Limitation of public-sector salary surcharges to the 30% statutory cap under Law 153/2017 and the permissible discretion of budget holders in determining individual bonus levels.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2007 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au formulat plângere împotriva hotărârii nr. 1/9.03.2018, emisă de Colegiul de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 5/29.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menţionată şi, în consecinţă, au solicitat revocarea deciziei nr. 5/29.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a modului de calcul aplicat prin decizia nr. 160 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti:

"personalul auxiliar de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti şi instanţelor arondate acesteia, care potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, beneficiază de salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 cu aplicarea sporurilor de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, a sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de 5% pentru confidenţialitate, la salariul de bază din anul 2020".

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2974 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamanţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei meţionate la pct. I.2 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au declarat apel, calificat de instanţa de control judiciar a fi recurs, solicitând admiterea căii de atac declarate şi, în consecinţă, anularea deciziei nr. 5/29.01.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi a deciziei nr. 17/26.02.2018, care a modificat decizia nr. 5/29.01.2018 şi emiterea unei decizii noi de încadrare şi salarizare care să cuprinsă alt cuantum al sporurilor decât cel stabilit prin ordinul de salarizare, astfel cum au solicitat prin cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanţii susţin că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, cu privire la cuantumul sporurilor salariale.

Arată că, prin decizia nr. 160/6.03.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, aceste drepturi au fost recunoscute şi acordate personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi instanţele din raza de competenţă a acesteia, începând cu data de 01.01.2018.

Modul de calcul aplicat de Curţile de Apel din Bucureşti şi Bacău a fost considerat legal de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi a fost agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, dar ordonatorul lor de credite nu a aplicat acest mod de calcul salariaţilor proprii.

Recurenţii-reclamanţi consideră că au fost încălcate o serie de principii, principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, precum şi principiile legalităţii, nediscriminării şi egalităţii, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin aceea că nu li s-au acordat toate sporurile, în procentul total de 45%, respectiv sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15%, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5% din indemnizaţia de încadrare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu titlu prealabil, a solicitat recalificarea căii de atac, ţinând cont că hotărârile pronunţate în primă instanţă în contencios administrativ sunt prin lege supuse recursului iar nu apelului şi având în vedere eronata denumire a căii de atac exercitată de reclamanţi, aceea de apel în loc de recurs.

Cât priveşte solicitarea de revocare a deciziei nr. 17/26.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a arătat că anularea acestui act administrativ nu a făcut obiectul judecăţii la fond, fiind o cerere nouă formulată direct în faţa instanţei de recurs şi care nu poate fi primită, potrivit art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

A arătat, de asemenea, că nu poate fi reţinut argumentul referitor la acordarea procentului de 45% pentru toate cele trei sporuri din anul 2022, întrucât legiuitorul prevede la art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 posibilitatea acordării unui procent de până la 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de până la 5% pentru păstrarea confidenţialităţii şi de până la 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, tocmai pentru a da posibilitatea ordonatorilor de credite să se încadreze în limita de 30% prevăzută de art. 24 şi 25 din Legea nr. x.

Prin urmare, legiuitorul lasă la latitudinea ordonatorului de credite posibilitatea acordării pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a unui procent de până la 25%, acesta putând fi 2, 3 ... 10%, iar nu obligativitatea acordării unui spor de maxim 25%, cum greşit consideră recurenţii. Aceeaşi concluzie se desprinde şi din adresa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Astfel, în aplicarea legii cadru de salarizare, a art. 10 coroborat cu art. 17 alin. (3)-(5) din Anexa V, secţiunea a 4-a din Capitolul VII, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a stabilit cuantumul drepturilor salariale în mod unitar şi nediscriminatoriu pentru personalul propriu dar şi pentru cel de la unităţile de parchet din subordine, aflat în condiţii identice de funcţii, grade/trepte şi gradaţii, vechime în muncă şi în specialitate, precum şi de grad al unităţii de parchet (judecătorie, tribunal, curte), ţinut fiind de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, art. 70 alin. (1) şi alin. (4) coroborat cu art. 72, art. 93, art. 125 şi art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, rep., privind organizarea judecătorească să pună în aplicare ordinele emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că împotriva soluţiei pronunţată de instanţa de fond au formulat prezenta cale de atac doar 11 din cei 13 reclamanţi, respectiv A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., nu şi reclamantele L. şi F., aceastea având calitate procesuală de intimate.

De asemenea, deşi cei 11 reclamanţi menţionaţi au solicitat casarea sentinţei de fond, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor atacate, inclusiv a deciziei nr. 17/26.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că solicitarea de anulare a acestei decizii nu a făcut obiectul acţiunii la fond, ci este formulată direct în recurs, astfel că, în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ., această solicitare este inadmisibilă, nefiind posibilă o extindere a cadrului procesual obiectiv în recurs.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziei prin care au fost limitate sporurile acordate şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45% (15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate), invocând în esenţă aspecte de pretinsă discriminare în raport cu angajaţi ai altor curţi de apel, care ar beneficia de acest cuantum al sporurilor.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Legea-cadru nr. 153/2017, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată, are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, potrivit art. 1 alin. (1), şi prevede imperativ, prin art. 1 alin. (3), faptul că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege.

În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, art. 38 cuprinde dispoziţii prin care se determină condiţiile de aplicare în timp a legii, prin alin. (1) al acestui articol fiind instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele sunt prevăzute de alin. (2)-(6).

Înalta Curte reţine că, în cazul persoanelor ale căror salarii de bază din decembrie 2017, majorate cu 25% nu au depăşit nivelul pentru anul 2022, s-a făcut aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, potrivit căruia, începând din 01.01.2018, componentele salariale se stabilesc prin majorarea cu 25% a componentelor salariale aflate în plată în decembrie 2017 (atât salariul de bază, cât şi sporurile).

În cazul în care prin majorarea cu 25% a salariului de bază aflat în plată în decembrie 2017 se ajungea la depăşirea salariului de maxim prevăzut pentru anul 2022, au devenit incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora salariul de bază se plafonează la nivelul prevăzut pentru anul 2022.

În ceea ce priveste sporurile ce urmau a fi acordate, acestea erau, într-adevăr, cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, după cum menţionează expres art. 1 alin. (3) din lege potrivit căruia "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Mai exact, urmau să se acorde sporurile prevăzute în Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 4 si 5, adică:

- sporul pentru conditii grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15%

- sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică de până la 25%

- sporul de confidentialitate de până la 5%.

Cum legiuitorul a stabilit numai nivelul maxim al acestor sporuri, nivelul lor concret urma a fi stabilit de fiecare ordonator de credite în parte, cu conditia însă de a se respecta prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Se observă că legiuitorul nu a impus ordonatorilor de credite o anumită procedură, un anumit mod de lucru pentru a se ajunge la plafonarea generală a sporurilor la 30% din bugetul alocat pentru salariile de bază, lăsând deci la latitudinea fiecărui ordonator să îşi stabilească propria metodologie, cu conditia însă de a se respecta principiile generale ale sistemului de salarizare prevăzute la art. 6 din lege.

În consecintă, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru a se respecta principiile nediscriminării şi transparenţei, s-a decis ca plafonarea generală a sporurilor să se realizeze prin plafonarea la 30% a sporurilor în privinţa fiecărui salariat în parte.

Atât timp cât matematic o astfel de modalitate duce la atingerea obiectivului final şi cât timp se respectă principiile generale prevăzute la art. 6 din lege, o astfel de modalitate de lucru nu este cenzurabilă, ea neîncălcând legea, fiind, dimpotrivă, cea mai echitabilă.

Această concluzie este sustinută şi de faptul că legiuitorul nu a impus ordonatorilor de credite să acorde cele 3 sporuri la nivelul maxim, ci a folosit sintagma "până la...", lăsând la latitudinea acestora alegerea nivelului concret al fiecărui spor.

Dispoziţiile legale nu prevăd necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, nivelul fiind determinat în raport cu încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege şi, totodată, având în vedere interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea Constituţională a subliniat, prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 9 august 2019, că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază, statul având deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, iar prin Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 15 ianuarie 2020, a precizat că "(...) regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări".

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, se reţine că nu se poate reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveste decizia nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chstiuni de drept, invocată de recurenţii-reclamanţi în susţinerea acţiunii, aceasta stabileste că "personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Se observă, aşadar, că decizia de mai sus are în vedere eliminarea discriminării dintre persoanele din cadrul aceleiasi institutii sau autorităţi publice.

Or, recurenţii-reclamanti propun compararea lor cu persoane aflate în alte institutii sau autorităţi publice, respectiv în cadrul Curtilor de Apel Bucuresti şi Bacău.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 2974 din 22 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.