarea a avut un element de continuitate, începând cu perioada anterioară tuturor acestor documente elaborate de club (respectiv încă din data de 16.01.2019,) si încheindu-se cu puţin înainte de pronunţarea Hotărârii de către CNCD (27.05.2019 - data la care a încetat contractul dintre părţi).

Reiterează că situaţia de discriminare nu a fost una punctuala, aşa cum tinde sa reiasă din interpretarea instanţei, ci s-a întins pe mai bine de 5 luni de zile. În toate aceasta perioada s-a antrenat separat de echipă, pe un cu totul alt stadion, nu a beneficiat de o pregătire fizică corectă ştiinţifică, nu a beneficiat de antrenor specializat, de maseur, asistenţă medicală, alimentaţie specifica, etc.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi CNCD în Hotărârea sa, toata aceasta perioada s-a antrenat timp de 8 ore/zi, la baza de antrenament E. de lângă stadionul F., în timp ce colegii săi s-au antrenat pe stadionul G. cate 1 ora sau 1,30 ore.

În ciuda tuturor acestor dovezi existente la dosarul cauzei si în ciuda principiilor enunţate de documentele europene în privinţa probaţiunii situaţiilor de discriminare, Curtea de Apel prin sentinţa pronunţata admite cererea clubului pe singurul element probator al unor documente provenite de la club, şi anulează punctele 3 si 4 din Hotărârea CNCD, hotărârea instanţei fiind data cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii/nulităţii recursului pentru nemotivare iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este fondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prealabil analizei instanţei de control judiciar, este de menţionat că recurentul nu a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă toate aceste critici concrete, expuse prin calea de atac exercitată, se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata A. prin întâmpinare.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă prin Hotărârea nr. 432/10.07.2019 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosar nr. x/2019, s-a aplicat reclamantei A. o amendă contravenţională de 10.000 RON, cu obligarea acesteia de a publica în presă un rezumat al hotărârii, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, reţinându-se că jucătorul de fotbal C. a fost izolat de restul echipei prin antrenamente speciale, aspect ce reprezintă discriminare, respectiv hărţuire, conform art. 2 alin. (1), alin. (5) şi alin. (7) lit. a), din) O.G. nr. 137/2000.

S-a reţinut în motivarea hotărârii faptul că la baza dosarului a stat autosesizarea înregistrată sub nr. x/6.12.2019, care prezintă aspecte prin care se descrie o atitudine ostilă/discriminatorie faţă de jucătorul de fotbal, manifestată prin diverse acţiuni, precum: nu i-a fost permis să se antreneze cu restul coechipierilor, fiind izolat de aceştia, prin organizarea antrenamentelor pe un alt stadion şi fără acordarea vestiarului necesar, ca urmare a faptului că jucătorul de fotbal a refuzat semnarea actului adiţional de reducere cu 50% a contractului cu clubul sportiv.

În analiza acestei autosesizări CNCD a reţinut că reclamanta i-a organizat jucătorul de fotbal C. un program special faţă de colegi, iar acest antrenament separat reprezintă o diferenţiere faţă de colegii lui cu care se află în situaţie comparabilă, fără ca reclamanta să invoce o situaţie diferită a jucătorului de fotbal, care să fi justificat aceste antrenamente speciale.

A mai reţinut Consiliul că reprimirea la antrenamentele echipei a fost condiţionată de acceptarea încetării relaţiilor contractuale, iar acest criteriu de diferenţiere poate fi încadrat în categoria "orice alt criteriu", reţinut în practica instanţelor de judecată şi în cazuistica consecventă a CNCD.

Înalta Curte în dezacord cu instanţa de fond constată că în mod corect Consiliul a concluzionat că jucătorului de fotbal i-a fost atins dreptul la demnitate analizat în contextul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, iar izolarea de restul echipei prin antrenamente speciale reprezintă o discriminare, conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Antrenarea izolată a petentului este de natură să creeze un cadru ostil şi degradant, o asemenea izolare fiind percepută ca o sancţiune în condiţiile în care fotbalul este un sport de echipă, iar antrenamentele contribuie nu numai la pregătirea fizică, ci şi la formarea spiritului de echipă. Pe de altă parte, Consiliul a reţinut că reprimirea la antrenamentele echipei este condiţionată de acceptarea încetării relaţiilor contractuale.

Înalta Curte constată că atitudinea discriminatorie este evidentă. Pe toată perioada reclamată, recurentul a fost chemat să-şi desfăşoare antrenamentele la stadionul Baza E. în timp ce restul echipei îşi desfăşura activitatea şi antrenamentele la stadionul G., care se afla în cu totul altă locaţie la circa 5 km distanţă.

Dreptul la munca i-a fost îngrădit fiind obligat să se antreneze separat de restul colegilor, la ore şi în locaţii diferite. Mai mult decât atât, la data de 16.01.2019 a fost notificat, de către club că nu mai face parte din programul echipei şi că, până la data de 01.02.2019 este în program liber, în condiţiile în care restul coechipierilor făceau antrenamentele specifice cantonamentelor din pauza competiţională, respectiv pregătire centralizată în cantonamentul desfăşurat în H..

Referitor la faptul că ar fi necesitat antrenamente distincte faţă de restul coechipierilor din cauza excesului de greutate se arată că, presupusul exces de greutate nu a fost niciodată constatat corect.

Performanţele scăzute invocate de către Club sunt de asemenea fără niciun suport, întrucât, respectivele performanţe ar fi trebuit să fie constatate în cadrul cantonamentelor organizate în ţară şi străinătate, cantonamente la care nu a participat din voinţa exclusivă a clubului.

În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că este discriminat în raport cu restul echipei.

Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.

Funcţia sa este aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.

Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi. Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.

Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare, prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., este un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.

În sistemul nostru juridic, principiul analizat se găseşte reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie şi în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Astfel fiind, în opinia Înaltei Curţi, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, având în vedere şi argumentele anterior arătate, poate fi vorba de aplicarea unui tratament discriminatoriu aplicat recurentului, în raport cu restul echipei la care face referire, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva sentinţei nr. 34 din 20 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.