Mandatory administrative review of reasonable time limits for resolving claims against the Insured Persons' Guarantee Fund

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire înregistrate sub nr. x/15.05.2017, fără cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3177 din 3 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., toţi cu sediul ales la E., în Timişoara, jud. Timiş în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în sector 1, Bucureşti.

Obligă pe pârât să soluţioneze cererea de despăgubire înregistrată sub nr. x/15.05.2017.

Obligă pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.".

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, în cazul Legii nr. 213/2015, lipsa reglementării unui termen de soluţionare a petiţiilor ce sunt adresate fondului nu constituie o lacună legislativă, ci o asumare a unor situaţii care, obiectiv, fac imposibilă soluţionarea tuturor petiţiilor ce îi sunt adresate în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sentina recurată nu are în vedere respectarea principiului egalităţii de tratament a petenţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, care prevede că FGA soluţionează cererile pe măsura înregistrării lor.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare în cuprinsul căreia au invocat excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

În data de 13 aprilie 2021, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a depus la dosarul cauzei ordine de plată reprezentând viramente ale unor sume de bani efectuate către E., solicitând respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prealabil, Înalta Curte arată că nu poate primi aprecierea potrivit căreia acţiunea ar fi rămas fără obiect, întrucât, în speţa de faţă, deşi la dosarul cauzei au fost depuse copii ale unor ordine de plată reprezentând viramente ale unor sume de bani efectuate către E., acestea nu pot face dovada certă că respectivele sume au ajuns în contul reclamanţilor, nefiind efectuate nominal către fiecare dintre părţile reclamante. Mai mult, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor nu a făcut nici dovada emiterii deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire înregistrate sub nr. x/15.05.2017.

Aşadar, Înalta Curte reţine că intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat obligarea autorităţii recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluţionarea cererii de plată nr. x/15.05.2017, vizând plata de daune materiale şi morale în vederea reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial şi patrimonial suferit ca urmare a unui accident produs la data de 18.11.2016 din cauza unei persoane care avea încheiată asigurare de răspundere civilă la F. S.A.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea o perioadă mai mare de 1 an, intimaţii-reclamanţi au solicitat constrângerea autorităţii recurente pe calea acţiunii în justiţie.

Soluţia primei instanţe de admitere a cererii şi obligare a recurentului să soluţioneze cererea de despăgubiri reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt reţinută, sentinţa analizând punctual cu argumente de fapt şi de drept atât refuzul autorităţii de a rezolva cererea de plată, cât şi necesitatea de a răspunde intimatei într-un termen rezonabil, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează termenul de soluţionare a cererii de plată, Înalta Curte reţine că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanţele concrete ale cauzei.

Astfel, evenimentul rutier în urma căruia s-a născut dreptul intimatei la despăgubiri a avut loc la data de 18.11.2016, iar cererea de plată a fost depusă la data de 15.05.2017, nefiind soluţionată până în prezent.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluţionarea cererilor de plasă depuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanţa de fond nu respectă exigenţele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate şi necesitatea soluţionării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În raport de circumstanţele particulare ale speţei, Înalta Curte constată că, deşi evenimentul a avut loc la data de 18.11.2016, practic recunoaşterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administraţiei, după un parcurs procesual care datează din data de 03.11.2017, când a fost înregistrată la instanţa de fond cererea de obligare a autorităţii la soluţionarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorităţii recurente, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine a fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluţionare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cereri de plată.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor împotriva sentinţei civile nr. 3177 din 3 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.