FGA’s use of a standardized valuation system instead of a claimant’s repair quote to cap an auto insurance indemnity

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.12.2016, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor contestaţie împotriva Deciziei nr. 2714/17.11.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună admiterea contestaţiei si obligarea paratei la admiterea integrala a cererii de plată depusă respectiv şi pentru suma de 31.808,79 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5187 din 28 decembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge excepţia tardivităţii cererii modificatoare, ca neîntemeiată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu sediul ales la S.C. B. şi Asociaţii în Timişoara, judeţ Timiş, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5187 din 28 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 48, art. 51 alin. (3), şi (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

A apreciat recurenta că în instrumentarea unui dosar de daună asigurătorul şi implicit FGA are obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirii în baza documentelor justificative furnizate de persoana păgubită, doumente care înglobând pretenţiile acesteia, au prioritate, adică, în absenţa unor motive întemeiate, asigurătorul/FGA, cu atât mai mult cu cât nu este unitate de specialitate, nu poate stabili despăgubirea pe baza altor documente de aceeaşi natură, doar pentru a diminua în mod abuziv cuantumul despăgubirii.

Art. 48 din Normă, stipulează prioritatea pretenţiilor formulate de persoana păgubită, cu condiţia să nu depăşească valoarea bunului avariat de la momentul producerii accidentului şi fără a se depăşi valoarea asigurată din poliţă.

Astfel, calculul despăgubirii realizat de către intimată pe baza unui deviz de reparaţie emis de către aceasta reprezintă o încălcarea a art. 48 din Normă ASF nr. 23/2014 şi un abuz de drept.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acestă instituţie acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul.

Plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 23/2014.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, în cauză este pe deplin incident art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare în perioada de referinţă, fiind relevantă circumstanţierea noţiunii de despăgubire astfel cum aceasta este precizată prin textul legal.

Sub acest aspect, prevederile art. 51 alin. (1) dispun că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

Prin urmare, în condiţiile în care FGA acordă despăgubiri, acestea nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte dovada prejudiciului.

Ţinând cont de particularităţile cauzei, în care recurentul-reclamant a solicitat plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor C. cu respectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

Conform dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din acelaşi act normativ, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

De asemenea, potrivit art. 51 alin. (4) din normă, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale.

Contrar alegaţiilor recurentului cum că "singurul lucru pe care intimata era abilitată să îl facă era acela de a verifica dacă devizul de reparaţie anexat în dovedirea pretenţiilor de despăgubire corespunde sau nu cu nota de constatare" sau că "intimata nu are ca obiect de activitate prestarea de servicii de reparaţie auto ... nu poate emite devize de reparaţie ale căror tarife evident cî nu se vor aplica niciodată persoanei păgubite, aceasta pentru simplul considerent că reparaţia nu va fi efectuată de către intimată", nu se poate reţine că instanţa de fond, validând suma acordată ca despăgubire de pârât, ar fi procedat în mod greşit.

Programul C., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale, fiind vorba despre preţul pieselor de origine, şi nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de unităţile service care procedează la reparaţia autovehiculelor avariate şi de preţurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare.

Or, recurentul se prevalează de un deviz de calculaţie întocmit de unitatea de service la 22.02.2016, în care se consemnează valoarea pieselor de 34.063,87 RON şi factura din 31.01.2016 vizând avansul, factura din 22.02.2016 privind dosar daune şi storno avans, precum şi dovada virării sumei de 50.799,50 RON în data de 25.02.2016, fără, însă, a depune dovada comunicării acestora către pârâtă, cum nu a făcut dovada depunerii acestora nici pentru cererea de plată finală/nr. 2 din 13.04.2016, care, în aceste condiţii, nu are aptitudinea de a infirma justeţea calculului despăgubirilor efectuat de autoritatea intimată.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că nu este vorba despre refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a despăgubirilor solicitate de reclamant, validând decizia emisă de acesta.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5187 din 28 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.