Jurisdictional conflict resolved: prosecutors' salary claims assigned to Bucharest Court of Appeal as administrative litigation.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Litigii de muncă reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin aplicarea VRS de 605,225 RON, emiterea ordinelor de salarizare şi plata diferenţei drepturilor cuvenite.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2490/23.09.2021 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă a fost declinată competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

In motivarea soluţiei, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, care prevăd competenţa exclusivă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 59 din data de 19.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamanţi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii, iar Tribunalul Dâmboviţa era competent a judeca acţiunea în obligarea pârâţilor la emiterea actelor de salarizare, nefiind aplicabilă norma specială a art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât în caz contrar, s-ar adăuga pe cale judiciară la o normă legală specială de competenţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanţilor, procurori în cadrul Parchetelor din circumscripţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Ilfov la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celolalte drepturi salariale aferente prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 605.225 RON şi obligarea pârâţilor la emiterea ordinelor de salarizare aferente.

Potrivit statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii "Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Acest raport juridic are la bază un acord de voinţă, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii".

Potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "(...) Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială".

Potrivit art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea -cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, "Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale procurorilor (...) se stabilesc, (...), de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (...), cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."

Potrivit art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, (3) Bugetul pentru parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din normele legale citate, rezultă că salariul procurorilor este stabilit prin act al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, act calificat de lege ca fiind act administrativ.

Totodată, se constată că acţiunea nu priveşte o situaţie de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupaţională (coeficientul de multiplicare fiind un element al salarizării de bază şi comun personalului din "Justiţie") instanţele având de dat relevanţă deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 care pun în discuţie efectele juridice ale unor hotărâri pronunţate în materia salarizării personalului din aceeaşi familie ocupaţională.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a emitere acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenţii intră în competenţa materială de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ.

Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenţei instanţei de contencios administrativ, faptul că pretenţiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.

Deşi competentă aparţine instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, legiuitorul prevăzând competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Aşa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorităţi publice centrale la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanţelor-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.