Securitate worker status: statutory definition of suppressed fundamental rights and temporal application of amended declassification legislation

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe doamna A..

II Hotărârea instanţei de fond

2. Prin sentinţa nr. 87 din 4 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtei.

III Recursul formulat de pârâtă

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 408 pct. 5) şi pct. 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar în subsidiar respingerea cererii de constatare a calităţii sale de lucrător al Securităţii.

4. În motivarea recursului, a invocat nulitatea încheierii de şedinţă din data de 21.01.2020 şi a sentinţei recurate, în baza art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., motivat de faptul că prin Comunicatul privind Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, întrunită în data de 20.12.2019, nr. 711/B1RP/20.12.2019, se menţionează că:

"judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis în Adunarea Ge­nerală ca (...) începând cu data de 23.12.2019, activitatea instanţei va fi suspen­dată, pe timp nelimitat, cu excepţia cauzelor cu măsuri preventive în materie penală", rezultând, în aceste condiţii, că, la termenul de judecată din 21.01.2020, acti­vitatea instanţei fiind suspendată, nu puteau fi dispuse măsuri în prezenta ca­uză, care nu viza măsuri preventive în materie penală.

5. Faţă de art. 20, art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., de vreme ce s-a făcut publică, prin Comunicatul Biro­ului de Informare şi Relaţii Publice nr. 71l/BIRP/20.12.2019, hotărârea adună­rii generale a judecătorilor de suspendare a activităţii instanţei, la termenul din 21.01.2020 nu se putea proceda la dispunerea unor măsuri în cauză, dreptul său la un proces echitabil a fost grav încălcat prin so­luţionarea cauzei la termenul de judecată la care, conform informaţiilor publice, activitatea instanţei fusese suspendată, vătămarea sa rezultând din încălcarea art. 13 alin. (3) din C. proc. civ. şi neputând fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a beneficia de dublul grad de jurisdicţie.

6. Recurenta a redat discuţia purtată cu completul de judecată, pe care a avut-o, după strigarea cauzei, când s-a prezentat împreună cu avocatul ales, şi care nu s-a consemnat în încheierea de şedinţă de la termenul din 21.01.2020. Precizează că, potrivit Comunicatului Biroului de Informare şi Relaţii Publice nr. 55/BIRP/21.02.2020, Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, întrunită în şedinţa din 21.01.2020, a hotărât suspen­darea activităţii de judecată începând cu data de 22.01.2020. Faţă de art. 15 alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instan­ţelor Judecătoreşti, având cunoştinţă despre această adunare generală, a apreciat că, dată fiind suspendarea activităţii instanţei şi prezenţa ju­decătorului la adunarea generală, la termenul de judecată din 21.01.2020 şe­dinţa nu se va desfăşura. În aceste condiţii, încheierea din 21.01.2020 este lovită de nulitate, iar sen­tinţa recurată, act subsecvent, este, de asemenea, lovită de nulitate.

7. În continuare, recurenta, în temeiul art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., a invocat excepţia de ordine publică privind nelegala sesizare a instanţei. A invocat nulitatea Notei de constatare în temeiul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi art. 185 din C. proc. civ., întrucât, deşi O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor şi întocmirea notei de constatare, respectiv eliberarea adeverinţei, con­form art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, totuşi, conform art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, sunt evident aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la 03.06.2008). Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind soluţionată cererea CSM formulată la 03.06.2008, orice persoană se putea adresa instanţei de contencios administrativ, în termen de 6 luni de la data expirării termenului de 30 de zile de la data sesizării CNSAS, pentru a solicita să oblige autoritatea publică să emită nota de constatare sau adeverinţa, conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că, nefiind formulată această cerere, la data de 03.01.2009 CNSAS a fost de­căzut din dreptul de a soluţiona cererea nr. x/03.06.2008 formulată de CSM privind verificarea sa, conform art. 185 din C. proc. civ.. Prin urmare, Nota de constatare emisă la 16.11.2018, cu depăşirea terme­nului de 30 de zile de la înregistrarea cererii, este lovită de nulitate. Desigur, CSM avea dreptul de a reveni cu o nouă solicitare similară, iar CNSAS avea dreptul de a se sesiza din oficiu, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

8. A invocat nulitatea Notei de constatare nr. x/16.11.2018 în temeiul art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a arătat că, pentru întocmirea notei de constatare, Direcţia de Speciali­tate trebuie să fie sesizată fie din oficiu de CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, nu a existat o sesizare din oficiu a CNSAS. Conform art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 24/2008 (în forma în vigoare la 03.06.2008), au calitatea de "persoane îndrep­tăţite" cetăţenii români sau străini (dacă au avut cetăţenia română), cetăţenii ţărilor membre NATO sau UE, iar faţă de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nu se poate susţine că utilizarea aceluiaşi termen în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 ar avea altă semnificaţie decât aceea din art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008. Or, nu a existat o asemenea sesizare, astfel încât este evi­dent că Direcţia de Specialitate a fost nelegal sesizată, întocmind nelegal Nota de constatare.

9. Este adevărat că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 (în forma în vigoare la 03.06.2008), autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, a persoanelor care ocupă funcţia de judecător, în temeiul acestui text s-a formulat cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, rezultând evident că subiectele de drept indicate, între care şi CSM, au doar dreptul de a fi informate, neavând dreptul de a sesiza Direcţia de Specialitate, în sensul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care aparţine numai CNSAS, din oficiu, sau persoanei îndreptăţite.

10. A invocat nulitatea Notei de constatare nr. x/16.11.2018 în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a prezentat aceste dispoziţii, cele solicitate prin cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, cele reţinute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1074/2009, nr. 530/2009 şi a arătat că, de vreme ce CSM a solicitat, la data de 03.06.2008, verificări în ceea ce o priveşte sub aspectul apartenenţei sau neapartenenţei ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la 03.06.2008, Direcţia de Specialitate nu putea întocmi nota de constatare prin care să constate calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la data de 28.11.2008.

11. Prin Legea nr. 293/2008 (publicată în Monitoul Oficial nr. 800/28.11.2008) a fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 24/2008, la art. 2 lit. a) fiind definită noţiunea de "lucrător al Securităţii", renunţându-se la sintagma "în sco­pul susţinerii puterii totalitar comuniste", însă Direcţia de Specialitate nu se putea pronunţa asupra unei cereri din 03.06.2008 în baza unei legi intrate ulterior în vigoare, efectuând verificări prin raportare la definiţia noţiunii intrate în vigoare ulterior sesizării. Desigur, aşa cum a arătat, CNSAS se putea sesiza din oficiu, ulterior da­tei de 28.11.2008, Direcţia de Specialitate având dreptul, în temeiul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, să verifice calitatea de lucrător al Securităţii, prin raportare la noua definiţie.

12. 4. A invocat nulitatea Notei de constatare nr. x/16.11.2018 în temeiul preambulului O.U.G. nr. 24/2008. A invocat Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1311/2010, nr. 46/2011 şi nr. 1194/2009, fiind evident, conform art. 43 din Legea nr. 24/2000, că scopul O.U.G. nr. 24/2008 este deconspirarea lucrătorilor Securităţii, însă, prin declaraţia autentificată sub nr. x/03.03.2008, înregistrată la CSM an­terior datei de 03.06.2008, a declarat că "în perioada 23.08.1987 -22.12.1989 am lucrat în cadrul Ministerului Internei şi Reformei Administrative (fost Ministerul de Interne) - Serviciul Român de Informaţii, având funcţia de ofiţer, însă nu am desfăşurat activităţi de poliţie politică, în sensul art. 5 alin. (1)-(2) din lege".

13. Faţă de art. 5 alin. (1)-(2) din Legea nr. 187/1999, cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, Nota de consta­tare nr. x/16.11.2018 şi cererea de chemare în judecată sunt lovite de nulitate, fiind lipsite de cauză, de vreme ce se urmăreşte deconspirarea sa, ca lucrător al Securităţii, în condiţiile în care personal a declarat că a deţinut funcţia de ofiţer în cadrul SRI. Acţiunea formulată de CNSAS în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 este una în constatare, fără consecinţe juridice în planul răspunderii pârâtului, este evident lipsită de cauză acţiunea privind deconspirarea unui pârât care, anterior chiar sesizării Direcţiei de Specialitate, a devoalat calitatea sa de ofiţer.

14. A invocat nelegala respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 pct. 5) din C. proc. civ.. A arătat că nu i s-a comunicat Nota de constatare, astfel încât acţiunea formulată este inadmisibilă. Art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008 a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 107/2014, însă, conform motivării Curţii Constituţionale, rezultă că sunt evident apli­cabile dispoziţiile art. 1326 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ.. De vreme ce declararea neconstituţionalităţii art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 s-a produs numai pentru că textul nu îndeplinea condiţiile de claritate şi de previzibilitate, această declarare a textului ca nefiind constituţional nu în­lătură de la aplicare dispoziţiile generale privind comunicarea actelor uni­laterale. În acest context, motivarea primei instanţe, că textul vizează doar comu­nicarea adeverinţei, nu şi notei de constatare, este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.. Faptul că Nota de constatare a fost comunicată odată cu cererea de che­mare în judecată nu prezintă relevantă, deoarece formularea acţiunii nu putea fi făcută decât după comunicarea Notei de constatare, care nu produce efecte decât de la momentul comunicării, instanţa nefiind legal învestită cu acţiunea în constatare formulată în baza Notei de constatare necomunicate.

15. Recurenta a invocat încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 15 alin. (2) din Constituţia din 1991, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. A prezentat forma art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 anterior şi ulterior modificării prin Legea nr. 293/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 24/2008, fiind înlăturat scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, şi a arătat că, de vreme ce legea la momentul sesizării avea o anumită formă, iar legea la momentul soluţionării sesizării prin emiterea notei de consta­tare avea altă formă, se pune problema aplicării legii în timp, faţă de cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1194/2009, rezultând evident că înlăturarea scopului susţinerii puterii totalitar comu­niste nu poate produce efecte retroactive, conform art. 15 alin. (2) din Constituţie.

16. Având în vedere că inclusiv CSM a solicitat verificarea, sub aspectul apar­tenenţei sau neapartenenţei ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, rezultă evident că acesta s-a raportat la definiţia noţiunii de "lucrător al Securităţii" în forma în vigoare la data sesizării, care includea "sco­pul susţinerii puterii totalitar comuniste", prima instanţă nu a analizat deloc condiţia scopului, reţinând definiţia de lucrător al Securităţii în forma O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, în vigoare din 28.11.2008. De vreme ce Direcţia de Specialitate nu s-a sesizat din oficiu pentru verificarea calităţii de lucrător al Securităţii în definiţia prevăzută de Legea nr. 293/2008, iar CSM a solicitat verificarea calităţii de lucrător al Securităţii în definiţia prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că instanţa a apli­cat greşit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a aplicat retroactiv Legea nr. 293/2008, intrată în vigoare la 28.11.2008, în soluţionarea unei cereri de verificare formulată la 03.06.2008.

17. Recurenta a invocat şi încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 14 din Constituţia din 1965, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. A invocat art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, publicat în Buletinul Oficial nr. 146/20.11.1974, art. 2 din Pact, art. 14 din Constituţia din 1965, faptul că Republica Socialistă România nu a recu­noscut aplicabilitatea directă la nivel intern a tratatelor internaţionale ratifi­cate, neexistând în Constituţia din 1965 o dispoziţie similară art. 11 alin. (2) din Constituţia din 1991, art. 26 din Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul trata­telor, art. 60 din Convenţia de la Viena din 1969, şi a concluzionat că, în aceste condiţii, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Po­litice, adoptat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite nu poate fi invocat în sen­sul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru verificarea condiţiei privind "supri­marea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului". Întrucât Pactul nu făcea parte din dreptul intern, numitul B. nu putea invoca garantarea dreptului la viaţa privată, astfel încât nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei suprimării sau îngrădirii acestui drept, nici Constituţia din 1965, nici C. civ. din 1864 nu garan­tau dreptul la viaţă privată, astfel încât la nivel intern acesta nu se regăsea în patrimoniul cetăţenilor români.

18. Recurenta a invocat şi încălcarea art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, cu privire la limitele dreptului la viaţa privată, întrucât singurul act care reglementa acest drept prevedea el însuşi posibilitatea unor imixtiuni nearbitrare şi legale în acest drept. Prima instanţa reţine nelegal că "din punct de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară", de vreme ce faţă de art. 8 CEDO (la care Republica Socialistă România nu era parte), cu privire la dreptul la viaţă intimă şi privată, chiar art. 39 din Constituţia din 1965 prevedea că fiecare cetă­ţean al Republicii Socialiste România este dator să respecte Constituţia şi legile, să apere proprietatea socialistă, să contribuie la întărirea şi dezvoltarea orân­duirii socialiste, astfel încât încălcarea acestei obligaţii justifică anumite inge­rinţe în dreptul la viaţa privată.

19. Cu privire la respectarea acestor limite conform Decretului Consiliului de Stat nr. 130/1972 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, art. 6 din Decretul nr. 130/1972, pentru verificarea suprimării sau îngrădirii dreptului la viaţă privată, prima instanţă trebuia să verifice caracterul "arbitrar sau nelegal". Din actele depuse de reclamant rezultă că la data de 12.05.1988 a fost informată de informatorul "Segarcea" că numitul B. ascultă posturi de radio străine şi face remarci tendenţioase faţă de actualitatea românească, iar la data de 15.09.1988 acelaşi informator "Segarcea" a anunţat că numitul B. "aduce la cunoştinţă noutăţile ce le află din relatările emisiunilor C. de la radio".

20. Fiind ofiţer în cadrul Serviciului II - Contraspionaj economic şi fiindu-i raportate anumite aspecte de informatorul "Segarcea",avea obligaţia de a le primi şi de a propune măsuri. În acest sens, a propus "luarea în atenţia noastră" şi "obţinerea aprobării organului de partid pentru a fi luat în lucru", întocmind Raportul din 31.10.1988, cu "propunere de luare în lucru", "în scopul stabilirii poziţiei sale". La aceeaşi dată, a întocmit şi Planul de măsuri, toate aceste scopuri vizau evident securitatea statului, aspect care intra în atribuţiile sale, stabilite conform dispoziţiilor legale. Ca urmare a verificărilor efectuate, prin Raportul din 27.04.1989 a propus "închiderea mapei de verificare informativă D.". Propunerea de "luare în lucru", măsurile propuse ulte­rior şi închiderea mapei reprezentau exercitarea atribuţiilor prevăzute de legea în vigoare, în scopul apărării securităţii statului. Numitul B., inginer, efectuase deplasări Ia specializare în Franţa, la E., fiind astfel suspect de legături cu persoane care do­reau informaţii secrete privind activitatea de producţie şi export desfăşurată la F., era şef de secţie la uzinaj, unde se efectuau tratamente speciale la caroserie şi subansamblele maşinilor destinate exportului, as­tfel încât deţinea informaţii sensibile. În aceste condiţii, este corectă, însă greşit aplicată, susţinerea primei in­stanţe că "simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru mo­tive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o vio­lare a dreptului la viaţă privată".

21. Măsurile au fost propuse în legătură cu apărarea intereselor naţionale, respectiv, aşa cum rezultă din rapoartele întocmite, pentru "prevenirea oricăror fapte prin care cel în cauză ar putea aduce atingere securi­tăţii statului, "cunoaşterea relaţiilor pe care le are şi natura acestora" şi "stabi­lirea poziţiei şi atitudinii B.". Susţinerea instanţei că măsurile informative asupra persoanei urmărite ar fi fost determinate doar de faptul că asculta şi colporta ştirile C. este nefondată. Aceste elemente au fost avute în vedere în contextul calităţii şi rela­ţiilor numitului B., fiind indicat în rapoartele întocmite şi faptul că numitul B. lucrează la "F." şi că "este membru P.C.R.". În acest context, faptul că numitul B. "ascultă sistematic posturi de radio străine" şi "aduce la cunoştinţă noutăţile ce le află", în special "în prezenţa colegilor de serviciu" au căpătat altă conotaţie, din punct de vedere al demersurilor sale de contracarare a încercărilor de sabotare a intereselor economice. Dovadă în acest sens este tocmai faptul că, la nici un an de la data primei informări (12.05.1988), prin raportul din 17.02.1989 a propus în­chiderea mapei de verificare, constatând inexistenţa unor motive pentru a reţine că persoana urmărită întreprinde sau intenţionează să întreprindă acţiuni prin care să saboteze sau să compromită interesele economice ale României.

22. Recurenta a invocat şi încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a deciziilor Curţii Constituţionale, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. A arătat că a solicitat aprobarea organului de partid pentru ca numitul B. să fie luat în lucru şi a propus un plan de măsuri, iar ulterior a propus închiderea mapei de verificare informativa, demersuri formulate în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi aprobate de organele de conducere, astfel că nu se poate susţine că a desfăşurat acti­vităţi prin care a suprimat sau îngrădit dreptul la viaţă privată al numitului B., demersurile sale au reprezentat propunerea pentru desfăşurarea unor activităţi, care au fost ulterior eventual desfăşurate la ordinul şi cu apro­barea organelor de conducere.

23. Or, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu include în definiţia lucrătorului Securităţii demersurile care au condus la activităţi dintre cele prevăzute, ci nu­mai activităţile însele. Altfel spus, actele premergătoare activităţilor nu intră în definiţia noţiunii de lucrător al Securităţii, de vreme ce asemenea acte premergătoare nu puteau, prin ele însele, să suprime sau să îngrădească drepturi şi li­bertăţi fundamentale, în lipsa aprobării şi efectuării activităţilor respective. Făcând parte din Ministerul de Interne, deţinea calitatea de militar şi era supusă obligaţiei de respectare a ordinului superiorului, conform art. 21 din Decretul nr. 130/1972, art. 41 din Constituţia din 1965.

24. Pe de altă parte, susţinerea că ar fi fost suprimat sau îngrădit dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Constituţia din 1965, este nefondată, în condiţiile în care, deşi există unele măsuri propuse, nu există nicio dovadă că acestea ar fi fost efectiv puse în practică, sim­pla propunere a unor măsuri, aşa cum a arătat, nefiind de natură să conducă prin ea însăşi la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi. Niciunde în actele depuse de reclamant nu rezultă că ar fi procedat efectiv la ascultarea telefonului sau la interceptarea corespondenţei numitului B. În acest sens, a invocat şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 543/2016, nr. 267/2009, rezultând evident că dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie interpretate şi aplicate restrictiv, instanţa având obligaţia de a verifica îndepli­nirea concretă a tuturor condiţiilor.

25. Or, faţă de condiţia fundamentală impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,. în mod evident două concluzii se impun: activităţile să fie dovedite şi să fi fost efectiv desfăşurate de pârât; activităţile însele să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi. Îndeplinirea atribuţiilor de serviciu s-a limitat la primirea informaţiilor, propunerea unor măsuri şi propune­rea de închidere a mapei de verificare informativă, demersuri care, prin ele însele, nu fac dovada nici că au existat activităţi efectiv desfăşurate de recurentă, nici că asemenea activităţi ar fi condus la suprimarea sau îngrădirea drep­turilor şi libertăţilor numitului B. Contrar susţinerilor primei instanţe, reclamantul nu a făcut dovada că "a urmărit persoane cu ajutorul informatorilor", de vreme ce din acte rezultă că informatorii i-au raportat anumite împrejurări, sau că ar fi "aplicat măsuri", de vreme ce din acte rezultă numai că ar fi pro­pus măsuri.

IV Apărările formulate în cauză

26. Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

27. Faţă de invocarea excepţiei nelegalei sesizări a instanţei, arată că argumentele recurentei vizează nulitatea notei de constatare, care se realizează numai în privinţa actelor administrative, iar nota de constatare nu este un act administrativ individual în sensul acestui text legal. Procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securităţii se desfăşoară potrivit dispoziţiilor speciale prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008.

28. Cât priveşte nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu instituie obligativitatea CNSAS de a-şi sesiza din oficiu direcţia de specialitate şi nici ca aceasta din urmă să procedeze la întocmirea notei de constatare la solicitarea persoanei îndreptăţite. Verificarea recurentei s-a realizat în baza calităţii de judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti, calitate ce se circumscrie art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 6 din Legea nr. 303/2004, ce impun formularea de către CSM a unei solicitări în acest sens adresate CNSAS, la care se ataşează şi declaraţia pe propria răspundere. Faptul completării şi ataşării declaraţiei pe proprie răspundere solicitării CSM adresate CNSAS nu are semnificaţia unei sesizări din oficiu.

29. Faţă de criticile aduse sentinţei ca urmare a invocării a art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., precizează că la termenul din 21.01.2020 activitatea instanţei s-a desfăşurat în mod legal, având în vedere că la data de 7 ianuarie 2020 Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Bucureşti a emis un comunicat în care precizează că, începând cu data de 6 ianuarie 2020, activitatea la Curtea de Apel Bucureşti se desfăşoară în parametri obişnuiţi, activitatea fiind reluată atât în ceea ce priveşte şedinţele de judecată programate, cât şi în ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul. Deşi acest comunicat este înregistrat sub nr. x/07.01.2019, faţă de conţinutul acestuia şi faptul că a fost postat pe site-ul www.x.ro la data de 07 ianuarie 2020, data înregistrării este o simplă eroare materială.

30. Referitor la criticile aduse sentinţei recurate ca urmare a invocării a art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., apreciază că modificarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul eliminării sintagmei "în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste"', nu are nicio relevanţă cât priveşte stabilirea calităţii de lucrător al fostei Securităţi, în sensul art. 2 lit. a). În mod corect instanţa de fond a observat îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii, respectiv ca persoana verificată să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, şi condiţia să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

V Soluţia instanţei asupra cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate

31. Prin încheierea din data de 13.04.2022, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenta pârâtă A., şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin care a fost modificat art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

32. Cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta pârâtă, până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, este nefondată şi va fi respinsă.

33. Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., privind suspendarea facultativă a judecăţii, potrivit cărora instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi". Soluţionarea recursului nu depinde de soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, întrucât motivele invocate de recurenta pârâtă în cadrul acestor excepţii vizează, în fapt, aspecte de interpretare şi aplicare în concret a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, iar în măsura în care prin recursul formulat au fost formulate motive de casare în acest sens, urmează a fi examinate de instanţa de recurs prin raportare la ansamblul prevederilor legale care au incidenţă în cauză.

VI Considerentele instanţei de recurs

34. Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

35. Prin cererea de recurs, pârâta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8) din C. proc. civ., precum şi, în temeiul art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia de ordine publică privind nelegala sesizare a instanţei, sens în care a invocat nulitatea Notei de constatare în temeiul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi art. 185 din C. proc. civ., în temeiul art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi preambulului O.U.G. nr. 24/2008.

36. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", care vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., se referă la încălcări ale regulilor de procedură efectuate în cauza în care s-a pronunţat hotărârea recurată.

37. Motivele de recurs privind nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 21.01.2020 şi a sentinţei recurate, motivat de faptul că, la termenul de judecată din 21.01.2020, acti­vitatea instanţei fiind suspendată, nu puteau fi dispuse măsuri în prezenta ca­uză, sunt nefondate.

38. Contrar susţinerilor recurentei pârâte, activitatea instanţei nu era suspendată la termenul de judecată din data de 21.01.2020, la care instanţa a constatat încheiată cercetarea judecătorească, au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, în prezenţa reprezentantului reclamantului, şi s-a reţinut cauza în pronunţare, pronunţarea fiind amânată la data 04.02.2020,.

39. Deşi, potrivit Comunicatului privind Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, întrunită în data de 20.12.2019, s-a decis că "începând cu data de 23.12.2019, activitatea instanţei va fi suspen­dată, pe timp nelimitat, cu excepţia cauzelor cu măsuri preventive în materie penală", astfel cum în mod corect a susţinut intimatul reclamant, reprezentat la termenul de judecată din data de 21.01.2020, potrivit informaţiilor publice de pe portalul instanţelor de judecată, Comunicatului Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Bucureşti din data de 7 ianuarie 2020, "începând cu data de 6 ianuarie 2020, activitatea la Curtea de Apel Bucureşti se desfăşoară în parametri obişnuiţi, activitatea fiind reluată atât în ceea ce priveşte şedinţele de judecată programate cât şi în ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul".

40. În ceea ce priveşte faptul că pârâta ar fi avut cunoştinţă de Adunarea generală a judecătorilor din data de 21.01.2020, la care, potrivit Comunicatului Biroului de Informare şi Relaţii Publice nr. 55/BIRP/21.02.2020, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti a hotărât suspen­darea activităţii de judecată începând cu data de 22.01.2020, astfel că a apreciat, faţă de art. 15 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instan­ţelor judecătoreşti, care prevăd "Prezenţa la adunarea generală a Judecătorilor este obliga­torie, cu excepţia cazurilor în care Judecătorii nu pot participa din motive obiec­tive", că şe­dinţa nu se va desfăşura, susţinerile sunt nefondate.

41. Aducerea la cunoştinţa publicului a faptului că va avea loc adunarea generală a judecătorilor nu conduce la concluzia că şedinţele de judecată nu vor avea loc, în condiţiile în care nu s-a comunicat părţilor că nu va avea loc şedinţa de judecată la termenul stabilit, pentru care părţile au fost citate.

42. Pentru aceste motive, sunt nefondate susţinerile recurentei pârâte privind încălcarea dispoziţiilor din C. proc. civ., art. 12 alin. (1) privind exercitarea drepturile procesuale cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi, art. 13 privind dreptul la apărare şi art. 20 privind respectarea principiilor fundamentale, în condiţiile în care termenul de judecată a fost stabilit la data la care a avut loc judecata, 21.01.2020, nu rezultă că activitatea de judecată era suspendată şi nu rezultă împrejurări care să justifice susţinerea recurentei că nu putea avea loc judecata cauzei.

43. În ceea ce priveşte critica recurentei pârâte referitoare la nelegala respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, care nu se referă la neregularităţi ale actelor de procedură efectuate în cauză, pentru a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., va fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

44. Referitor la motivele din cererea de recurs prin care recurenta pârâtă, în temeiul art. 246 alin. (1) din C. proc. civ., a invocat exceptia de ordine publică privind nelegala sesizare a instanţei:

45. În ceea ce priveşte excepţia procesuală, mijlocul prin care se invocă, în condiţiile legii, fără a se pune în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune, art. 246 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează excepţiile absolute, cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică, iar art. 247 din C. proc. civ. prevede că excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Acestea pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. În plus, cu privire la aceste excepţii, este necesar, pe de o parte, să nu fie limitată, prin lege, posibilitatea invocării acestora în recurs, iar pe de altă parte să poată forma obiect al motivelor de recurs, întrucât recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, prin care se poate cere casarea hotărârii numai pentru motivele de nelegalita­te prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1)-8) din C. proc. civ.

46. Prioritar, se impune a se avea în vedere faptul că, potrivit art. 7 şi 8 din O.U.G. nr. 24/2008, Nota de constatare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării este emisă de Direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în baza activităţilor specifice administrative de verificare a documentelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la instituţii care mai deţin documente create de Securitate, şi este luată în discuţie de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care o poate infirma sau o poate aproba, caz în care dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

47. Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, Nota de constatare este întocmită, pe baza verificărilor, în procedura administrativă, fiind o etapă în defăşurarea acesteia, un act prealabil preparator declanşării procedurii judiciare, un document supus discuţiei Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care stă la baza sesizării instanţei cu acţiunea în constatare. Având în vedere argumentele invocate de recurenta pârâtă, aspectele de nelegalitate privind întocmirea Notei de constatare constituie fie motive care ar conduce la inadmisibilitatea acţiunii, ca urmare a nelegalei sesizări a instanţei (prin prisma îndreptăţirii reclamantului de a desfăşura activităţile de verificare care au condus la emiterea Notei de constatare şi formularea acţiunii), fie apărări pe fondul acţiunii în constatare formulate de reclamantul CNSAS.

48. Recurenta invocă nulitatea Notei de constatare în temeiul art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că Direcţia de Specialitate nu a fost legal sesizată, întrucât, pentru întocmirea notei de constatare, Direcţia de Speciali­tate trebuie să fie sesizată fie din oficiu de CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite, în cauză neexistând o asemenea sesizare, din art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 rezultând că subiectele de drept indicate, între care şi Consiliul Superior al Magistraturii, au doar dreptul de a fi informate, neavând dreptul de a sesiza Direcţia de Specialitate, în sensul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, drept care aparţine numai CNSAS, din oficiu, sau persoanei îndreptăţite.

49. Aceste susţineri, care vizează exercitarea nelegală a dreptului la acţiunea în constatarea calităţii de lucrător la Securităţii, de către titularul acţiunii adresate instanţei, ca urmare a procedurii desfăşurate, din perspectiva inexistenţei sesizării pentru întocmirea Notei de constatare, care ar atrage inadmisibilitatea acţiunii, impediment procesual cu caracter absolut, conform art. 246 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., sunt nefondate.

50. Funcţia ocupată de recurenta pârâtă, la data sesizării de către Consiliul Superior al Magistraturii, 3.06.2008, se regăseşte printre funcţiile enumerate limitativ de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 (forma în vigoare la data de 3.06.2008), pentru care "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii: (...) l) judecătorii".

51. Verificările s-au realizat ca urmare a cererii nr. x/2008 formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, înregistrată la nr. P2113/08/3.06.2008, prin care s-a solicitat, potrivit acestor dispoziţii, art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004, care prevăd că "(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. (2) Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele verificărilor se ataşează la dosarul profesional", verificarea, sub aspectul apartenenţei sau neapartenenţei ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, a unui număr de 459 judecători.

52. Dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevăd că "Dispoziţiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică se aplică în mod corespunzător" (Legea nr. 187/1999 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 24/2008, în vigoare de la 15.03.2008). Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, Direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii desfăşoară activităţi specifice administrative de verificare a documentelor şi informaţiilor deţinute în legătură cu o anumită persoană în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la instituţii care mai deţin documente create de Securitate, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sau la solicitarea persoanei îndreptăţite, iar în baza acestor verificări, potrivit art. 7 alin. (1) (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008), Direcţia de specialitate întocmeşte o notă de constatare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării.

53. Nota de constatare este luată în discuţie de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, potrivit art. 8 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008), care o poate infirma sau o poate aproba şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, conform art. 11 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, la dosarul cauzei fiind depuse copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

54. Pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 24/2008 a fost aprobat, prin Hotărârea nr. 2/2008, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 09 ianuarie 2009. Potrivit art. 35, "(1) Pentru exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public, persoanele îndreptăţite potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, se adresează CNSAS printr-o cerere. (...) (3) Pe baza întregii documentaţii, Direcţia investigaţii întocmeşte o notă de constatare a existenţei ori inexistenţei calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. (...) (5) Direcţia investigaţii şi Direcţia comunicare, la finalizarea verificărilor, înaintează întreaga documentaţie Direcţiei juridice, în vederea emiterii unui aviz scris şi motivat în fapt şi în drept. Direcţia juridică înaintează Colegiului CNSAS, prin secretarul acestuia, nota de constatare cu privire la existenţa ori inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia şi avizul întocmit împreună cu materialele care au stat la baza întocmirii lor. Colegiul CNSAS, în maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la Secretariat, va lua în discuţie nota de constatare şi, după caz: a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de colaborator sau lucrător al Securităţii; (...)".

55. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, în baza acestor dispoziţii, conform Procesului-verbal nr. x al şedinţei din data de 11.12.2018, Colegiul CNSAS a analizat Nota de constatare nr. x/16.11.2018, însoţită de avizul Direcţiei Juridice nr. 722/3.12.2018. În aplicarea art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, coroborat cu art. 35 alin. (5) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Colegiul CNSAS a aprobat în unanimitate Nota de constatare şi a dispus Direcţiei Juridice sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentei pârâte.

56. Având în vedere cele reţinute, procedura de verificare s-a desfăşurat în mod legal, prin prisma funcţiei deţinute de către recurenta pârâtă, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, care enumeră limitativ persoanelor care ocupă anumite demnităţi sau funcţii pentru care "orice cetăţean român, presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate", "la cerere", în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pentru a asigura "dreptul de acces la informaţii de interes public".

57. Pentru persoanele care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate limitativ de art. 3, O.U.G. nr. 24/2008 prevede, aşadar, existenţa unui interes public, iar procedura de verificare prevăzută de O.G. nr. 24/2008 se declanşează ca urmare a cererii titularilor dreptului de acces la informaţiile de interes public, prevăzuţi de aceleaşi dispoziţii. Se prevăd titularii dreptului de acces la informaţie - orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice, condiţiile de exercitare a acestui drept - la cerere, precum şi, limitativ, persoanele vizate - printre care judecătorii.

58. Dreptul la informaţia de interes public, prevăzut imperativ în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a persoanele care ocupă anumite demnităţi sau funcţii, conduce la declanşarea procedurii de verificare prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, la cererea titularilor dreptului de acces la informaţii de interes public, procedura de verificare reglementată de O.U.G. nr. 24/2008 fiind singura procedură care conduce la stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a respectivelor persoane.

59. Recurenta pârâtă a mai invocat, apreciind ca fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1), art. 7 alin. (1), ca urmare a nesoluţionării cererii Consiliului Superior al Magistraturii formulate la data de 3.06.2008, ceea ce, susţine aceasta, ar fi deschis oricărei persoane dreptul de a se adresa instanţei în termen de 6 luni de la data expirării termenului de 30 de zile de la data sesizării CNSAS, pentru a solicita să oblige autoritatea publică să emită nota de constatare sau adeverinţa, faptul că reclamantul CNSAS a fost de­căzut din dreptul de a soluţiona cererea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. 185 din C. proc. civ., prin urmare Nota de constatare emisă la 16.11.2018, cu depăşirea terme­nului de 30 de zile de la înregistrarea cererii, ar fi lovită de nulitate.

60. Susţinerile sunt nefondate. Dispoziţiile art. 185 din C. proc. civ., invocate de recurenta pârâtă, prevăd faptul că, atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

61. Se susţine în recurs decăderea CNSAS din dreptul de soluţionare a cererii formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, în baza unor dispoziţii care se referă la decăderea din exercitarea unui drept procesual care trebuie exercitat într-un anume termen, fără a se invoca un drept procesual şi un termen imperativ pentru exercitarea acestuia, a cărui nerespectare să conducă la nulitatea actului de procedură efectuat peste termenul de decădere.

62. Susţinerile recurentei referitoare la faptul că, de vreme ce Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, la data de 03.06.2008, verificări în ceea ce o priveşte, sub aspectul apartenenţei sau neapartenenţei ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la 03.06.2008, Direcţia de Specialitate nu putea întocmi nota de constatare prin care să constate calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în forma în vigoare la data de 28.11.2008, la faptul că cererea CSM nr. P2113/08/03.06.2008, Nota de constatare nr. x/16.11.2018 şi cererea de chemare în judecată sunt lipsite de cauză, de vreme ce se urmăreşte deconspirarea sa, ca lucrător al Securităţii, în condiţiile în care a declarat că a deţinut funcţia de ofiţer în cadrul SRI, sunt apărări de fond care privesc interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, urmând a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", care va fi analizat în continuare:

63. Înalta Curte reţine că reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe recurenta pârâtă A., angajată a fostei Securităţi, având gradul de locotenent în cadrul Securităţii Judeţene Dolj, Serviciul II (1987-1989), potrivit Notei de Constatare nr. x/16.11.2018 şi înscrisurilor ataşate, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată prin Legea 293/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

64. Reclamantul a invocat, faţă de măsurile aplicate de către pârâtă, faptul că, prin urmărirea unor persoane cu ajutorul informatorilor şi prin aplicarea unor măsuri ca cele menţionate în acţiune, pârâta a obţinut date referitoare la anturajul, preocupările şi viaţa de zi cu zi a celui urmărit, derularea unor astfel de măsuri presupunea implicarea ofiţerului în obţinerea informaţiilor primite, important fiind faptul că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora, şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

65. În opinia reclamantui, activităţile desfăşurate de către pârâtă, în calitate de angajată a fostei Securităţi, au îngrădit următoarele drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată: dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice; secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965.

66. Reclamantul a depus Nota de Constatare nr. x/16.11.2018, aprobată de Colegiul CNSAS, Dosarul I x (cotă CNSAS), volumul 1, filele x, 7-7v, 8-9, 16-16v, 17-17v, 18, 25, cererea de verificare nr. x/03.06.2008, adresată CNSAS de către Consiliul Superior al Magistraturii.

67. Situaţia de fapt, rezultată din probatoriul administrat, constatată de instanţa de fond, este următoarea:

- pârâta A. a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane, titular al dosarului fond informativ nr. x (cotă CNSAS), urmărită deoarece "a fost semnalată că ascultă şi colportează ştirile transmise de postul de radio autointitulat C., denigrând realităţile social-politice din ţara noastră";

- în cadrul urmăririi informative desfăşurate asupra domnului B., pârâta a propus, la data de 31.10.1988, luarea în lucru prin mapă de verificare informativă a numitului B., după solicitarea aprobării organului de partid, persoana urmărită fiind membru PCR. (I x, fila x, 4). Potrivit Planului de măsuri, asupra persoanei urmărite s-au propus următoarele măsuri:

- "Va fi instruită şi dirijată cu sarcini concrete, pe lângă cel în cauză, sursa G. pentru a stabili factorii care exercită influenţă asupra obiectivului, comentariile şi discuţiile necorespunzătoare pe care le face, relaţiile pe care le are şi natura acestora, împrejurările în care face asemenea discuţii. Termen: 03.11.1988, Răspunde: A.;

- persoana de sprijin H. va fi instruită în mod temeinic să urmărească comportarea obiectivului la locul de muncă, să stabilească discuţiile necorespunzătoare şi persoanele faţă de care le face, dacă-şi îndeplineşte atribuţiunile ce-i revin pe linie profesională, etc". Termen: 07.11.1988, Răspunde: A.;

- pentru a stabili discuţiile duşmănoase pe care le face, se vor introduce la domiciliul celui în cauză mijloace de ascultare de tip ICT. Termen: 10.11.1988, Răspunde: A.;

- va fi pusă sub control corespondenţa internă şi externă a sus numitului pentru a cunoaşte eventualele comentarii negative pe care le-ar putea face pe această cale. Termen: 15.11.1988, Răspunde: A.;

- dacă evoluţia situaţiei operative din acest caz impune măsuri mai complexe, obiectivul D. va fi pus în filaj pe momente operative. Termen: 25.12.1988, Răspunde: A." (I x, f. x);

- în urma investigaţiilor întreprinse, a informaţiilor obţinute de la sursele din subordine, a rezultat faptul că persoana urmărită ascultă şi colportează ştirile transmise de postul de radio reacţionar "C.", purtând discuţii în staţia de autobuz, precum şi la locul de muncă, cu persoane din anturajul său, fapt ce a condus la cercetarea acesteia de către organele de Securitate şi informarea organului de partid, aşa cum rezultă din Raportul de cercetare a numitului B., datat 12.02.1989, semnat olograf de către pârâta A.;

- în documentul de final, semnat olograf de pârâtă, prin care se închide mapa de verificare asupra persoanei urmărite, se menţionează faptul că la data de 17.03.1989 au fost informate organele de partid, cel în cauză fiind sancţionat cu vot de blam cu avertisment; de altfel, se consemnează şi că cel în cauză şi-a corectat poziţia, având o comportare bună şi o atitudine corespunzătoare.

68. Instanţa de fond a analizat cererea formulată şi probatoriul administrat, în raport de obiectul şi de temeiurile de drept incidente în cauză, precum şi apărările formulate de pârâtă, a examinat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", şi a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale, astfel că, în temeiul art. 11 raportat la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtei A..

69. În ceea ce priveşte critica recurentei pârâte referitoare la nelegala respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, se reţine că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora "1) Notele de constatare şi adeverinţele emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se comunică persoanelor verificate, precum şi persoanelor care au solicitat verificarea, în cazul verificării la cerere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 318 din 30 aprilie 2014.

70. Curtea Constituţională a reţinut că "accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac (a se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006).

În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum sunt redactate, sunt generatoare de dificultăţi în planul interpretării şi aplicării legii şi creează, fără o motivare obiectivă sau raţională, un impediment în exercitarea efectivă a dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime.

Pentru considerentele de mai sus, Curtea constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, deoarece contrar dispoziţiilor art. 16 şi art. 21 din Constituţie, lipsesc de eficienţă juridică actul comunicării, astfel încât persoana căreia i se comunică adeverinţa nu are un reper cert privind calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi momentul de la care acesta începe să curgă.

Chiar dacă în ipoteza de faţă este în discuţie o omisiune legislativă, Curtea, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental de acces liber la justiţie al persoanelor cărora li se comunică adeverinţa, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010)".

71. Având în vedere natura juridică a Notei de constatare, astfel cum s-a reţinut anterior, în condiţiile în care, faţă de dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, în situaţia în care Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, după luarea în discuţie a notei de constatare, o aprobă şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, acţiune care, potrivit art. 11 alin. (1), se introduce la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 193 alin. (1) din C. proc. civ., care se referă la sesizarea instanţei numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, şi nici dispoziţiile art. 1326 alin. (1) şi alin. (3) din C. civ., care se referă la comunicarea şi efectele actului juridic unilateral ca izvor al raporturilor juridice civile.

72. Pe de o parte, sunt nefondate, în lipsa unor dispoziţii legale în acest sens, susţinerile recurentei privind faptul că instanţa nu este legal învestită cu acţiunea în constatare formulată în baza Notei de constatare necomunicate, întrucât acţiunea nu ar putea fi făcută decât după comunicarea Notei de constatare, pe de altă parte, a observat în mod întemeiat instanţa de fond, din perspectiva respectării dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din CEDO şi de art. 13 din C. proc. civ., că Nota de constatare întocmită de CNSAS i-a fost comunicată pârâtei odată cu cererea de chemare în judecată.

73. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut forma acestora ulterioară adoptării cu modificări a O.U.G. nr. 24/2008 prin Legea nr. 293/2008. Susţinerile recurentei pârâte privind aplicarea greşită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aplicarea retroactivă a Legii nr. 293/2008, intrată în vigoare Ia 28.11.2008, în soluţionarea unei cereri de verificare formulată de CSM la 03.06.2008, sunt nefondate.

74. În forma iniţială a O.U.G. nr. 24/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 10 martie 2008, era prevăzut că este "lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste".

75. Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 800 din 28 noiembrie 2008, în vigoare de la data de 1.12.2008, a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 24/2008. Art. 2 lit. a) a fost modificat, în sensul "lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", fără a mai fi prevăzută sintagma "în sco­pul susţinerii puterii totalitar comuniste". În preambulul O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008, a fost enunţată, însă, motivarea reglementării, în sensul că "În perioada de dictatură comunistă cuprinsă între 06 martie 1945-22 decembrie 1989 puterea comunistă a exercitat în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

76. Prin Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a reţinut că, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată lucrător sau colaborator al Securităţii, reglementarea criticată nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a normei legale.

77. Având în vedere acest aspect, precum şi faptul că situaţia juridică este în curs de constituire, aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii revenind instanţei judecătoreşti, este aplicabilă norma de drept substanţial prevăzută în actul normativ modificat, în vigoare la data judecării cererii de către instanţa de judecată.

78. În ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind lipsa de cauză, în temeiul preambulul O.U.G. nr. 24/2008, faţă de împrejurarea că, prin Declaraţia autentificată sub nr. x/03.03.2008, înregistrată la CSM an­terior datei de 03.06.2008, a declarat că "în perioada 23.08.1987 -22.12.1989 am lucrat în cadrul Ministerului Internei şi Reformei Administrative (fost Ministerul de Interne) - Serviciul Român de Informaţii, având funcţia de ofiţer, însă nu am desfăşurat activităţi de poliţie politică, în sensul art. 5 alin. (1)-(2) din lege", este nefondată.

79. O.U.G. nr. 24/2008, în vigoare de la data de 15.03.2008, are ca finalitate, de necontestat, deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, astfel cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008, şi anume "În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii".

80. În raport de cadrul normativ anterior O.U.G. nr. 24/2008, Legea nr. 187/1999, prin Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, Curtea Constituţională a reţinut faptul că "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 operează o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind lucrătoare ale Securităţii faţă de prevederile Legii nr. 187/1999, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008. Astfel, reglementarea anterioară nu a urmărit doar deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, ci a promovat răspunderea juridică şi politică a acestora, cu scopul îndepărtării lor din anumite funcţii, şi împiedicarea lor de a candida pentru alegerea sau numirea în acele funcţii. Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin decizia menţionată, legea crea premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

81. Declararea de către recurenta pârâtă, prin Declaraţia autentificată sub nr. x/03.03.2008, a faptului că a avut funcţia de ofiţer, însă nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, nu are în nicio modalitate semnificaţia pe care recurenta o atribuie acesteia, câtă vreme ceea ce se urmăreşte prin acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze este calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008, şi anume "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

82. Susţinerile privind încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi art. 14 din Constituţia din 1965, întrucât Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Po­litice nu poate fi invocat în sen­sul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu făcea parte din dreptul intern, astfel încât nu poate fi reţinută în­deplinirea condiţiei suprimării sau îngrădirii dreptului la viaţă privată, sunt nefondate.

83. Chiar dacă prin Constituţia de la 1965, cu modificările aduse acesteia prin legile ulterioare, nu era prevăzută expres garantarea dreptului la viaţă privată şi nu era recunoscută aplicabilitatea directă a tratatelor internaţionale, aceste garanţii erau oferite de Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 16.12.1966, act internaţional ratificat şi de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în "Buletinul Oficial al României", partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, care prevedea, la art. 17, că "1. Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulara, în familia, domiciliul sau corespondenta sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale. 2. Orice persoană are drept la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri".

84. Susţinerile privind încălcarea art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, cu privire la limitele dreptului la viaţa privată şi respectarea acestor limite, întrucât singurul act care reglementa acest drept prevedea el însuşi posibilitatea unor imixtiuni nearbitrare şi legale în acest drept, chiar prin art. 39 din Constituţia din 1965 fiind prevăzut că fiecare cetă­ţean al Republicii Socialiste România este dator să respecte Constituţia şi legile, sa apere proprietatea socialistă, să contribuie la întărirea şi dezvoltarea orân­duirii socialiste, astfel încât încălcarea acestei obligaţii justifică anumite inge­rinţe în dreptul la viaţa privată, sunt nefondate.

85. Având în vedere contextul politic şi social, nu sunt relevate elemente de natură să justifice, prin amestecul autorităţilor, îngrădirea dreptului la viaţă privată, sau care să justifice lipsa oricărui echilibru între interesul general şi interesul individului, activităţile desfăşurate de recurenta pârâtă neputând fi justificate prin invocarea unor motive ce privesc "întărirea şi dezvoltarea orânduirii socialiste".

86. În acest sens, trebuie avută în vedere raţiunea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, astfel cum rezultă din preambulul acesteia, prezentat anterior, din care rezultă că puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

87. Susţine recurenta, faţă de prevederile Decretului Consiliului de Stat nr. 130/1972 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, pentru verificarea suprimării sau îngrădirii dreptului la viaţă privată, faptul că prima instanţă trebuia să verifice caracterul "arbitrar sau nelegal", că, fiind ofiţer în cadrul Serviciului II - Contraspionaj economic şi fiindu-i raportate anumite aspecte de informatorul "Segarcea", avea obligaţia de a le primi şi de a propune măsuri, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de legea în vigoare, în scopul apărării securităţii statului, măsurile propuse fiind în legătură cu apărarea intereselor naţionale.

88. Apărările recurentei pârâte privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, prin prisma activităţilor desfăşurate, în legătură cu apărarea intereselor naţionale, sunt nefondate, întrucât dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud faptul că se acţiona în aceste limite. O.U.G. nr. 24/2008 are în vedere, ca lucrător al Securităţii, inclusiv pe acela care acţiona în limitele şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau. Ceea ce este de esenţa constatării ca lucrător al Securităţii este desfăşurarea activităţii prin care s-au suprimat sau s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

89. Nu pot fi reţinute apărările recurentei pârâte privind că a desfăşurat activităţile respective în deplină conformitate cu legea şi cu ordinele primite, întrucât raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, anterior menţionat.

90. Nefondate, de asemenea, sunt şi motivele de recurs privind încălcarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi a deciziilor Curţii Constituţionale. Invocă recurenta pârâtă faptul că măsurile au fost propuse în legătură cu apărarea intereselor naţionale, că este nefondată susţinerea instanţei că măsurile informative asupra persoanei urmărite ar fi fost determinate doar de faptul că asculta şi colporta ştirile C., întrucât aceste elemente au fost avute în vedere în contextul calităţii şi rela­ţiilor numitului B., fiind indicat în rapoartele întocmite şi faptul că numitul B. lucrează la "F." şi că "este membru P.C.R.", context în care faptul că numitul B. "ascultă sistematic posturi de radio străine" şi "aduce la cunoştinţă noutăţile ce le află", în special "în prezenţa colegilor de serviciu" au căpătat altă conotaţie, din punct de vedere al demersurilor sale de contracarare a încercărilor de sabotare a intereselor economice.

91. În mod corect a constatat instanţa de fond, din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar, că luarea măsurilor aplicate de către pârâtă a fost determinată de faptul că persoana urmărită "a fost semnalată că ascultă şi colportează ştirile transmise de postul de radio autointitulat C., denigrând realităţile social-politice din ţara noastră", iar nu din cauza faptului că persoana urmărită întreprinde sau intenţionează să întreprindă acţiuni prin care să saboteze, să compromită interesele economice ale României, că, prin urmărirea unor persoane cu ajutorul informatorilor şi prin aplicarea unor măsuri ca cele rezultate din înscrisurile prezentate, pârâta a obţinut date referitoare la anturajul, preocupările şi viaţa de zi cu zi a celui urmărit, ceea ce presupunea implicarea ofiţerului în obţinerea informaţiilor primite.

92. Astfel, în mod corect s-a subliniat, pentru stabilirea calităţii recurentei pârâte de lucrător al Securităţii, ca poliţie politică, ca fiind relevant faptul că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

93. Faptul că măsurile propuse, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost aprobate de organele de conducere, că activităţile au fost desfăşurate la ordinul şi cu apro­barea organelor de conducere, că ulterior a propus închiderea mapei de verificare informativă, constatând inexistenţa unor motive pentru a reţine că persoana urmărită întreprinde sau intenţionează să întreprindă acţiuni prin care să saboteze sau să compromită interesele economice ale României, că deţinea calitatea de militar şi era supusă obligaţiei de respectare a ordinului superiorului, conform art. 21 din Decretul nr. 130/1972, art. 41 din Constituţia din 1965, nu înlătură îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de fond, iar susţinerile privind faptul că a desfăşurat acte premergătoare activităţilor, care nu intră în definiţia noţiunii de lucrător al Securităţii, că îndeplinirea atribuţiilor de serviciu s-a limitat la primirea informaţiilor, propunerea unor măsuri şi propune­rea de închidere a mapei de verificare informativă, sunt nefondate.

94. Din probatoriul administrat, în mod corect a constatat instanţa de fond că activităţile desfăşurate de către recurenta pârâta A., în calitate de angajată a fostei Securităţi, au îngrădit atât dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice, act internaţional ratificat de Republica Socialistă România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în "Buletinul Oficial al României", partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, cât şi dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, prevăzut de art. 33 din Con­stituţia din 1965, în sensul că "Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat", iar această îngrădire a drepturilor s-a produs prin întocmirea planului de măsuri pentru supravegherea persoanei vizate, introducerea la domiciliul celui în cauză a mijloacelor de ascultare şi punerea sub control a corespondenţei, prin dirijarea surselor informative în intimitatea persoanei urmărite, pentru a fi furnizate informaţii despre discuţiile, comentariile şi activităţile acesteia, strângerea de informaţii în acest sens.

95. Recurenta pârâtă A. a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane, titular al dosarului fond informativ nr. x (cotă CNSAS), urmărită deoarece "a fost semnalată că ascultă şi colportează ştirile transmise de postul de radio autointitulat C., denigrând realităţile social-politice din ţara noastră", iar în cadrul urmăririi informative desfăşurate asupra domnului B. a dirijat surse informative pe lângă cel în cauză, pentru a fi obţinute şi stabilite informaţii despre comentariile şi discuţiile efectuate, relaţiile pe care le are şi natura acestora, împrejurările în care face asemenea discuţii.

96. În urma investigaţiilor întreprinse potrivit planului de măsuri propus de pârâtă, supus aprobării, asupra persoanei urmărite, prin dirijarea surselor informative pe lângă cel în cauză, din informaţiile obţinute de la surse a rezultat faptul că persoana urmărită ascultă şi colportează ştirile transmise de postul de radio reacţionar "C.", purtând discuţii în staţia de autobuz, precum şi la locul de muncă, cu persoane din anturajul său, fapt ce a condus la cercetarea acesteia de către organele de Securitate şi informarea organului de partid, aşa cum rezultă din Raportul de cercetare a numitului B., datat 12.02.1989, semnat olograf de către pârâtă. În documentul final, semnat olograf de pârâtă, prin care se închide mapa de verificare asupra persoanei urmărite, se menţionează faptul că, la data de 17.03.1989, au fost informate organele de partid, cel în cauză, sancţionat cu vot de blam cu avertisment, şi-a corectat poziţia, având o comportare bună şi o atitudine corespunzătoare.

97. Aceste elemente se circumscriu condiţiei prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

98. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtei, şi anume: pârâta A. a fost angajata fostei Securităţi, având gradul de locotenent în cadrul Securităţii Judeţene Dolj, Serviciul II (1987-1989); în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit drepturi fundamentale ale omului, şi anume dreptul la viaţă privată şi dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, fiind nefondate motivele de casare invocate prin cererea de recurs.

VII Soluţia instanţei asupra recursului

99. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, formulată de recurenta pârâtă A..

Respinge recursul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 87 din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.