Recovery of excessive Natura 2000 aquaculture compensation under the European Fisheries Fund for failure to apply the single two-year indemnity rule

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând:

1. anularea Deciziei nr. 14/07.10.2016 privind soluţionarea Contestaţiei formulată împotriva titlului de creanţa stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016;

2. anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016;

3. exonerarea sa de la plata creanţei bugetare rezultată din constatarea neregulilor în cuantum de 450.000 RON;

4. suspendarea executării procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016

5. cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1864 din 22 mai 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1864 din 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând, în principal, admiterea acţiunii în anulare în temeiul excepţiei prescripţiei dreptului de aplicarea a sancţiunii sau a decăderii, iar, în subsidiar, fie trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fie, rejudecarea fondului în sensul admiterii acţiunii, admiterii cererii de suspendare a actului administrativ atacat, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a argumentat nelegalitatea sentinţei recurate prin prisma deciziei nr. 2699/20.06.2018 pronunţată de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, într-o cauză similară şi a jurisprudenţei majoritare a curţilor de ape.

Totodată, recurenta reclamantă a reluat, în recurs, critica potrivit căreia echipa de control din cadrul instituţiei pârâte nu mai putea efectua verificări asupra proiectului finanţat în cauză, fiind împlinită perioada de monitorizare.

Astfel, arată reclamanta că dreptul de aplicare a sancţiunii este prescris, în speţă fiind aplicabile dispoziţii speciale, derogatorii de la cele retinute de catre prima instanţă, ordinul de finantare nr. x/04.11.2010 şi nr. y/07.02.2011 fiind închise prin plata finanţării la data de 25.11.2010 şi la data de 01.03.2011; pe cale de consecinta, aplicarea celor 5 ani prin raportare la acest moment stabileste o prescriptie care s-a împlinit la data de 25.11.2015 şi la data de 01.03.2016. Ca atare, peste şi în afara duratei de finalizare a proiectelor, nicio sanctiune nu mai poate fi aplicată beneficiarului proiectului.

În cauză a intervenit şi decăderea din dreptul de a emite Procesul-verbal contestat, pentru depăşirea termenului de 180 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011. În acest context, reclamanta consideră relevantă în speţă jurisprudenţa Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene în cauza C-197/13P.

Mai arată reclamanta că sancţionarea directă a beneficiarilor finanţării denotă o interpretare eronată a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistematic, în speţă a dispoziţiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. Or, arată recurenta că astfel cum rezultă din Ghidul Solicitantului art. 2.2, adresa nr. x/21.06.2010 şi y/21.06.2010 a DGP-AMPOP din Ministerul Agriculturii, aceasta a acţionat în conformitate cu Ghidul Solicitantului, cu Programul Operaţional întocmit de autoritate şi aprobat de Comisia Europeană şi cu îndrumările date de reprezentanţii intimatei.

Pe cale de consecinţă şi dacă s-ar aprecia că există o neregulă derivând din modul de interpretare al autorităţii a art. 30 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 nu este imputabilă societăţii reclamante, nu reprezintă în niciun caz neregulă pentru care să se impună sancţionarea.

Mai arată reclamanta că nu se poate aplica îmbogăţirea fără justă cauză, cauza juridică a procesului-verbal nr. x/05.08.2016 fiind O.U.G. nr. 66/2011, iar nu dispoziţiile art. 1345 C. civ.

Critică reclamanta şi aprecierea lipsei de relevanţă în cauză a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 şi a Ghidului Solicitantului de către instanţa de fond din perspectiva interpretării regulamentare.

Prin urmare, nu se poate afirma nici măcar că autoritatea a fost în eroare atunci când a acordat compensaţia către A., ci a calculat suma cuvenită în modalitatea în care a procedat cu toţi beneficiarii proiectului Natura 2000.

Apare ca vădit nelegal a considera beneficiarul responsabil pentru fapta autorităţii publice, autoritate care asigură beneficiarul de corecta aplicare a actelor europene.

Mai invocă recurenta încălcarea încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi încrederii legitime şi previzibilităţii, hotărârea CJUE în Cauza C-281/07, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Referindu-se în completarea celor anterior enunţate, la încălcarea principiului aplicării prioritare a dreptului european, reclamanta invocă Cauza C-6/64, hotărârea din 15.07.1964, Cauza C-106/77 paragraful 22, Cauza C-281/07 paragrafele 20 şi 21, deciziile Curţii Constituţionale nr. 668/08.05.2011, nr. 1039/05.12.2012 şi nr. 61/21.05.2013, decizii care sunt în acord şi cu dispoziţiile art. 148 alin. (2) care afirmă prioritatea dreptului Uniunii Europene.

Mai arată reclamata că prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a verificat cuantumul şi modul de acordare a compensaţiilor, preluând doar susţinerile pârâtei.

6. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curte asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 14/07.10.2016, procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016, măsura de instituire a obligaţiei paratei la repararea pagubei, prin restituirea sumei de 450.000 RON, suspendarea executării procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a adus critici sentinţei instanţei de fond întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Prealabil, Înalta Curte arată că faţă de declaraţia recurentei reclamante, aceasta înţelege să susţină recursul împotriva soluţiei de respingere a cererii de anulare a actelor administrative contestate, iar nu şi recursul asupra soluţiei privind suspendarea executării procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016, faţă de împrejurarea că prin hotărâre definitivă a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamanta a invocat, în susţinerea cererii de anulare a deciziei nr. 14/07.10.2016 încălcarea regulilor de procedură cu prilejul verificărilor finalizate prin emiterea procesului-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare, precum şi greşita aplicare a normelor de drept material, incidente în cauză.

În continuare, dezvoltând argumente ce pot fi circumscrise ipotezei vizate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă susţine nelegalitatea sentinţei recurate prin prisma deciziei nr. 2699/20.06.2018 a ICCJ pronunţată într-o cauză similară şi a jurisprudenţei majoritare a curţilor de apel, favorabilă criticilor reclamantei.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază faptul că incidenţa prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. reclamă demonstrarea încălcării sau aplicării greşite, de către instanţa fondului, a normelor de drept substanţial aplicabile cauzei, astfel că dezlegarea dată cauzei în mod diferit de cea însuşită de instanţă în alte cauze, fără a se dovedi efectul obligatoriu al acestor din urmă hotărâri, nu poate fi valorificată pe tărâmul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cât timp jurisprudenţa nu constituie izvor de drept.

Dincolo de aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte arată că deciziei nr. 2699/20.06.2018 pronunţată de instanţa de control judiciar nu poate constitui un reper în analiza criticilor invocate de către reclamantă, aceasta nefiind o decizie prin care să se fi tranşat chestiuni de fond, soluţia fiind cea de casare şi trimitere spre rejudecare.

În acelaşi sens, reţinând că jurisprudenţa curţilor de apel, invocată în speţă, nu are caracter definitiv, în vederea menţinerii unei jurisprudenţe relevante, Înalta Curte are în vedere propria practică judiciară, în speţe similare, respectiv deciziile nr. 3714/27.07.2019, nr. 1092/24.02.2020, nr. 6065/2019, nr. 3114/2020, nr. 3209/2020, nr. 3765/2020 etc., ce au avut ca obiect acordarea compensaţiilor Sit Natura 2000, cauze soluţionate definitiv prin respingerea acţiunii formulate de către beneficiarii acestui program.

Trecând la modalitatea concretă de rezolvare a fondului cauzei, Înalta Curte constată că în mod temeinic a înlăturat prima instanţă argumentele reclamantei, potrivit cărora decizia de soluţionare a contestaţiei nu este motivată, critica reclamantei sub acest aspect neavând suport, concluzie ce rezultă din simpla examinare comparativă a contestaţiei administrative şi a deciziei nr. 14/07.10.2016.

În al doilea rând, recurenta reclamantă a reluat, în recurs, critica potrivit căreia echipa de control din cadrul instituţiei pârâte nu mai putea efectua verificări asupra proiectului finanţat în cauză, fiind împlinită perioada de monitorizare.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă şi în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, potrivit Anexei nr. 1, pct. 2.2 alin. (2) la Ordinul de finanţare nr. x/07.02.2011, respectiv Ordinul de finanţare nr. x/04.11.2010 "DGP-AM POP are obligaţia să efectueze controale pe toată perioada de monitorizare, precum si pentru o perioadă de până la 3 ani de la data închiderii oficiale a POP 2007-2013", clauze contractuale pe care beneficiarul şi le-a însuşit prin semnarea ordinelor de finanţare.

În acelaşi sens, prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 instituie prescripţia dreptului de a stabili creanţa bugetară în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

Prin urmare, afirmaţiile recurentei reclamante, potrivit cărora verificarea proiectului în dezbatere s-a realizat după împlinirea termenelor legale maximal prevăzute în acest scop, sunt lipsite de temei, fiind corect înlăturate de prima instanţă.

Relativ la critica privind decăderea din dreptul de a emite Procesul-verbal contestat, pentru depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, documentele reprezentate de Raportul de audit 2013 nr. x/08.02.2012 emis de Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României urmare a verificărilor suplimentare efectuate la solicitările Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) x şi y, Adresa Autoritătii de audit nr. x/16.10.2012 privind verificarea dosarelor beneficiarilor Sit Natura 2000 şi Nota de Control nr. x/18.09.2014, Scrisorile de misiune nr. x/12.02.2016 şi y/06.05.2016, precum şi Nota privind prelungirea termenului verificărilor nr. x/09.05.2016 aprobate de DGCAI din cadrul MADR, Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 DGP - AMPOP privind stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensatiilor în cadrul proiectului Sit Natura 2000 demonstrează că reverificarea si emiterea procesului-verbal aferent s-a efectuat în termen de 90 de zile (maxim 180 de zile, ca urmare a prelungirii) de la data finalizării activităţii de organizare a verificării.

Totodată, instanţa de control judiciar aminteşte că "(1) În situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21. (2) Termenul maxim de efectuare a activităţilor prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a reverificării. (3) În cazuri justificate, termenul de finalizare a activităţii de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile."

Sancţiunea invocată de recurentă nu poate interveni în condiţiile în care prin textul legal anterior citat a fost instituit un termen de recomandare, iar nu termene speciale de prescripţie pentru constatarea creanţelor bugetare.

Astfel, în interiorul acestor termene autoritatea pârâtă avea obligaţia de a finaliza activitatea de control prin emiterea unui astfel de proces-verbal pentru a nu prelungi în mod abuziv activitatea de control asupra reclamantei, depăşirea acestora neconstituind, de plano, un motiv de nelegalitate a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare atâta timp cât nu s-a dovedit că prin această nerespectare s-a pricinuit reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, împrejurare care însă nu a fost invocată şi dovedită de către reclamantă.

Înalta Curte constată că jurisprudenţa CJUE în cauza C-197/13P, considerată relevantă de către recurentă în ceea ce priveşte natura termenului antereferit, nu a făcut obiectul analizei la fond, aşadar aceste critici de nelegalitate nu pot face obiectul cercetării în recurs în temiul dispoziţiilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte legalitatea actelor administrative atacate, instanţa de control judiciar reţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora:

"în situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21".

În cauză, structurile naţionale, pornind de la investigaţiile făcute de structurile europene, prin care s-a semnalat existenţa unei suspiciuni legată de acordarea indemnizaţiei prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, au constatat că acestea sunt întemeiate, în privinţa a 26 de beneficiari, astfel că au declarat deficienţa ca fiind sistemică şi au încheiat procese-verbale de constatare după reverificarea fiecărei societăţi în parte.

În privinţa recurentei-reclamante s-a constatat că prin emiterea Ordinelor de finanţare nerambursabilă nr. 45/04.11.2010 şi nr. 68/07.02.2011 reclamantei i-a fost plătită în mod necuvenit suma în valoare de 450.000,00 RON, cu încălcarea dispoziţiilor Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010 care prevăd calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, iar nu compensaţii anuale şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Dispoziţiilor art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 li s-a dat o interpretare prin recomandările emise de Comisie, acestea fiind în sensul că în legislaţia incidentă nu a fost prevăzută calcularea unei indemnizaţii anuale şi însumarea cifrelor rezultate pentru fiecare an, ci doar calcularea unei singure indemnizaţii, excepţionale, pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Ordinul nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare nu conţine prevederi contrare art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, ci copiază dispoziţii din regulament, care însă, au fost aplicate greşit de autorităţile competente naţionale, ceea ce a declanşat ceea ce art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 defineşte ca fiind o neregulă sistemică.

Statul Român a optat pentru recuperarea sumelor alocate nelegal din bugetul naţional, iar în acest sens Parlamentul României a adoptat Legea privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016, a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a legii şi dispoziţiile acesteia au fost declarate neconstituţionale, urmând ca beneficiarii să restituie sumele încasate nelegal.

Instanţa de judecată nu poate interpreta dispoziţiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 într-un alt mod, contrar celui avut în vedere de instituţiile europene, însă, în ipoteza existenţei unei îndoieli, avea obligaţia sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebare preliminară.

Din conţinutul art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 reiese, în mod indubitabil, că indemnizaţia este excepţională (unică) şi se acordă pentru maximum doi ani, fără să se prevadă că se acordă o indemnizaţie pentru fiecare an, cum în mod greşit, autorităţile române competente au realizat în concret.

Pentru acest motiv, neregula este sistemică şi sunt incidente dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, iar procesul-verbal de constatare a fost întocmit legal, cel puţin din această perspectivă.

Referitor la dispoziţiile legale privind îmbogăţirea fără justă cauză, Înalta Curte reţine că stabilirea de către echipa de control în sarcina beneficiarului S.C. A. S.R.L. a debitului de 450.000 RON, contribuţie publică naţională - BN, reprezentând cheltuieli afectate de nereguli, respectiv plătite excedentar, ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte şi nu calcularea şi achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de 2 ani, s-a realizat cu respectarea prevederilor legislaţiei naţionale şi comunitare, astfel cum se urmează a se analiza.

De altfel, beneficiarul S.C. A. S.R.L. prin semnarea Ordinelor de finanţare nerambursabilă nr. 45/04.11.2010 şi nr. 68/07.02.2011 s-a angajat că va restitui sumele plătite necuvenit, conform art. 10 din Anexa I la ordin, potrivit cu care: "orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite.".

În acest context, conform Raportului de audit DG MARE din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) x/09.08.2012, a constatării Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României, precum şi a constatărilor echipei de control ca urmare a verificărilor efectuate şi consemnate în cadrul titlului de creanţă întocmit în acest sens, a fost stabilit acordarea în exces a cuantumului compensaţiei prin aplicarea "în mod eronat" a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare pentru POP.

Verificările au fost efectuate în baza Notei de control nr. x/18.09.2014, prin care a fost stabilit caracterul sistemic al neregulii, fiind aprobată de către Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale efectuarea de controale la toţi beneficiarii de compensaţii din cadrul programului NATURA 2000, în vederea "întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă", conform art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011.

Conform art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, "(1) În situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem (…) care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21."

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Înalta Curte reţine că modul de calcul a compensaţiei nu s-a făcut în concordanţă cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Finanţarea în discuţie a fost efectuată în cazul Axei Prioritare 2 Măsura 2.2, Acţiunea 3 din cadrul Programului Operaţional Pescuit 2007-2013 ("Compensaţii pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate conform NATURA 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei prevăzute de dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006,,), pentru nerespectarea de către Statul Român a dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul nr. 1198/2006, Comisia Europeană a blocat plăţile din Fondul European pentru Pescuit până la recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit beneficiarilor.

Atât decizia Comisiei Europene cât şi interpretarea autorităţii pârâte care a încheiat actul administrativ contestat au fost juste, plecând de la interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin 5 din Regulamentul nr. 1198/2006, care fac referire la caracterul unic şi excepţional al indemnizaţiei acordate ("este alocată o indemnizaţie excepţională,,). În plus, autoritatea naţională a avut în vedere faptul că modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semi-intensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte", astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.

În cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016 la punctul 5. Prezentarea aspectelor verificate, au fost evocate textele tuturor actelor normative încălcate cu prezentarea detaliată la nivel de articol, alineat şi puncte, iar în cadrul punctului 7. Temeiul de drept, de asemenea au fost prezentate actele normative încălcate.

De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi act, este prezentată în mod explicit neregula în sensul în care beneficiarul a solicitat prima pentru compensarea pierderilor de venituri înregistrate în cadrul amenajării piscicole, în valoare totală de 900.000,00 RON, valoare calculată pentru o suprafaţă totală de luciu apă de 1.208,95 ha, şi solicitată de două ori, odată pentru anul 2008-2009 prin cererea de finanţare nr. x ce a stat la baza ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 45/04.11.2010 şi odată pentru anul 2008 prin cererea de finanţare nr. x ce a stat la baza ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 68/07.02.2011, cu toate că trebuia asigurată o singură compensaţie pentru o perioadă de maxim 2 ani aşa cum a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit şi Decizia Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010.

Totodată, în cadrul aceluiaşi punct din titlul de creanţă este stabilită şi legislaţia comunitară şi naţională nerespectată, precum şi cadrul legal privind restituirea sumelor primite de către beneficiar în mod necuvenit şi anume art. 10, alin. (3) din Ordinele de finanţare nerambursabilă din POP nr. x/04.11.2010 şi y/07.02.2011 prevăd următoarele: "Orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite..."

Titlul de creanţă emis a fost întocmit pentru aspectul legat de acordarea în mod necuvenit a unei sume din prima aferentă pierderilor de producţie înregistrate de către S.C. A. S.R.L., urmare a instituirii constrângerilor specifice de mediu rezultate din desemnarea zonelor NATURA 2000.

Din Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013 reiese faptul că prima (unică)pentru pierderile de producţie urma a fi calculată în baza unei formule de calcul ce are ca şi parametrii suprafaţa luciului de apă şi valoarea primei stabilită în funcţie de pierderea medie de producţie. Acest aspect coroborat cu faptul că compensaţia urma a fi acordată pentru maxim 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, conduce la concluzia că valoarea primei este stabilită în funcţie de pierderea medie de producţie pentru cei doi ani ulteriori emiterii actului normativ pentru desemnarea ariei protejate SIT NATURA 2000 şi nu pentru fiecare an în parte, situaţie în care nu mai era cazul stabilirii unei pierderi medii de producţie, ci a unei pierderi fixe.

Or, beneficiarul S.C. A. S.R.L. prin semnarea Ordinelor de finanţare nerambursabilă, s-a angajat că va restitui sumele plătite necuvenite, conform articolul 10 din Anexa I la ordinul sus precizat, astfel cum s-a ară

Referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală, arată că acest regulament comunitar este aplicabil Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - FEADR care reglementează sprijinul financiar acordat pentru suprafeţe agricole si animale şi nu este aplicabil Fondului European pentru Pescuit - FEP, care se adresează sprijinului politicii în domeniul pescuitului.

Regulile pentru FEP sunt prevăzute de Regulamentul 1198/2006, care stipulează la art. 56 alin. (3) că: "Sumele plătite în mod necuvenit se recuperează în conformitate cu titlul VIII, capitolele II şi III.", astfel, nu se pot suprapune dispoziţiile Regulamentul UE nr. 65/2011- FEADR peste regulile stabilite de Regulamentul 1198/2006 - FEP.

Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, prin adresa nr. x/20.11.2012, privind stadiul implementărilor constatărilor şi recomandărilor CE formulate în raportul de audit nr. ARES (2012) 959619/09.08.2012, urmare a misiunilor de audit desfăşurate în România, în perioadele 05.12 - 09.12.2011 şi 02.04 - 06.04.2012 privind Programul Operaţional pentru Pescuit, arată că urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că în toate cazurile cuantumul compensaţiei a fost acordat în exces, prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare.

Pe cale de consecinţă, Autoritatea de Audit a apreciat deficienţa ca fiind de natură sistemică. Prin Nota de control nr. x/18.09.2014 emisă de DGCAI şi aprobată de către ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, s-a stabilit necesitatea individualizării plăţilor acordate în mod necuvenit beneficiarilor SIT NATURA 2000, prin întocmirea Proceselor Verbale de stabilire a neregulilor şi de întocmire a creanţelor bugetare, în cazul de faţă pentru beneficiarul S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în cadrul verificărilor, echipa de control a abordat aspectele legate de constatările Autorităţii de Audit şi ale DGCAI stabilite prin Nota de control nr. x/18.09.2014, privind acordarea în mod necuvenit a sumei de 450.000,00 RON aferentă primei/compensaţiei privind pierderile de producţie înregistrate de către S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile legale menţionate mai sus.

Referitor la afirmaţia reclamantei conform căreia "formula de calcul a fost stabilită de către Autoritate prin Ghidul solicitantului...", iar instanţa "a apreciat cuprinsul Ghidului solicitantului ca lipsit de relevanţă...", faţă de argumentele aduse anterior, se arată că definiţia neregulii şi efectele acesteia erau prevăzute de norma orizontală din art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995, dar şi din normele sectoriale - art. 3 şi art. 96 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, prin urmare autorităţile de gestionare au obligaţia să aplice acest principiu în activitatea de constatare şi de recuperare a sumelor utilizate necorespunzător.

În acelaşi sens, Înalta Curte nu poate primi alegaţiile recurentei în sensul că Decizia nr. 683/23.11.2016 a Curţii Constituţionale nu este relevantă în cauză, câtă vreme considerentele expuse la punctele 34-38 privitoare la natura sumelor acordate necuvenit, neprejudicierea beneficiarilor prin măsurile de acordare a sprijinului financiar nelegal şi necesitatea acoperirii prejudiciului produs statului, sunt obligatorii.

Concluzionând, prin elaborarea actului administrativ au fost respectate prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare la momentul întocmirii acestuia.

Interpretarea autorităţii pârâte este corectă, a avut în vedere prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, potrivit cărora "Scopul sprijinului este de a promova: . . . . . . . . . .d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică", precum şi alin. (4) - "Statele membre calculează indemnizaţia în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: . . . . . . . . . .c) în temeiul alin. (2) lit. (d), pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităţile de acvacultură existente înainte de această decizie."

Relevantă este şi Hotărârea pronunţată în cauza C-549/12P şi C-54/13P.

Concret, se pune problema dacă, în cazul FEDR, erorile administrative ale autorităţilor naţionale constituie o "neregularitate" în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88(3) şi în special dacă Comisia poate efectua corecţii financiare prin intermediul metodei extrapolării.

Regulamentul (CEE) nr. 2052/88(4) al Consiliului din 24 iunie 1988 privind misiunile şi eficienţa fondurilor structurale, precum şi coordonarea activităţilor proprii şi operaţiunile Bănci Europene de Investiţii şi celelalte instrumente financiare existente stabileşte cadrul normativ al FEDP în vederea corectării principalelor dezechilibre regionale din cadrul Uniunii.

In conformitate cu abordarea Comisiei, se impune să începem prin a aminti că, în plus faţă de obligaţiile generale care rezultă din principiile cooperării loiale şi autonomiei procesuale a statelor membre, atunci când acestea din urmă aplică dispoziţii comunitare în privinţa unor fonduri sau programe financiare proprii Uniunii intervine de asemenea răspunderea reciprocă a Comisiei şi a statelor membre cu privire la execuţia bugetului comunitar, care este reglementată la articolul 247 CE (actualul articol 317 TFUE), în Regulamentul nr. 1605/2002 ("Regulamentul financiar")(8), în Regulamentul nr. 2342/2002 ("Regulamentul privind modalităţile de execuţie")(9) şi, în speţă, în regulamentele privind fondurile structurale.

În temeiul consideraţiilor precedente, Republica Federală Germania a primit din partea Uniunii o contribuţie financiară pe care era obligată să o gestioneze în numele Uniunii, garantând faptul că utilizarea sa este conformă legislaţiei aplicabile.

În ceea ce priveşte acest tip de gestiune partajată a contribuţiilor financiare ale Uniunii, Curtea a creat o jurisprudenţă constantă în domeniul fondurilor structurale, în special pentru Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi pentru Fondul Social European (FES)(10). În opinia noastră, care coincide cu cea a Comisiei sub acest aspect, această jurisprudenţă este aplicabilă în egală măsură şi FEDR, care este tot un fond structural şi ale cănii contribuţii pentru statele membre pot face doar obiectul unui control indirect şi neexhaustiv din partea Comisiei.

Potrivit acestei jurisprudenţe, astfel cum remarcă Comisia, doar "cheltuielile efectuate în conformitate cu dispoziţiile comunitare sunt suportate din bugetul comunitar"(11). Desigur, trimiterea la "norme comunitare" poate conduce la ideea susţinută de Republica Federală Germania, conform căreia nu se poate lua în considerare încălcarea normelor naţionale. Nu suntem de acord cu această susţinere.

Fiind vorba despre gestiunea partajată a fondurilor Uniunii, este inevitabil că legislaţia comunitară - axată pe disciplina globală privind condiţiile de distribuire şi de gestiune a subvenţiilor finanţate de Uniune - se completează cu reglementările naţionale, care, concretizând acea disciplină generală, permit stabilirea exactă a beneficiarilor respectivelor subvenţii.

In acest sens, legislaţia comunitară şi cea naţională constituie un întreg, raportat la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care, făcând referire la o "neregularitate [...] care afectează condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii"(i2), nu poate să implice decât ansamblul dispoziţiilor care definesc integral conţinutul şi domeniul de aplicare ale acestor condiţii.

În acest fel anticipăm opinia noastră cu privire la întrebarea formulată de guvernul german în legătură cu dispoziţia în care trebuie identificată noţiunea "neregularitate", care prezintă interes în prezenta cauză. Opinia noastră este în acord cu susţinerile Comisiei.

Astfel, Republica Federală Germania susţine că trebuie luată în considerare noţiunea "neregularitate" prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare comunitare, în temeiul căruia constituie "neregularitate orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic care prejudiciază sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor [...]".

Considerăm că această dispoziţie, dat fiind caracterul său de normă generală privind protecţia tuturor intereselor financiare ale Uniunii, îşi pierde aplicabilitatea în faţa dispoziţiei prevăzute la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care are caracter de normă specială, prin care se asigură protecţia intereselor financiare ale Uniunii în domeniul specific al fondurilor structurale.

In consecinţă, nu se poate susţine că Comisia poate doar înlătura sau reduce contribuţia, în cazul în care neregularitatea semnalată este imputabilă unui agent economic, după cum prevede articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, fiind astfel excluse neregularităţile imputabile administraţiei naţionale responsabile cu gestionarea contribuţiei comunitare.

În acest sens, Curtea a declarat că "articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 nu operează nicio distincţie de ordin cantitativ sau calitativ în ceea ce priveşte neregularităţile care pot genera reducerea contribuţiei"(13). Afirmaţia menţionată, deşi a fost făcută în cadrul răspunsului la observaţia privind caracterul tehnic al neregularităţilor semnalate în cauza respectivă, ar putea fi extinsă pentru situaţia în care se face referire la calitatea publică a subiectului căruia i se impută neregularitatea, astfel cum este cazul în speţă.

Aceasta se datorează faptului că, astfel cum aminteşte Comisia, conform Hotărârii din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia(14), "articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88 [...] constituie temeiul juridic pentru orice cerere de restituire adresată Comisiei". Aşadar, se impune o interpretare largă a noţiunii "neregularitate" în sensul dispoziţiei menţionate, în caz contrar fiind afectat în mod considerabil efectul său util, deoarece nu s-ar putea corecta neregularităţile imputabile gestionarului public naţional, de care trebuie să se ţină cont în mod obligatoriu în contextul gestiunii partajate, care este specifică fondurilor structurale.

Considerăm că Tribunalul a procedat corect reţinând, la punctul 40 din prima hotărâre atacată, de că faptul că "autorităţile naţionale au un rol central în punerea în aplicare a fondurilor structurale pledează în favoarea unei interpretări largi a noţiunii «neregularitate» [...], [întrucât] o eroare comisă de acestea trebuie considerată «neregularitate» în sensul articolului 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, în lumina principiilor bunei gestiuni financiare, care figurează la articolul 274 CE, şi cooperării loiale, care figurează la articolul 10 CE, care nu permit imunitatea statelor membre, dat fiind că articolul 24 din Regulamentul nr. 4253/88 este singura dispoziţie care permite reducerea cuantumului unei contribuţii în cazul în care intervenţia nu s-a derulat astfel cum s-a prevăzut iniţial [...]"(15).

In final, nu suntem de acord nici cu susţinerea conform căreia sunt relevante doar neregularităţile care cauzează un prejudiciu bugetului Uniunii.

O dată în plus, aceasta reprezintă o condiţie prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95, iar nu la articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4253/88, care se aplică cu prioritate în speţă şi conform căruia neregularităţile relevante sunt acelea care afectează "condiţiile de punere în aplicare a acţiunii sau măsurii şi pentru care nu a fost solicitată aprobarea Comisiei". Este evident că interesul legiuitorului de a asigura punerea în aplicare corectă a acţiunilor şi a măsurilor de finanţare este justificat în cele din urmă de interesul său privind evitarea oricăror pierderi pentru bugetele comunitare. Cu toate acestea, fără a ajunge la o asemenea extremă, este la fel de evident că orice neregularitate, chiar dacă nu provoacă astfel de pierderi în mod direct, scoate în evidenţă o neregulă în gestionarea fondurilor publice care, în sine, constituie un risc pentru reîntregirea bugetului. Acest aspect este independent de faptul că articolul 24 alin. (2) din Regulamentul nr. 4235/88 urmăreşte în primul rând chiar buna gestiune a fondurilor Uniunii; aşadar, în opinia noastră, este irelevant dacă neregularităţile identificate provoacă sau nu provoacă un prejudiciu economic imediat.

Înalta Curte mai constată că dispoziţiile referitoare la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi încrederii legitime şi previzibilităţii, precum şi la încălcarea principiului aplicării prioritare a dreptului european, reclamanta făcând referire şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în speţă Cauza C-281/07, Cauza C-6/64, hotărârea din 15.07.1964, Cauza C-106/77 paragraful 22, Cauza C-281/07 paragrafele 20 şi 21, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 668/08.05.2011, nr. 1039/05.12.2012 şi nr. 61/21.05.2013, decizii care sunt în acord cu dispoziţiile art. 148 alin. (2) care afirmă prioritatea dreptului Uniunii Europene, nu au fost invocate în mod expres în cadrul cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu o pretenţie distinctă de verificat în calea acţiunii judiciare, referitoare la încălcarea principiilor anterior enunţate din perspectiva atât a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi a deciziilor Curţii Constituţionale a României întrucât acestea nu au făcut obiectul analizei la fond, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.".

Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Totuşi, instanţa de control judiciar nu poate reţine încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi încrederii legitime, după cum susţine societatea recurentă, deoarece sumele stabilite prin titlul de creanţă analizat în cauză reprezintă fonduri cu regim juridic special care, după cum s-a arătat anterior, au fost plătite necuvenit acesteia, din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor două bugete. Este de menţionat faptul că suma stabilită prin procesul-verbal contestat nu provine din patrimoniul societăţii, ci din fonduri europene, aceasta fiind plătită recurentei în urma depunerii cererii de finanţare. În atare situaţie, recuperarea prejudiciului este obligatorie pentru a se asigura desfăşurarea adecvată a Programului Operaţional Pescuit prin Fondul European pentru Pescuit.

Faţă de aceste împrejurări, precum şi prin raportare la prevederile art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanţare ("orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite,,), Înalta Curte reţine că, în mod judicios, prima instanţă a apreciat că nu se poate vorbi, în mod justificat, despre încălcarea unor drepturi câştigate, excesul de putere al autorităţii publice sau prejudicierea reclamantei, prin încheierea actului, prin care se urmăreşte repararea pagubei produse, prin plata necuvenită a compensaţiei nedatorate. În acelaşi timp, în acest context se constată lipsa de relevanţă a aprobării cererii de finanţare, precum şi a rezultatelor verificărilor anterioare de către APDRP a cererii de finanţare invocată de recurenta-reclamantă nefiind incidentă în cauză, cuprinsul Ghidului Solicitantului fiind de altfel lipsit de relevanţă, în contextul în care acesta nu a asigurat o corectă implementare de Regulamentului nr. 1198/2006 şi a deciziilor Comitetului de monitorizare.

Astfel, faptul că beneficiarii compensaţiei s-au angajat să respecte restricţiile prevăzute de legislaţia privind siturile NATURA 2000 nu este o obligaţie suplimentară şi distinctă impusă pentru aprobarea cererii de finanţare faţă de alţi operatori economici din zonele Sit NATURA 2000, ele trebuind a fi respectate indiferent de depunerea/aprobarea cererii de finanţare.

Prin urmare, a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În speţa de faţă, s-a stabilit că plata astfel efectuată este o plată excedentară, făcându-se aplicarea art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 10 din Anexa nr. 1 la Ordinele de finanţare din 4.11.2010 şi 7.02.2011 încheiat între DGP AMPOP şi reclamantă, astfel încât nu se poate reţine o vătămare a reclamantei în dreptul la apărare, actul administrativ contestat oferind toate elementele de fond şi formă, pentru a fi considerat că respectă garanţia motivării şi posibilitatea reclamantei de a-l contesta în mod eficient, potrivit procedurii legale.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, abaterea este calificată drept neregulă, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prejudiciul este efectiv produs, iar recurenta-reclamantă este datoare să restituie suma în cuantum de 450.000,00 RON, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în instanţei de recurs

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1864 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1864 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.