Limitation of administrative court competence to annulment and remand rather than direct quantification of moral damages under Law No. 554/2004 and Law No. 213/2015.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.), a solicitat anularea Deciziei nr. 16776 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 10.09.2018 prin care i s-a respins cererea de plată formulată şi completată prin cererea nr. x/12.07.2017, înregistrată sub nr. x/14.09.2016 la F.G.A; obligarea pârâtului FGA la plata către sumei de 26.700 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective a acestora; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2563 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a anulat Decizia nr. 16776 din 10.09.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 RON daune morale.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 3.765 RON, cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamanta şi pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. a solicitat în baza prevederilor art. 488 alin. (1) punctele (6) şi (8) C. proc. civ., casarea sentinţei atacate şi transmiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti, sub aspectul punerii în discuţia părţilor a tuturor aspectelor de drept necesare pentru dezlegarea pricinii, cu privire la cuantumul daunelor morale la care reclamanta este îndreptăţită.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii cu referire la împrejurarea că, deşi instanţa de fond face trimitere la împrejurările concrete ale speţei, în realitate analizează numai parţial, dar şi incorect, impactul evenimentului traumatic în viaţa victimei din punct de vedere medical, utilizând eronat inclusiv sintagme regăsite în expertiza medico-legală cum sunt "prejudiciu estetic grav şi permanent" sau "nu prezintă consecinţe posttraumatice".

Preluarea deformată a informaţiilor cu caracter ştiinţific din expertiza medico-legală, precum şi nesocotirea unor date tehnice şi ştiinţifice stabilite de experţi, cu impact semnificativ în fixarea particularităţilor cauzei arată incompleta cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Totodată, utilizarea deformată a conţinutului unor documente existente la dosar, prin care este schimbată realitatea, arată că instanţa de fond a argumentat hotărârea prin motive străine de natura cauzei.

Hotărârea instanţei de contencios administrativ a fost dată cu încălcarea cadrului compensatoriu-reparator at răspunderii civile prin efectul legii, având în vedere faptul că repararea prejudiciului, în privinţa cuantumului daunelor morale acordate, trebuie să se facă într-un cuantum rezonabil, cu respectarea normelor de drept material prevăzute în art. 1385 şi 1391 C. civ.

Rezultatul negativ a constat în acordarea de către instanţă a acestei sume derizorii, respectiv 50.000 RON, astfel că s-a ajuns la pronunţarea unei hotărâri nelegale, ce nu reflectă nicidecum suferinţele fizice şi psihice relevate prin cererea introductivă de instanţă, îndurate de victima A. şi nici consecinţele grave şi ireparabile privind situaţia sa profesională.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a solicitat casarea hotărârii pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 22 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora partea civilă nu poate reveni asupra renunţării si nu poate introduce acţiune la instanţa civila pentru aceleaşi pretenţii, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (8) din C. proc. civ.

Se ignora faptul ca până la citirea actului de sesizare al instanţei, partea vătămata poate oricând să îşi exercite dreptul si sa emită pretenţii împotriva inculpatului si împotriva părţii responsabile civilmente, ori faptul ca a precizat că nu are pretenţii civile împotriva acestuia, echivalează tocmai cu renunţarea la dreptul de a emite pretenţii pe viitor.

În ceea ce priveşte majorarea sumei acordata cu titlu de daune morale, s-a apreciat incidenţa art. 488 alin. (4) din C. proc. civ.

Câtă vreme instanţa exercită un control de legalitate si nu de oportunitate a actului administrativ, prin cuantificarea sumei instanţa si-a atribuit competenţe care erau date de legiuitor în competenţa autorităţii administrative, respectiv, Comisiei Speciale din cadrul pârâtei.

S-a considerat că, dacă din probele administrate cu ocazia judecăţii pe fond, rezultau împrejurări noi, sau elemente de fapt si de drept pe care autoritatea administrativă le-ar fi nesocotit cu ocazia stabilirii despăgubirilor datorate, instanţa putea sa oblige F.G.A. la reanalizarea cererii de plata ţinând cont de considerentele instanţei, dar nu să procedeze la o evaluare proprie a prejudiciului, prin asumarea competentelor Comisiei Speciale din cadrul FGA, astfel încât, devine aplicabil art. 488 alin. (4) din C. proc. civ.

De asemenea, s-au invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., arătându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde argumente contradictorii.

Întreg raţionamentul instanţei este întemeiat inclusiv pe declaraţia martorei ce releva o influenta negativa asupra vieţii reclamantei, reţinându-se iniţial că din raportul de expertiza rezultă gravitatea leziunilor si durata menţinerii consecinţelor vatamarii (lipsa oricăror sechele permanente) ca apoi să se constate ca declaraţia martorei releva alte dimensiuni ale prejudiciului moral al reclamantei si influentele negative asupra vieţii acesteia.

Or, era necesară adoptarea unor criterii obiective, transparente, care sa excludă abuzurile, astfel de criterii obiective fiind cel al numărului de zile de îngrijiri medicale necesitat în vederea vindecării, al împrejurărilor concrete ale cauzei, al gravităţii prejudiciului din perspectiva afectării situaţiei familiale, profesionale si sociale.

Suma acordată în prezenta cauză este prea oneroasa raportat la materialul probator luat în analiză de Comisia Specială, si depăşeşte graniţele unor daune morale rezonabile si funcţia pe care aceste daune morale o au, aceea de compensare pentru persoanele vătămate care au fost supuse unor suferinţe psihice.

S-a solicitat admiterea recursului pentru cazurile prevăzute de art. 488 pct. 4, 6 si 8 din C. proc. civ., casarea hotărârii, si reţinând cauza spre judecare respingerea contestaţiei ca nefondata si, implicit, menţinerea ca legala si temeinica a deciziei F.G.A.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului (excepţie respinsă în partea introductivă a prezentei hotărâri), iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 22 din C. proc. pen., norme de drept procesual, care privesc renunţarea la pretenţiile civile în cadrul dosarului penal.

A solicitat respingerea motivelor de recurs, arătând că prima instanţă s-a pronunţat în mod legal prin perspectiva dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 asupra pretenţiilor materiale şi morale solicitate de reclamantă.

A mai arătat recurenta reclamantă că, potrivit dispoziţiilor art. 126 pct. 2 din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar legea nu impune instanţelor în ceea ce priveşte cauzele privind stabilirea daunelor materiale şi morale, anumite proceduri ale unor instituţii, în speţă autoritatea pârâtă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, la data de 28.06.2016, reclamanta se deplasa cu autoturismul x cu număr de înmatriculare x, pe DN57B, autoturism condus de prietenul său, B., care în jurul orelor 13:53 a intrat pe contrasens, lovind frontal un parapet din beton.

În urma accidentului a rezultat rănirea reclamantei, care a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale în urma cărora s-a stabilit diagnosticul "Policontuzii prin accident rutier şi fractură mâna dreaptă", fiind necesară internarea acesteia pe o durată de 15 zile.

La data evenimentului rutier, autoturismul avea încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă auto RCA emisă de către C. S.A. şi valabilă de la data de 26.06.2016 până la 26.12.2016.

S-a constituit dosarul penal cu nr. x/2016 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, în care Parchetul a emis Ordonanţa de clasare din data de 24.08.2016, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

După intrarea în faliment a firmei de asigurări, în vederea reparării prejudiciilor cauzate prin fapta ilicită a numitului B., reclamanta a formulat o Cerere de despăgubire împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cerere în urma căreia a fost constituit dosar de daună nr. x.

Prin cererea de despăgubire iniţială, precum si prin cererea de plată completatoare (cererea nr. x/12.07.2017) adresate pârâtului, reclamanta a solicitat acestuia plata despăgubirilor corespunzătoare daunelor morale suferite în urma accidentului rutier din data de 28.06.2016, respectiv suma totală de 26.700 euro.

Prin Decizia nr. 16776 din data de 10.09.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a respins cererea de plată pentru că reclamanta nu a prezentat un Raport de expertiză medico-legală din care să rezulte numărul de zile de îngrijiri medicale.

Sub o primă critică, recurentul pârât a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 din C. proc. pen., potrivit cărora partea civila, poate renunţa în tot sau în parte, la pretentiile civile formulate, pana la terminarea dezbaterilor în apel. [...] (3) Partea civila nu poate reveni asupra renunţării si nu poate introduce acţiune la instanta civila pentru aceleaşi pretentii.

În acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile invocate nu pot fi extinse la alte raporturi juridice decât cele avute în vedere de legiuitor, fiind vorba despre despăgubiri civile întemeiate pe răspunderea delictuală, iar nu despăgubiri generate de un contract de asigurare, motiv pentru care va menţine considerentele sentinţei atacate în acest sens.

Apreciind asupra recursurilor ambelor părţi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind identificate nici contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Criticile ambilor recurenţi circumscrise acestui motiv, care privesc expunerea de către judecătorul fondului a unor motive străine de natura cauzei sau contradictorii reprezintă, în fapt, critici asupra aprecierilor pe fond date de judecătorul cauzei care nu se încadrează în cazul de casare invocat.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât, nu este întemeiat, urmând a se înlătura critica potrivit căreia instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Astfel, în conformitate cu art. 126 alin. (1) din Constituţia României "justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional, în absenţa realizării acestor operaţiuni, putându-se invoca dispoziţiile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

Se constată că, deşi subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul cu ocazia aplicării dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 46 pct. 3 din Norma nr. 23/2014 cu privire la stabilirea şi obligarea recurentului - pârât la plata sumei solicitate ca despăgubire.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare invocate de pârât ce privesc greşita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), cu referire la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 13 din Legea nr. 213/2015, Înalta Curte constată că sunt intemeiate.

Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015: (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenta comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea în temeiul Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, în scopul recunoaşterii sau restabilirii dreptului ori a interesului legitim vătămat.

În speţă, s-a contestat o decizie administrativă prin care autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de reclamantă doar pe considerentul că daunele morale nu pot fi cuantificate în lipsa unui certificat medico-legal din care să rezulte numărul de zile de îngrijiri medicale, fără a face nicio referire la temeinicia ori dovedirea pretenţiei sau la corectitudinea calculării sumei solicitate. Prima instanţă, deşi a constatat în mod corect refuzul nejustificat al autorităţii pârâte, subsecvent anulării actului contestat, trebuia să oblige autoritatea publică doar la examinarea pe fond a cererii de plată, iar nu şi la plata sumei pretinse.

Având în vedere modul în care este reglementată prin Legea nr. 213/2015 procedura soluţionării cererilor adresate FGA, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a cererii de plată, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condiţiilor prevăzute de lege, astfel că din acest punct de vedere soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală.

Dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 invocate de recurenta - reclamantă vizează repararea pagubei produsă prin chiar actul administrativ tipic sau asimilat, anulat de instanţă, care are la bază răspunderea autorităţii publice. Or, în speţă, cererea de daune priveşte o obligaţie de garanţie stabilită prin lege pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.

De asemenea, nici dispoziţiile art. 46 pct. 3 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nu sunt incidente întrucât nu se poate concluziona că autoritatea pârâtă este în imposibilitate de a stabili, existenţa şi cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamantă.

Constatând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa în parte sentinţa atacată, şi va dispune obligarea pârâtei să soluţioneze cererea de plată a reclamantei înregistrată la F.G.A.

Faţă de aceste considerente, recursul recurentei - reclamante întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind respingerea parţială a cererii de despăgubire va fi respins, pe cale de consecinţă.

Cum în cauză s-a administrat proba cu expertiză medico-legală privind leziunile suferite, fiind stabilit numărul de 45-50 zile îngrijiri medicale şi proba testimonială constând în declaraţia martorei D., Înalta Curte le apreciază utile cauzei, urmând ca în analiza pe fond a cererii, autoritatea pârâtă să reţină aceste mijloace de probă, precum şi dezlegările privind înlăturarea apărărilor pârâtului raportat la incidenţa dispoziţiilor art. 22 din C. proc. pen.

Având în vedere admiterea parţială a recursului formulat de recurentul - pârât, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată", instanţa va obliga reclamanta la plata sumei de 100 de RON aferentă motivului de recurs admis, din taxa de timbru totală de 200 de RON achitată de pârât.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul - pârât, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va obliga pârâta să soluţioneze cererea de plată, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, respingând recursul formulată de recurenta - reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2563 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Obligă pârâta să soluţioneze cererea de plată a reclamantei înregistrată sub nr. x/14.09.2016 la F.G.A. astfel cum a fost completată prin cererea nr. x/12.07.2017, cu respectarea considerentelor prezentei decizii.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă A. formulat împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă reclamanta la plata sumei de 100 de RON reprezentând taxa de timbru cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.