Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2392/2022 AI generated

Recoverability of uncontracted gas acquisition and balancing costs under the prudence principle in regulated revenue

Case Number Decizia nr. 2392/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s dismissal of the action and leaving the regulatory authority’s refusal to recognize specific costs in force. The case involved a challenge by a gas supplier against the National Energy Regulatory Authority for the partial annulation of a rationale report and an order approving regulated gas prices, where the supplier argued that the regulator erroneously excluded 42.9 million RON in natural gas acquisition costs, including costs for capacity reservation, storage allocation, and financial transmission gas (FTG) transactions, from the regulated revenue calculation. The Court rejected the grounds for cassation regarding insufficient reasoning and erroneous application of law, determining that the supplier failed to demonstrate that the "exceptional circumstances" required for recognizing costs based on the principle of prudence were met. Relying on Article 35 of the applicable Methodology and Article 178 of Law no. 123/2012, the Court held that the supplier’s failure to forecast consumption accurately and procure sufficient gas volumes through timely bilateral contracts constituted imprudent behavior, rendering the higher crisis-period acquisition costs and FTG balancing mechanisms non-recoverable under the regulatory framework.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ; Recoverability of uncontracted gas acquisition and balancing costs under the prudence principle in regulated revenue: The case involved a challenge by a gas supplier against the National Energy Regulatory Authority for the partial annulation of a rationale report and an order approving regulated gas prices, where the supplier argued that the regulator erroneously excluded 42.9 million RON in natural gas acquisition costs, including costs for capacity reservation, storage allocation, and financial transmission gas (FTG) transactions, from the regulated revenue calculation. The Court rejected the grounds for cassation regarding insufficient reasoning and erroneous application of law, determining that the supplier failed to demonstrate that the "exceptional circumstances" required for recognizing costs based on the principle of prudence were met. Relying on Article 35 of the applicable Methodology and Article 178 of Law no. 123/2012, the Court held that the supplier’s failure to forecast consumption accurately and procure sufficient gas volumes through timely bilateral contracts constituted imprudent behavior, rendering the higher crisis-period acquisition costs and FTG balancing mechanisms non-recoverable under the regulatory framework.

Keywords

AI generated
acquisition costs natural gas allocation of costs capacity to contract financial transaction financial circumstances

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Serves as the substantive legal basis for the High Court to issue a decision on the merit in cassation proceedings, specifically to reject the appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the outcome of the cassation appeal, specifically the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a solicitat, în principal:

- anularea parţială a Raportului de fundamentare privind stabilirea componentei B. şi a componentei E(fr) la data de 1 august 2018, pentru EGFR, respectiv a dispoziţiilor din cuprinsul acestuia prin care s-a respins solicitarea de includere în calculul venitului reglementat a elementelor de cost menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sumă totală de 42.949.293 RON, reprezentând costuri de achiziţie a gazelor naturale realizate de societate. Această pierdere este datorată calculului eronat al componentei B.;

- obligarea ANRE la întocmirea, aprobarea şi comunicarea către EGFR a unui raport de modificare a Raportului prin includerea în calculul venitului reglementat a sumei de 42.949.293 RON, alcătuită din elementele de cost menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată;

- anularea Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 154/2018 din data de 19.07.2018 privind aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizată de A. S.A. publicat în Monitorul Oficial nr. 656/27.07.2018;

- obligarea ANRE la întocmirea, aprobarea şi publicarea în Monitorul Oficial a unui nou ordin de aprobare a venitului unitar şi a preţurilor reglementate pentru EGFR, prin includerea în calculul venitului reglementat a sumei de 42.949.293 RON reprezentând diferenţe dintre costurile de achiziţie a gazelor naturale realizate de EGFR şi costurile recunoscute de ANRE;

- obligarea ANRE la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.

În subsidiar, în eventualitatea în care recuperarea costurilor nerecunoscute EGFR nu ar mai fi posibilă la data punerii în executare de către ANRE a hotărârii definitive, respectiv în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, obligarea ANRE la plata de despăgubiri către EGFR, în cuantum de 42.949.293 RON, reprezentând costuri de achiziţie a gazelor naturale efectiv realizate de societate şi nerecunoscute de ANRE.

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2527 din 13 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 6 din C. proc. civ. (greşita interpretare şi aplicare a legii):

3.1. Greşita aplicarea a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

3.1.1. Aplicarea greşită a prevederilor art. 35 din Metodologie

Recurenta susţine în esenţă că instanţa a aplicat eronat în speţă prevederile art. 35 alin. (7) pct. 3 din Metodologie şi nu prevederile art. 35 alin. (7) pct. 4 din Metodologie cum era corect, raportat la situaţia de fapt prezentată de EGFR2 din trimestrul I 2018, caracterizată prin condiţii meteorologice dificile ce au condus la creşterea preţurilor, text potrivit căruia costurile realizate se vor analiza şi recunoaşte după principiul prudenţei, şi nu în limita preţului mediu ponderat.

3.1.2. Interpretarea greşită a art. 35 alin. (7) pct. 1 din Metodologie

Recurenta susţine că sentinţa atacată este rezultatul unei interpretări greşite a art. 35 alin. (7) pct. l din Metodologie, întrucât sursele de aprovizionare cu gaze din intern/import nu sunt substituibile, ci doar complementare. Într-o interpretare corectă a art. 35 alin. (7) pct. 1 din Metodologie, aceste două surse de aprovizionare nu sunt fungibile. Cum sursele de aprovizionare din producţia internă nu sunt suficiente, gazul de import vine să completeze necesarul de consum din perioada rece, şi aceasta nu doar în perioadele cu vârf de consum. Această interpretare rezultă din formularea textelor legale, respectiv, în. măsura în care ar fi exclus tratarea comună a acestor surse, ar fi trebuit să se sublinieze "intern-+import" şi nu "intern/import" cum este în prezent formularea în textul Metodologiei.

Constatările instanţei de fond, în sensul că din punct de vedere al preţului, sursa gazelor nu mai este relevantă, se datorează unei interpretări greşite a prevederilor legale incidente.

3.1.3. Interpretarea greşită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Metodologie

Recurenta susţine că soluţia instanţei reflectă o interpretare greşită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Metodologie în analiza criticilor EGFR cu privire la faptul că ANRE a recunoscut achiziţiile aferente FTG la nivelul preţului mediu ponderat al pieţei şi nu la preţul la care s-au realizat efectiv aceste tranzacţii.

Din prevederile art. 35 alin. (7) din Metodologie rezultă neechivoc că acesta se aplică la achiziţionarea materiei prime folosite la prestarea serviciului de furnizare.

Or, FTG nu reprezintă o achiziţie tipică de gaze, ci un mecanism de echilibrare, definite ca atare de către Codul Reţelei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013 (art. 63 alin. (1), cu un regim juridic propriu, fundamental distinct de regimul juridic al celorlalte instrumente uzuale de achiziţie a gazelor naturale. FTG reprezintă posibilitatea de a transfera cantităţi de gaze naturale între UR, în scopul diminuării dezechilibrului zilnic înregistrat de aceştia, nefiind aşadar tranzacţii de vânzare cumpărare propriu zise. FTG nu se realizează în baza unor contracte de achiziţie de gaze, iar cantităţile circulate în sistemul naţional de transport în cadrul FTG sunt deja achiziţionate în avans de operator.

Prin urmare, ipoteza aplicării art. 35 alin. (7) din Metodologie nu se verifică în cazul tranzacţiilor FTG, astfel încât se va aplica regula generală de la art. 11 din Metodologie, situaţie în care ANRE nu poate respinge o solicitare de recunoaştere a costurilor decât dacă acele costuri nu se dovedesc a fi prudente.

În mod corect instanţa de fond a analizat recunoaşterea costurilor efectuate cu FTG prin raportare la principiul prudenţei cu observarea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 123/2012 şi a art. 35 alin. (4) şi (5) din Metodologie. Cu toate acestea, instanţa a interpretat în mod greşit noţiunea de cost prudent, noţiune definită de art. 11 alin. (2) din Metodologie.

Raportat la costurile cu achiziţionarea FTG, instanţa omite să analizeze criteriile unui cost prudent (necesitatea, oportunitatea, eficienţa şi respectarea condiţiilor pieţei), ci îşi însuşeşte poziţia ANRE, apreciind că aceste costuri nu sunt prudente, prin raportarea la măsura achiziţionării gazelor în baza unor contracte bilaterale încheiate din timp şi negociate în avans, abordare exclusă într-o situaţie de criză.

Cum FTG reprezintă în sine un mijloc de remediere a unei situaţii de dezechilibru, caracterul prudent al acestui mijloc de echilibrare trebuie analizat prin raportare la cealaltă metodă de echilibrare disponibilă, şi anume, mecanismul de echilibrare realizat de Transgaz, nu prin raportare Ia situaţii ipotetice având în vedere costuri de achiziţie din contracte ipotetice.

Susţinerile instanţei nu ţin cont de situaţia concretă de criza pe piaţa de gaze din intervalul ianuarie - martie 2018. Nici instanţa şi nici ANRE nu au analizat dacă în intervalul ianuarie - martie 2018, EGFR ar fi putut, în concret, să plătească preţuri mai mici pentru volumele de gaze achiziţionate. EGFR a făcut toate demersurile pentru a achiziţiona sursele de gaze naturale necesare pentru acoperirea vârfurilor de consum la preţuri cat mai avantajoase pentru clienţii din portofoliul propriu de contracte. În ciclul de înmagazinare 2018 - 2019, EGFR a înmagazinat cu aproximativ 150 mii mc peste obligaţia de stoc minim tocmai pentru ca aceste volume să fie utilizate şi pentru acoperirea vârfurilor de consum. EGFR a estimat că va extrage un volum mai mare de gaze din depozite însă, pe fondul scăderii temperaturilor exterioare extracţia zilnică la nivel naţional a fost limitată.

În aceste condiţii, dat fiind că a fost foarte frig în întreaga Europă şi au fost limitări şi în sistemul internaţional de transport, volumele de gaze naturale de import achiziţionate pentru acoperirea acestor vârfuri de consum au fost achiziţionate la preţuri de criză.

Apelarea la achiziţia de gaze prin FTG a fost varianta prudentă aflată la dispoziţia EGFR pentru a remedia dezechilibrul în care se regăsea. Singura alternativă era achiziţia gazelor naturale în echilibrare de la Transgaz, potrivit art. 1021 din Codul Reţelei, mecanism care ar fi generat costuri mult mai mari.

Astfel, conform prevederilor aplicabile, pentru cantitatea de dezechilibru zilnic care depăşeşte limita de toleranţă acceptată de 5%, preţul la care UR (adică EGFR) vinde excesul de gaze naturale aferent dezechilibrelor către Transgaz este cu 10% mai mic decât preţul pieţei, şi, implicit, mai mic decât costul iniţial de achiziţie al gazelor din portofoliul UR. Pe de altă parte, în ipoteza unui dezechilibru negativ, preţul la care UR achiziţionează gazele naturale în cuantumul dezechilibrelor este cu 10% mai mare decât preţul pieţei.

Prin urmare, noţiunea de cost prudent astfel cum acesta este definită la art. 11 alin. (2) din Metodologie nu a fost analizată în concret şi a fost interpretată greşit de către instanţa de fond. Aceasta a apreciat că achiziţiile prin FTG nu satisfac criteriul prudenţei, comparându-le cu o situaţie iluzorie, prezumtiv mai favorabilă, fără a avea un fundament material pentru a considera că o astfel de situaţie a existat în realitatea obiectivă.

3.2. Nemotivarea sentinţei atacate (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurenta susţine că sentinţa atacată nu se conformează rigorilor de motivare statuate la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind lacunară/contradictorie. În concret, instanţa a omis să motiveze soluţia pronunţată prin raportare la unele critici de nelegalitate invocate, sau le-a motivat de o manieră antagonică.

Prima instanţă nu a oferit o motivare corespunzătoare cu privire la următoarele aspecte:

- critica referitoare la ignorarea de către ANRE a costurilor aferente rezervării de capacitate;

- critica referitoare la alocarea de către ANRE a costurilor gazelor din depozit conform alocării realizate menţionate în Raport şi nu conform situaţiilor transmise de către EGFR;

- critica referitoare la modalitatea greşită de calcul a preţului ponderat al pieţei aplicată de ANRE în Raport.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta arată că:

- În analiza refuzului ANRE de a recunoaşte costurilor înregistrate de EGFR cu depăşirile şi suplimentările de capacitate, pe motiv că EGFR ar fi avut la dispoziţie un alt mijloc pentru a acoperi nevoia suplimentară de gaze naturale, şi anume ar fi putut să folosească facilitatea de transfer de capacitate (FTC), în loc de suplimentare/depăşire, instanţa a omis să adreseze argumentele EGFR prin care a detaliat motivele pentru care costurile cu FTC sunt prudente. Recurenta susţine că a explicitat de ce utilizarea FTC nu reprezenta o măsură mai prudentă, ba din contră, ar fi generat costuri mai mari, argumente ce nu au fost cercetate de instanţă.

- Instanţa nu a efectuat o analiză validă a criticilor recurentei cu privire la modalitatea de recunoaşterea a costului gazelor din depozit. În concret, ANRE a redus costurile EGFR cu gazele extrase din depozitele de înmagazinare la nivelul preţului mediu pe piaţă, iar în această medie a valorificat şi costul cu gazele destinate pieţei libere. Valoarea nerecunoscută de ANRE în acest fel este de 13.632.155,24 RON.

Considerentele instanţei referitor la acest motiv de nelegalitate sunt insuficiente. Susţinerile abstracte ale instanţei cu privire la conformitatea calculelor ANRE cu prevederile Metodologiei, nu relevă raţionamentul juridic al acesteia, sunt simple afirmaţii care se rezumă la a confirma poziţia pârâtei şi nu sunt apte de a fundamenta juridic soluţia pronunţată.

- Din sentinţa atacată lipseşte analiza instanţei cu privire la motivul de nelegalitate ce viza modalitatea greşită de calcul a preţului ponderat al pieţei aplicată de ANRE în Raport. Considerentele citate sunt contradictorii. Deşi instanţa, aparent, îşi însuşeşte poziţia recurentei, aceasta respinge motivul de nelegalitate invocat.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare arată că sentinţa recurată cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea acesteia este clară, fluentă şi inteligibilă, se referă la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate atât de către reclamantă cât şi de către pârâtă, toate aceste circumstanţe conducând în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. În cauză a fost încuviinţată proba cu expertiză realizată de un expert desemnat de instanţă care a fost nefavorabilă recurentei-reclamante.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că noţiunea de proces echitabil, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, considerentele acestea nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale s-a invocat în esenţă şi o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi încadrate de către instanţă în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi analizate ca atare în cele ce urmează.

Punctual, recurenta susţine a nu fi fost analizate următoarele aspecte:

- critica referitoare la ignorarea de către ANRE a costurilor aferente rezervării de capacitate;

- critica referitoare la alocarea de către ANRE a costurilor gazelor din depozit conform alocării realizate menţionate în Raport şi nu conform situaţiilor transmise de către EGFR;

- critica referitoare la modalitatea greşită de calcul a preţului ponderat al pieţei aplicată de ANRE în Raport.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa a analizat, fie şi implicit, toate aceste aspecte.

Referitor la criticile reclamantei vizând nerecunoaşterea costurilor aferente rezervării de capacitate, instanţa de fond a reţinut că analiza efectuată de către pârâtă este în conformitate cu prevederile Codului Reţelei, respectiv art. 51, ale căror prevederi erau aplicabile, criticile reclamantei la adresa acestor dispoziţii neputând atrage inaplicabilitatea lor.

De altfel, aceste costuri provin tocmai din estimarea şi provizionarea deficitară a consumului de către recurentă, astfel încât în mod corect instanţa de fond a apreciat ca legală nerecunoaşterea acestora.

Critica invocată de către recurentă referitoare la alocarea de către ANRE a costurilor gazelor din depozit conform alocării realizate menţionate în raport şi nu conform situaţiilor transmise de către EGFR a fost implicit analizată de către instanţa de fond prin justificarea în considerentele sentinţei a alocării acestei costuri, ţinându-se seama de obligaţia operatorului licenţiat în activitatea de furnizare a gazelor naturale de constituire a stocului minim obligatoriu şi de politica de gestionare a acestuia, corelată cu propunerea furnizorului de utilizare în calculul diferenţelor de cost de achiziţie a gazelor naturale, a structurii gazelor achiziţionate din curent şi extrase din depozitele de înmagazinare subterană, în conformitate cu prevederile metodologiei aplicabile în perioada analizată.

În sfârşit, critica referitoare la modalitatea greşită de calcul a preţului ponderat al pieţei aplicată de ANRE a fost pe larg analizată de către instanţa de fond, nemulţumirile recurentei ţinând de modul de interpretarea şi aplicare la situaţia de fapt a dispoziţiilor legale incidente putând fi cel mult încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare a nemotivare neputând fi reţinute.

II.2. Nefondat este şi motivul de casare referitor la greşita aplicare a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), după cum se va arăta în cele ce urmează:

II.2.1. Criticica referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 35 din Metodologie este nefondată.

Recurenta susţine în esenţă că instanţa a aplicat eronat în speţă prevederile art. 35 alin. (7) pct. 3 din Metodologie şi nu prevederile art. 35 alin. (7) pct. 4 din Metodologie cum era corect.

Textele a căror greşită aplicare, respectiv neaplicare este criticată au următoarea redactare:

Potrivit art. 35 afin. (7) pct. 3 din Metodologie:

"Preţul mediu ponderat lunar se calculează luând în considerare toate achiziţiile de gaze naturale ale operatorilor economici afiliaţi titularului de licenţă, deţinători de licenţă de furnizare a gazelor naturale.".

"1. pentru gazele naturale achiziţionate lunar de către titularul de licenţă din surse curente (intern/import):

a) pentru gazele naturale achiziţionate lunar de către titularul de licenţă din surse curente (intern/import) prin contracte bilaterale, destinate acoperirii consumului curent/înmagazinări pentru întregul...".

Potrivit art. 35 alin. (7) pct. 4 din aceeaşi Metodologie:

"În situaţii excepţionale, în care sursele nu acoperă necesarul de consum, analiza costurilor realizate, în scopul recunoaşterii acestora, se va face respectând principiul prudenţei, cu luarea în considerare şi a surselor de gaze naturale disponibile în piaţă pentru perioada de referinţă".

Din interpretarea sistematică a celor două texte rezultă că regula este aceea a aplicării pct. 3 din Metodologie, în vreme ce ipoteza de la pct. 4 este rezervată, aşa cum o arată chiar partea iniţială a textului, situaţiilor excepţionale în care sursele nu acoperă necesarul de consum.

Potrivit art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 123/2012, sistemul de preţuri şi tarife pentru gazele naturale trebuie să asigure recuperarea costurilor efectuate într-o manieră prudentă, aferente activităţilor reglementate, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Condiţia prudenţei este prevăzută şi de art. 35 alin. (4) şi alin. (5) din Metodologia în baza căreia au fost emise Raportul şi Ordinul contestat.

Or, în raport de acest principiu, recurenta, căreia îi revenea responsabilitatea prestării serviciului de furnizare pe piaţa reglementată şi care avea cunoştinţă câţi consumatori deserveşte, trebuia să achiziţioneze gaze naturale în baza unor contracte bilaterale încheiate din timp şi negociate corect, astfel încât să obţină un preţ bun pe piaţă, neputându-se reţine de plano existenţa situaţiilor excepţionale la care face referire art. 35 alin. (7) pct. 4 din Metodologie ori de câte ori necesarul de consum îl depăşeşte pe cel previzionat, ipoteza acestui text fiind aceea a unor împrejurări excepţionale obiective care au condus la un necesar de consum sporit care nu poate fi acoperit de surse, în ciuda comportamentului prudent şi previzionării corecte a acestui consum de către furnizorul de gaze. Nu se pot reţine aceste circumstanţe excepţionale în condiţiile, reţinute de către instanţa de fond pe baza rapoartelor de monitorizare aferente lunilor ianuarie, februarie, martie 2018, depuse la dosar, în care recurenta nu şi-a achiziţionat gaze din timp şi a cumpărat în plină criză cu preţurile cele mai mari.

Prin urmare, critica recurentei nu se confirmă.

II.2.2. Nefondată este şi critica privind interpretarea greşită a art. 35 alin. (7) pct. 1 din Metodologie.

Constatările instanţei de fond, în sensul că, după liberalizarea preţurilor, sursa gazelor nu mai este relevantă din punct de vedere al preţului sunt corecte, nefiind vorba, aşa cum susţine recurenta, despre o interpretare greşită a art. 35 alin. (7) pct. l din Metodologie.

Contrar celor susţinute de către recurentă prin motivele de recurs, instanţa de fond nu a reţinut că sursele de aprovizionare cu gaze din intern/import ar fi substituibile, ci doar că o astfel de provenienţă este lipsită de relevanţă din punctul de vedere al stabilirii preţului, achiziţionarea în completare a gazelor din import făcându-se după aceleaşi principii ale economiei de piaţă incidente în condiţiile liberalizării preţurilor.

II.2.3. Critica privind interpretarea greşită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Metodologie este nefondată.

Contrar celor susţinute de către recurentă, instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect noţiunea de cost prudent, astfel cum acesta este definită la art. 11 alin. (2) din Metodologie, prin raportare la caracterul necesar, oportun, eficient şi condiţiile pieţei.

Faptul că FTG, astfel cum este definit de către Codul Reţelei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 16/2013 (art. 63 alin. (1), nu reprezintă o achiziţie tipică de gaze, ci un mecanism de echilibrare, nu înseamnă că acest mecanism scapă de la aplicarea principiului prudenţei consacrat de art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 123/2012 şi a prevederilor art. 35 alin. (4), (5) şi 7 din Metodologie.

Raportarea instanţei de fond la măsura achiziţionării gazelor în baza unor contracte bilaterale încheiate din timp şi negociate în avans nu este nicidecum una nerealistă, aşa cum susţine recurenta. Dacă această abordare poate fi exclusă într-o situaţie de criză, ea ar fi trebuit să reprezinte tocmai tipul de abordare prudentă care să preîntâmpine situaţiile de dezechilibru care să impună recurgerea la mijloace de remediere costisitoare.

Contrar celor susţinute de recurentă, caracterul prudent al acestui mijloc de echilibrare nu trebuie analizat prin raportare la mecanismul de echilibrare realizat de Transgaz, ci tocmai prin raportare la situaţia regulă a negocierii unor contracte pe principii de eficienţă economică, ţinând seama de condiţii generale ale pieţei, iar nu de cele excepţionale ale crizei. FTG reprezintă posibilitatea de a transfera cantităţi de gaze naturale între UR, în scopul diminuării dezechilibrului zilnic înregistrat de aceştia. Or, caracterul prudent, care presupune prin definiţie caracterul necesar, oportun, eficient şi adaptat la condiţiile pieţei nu se poate raporta la situaţii de dezechilibru, ci tocmai la o conduită preventivă de preîntâmpinare pe cât posibil a unor astfel de dezechilibre şi numai excepţional la preîntâmpinarea unor pierderi şi mai mari.

Existenţa acestor contracte nu ar trebui să fie una ipotetică, aşa cum susţine recurenta, invocându-şi propria culpă, ea devenind o simplă ipoteză tocmai drept consecinţă a unui comportament lipsit de prudenţă caracterizat prin estimarea eronată, previzionarea nerealistă şi achiziţionarea unor volume insuficiente, cu consecinţa achiziţionării în condiţii de criză.

Reţinându-se astfel că instanţa de fond, în cuprinsul sentinţei civile recurate, a stabilit în mod corect normele juridice aplicabile speţei, înţelesul şi sensul acestora şi le-a dat o interpretare pertinentă, fără a extinde interpretarea acestora sau fără a o restrânge, motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi respins.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2527 din 13 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.