Reformed church property restitution: supremacy of land registry entries over religious succession claims under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 14.01.2019, sub număr dosar nr. x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea Deciziei nr. 8210 din 31.10.2018 emisă de pârâtă, ca nelegală.

2. Restituirea în natură către reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x - construcţie şi teren în suprafaţă de 852 mp, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, transcris prin alipire în CF actual nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x.

La data de 27.03.2019, în conformitate cu prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta a depus modificare de acţiune, prin care a arătat că îşi modifică capătul doi al acţiunii, în sensul obligării pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x - construcţie şi teren în suprafaţă de 852 mp, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x, transcris prin alipire în CF actual nr. x a localităţii Aiud, nr. top. x.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.05.2019, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 153 din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, şi în consecinţă:

- a anulat Decizia nr. 8210/31.10.2018 emisă de către pârâtă;

- a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii formulate de reclamantă privind retrocedarea imobilului înscris în CF în format electronic x a localităţii Aiud, nr. top x- construcţie şi teren în suprafaţă de 852 mp, provenită din conversia de pe hârtie a CF x Aiud transcris prin alipire în CF actual x Aiud, nr. top x;

- a respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 153 din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea recursului Comisia Specială de Retrocedare a arătat că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În motivarea sentinţei nr. 153/11.06.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocaţia restituirii imobilului în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

În combaterea aplicării eronate de către instanţa de fond a prevederilor art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, învederăm onoratei instanţe următoarele aspecte:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt:

- imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios;

- imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1959;

- la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calităţii de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.),

În dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/23.01.2006, soluţionată prin Decizia nr. 8210/31.10.2018, există copia cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top, x a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi la momentul preluării abuzive.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris an drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localităţii Aiud, se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărţii funciare proprietarul iniţial al imobilului solicitat a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud şi nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat din proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanţă nu este în măsură să răstoarne prezumţia absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiţie nr. 1909:2207 şi nr. 1911:19407 (act pe care şi instanţa de fond 1-a avut în vedere în motivarea sentinţei nr. 153/11.06.2019), biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul şi competenţa ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Aşadar, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localităţii Aiud şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. top. x,1312, care figura în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud.

În consecinţă, instanţa de fond nu a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, şi astfel a constatat că imobilul în cauză s-a aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art, 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare, reţinând următoarele;

- şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de către diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparţinând acestora;

- în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 se regăsesc menţiuni referitoare la apartenenţa, din punct de vedere al proprietăţii, a imobilelor preluate de stat, regula fiind aceea că acestea aparţineau unităţilor de cult (de exemplu: şcoala ref. din Aiud, a Bis. Reformate cu întreaga avere sau şcoala copii mici Ev. CA. a Comunităţii Bisericii Ev. CA. cu întreaga avere, Şcoala rom. cal. din Alba Iulia a Bisericii rom. cat.), împrejurare rezultată în termeni lipsiţi de echivoc din arhitectura/topica textului referitor la flecare unitate de învăţământ.

În privinţa acestor aspecte, se arată că:

Potrivit art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-apus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speţă, proba contrară o reprezintă însăşi cartea funciară.

Deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Simpla menţiune din decretul de naţionalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Mai mult, în patru litigii ce au avut ca obiect anularea unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare prin care s-au respins cereri depuse de Eparhia Reformată din Ardeal privind imobile ale căror proprietari tabulari iniţiali au fost colegii reformate (Colegiul Reformat din Cluj, respectiv Colegiul Reformat "A." din Sfântu Gheorghe), instanţele au respins acţiunile formulate de reclamantă astfel:

a) prin sentinţa civilă nr. 278/28.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa civilă nr. 17/19.01.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4113/19.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi prin sentinţa civilă nr. 57/13.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1101/25.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunile formulate de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 5272/19.02.2016, nr. 5863/28.07.2016, nr. 5864/28.07.2016, nr. 5865/28.07.2016 şi nr. 5822/07.07.2016 ale Comisiei speciale de retrocedare.

Prin sentinţele civile nr. 278/28.09.2016, nr. 17/19.01.2017 şi nr. 57/13.02.2017, Curtea de Apel Cluj a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziilor civile nr. 279/A/31.03.2006 şi nr. 362/A/27.04.2006 ale Tribunalului Cluj şi a deciziilor civile nr. 2727/R/07.12.2006 şi nr. 2681/R/04.12.2006 ale Curţii de Apel Cluj, în care s-a analizat calitatea procesuală activă a Eparhiei Reformate din Ardeal şi s-a stabilit că aceasta nu-şi justifică calitatea din perspectiva faptului că nu a fost proprietara imobilelor în privinţa cărora solicită constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

Prin sentinţa nr. 57/13.02.2017, Curtea de Apel Cluj a constatat că din hotărârile judecătoreşti menţionate rezultă că reclamanta nu a dovedit că este proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară pe numele Colegiului Reformat din Cluj, reclamanta având doar un drept de administrare asupra Colegiului Reformat din Cluj, şi nu este continuatorul în drepturi al acestui colegiu.

- prin sentinţa nr. 54/16.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5671/14.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 a Comisiei speciale de retrocedare (prin care s-a respins o cerere de retrocedare privind un imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Colegiul Reformat "A." din Sfântu Gheorghe), reţinând că reclamanta nu a făcut dovada că este fostă proprietară a imobilului a cărui restituire se solicită sau continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către Stat, cererea sade restituire fiind în acest sens corect respinsă de către pârât prin decizia contestată.

II. Referitor la faptul că instanţa de fond a reţinut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, se arată că:

Eparhia Reformată din Ardeal a invocat puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, prin care s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea unui imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud.

Prin întâmpinare şi prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din data de 07.05.2019, partea a invocat puterea lucrului judecat a următoarelor hotărâri judecătoreşti:

- Sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005, pronunţată de către Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005, prin care s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea în drept a proprietarei tabulare (Colegiul Reformat Bethlen Gabor) a unor imobile înscrise iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud.

- Deciziile civile nr. 279/A/31.03.2006 şi nr. 362/A/27.04.2006, pronunţate de către Tribunalul Cluj în dosarele nr. x/2005 şi nr. y/2006, rămase definitive şi irevocabile prin deciziile civile nr. 2727/R/07.12.2006, respectiv nr. 2681/R/04.12.2006, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj în dosarele nr. x/2006 şi nr. y/2006, prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilelor care au aparţinut Colegiului Reformat din Cluj;

Instanţa de fond a reţinut puterea lucrului judecat a Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă a analizat comparativ doar Decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia civilă nr. 2727/R/07.12.2006 a Curţii de Apel Cluj, fără să facă nicio menţiune cu privire la sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba.

Puterea lucrului judecat ar fi trebuit raportată, în primul rând, la sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere faptul că această hotărâre era anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a reţinut corect că de esenţa litigiului este determinarea titularului real al dreptului de proprietate asupra litigiului.

A reţinut şi a dat preferinţă soluţiei propriei instanţe prin Sentinţa 272/F/CA/21.12.2005 irevocabilă prin Decizia ÎCCJ nr. 4684/2010, în raport de Decizia nr. 279/A/2006 a Tribunalului Cluj şi Decizia nr. 2727/R/2006 a Curţii de Apel Cluj.

Amintim că în raport de data pronunţării acestor soluţii era în vigoare vechiul C. proc. civ. care avea o altă viziune asupra "puterii de lucru judecat".

Este de observat că în litigiul invocat de reclamanta cea care a contestat decizia a fost o persoană juridică de drept privat .

Mai mult, în recurs recurenta a depus jurisprudenţă din data recentă prin care ÎCCJ a respins recursul reclamantei din prezenta cauză, menţinând soluţii favorabile Comisiei date de către instanţa de fond.

În opinia instanţei de recurs instanţa de fond a dat credit exagerat unor aspecte istorice, în detrimentul celor juridice.

Astfel, aspectele privind dreptul comun valorificat din Legea nr. 55/1791 conform cărora cultul este proprietarul tuturor bunurilor aflate în posesia sa nu poate prevala asupra dispoziţiilor C. civ. Maghiar(şi cu mici modificări C-Civ. Austriac) aplicabil în Transilvania şi Bucovina după 1840 care are reglementări clare şi neechivoce privind titularul dreptului înscris în Cartea funciară.

Nimic nu a oprit în 100 de ani pe reclamantă să rectifice înscrierea în Cartea funciară dacă se pretinde proprietar.

Mai mult este nefiresc să soliciţi retrocedări uneori invocând înscrierile în Cartea funciară alteori negându-le.

În aceste condiţii, analiza pe care instanţa de fond o face raportat la Decizia Curţii de Apel Cluj sus-amintită este părtinitoare motivându-se că aceasta nu ar putea fi invocată întrucât temeiul juridic ar fi fost Legea nr. 112/1995.

În fapt ceea ce interesează nu este soluţia pronunţată, ci faptul că Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilelor scoli statuându-se totodată şi faptul nu are nici calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

Ca o paranteză, situaţii similare s-au întâlnit şi în alte regiuni ale fostului Imperiu Austro-Ungar, exemplu Bucovina unde şcolile inclusiv singurul liceu au fost identificate şi sub tutela Bisericii Ortodoxe.

În esenţă, dat fiind lipsa de identitate între reclamant şi cel înscris în Cartea Funciară în conformitate şi cu rolul unificator al jurisprudenţei ÎCCJ, văzând deciziile acestuia instanţa de recurs apreciază că acţiunea reclamantei nu este întemeiată.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentinţa respingând acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 153 din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea precizată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2022.