Appeal against Judicial Inspection complaint ruling annulled for failure to state statutory grounds

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 . Sesizarea instanţei de fond

Prin contestaţia înregistrată la data de 27.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B. să se dispună anularea Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din lucrarea C19-1556 din 04.06.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 773 din 29.03.2019, pronunţată în lucrarea nr. 19-912, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 85 din 5 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii INSPECŢIA JUDICIARĂ şi B., cu modificarea ulterioară.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

2.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive de casare.

Astfel, din lecturarea cererii de recurs formulate, cu uşurinţă se poate constata faptul că recurentul nu înţelege să indice niciun temei de drept dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în susţinerea recursului declarat, reiterarea aspectelor invocate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă neputând fi, în niciun caz, calificate drept motive de nelegalitate.

De altfel, chiar dacă ar fi menţionat un text de lege, simpla indicare a unui articol din lege, lipsită însă de descrierea şi motivarea faptică a situaţiei care să vină în susţinerea şi dă legitimitate dispoziţiei legale invocate, nu este suficientă şi nu poate fi asimilată cu cerinţa obligatorie a motivării recursului.

Totodată, având în vedere faptul că, în cuprinsul recursului declarat nu a fost indicată nicio normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greşit la pronunţarea sentinţei civile nr. 85/05.02.2020 şi nu a fost arătat niciun motiv pentru care hotărârea recurată nu ar fi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, instanţa constată că în mod întemeiat susţinerile prezentate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 85 din 05 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.