Audiovisual broadcasting license refusal: annulment of unreasoned denial upheld, immediate license grant denied, appeals dismissed

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată din data de 21.02.2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să anuleze Decizia nr. 656 din data de 05.12.2017, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei CNA nr. 579/10.10.2017, să admită plângerea formulată şi să anuleze Decizia CNA nr. 579/10.10.2017, prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a licenţei audiovizuale, să oblige pârâta să emită o decizie de acordare a licenţei audiovizuale societăţii reclamante pentru difuzarea prin satelit a serviciului de programe B., ca urmare a faptului ca reclamanta a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de Decizia nr. 277/06.06.2013 privind procedura de acordare a licenţelor audiovizuale. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, a anulat Deciziile CNA nr. 656/05.12.2017 şi nr. 579/10.10.2017, a respins în rest acţiunea, a obligat CNA către reclamantă la cheltuieli de judecată: taxă de timbru în sumă de 150 RON plus onorariu redus de avocat în sumă de 2772,40 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal.

Recurentul a susţinut că pe de o parte că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că Decizia CNA nr. 579 din 10.10.2017 nu a fost motivată întrucât pe parcursul audierii din 10.10.2017 membrii CNA şi-au exprimat pe larg punctul de vedere cu privire la cererea societăţii intimate de acordare a unei licenţe audiovizuale, astfel că, reiterarea lor în cuprinsul deciziei de respingere ar fi fost de prisos.

Pe de altă parte, susţine recurentul că societăţii intimate nu i s-a vătămat niciun drept prin această decizie, societatea având doar o vocaţie şi nu un drept în obţinerea unei licenţe audiovizuale.

În aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea audiovizualului, instanţa de fond a apreciat că nu a putut identifica în concret care au fost motivele pentru care autoritatea pârâtă a considerat că reclamanta nu a îndeplinit criteriile de la art. 8 din Decizia nr. 277/2013.

Instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea audiovizualului în sensul că motivarea votului nu se regăseşte în momemtul exprimării opţiunii de vot, această motivare nu există.

În legătură cu acordarea unei licenţe audiovizuale, precizează recurentul că aceasta nu este prevăzută de legiuitor ca un drept, ca urmare a prezentării unei documentaţii şi a dezbaterii publice cu solicitantul; deci nu este vorba despre simple formalităţi ce trebuie îndeplinite de solicitant pentru obţinerea acesteia.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L a formulat recurs incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, casarea în parte a hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii şi obligarea CNA la emiterea unei Decizii de acordare a licenţei audiovizuale societăţii reclamante pentru difuzarea prin satelit a serviciului de programe B., ca urmare a faptului că societatea a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de Decizia nr. 277/6.06.2013 privind procedura de acordare a licenţelor.

În susţinerea cererii de recurs A. S.R.L, în ceea ce priveşte criticile în raport de care a fost respinsă cererea de acordare a licenţei audiovizuale, apreciază recurenta că programul editorial propus se conformează dispoziţiilor legale incidente în materia audiovizualului, astfel că nu există niciun motiv pentru care cererea societăţii să fie respinsă.

În opinia recurentei, în prezenta cauză, sunt îndeplinite criteriile generale de acordare a licenţei prevăzute de art. 8 lit. a),e),f) h) şi l): criteriul respectării interesului public, oferta de programe şi conţinutul acestora prezentate în proiectul editorial, experinţa şi competenţa în domeniul audiovizual.

În ceea ce priveşte înlocuirea considerentelor instanţei de fond referitoare la inexistenţa unui capăt de cerere privind obligarea CNA la emiterea unei decizii motivate cu privire la cererea societăţiinr. 5903/07.07.2017, precizează recurenta că o dată ce a fost anulată Decizia prin care a fost respinsă cererea de acordare a unei licenţe audiovizuale, cererea recurentei a rămas nesoluţionată, astfel că se impune în mod automat obligarea CNA la soluţionarea motivată a cererii - ca efect al anulării deciziilor de soluţionare nemotivate.

Cu privire la onorariul avocaţial, apreciază recurenta că faţă de toată activitatea desfăşurată de avocaţi în cadrul acestui proces şi faţă de miza acestui litigiu, reducerea drastică a onorariului avocaţial la suma de 19.000 RON la suma de 2772,40 RON apare vădit nelegală şi în discrepanţă totală cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reclamanta a depus la CNA o solicitare de acordare a unei licenţe audiovizuale locale pentru postul de televiziune B.. Conform notificării nr. x/11.08.2017, CNA în şedinţa din 10.08.2017 a luat în discuţie solicitarea reclamantei privind acordarea licenţei şi a solicitat acesteia completarea cererii sale cu documente. Reclamanta a formulat un răspuns la adresa CNA nr. x/11.08.2017 înregistrat la CNA sub nr. x/19.09.2017.

Solicitarea reclamantei (completată) privind emiterea licenţei a fost analizată de pârâtă în şedinţa din 10.10.2017 şi a fost respinsă în unanimitate Astfel, CNA a emis Decizia nr. 579/10.10.2017, actul atacat în prezenta cauză.

În cuprinsul deciziei atacate s-a menţionat că cererea reclamantei nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi aprobată şi că faţă de criteriile prevăzute la art. 8 din Decizia CNA nr. 277/2013 cu respectarea art. 15 din Legea nr. 504/2002, CNA a decis respingerea cererii reclamantei privind emiterea licenţei.

Prin Sentinţa recurată s-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, s-au anulat Deciziile CNA nr. 656/05.12.2017 şi nr. 579/10.10.2017, s-a respins în rest acţiunea, a fost obligat CNA către reclamantă la cheltuieli de judecată: taxă de timbru în sumă de 150 RON plus onorariu redus de avocat în sumă de 2772,40 RON.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 504/2002,

"(1) În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri.

(2) Şedinţele Consiliului sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintele şi se alege vicepreşedintele, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) şi (3).

(3) Votul este totdeauna deschis, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (3).

(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoţită de motivarea acestuia.

(5) Deciziile Consiliului având caracter normativ, inclusiv motivarea acestora, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Deciziile Consiliului, altele decât cele precizate la alin. (5), inclusiv motivarea acestora, precum şi instrucţiunile şi recomandările emise de Consiliu se fac publice.

(7) Actele având caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ de către orice persoană care se consideră prejudiciată de acestea.

(8) Deciziile având caracter individual se comunică celor interesaţi şi intră în vigoare de la data comunicării, dacă nu se prevede altfel".

În conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori:

"După audierea solicitanţilor, CNA va decide asupra acordării sau prelungirii licenţei audiovizuale, ţinând cont şi de următoarele criterii generale:

a) respectarea interesului public;

b) asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naţionale, regionale şi locale, excepţie făcând situaţia prelungirii din 9 în 9 ani a licenţelor audiovizuale, potrivit legii;

c) evitarea abuzului de poziţie dominantă şi a practicilor care împiedică libera concurenţă;

d) strategia editorială, în raport şi cu strategia CNA de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului;

e) oferta de programe şi conţinutul acestora, prezentate în proiectul editorial;

f) experienţa şi competenţa în domeniul audiovizual, după caz;

g) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi protecţia minorilor;

h) respectarea pluralismului politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului;

i) promovarea culturii şi protejarea limbii române, a culturii şi a limbilor minorităţilor naţionale;

j) durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe;

k) genul, orarul şi durata de difuzare şi de redifuzare a emisiunilor;

l) situaţia exploatării celorlalte licenţe pe care le deţin solicitantul sau acţionarii societăţii solicitante, după caz;

m) situaţia sancţiunilor aplicate, raportarea la acestea şi măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul;

n) procentul alocat programelor locale, în cazul licenţelor audiovizuale regionale şi locale difuzate pe cale radioelectrică terestră".

În temeiul art. 9 alin. (1) din Decizia CNA nr. 277/2013, " La acordarea licenţelor audiovizuale sau, după caz, la prelungirea valabilităţii licenţelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ţine cont în mod obligatoriu atât de criteriile menţionate la art. 8, cât şi de angajamentele solicitantului în ceea ce priveşte procentele rezervate operelor europene, în condiţiile precizate la art. 22 şi 24 din Legea audiovizualului".

Din analiza dispoziţiilor legale menţionate rezultă condiţiile care stau la baza acordării/prelungirii licenţei audiovizuale (art. 8 şi art. 9 din Decizia CNA nr. 277/2013).

Totodată, s-a prevăzut procedura adoptării deciziilor CNA în această materie, procedură care presupune, printre altele, exprimarea votului şi motivarea acestuia, adoptarea deciziei ca urmare a votului exprimat şi motivarea deciziei (art. 15 din Legea nr. 504/2002).

Aşadar, obligaţia de motivare este expres prevăzută de legiuitor atât în ceea ce priveşte votul exprimat (art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002), cât şi în ceea ce priveşte decizia adoptată (art. 15 alin. (6) din Legea nr. 504/2002). Motivarea deciziei CNA ar trebui să conţină considerentele pentru care membrii CNA au exprimat votul referitor la acordarea sau nu a licenţei. Cunoaşterea motivelor pentru care autoritatea pârâtă a adoptat o decizie oferă particularului posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin contestarea respectivei decizii în faţa instanţei şi combaterea considerentelor autorităţii, iar instanţei îi dă posibilitatea de a efectua un control de legalitate şi temeinicie al actului atacat. Respectarea obligaţiei motivării se analizează de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe.

Aşadar, în privinţa respectării principiului motivării actului administrativ se reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Cu alte cuvinte, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Aşa cum s-a arătat, motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor, care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În cauză, se constată că autoritatea intimată nu a motivat refuzul de soluţionare a cererii recurentei.

În fine, referitor la susţinerea recurentului în sensul că obţinerea acordării/prelungirii unei licenţe este o posibilitate, iar nu un drept al părţii, instanţa de control judiciar aminteşte prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Totodată, prin noţiunea de drept subiectiv se înţelege acea facultate recunoscută de lege subiectului de drept de a avea o anumită conduită şi la nevoie de a solicita suportul coercitiv al statului pentru protejarea acestuia în măsura în care dreptul a fost încălcat.

Astfel, în temeiul prevederilor legale menţionate, partea poate cere analizarea actului contestat din perspectiva dacă autoritatea intimată şi-a exercitat prerogativele în marja de apreciere ce i-a fost conferită prin lege.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L

Cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate, în legătură cu acordarea licenţei audiovizuale de către CNA, se reţine că obligarea la emiterea licenţei presupune o analiză pe fond a legalităţii şi temeiniciei refuzului autorităţii pârâte potrivit art. 8 lit. a), e), f), h) şi l) din Decizia CNA nr. 277/2013, analiză pe care instanţa nu o poate face în lipsa unei motivări adecvate a deciziei de respingere a cererii de acordare a licenţei. Pe de altă parte, se remarcă faptul că recurenta-reclamantă nu a solicitat instanţei obligarea recurentului-pârât la emiterea unei noi de decizii (motivate) prin care să reanalizeze cererea recurentei-reclamante înregistrată la CNA sub nr. x/07.07.2017, instanţa putându-se pronunţa numai în limitele sesizării, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Cub privire la înlocuirea considerentelor instanţei de fond referitoare la inexistenţa unui capăt de cerere privind obligarea CNA la emiterea unei de decizii motivate cu privire la cererea reclamantei, instanţa de control judiciar, cu majoritate, constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut acest aspect, în sentinţa recurată. Instanţa de fond a acţionat în limitele învestirii sale, respectând principiul disponibilităţii reglementat de art. 22 C. proc. civ. precum şi dispoziţiile art. 397 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Cu privire la onorariul avocaţial, instanţa de fond şi-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la cuantumul acestui onorariu, în conformitate cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, instanţa, chiar şi din oficiu, poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor,

În raport de prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de fond a admis în parte acţiunea recurentei-reclamante şi, pe cale de consecinţă a stabilit un onorariu avocaţial în raport şi de acest aspect.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 5202 din 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurentul - reclamant A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.

OPINIE SEPARATĂ

Motivarea opiniei separate:

În opinia mea se impunea admiterea recursului incident, admiterea în parte capătul 2 de cerere şi obligarea pârâtei să reanalizeze pe fond cererea de reacordare a licenţei audiovizuală formulată de societatea reclamantă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în afara capetelor de cerere privind anularea Deciziei CNA nr. 579/10.10.2017, prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a licenţei audiovizuale şi a Deciziei nr. 656/05.12.2017, prin care a fost respinsă plângerea administrativă prealabilă formulată de reclamantă, şi obligarea pârâtei să emită o decizie de acordare a licenţei audiovizuale societăţii reclamante pentru difuzarea prin satelit a serviciului de programe B., ca urmare a faptului ca reclamanta a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de Decizia nr. 277/06.06.2013 privind procedura de acordare a licenţelor audiovizuale, acest din urmă capăt de cerere având caracter accesoriu, depinzând de soluţia pronunţată în acţiunea în anulare.

Prin Sentinţa recurată s-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, s-au anulat Deciziile CNA nr. 656/05.12.2017 şi nr. 579/10.10.2017 şi s-a respins în rest acţiunea fiind obligat CNA către reclamantă la plata de cheltuieli de judecată: taxă de timbru în sumă de 150 RON plus onorariu redus de avocat în sumă de 2772,40 RON.

Acest capăt de cerere respins "în rest" vizează, potrivit considerentelor sentinţei, tocmai capătul de cerere privind obligarea pârâtei să emită o decizie de acordare a licenţei audiovizuale societăţii reclamante pentru difuzarea prin satelit a serviciului de programe B., ca urmare a faptului ca reclamanta a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de Decizia nr. 277/06.06.2013 privind procedura de acordare a licenţelor audiovizuale, instanţa de fond apreciind în esenţă că această analiză nu o poate face în lipsa unei motivări adecvate a deciziei de respingere a cererii de acordare a licenţei.

În acest context, prima instanţă a mai reţinut că în lipsa unei cereri exprese prin care reclamanta să fi solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii motivate prin care să reanalizeze cererea nr. x/07.07.2017, o asemenea dispoziţie ar fi încălcat limitele sesizării şi prevederile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Contrar acestei opinii a judecătorului fondului şi a opiniei majoritare, apreciez că, având în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 18 alin. 1din Legea nr. 554/2004, care oferă posibilitatea instanţei de contencios administrativ nu doar să oblige instanţa să emită un act administrativ dar să şi efectueze o anumită operaţiune administrativă, iar pe de altă parte, că cele două decizii anulate reprezintă manifestarea explicită a pârâtei de a nu soluţiona favorabil cererea nr. x/07.07.2017 de acordare a licenţei audiovizuale societăţii reclamante, fiind vorba în cauză despre un act administrativ asimilat în varianta refuzului nejustificat, conform art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care s-a constatat existenţa refuzului nejustificat şi s-a procedat la anularea deciziilor, capătul doi de cerere putea fi admis în parte.

În mod firesc consecinţa constatării definitive de către instanţa de contencios administrativ a excesului de putere în soluţionarea cererii reclamantei de acordare a licenţei era obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii acesteia, atâta vreme cât instanţa de contencios administrativ nu putea să procedeze la soluţionare întrucât şi-ar fi depăşit atribuţiile de control de legalitate.

Pentru a dispune în acest fel nu era necesar ca reclamanta să solicite expres acest lucru, în condiţiile în care solicitase obligarea autorităţii la acordarea licenţei, consecinţa constatării refuzului nejustificat şi anulării deciziilor de refuz dând posibilitatea instanţei de contencios administrativ să admită acest capăt de cerere doar în parte şi să dispună obligarea pârâtei să desfăşoare procedura de analiză pe fond a cererii, în contextul în care nu procedase la verificarea condiţiilor de fond în analiza iniţială.

Această abordare reprezintă esenţa controlului de legalitate în situaţia refuzului, respectiv obligarea autorităţii pârâte emitente a actelor de refuz, fie să emită un act administrativ prin care să admită cererea, dacă procedase la analiza pe fond, fie, cum este cazul în speţă, să oblige autoritatea la reanalizarea cererii pe fondul acesteia, dacă nu procedase la o asemenea analiză, chiar dacă formal reclamanta nu solicitase acest lucru.

Apreciez că nu se pune problema depăşirii limitelor sesizării, în condiţiile în care reclamanta solicitase obligarea pârâtei la acordarea licenţei, ci este vorba despre o admitere în parte, atunci când instanţa acordă mai puţin decât s-a cerut, respectiv obligă autoritatea la soluţionarea pe fond a cererii.

Faţă de aceste considerente, consider că se impunea următoarea soluţie:

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 5202 din 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de recurentul - reclamant A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite în parte capătul 2 de cerere şi obligă pârâta să reanalizeze pe fond cererea de reacordare a licenţei audiovizuală formulată de societatea reclamantă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.