Payment of retroactive wage differences and inflation-based compensation for delayed statutory surcharges under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a solicitat:

(i) anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte drepturile salariale stabilite pentru reclamantă;

(ii) obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

(iii) obligarea Ministerului Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei;

(iv) obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale, sume actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate conform art. 3 alin. (1) şi (2)1 din O.G. nr. 13/2011;

(v) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 16 octombrie 2018, reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a acţiunii, prin care a arătat că primele două capete de cerere (anularea OMJ nr. 603 şi acordarea unor sporuri de 30%) au rămas fără obiect şi, raportat la restul petitelor din cerere, a arătat următoarele:

- se modifică petitul al treilea, în sensul că solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune sumele necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, precum şi a dobânzilor legale şi a sumelor necesare actualizării cu rata inflaţiei;

- se modifică petitul al patrulea, în sensul că se solicită obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamantei, conform cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- se menţine petitul referitor la obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la acordarea dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi (2)1 din O.G. nr. 13/2011, precum şi cel referitor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 182 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale şi a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune;

- a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective;

- a respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 182 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, pârâta susţine că soluţia instanţei de fond, de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţelor salariale calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/2018 şi a accesoriilor este pronunţată cu depăşirea limitelor învestirii, respectiv cu încălcarea art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Mai mult, prin obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale şi accesoriilor rezultate din OMJ nr. 2883/C/2018, au fost nesocotite prevederile O.U.G. nr. 3/2019, care stabilesc o plată eşalonată a acestor sume, iar nu o plată unică, ce ar trebui, astfel, achitată de recurenta-pârâtă din bugetul aferent anului 2019.

Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, recurenta-pârâtă arată că aceste sume au fost achitate intimatei-reclamante în luna septembrie 2018, conform înscrisului anexat cererii de recurs, dar că înţelege să critice soluţia de obligare la plata accesoriilor, respectiv a actualizării sumei cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale.

Astfel, pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor accesorii, era necesar ca instanţa de judecată să constate nelegalitatea emiterii OMJ nr. 603/C/2018. Deşi prin OMJ nr. 3396/C/2018 s-a modificat ordinul atacat, decizia de acordare a sporurilor în procent total de aproape 30% din salariul de bază a fost adoptată din motive de oportunitate.

În speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru ca Direcţia să fie obligată la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei, întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligaţie legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituţională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017. Ca urmare, nu se justifică suportarea de către ordonatorul de credite a efectelor devalorizării monedei sau a dobânzilor legale, care reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. şi intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond trebuia să se pronunţe cu privire la nelegalitatea OMJ nr. 603/C/2018 pentru a putea să oblige pârâta la actualizarea sumelor restante cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale.

Înalta Curte reţine că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Aşadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale referitoare la sporuri în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligaţia angajatorului de a achita acesteia diferenţele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul iniţial şi cele stabilite prin ordinul ulterior, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 182 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.