Admissibility of challenging government vaccination mandate decrees without prior administrative complaint based on right of effective access to justice

Şedinţa publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.10.2021, aşa cum a fost precizată la data de 26.10.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială, în principal, anularea în tot a Hotărârii Guvernului nr. 1130 din 22.10.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1013/22.10.2021, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 1161/25.10.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017/25.10.2021, iar în subsidiar, anularea măsurilor discriminatorii, respectiv anularea art. I pct. 1 din H.G. nr. 1130/2021, anularea art. 1 pct. 6 şi 9, art. 6 pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1130/2021 în limita sintagmei "doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2", anularea art. 1 pct. 12, art. 6 pct. 1 şi 2, art. 9 pct. 1, 2, 4 şi 6, art. 12 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1130/2021 în limita sintagmei "Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2", anularea art. 2 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Anexa la H.G. nr. 1130/2021, anularea art. 12 alin. (4), (5), (6), (7), (8) şi (9) din Anexa la H.G. nr. 1130/202, anularea pct. 1, 2, 4 şi 6 din articolul unic din H.G. nr. 1161/2021;

În subsidiar a solicitat în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 27 din O.G. nr. 137/2000, anularea aceloraşi acte.

În temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000 a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea unor reparaţii băneşti în cuantum de 500 Euro/zi, la cursul în RON al BNR de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, calculat începând cu data de 25.10.2021 şi până la încetarea stării de discriminare derivată din H.G. nr. 1130/2021 şi H.G. nr. 1165/2021.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din Camera de Consiliul din data de 9 noiembrie 2021 s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de către reclamantul A. în dosarul nr. x/2021.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 123 din data de 9 noiembrie 202 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2021 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 şi a Hotărârii de Guvern nr. 1161/25.10.2021 pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, cerere formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 şi a Hotărârii de Guvern nr. 1161/25.10.2021 în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea 554/2004, cerere formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

S-a respins cererea de obligare a pârâtului Guvernul României la acordarea de reparaţii băneşti în cuantum de 500 Euro/zi.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei şi încheierii de şedinţă reclamantul a formulat recurs.

A invocat recurentul, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nelegala compunere a completului care a soluţionat cererea de recuzare, arătând recurentul că în compunerea Completului C7 Fond trebuia să participe domnul judecător C. şi nu doamna judecător D..

Totodată, a arătat că încheierea recurată este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., existând suficiente indicii care să dovedească imparţialitatea judecătorului în condiţiile în care reclamantului i se invocă din oficiu fie lipsa de interes (pe motiv că actul a ieşit din vigoare), fie lipsa procedurii prealabile.

A invocat recurentul reclamant încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare, raportat la nerespectarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 din C. proc. civ., în raport de modul de soluţionare al excepţiei, fiind incident astfel şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea nu îndeplineşte nici cerinţele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte cerinţa motivării acesteia, instanţa neanalizând incidenţa Deciziei nr. 392/2021 pronunţate de Curtea Constituţională (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

In ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei plângerii prealabile, a invocat greşita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), prin raportare la considerentele reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziei nr. 392/2021, privind necesitatea asigurării dreptului efectiv de acces la o instanţă de judecată.

S-a invocat şi încălcarea puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 197/2021 a Curţii de Ape Timişoara, rămasă definitivă prin decizia nr. 5123/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins excepţia privind lipsa procedurii prealabile.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor 1,2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată, reţinerea cauzei spre rejudecare şi menţinerea sentinţei în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MAI.

4. Apărările formulate faţă de cererile de recurs

Intimatul - pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant ca nefondat.

În cauză a formulat întâmpinare şi intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs raportat la motivele de nelegalitate ale încheierii din data de din Camera de Consiliul din data de 9 noiembrie 2021 prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător B., Înalta Curte constată netemeinicia susţinerilor recurentului - reclamant.

Instanţa de control judiciar constată în privinţa încheierii atacate că nu sunt intemeiate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Sintagma "alcătuirea instanţei" implică nerespectarea normelor privind compunerea instanţei, precum şi cele referitoare la constituirea instanţei, Înalta Curte observând că nu se poate reţine nelegala compunere a completului de judecată,

Deşi, în cadrul acestui motiv de recurs nu ar putea fi exclus de plano încălcarea unor prevederi regulamentare, se constată că încheierea recurată a fost pronunţată de completul de judecată legal învestit, instanţa fiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale dispuse prin legile de organizare judiciară, legea specială şi Regulamentul intern al instanţelor.

Susţinerile cu caracter general, formulate de recurent, potrivit cărora, din jurisprudenţa si portalul instanţelor de judecată ar reieşi că un alt magistrat ar fi trebuit să facă parte din compunerea completului care a soluţionat cererea de recuzare, nu pot fi valorificate ca motive de recurs, pentru a atrage încălcarea dispoziţiilor art. 50 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile 110 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Referitor la pretinsa lipsă de imparţialitate a judecătorului motivată de recurentul - reclamant prin invocarea, din oficiu, a excepţiilor lipsei procedurii prealabile şi a lipsei de interes, Înalta Curte constată că nu sunt incidente ipotezele avute în vedere de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 din C. proc. civ.

Pentru a se putea vorbi despre o antepronunţare, este esenţial ca judecătorul să fi antamat rezultatul final al procesului, ceea ce nu poate fi cazul în speţă raportat la punerea în discuţie, în condiţiile dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., a unor excepţii care fac inutilă administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin raportare atât la prevederile C. proc. civ. referitor la regimul incompatibilităţilor (art. 41 şi urm.), cât şi la criteriile proprii de natură să garanteze misiunea judecătorului (independenţa şi imparţialitatea, cea dintâi fiind condiţia celei de-a doua) stabilite de Curtea Europeană, în lumina art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine niciun caz de incompatibilitate, motiv pentru care va respinge recursul formulat împotriva încheierii din 9 noiembrie 2021

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 123 din data de 9 noiembrie 2021 Inalta Curte îl apreciază ca întemeiat în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Prima instanţa a reţinut excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că actelor administrative cu caracter normativ li se aplică prevederile alin. (1) şi (1)1 ale art. 7, potrivit cărora plângerea prealabilă este obligatorie şi poate fi adresată oricând.

Cu toate acestea, constată că excepţia se impunea a fi respinsă, în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021. Prin această decizie s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituţională a subliniat necesitatea unei intervenţii legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv şi eficace a dreptului de acces la justiţie, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. Sub acest aspect, s-a statuat că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigenţelor soluţionării urgente a acţiunilor.

Pe cale de consecinţa, în practica Înaltei Curţi ulterioară pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, s-a apreciat că urmarea procedurii prealabile în cazul unei hotărâri de guvern emise în temeiul Legii nr. 55/2020 nu este compatibilă cu cerinţa asigurării celerităţii judecăţii, care să asigure efectivitatea dreptului de acces la justiţie (decizia nr. 841/2022).

În concluzie, deşi în privinţa actului administrativ normativ nu poate fi reţinută, în principiu, exceptarea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, o astfel de exceptare de la urmarea procedurii plângerii prealabile trebuie considerată aplicabilă în cauza de faţă, în respectarea deciziei nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. iar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul - reclamant subsumate motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., acestea având legătură cu fondul litigiului, urmând să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Observând, însă că soluţiile pronunţate asupra excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, precum şi a inadmisibilităţii acţiunii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale nu au fost atacate pe calea recursului, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe a rămas definitivă sub aceste aspecte, urmând să caseze în parte sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar a capetelor de acţiune având ca obiect cererea de anulare şi cererea de daune.

Inalta Curte va menţine, astfel, dispoziţiile sentinţei referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă şi va admite admite recursul declarat împotriva sentinţei, pe care o va casa în parte, trimiţând-o spre rejudecarea în ceea ce priveşte capetele de acţiune având ca obiect ca obiect cererea de anulare şi cererea de daune, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 123 din data de 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pe capetele de acţiune având ca obiect cererea de anulare şi cererea de daune.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.