Entitlement to retroactive salary surcharges, legal interest, and inflation updates following subsequent administrative regularization

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a solicitat:

(i) anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

(ii) obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

(iii) obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

(iv) obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

(v) obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

(vi) obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 804 din 5 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia rămânerii fără obiect a capetelor 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune;

- a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective;

- a respins capetele de cerere privind anularea dispoziţiilor Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor sale salariale şi obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în conformitate cu prevederile Legii 153/2017, respectiv la salariul care i-a fost stabilit începând cu 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază, ca rămase fără obiect;

- a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 804 din 5 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la soluţia de obligare la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, recurenta-pârâtă arată că aceste sume au fost achitate intimatei-reclamante în luna septembrie 2018, conform înscrisului anexat cererii de recurs, astfel că instanţa de fond trebuia să respingă acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect.

Consideră recurenta-pârâtă că în speţă nu a existat un refuz nejustificat de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, întrucât a achitat drepturile salariale cuvenite reclamantei conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi nr. 2883/C/2018, astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a greşitei aplicări în speţă a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Susţine recurenta-pârâtă că este incident şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond, de obligare a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata diferenţelor calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 fiind pronunţată cu depăşirea limitelor învestirii, respectiv cu încălcarea art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.. Pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de judecată să fie învestită cu o cerere de anulare a acestui ordin, condiţie care nu este îndeplinită, întrucât instanţa a fost învestită doar cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

Recurenta-pârâtă susţine că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt incidente şi în privinţa obligării sale la plata dobânzii legale şi a actualizării diferenţelor de drepturi salariale cu rata inflaţiei, raportat la OMJ nr. 3396/C/2018. Apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, pentru ca Direcţia să fie obligată la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei, întrucât pretenţiile reclamantei au fost recunoscute.

Totodată, arată pârâta, OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligaţie legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%. Decizia instituţională a acordării sporurilor, prin OMJ nr. 603/C/2018, este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017. Ca urmare, nu se justifică suportarea de către ordonatorul de credite a efectelor devalorizării monedei sau a dobânzilor legale, care reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei de plată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. şi intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Susţinerile recurentei-pârâte vizând lipsa de obiect a capătului de cerere pe baza căruia a fost obligată la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de anulare a OMJ nr. 603/C/2018 şi de a-i fi recunoscute, calculate şi achitate drepturi salariale reprezentate de sporurile salariale prevăzute de lege, având în vedere refuzul pârâtului de a acorda aceste sporuri, în conformitate cu textele de lege indicate. În fond, instanţa a reţinut că pretenţia de emitere a unui ordin în sensul celor solicitate de reclamantă a fost satisfăcută prin emiterea OMJ nr. 3396/C/208, motiv pentru care a respins primele două capete de cerere, referitoare la anularea ordinului atacat şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, ca rămase fără obiect, obligând celălalt pârât, angajatorul Direcţia Naţională de Probaţiune, la plata către reclamantă a diferenţelor salariale ce rezultă din emiterea noului ordin, precum şi a accesoriilor.

În recurs, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a susţinut că şi capătul de cerere referitor la plata diferenţelor salariale trebuia respins, ca rămas fără obiect, întrucât aceste diferenţe salariale fuseseră achitate din luna septembrie 2018.

Înalta Curte reţine că, în dosarul instanţei de fond, pârâta nu a invocat lipsa de obiect a acţiunii şi nici nu a depus dovezile de plată ale diferenţelor salariale, astfel încât nu se poate reproşa curţii de apel omisiunea analizării acestei chestiuni.

Pe de altă parte, dovada anexată cererii de recurs este reprezentată de un fluturaş de salariu aferent lunii septembrie 2018, care, susţine pârâta, confirmă plata drepturilor restante, arătând că s-a achitat suma de 6048 RON, reprezentând "Alte drepturi impozab.". Or, având în vedere faza procesuală în care a fost depus acest înscris şi actele existente la dosarul cauzei, instanţa de recurs nu poate determina cuantumul sumelor cuvenite reclamantei, cu titlu de principal şi accesorii, calculate ca diferenţă dintre drepturile stabilite conform OMJ nr. 603/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/208, astfel încât nu poate concluziona nici cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată stabilită de instanţa de fond în sarcina pârâtei. Pârâta nu a detaliat modul de calcul al sumei achitate şi nici dacă aceasta reprezintă întreg debitul ori doar o parte a acestuia. În plus, accesoriile acordate de instanţa de fond, sunt contestate în recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele pârâtei, referitoare la lipsa de obiect a capetelor de cerere referitoare la plata drepturilor salariale restante.

Pe cale de consecinţă şi pentru aceleaşi motive, vor fi respinse şi criticile privind inexistenţa unui refuz nejustificat de plată a drepturilor salariale.

În ceea ce priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la depăşirea limitelor învestirii instanţei de fond, Înalta Curte le va respinge, de asemenea, ca nefondate. În mod eronat, recurenta-pârâtă consideră că, pentru a putea fi obligată la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C din 08.02.2018 şi cele stabilite prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, instanţa de fond trebuia să fie învestită cu analizarea legalităţii acestui din urmă ordin. Argumentul recurentei-pârâte este neclar, în condiţiile în care ordinul vătămător al drepturilor şi intereselor reclamantei nu este OMJ nr. 3396/C/2018, ci OMJ nr. 603/C/2018, astfel încât necesitatea unei acţiuni în anularea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care emitentul a modificat ordinul vătămător şi a dat curs pretenţiilor reclamantei, nu poate fi înţeleasă. Raţionamentul logico-juridic care stă la baza considerentelor instanţei de fond se sprijină pe prezumţia de legalitate a OMJ nr. 3396/C/2018, incidentă în cazul oricărui act administrativ şi necontestată de vreo parte a cauzei.

Nefondate sunt şi criticile încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la obligarea pârâtei la plata accesoriilor (rata inflaţiei şi dobânda legală) aferente diferenţelor salariale.

Înalta Curte reţine că, prin OMJ nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, sporurile cuvenite reclamantei fiind acordate retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Aşadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamantă, ceea ce se reflectă în obligaţia angajatorului de a achita acesteia diferenţele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul iniţial şi cele stabilite prin ordinul ulterior, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamantă prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea acesteia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul pârâtei referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Acest drept a fost recunoscut reclamantei chiar de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc, suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 804 din 5 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.