Inadmissibility of appeal against administrative court decision on judicial classification resolutions as final under Law No. 317/2004.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.12.2017 sub dosar nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată sub aspectul unor erori materiale prin cereri ulterioare, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, prin care a contestat rezoluţiile de clasare nr. x/2017 şi nr. x/2017.

Prin decizia nr. 2202/25.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a dispus trimiterea cererii formulate de A. spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) la data de 03.10.2018 sub nr. x/2017.

Prin cerere adiţională depusă la 29.11.2018, reclamanta A. a indicat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind reprezentat de următoarele acte emise de Inspecţia Judiciară: nr. x/2017 din 21.09.2017, nr. x/2017 din 03.11.2017, nr. x/2017 din 05.09.2017, nr. x/2017 din 24.10.2017, nr. x/2017 din 18.12.2017, nr. x/2018 din 27.02.2018, nr. x/2017 din 27.11.2017, nr. x/2018 din 05.02.2018, nr. x/2018 din 27.04.2018, nr. x/2018 din 10.08.2018, nr. x/2018 din 19.03.2018, nr. x/2018 din 10.05.2018, nr. x/2018 din 25.05.2018, nr. x/2018 din 21.08.2018, nr. x/2018 din 23.10.2018 şi nr. x/2018 din 15.11.2018.

La data de 31.01.2019, partea reclamantă a depus la dosar o nouă cerere adiţională prin care a arătat că înţelege să conteste şi rezoluţiile nr. x/2018, nr. 8621/IJ/2018, nr. 5721/IJ/1403/DIP şi nr. 8792/IJ/SID/2018.

Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, prin care a contestat rezoluţiile nr. x/2018 şi nr. x/2018.

Prin decizia nr. 3333/15.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) la data de 26.11.2018 sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 07.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche), în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia de litispendenţă şi s-a trimis dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 20.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche), în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea părţii reclamante de sesizare a Curţii Constituţionale a României; a fost sesizată Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 83 alin. (2) şi a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată şi cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 204 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată; a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia decăderii invocată de partea reclamantă în raport de apărările formulate de pârâta Inspecţia Judiciară faţă de cererea adiţională - modificatoare depusă de reclamantă pentru termenul de judecată din 31.01.2019; a fost respinsă ca tardiv formulată cererea adiţională - modificatoare depusă de reclamantă pentru termenul de judecată din 31.01.2019; a fost respinsă cererea de intervenţie voluntară formulată de terţul intervenient B., ca inadmisibilă şi a fost acordat termen pentru continuarea judecăţii la 05.09.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) s-a respins ca nefondată cererea părţii reclamante prin mandatar de repunere pe rol a cauzei; s-a constatat că nu se impune suspendarea judecăţii în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a constatat inexistenţa unei excepţii de neconstituţionalitate admisibilă, pretinsă de reclamantă prin mandatar ca vizând art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost respinsă ca nefondată excepţia de nulitate a cererii de chemare în judecată înregistrate în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost invocată de partea pârâtă; a fost respinsă ca nefondată excepţia de tardivitate privind cererea în anularea rezoluţiilor litigioase nr. x/2017 şi nr. x/2018, invocată de partea pârâtă; a fost respinsă cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2017, precum şi cererea de chemare în judecată litispendată înregistrată în dosarul nr. x/2018, formulate de reclamanta A., prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 20.06.2019 şi împotriva sentinţei civile nr. 62 din 25 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., prin mandatar B. a declarat recurs, fiind format dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei şi a încheierii recurate şi rejudecarea cauzei sub toate aspectele.

În esenţă, consideră recurenta-reclamantă că menţiunea "definitivă" înscrisă în cuprinsul sentinţei recurate îi dă posibilitatea atacării acesteia cu cel puţin o cale extraordinară de atac, deşi dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la momentul începerii procesului, prevedeau că hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Totodată, apreciază că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 237 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a refuzat să emită o adresă la Inspecţia Judiciară pentru a comunica rezoluţia din dosarul nr. x/2018, a cărei soluţie a fost invocată ca jurisprudenţă/autoritate de lucru judecat în două chestiuni din prezenta cauză.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, în raport de neindicarea temeiului de drept al cererii de recurs şi în raport de data înregistrării acţiunii pe rolul instanţei de judecată şi de dispoziţiile procesului-verbal al şedinţei din data de 9 octombrie 2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a reiterat aspectele invocate prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii unor rezoluţii de clasare a sesizărilor formulate de aceasta faţă de judecători şi procurori din cadrul mai multor instanţe de judecată şi din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, (04.12.2017), rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai asemănătoare, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus redate, în condiţiile în care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentinţe care în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar urmează să admită excepţia inadmisibilităţii şi să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin mandatar B. împotriva încheierii de şedinţă din 20 iunie 2019 şi împotriva sentinţei nr. 62 din 25 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.