Eligibility of rural investment project invalidated by multi-CAEN code violation for rustic furniture and wood artisanat production

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ("MADR") şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ("AFIR"), a solicitat:

(i) anularea în parte a actului administrativ intitulat "E6.8.2 - Notificarea solicitantului privind contestaţia depusă" nr. 3632/29.03.2017;

(ii) constatarea Proiectului ca fiind eligibil şi, pe cale de consecinţă, includerea acestuia în raportul de selecţie aferent sesiunii 2016 cu un punctaj de 75 de puncte;

(iii) obligarea pârâtei AFIR la continuarea procedurii prin încheierea cu societatea a contractului pentru finanţarea Proiectului, conform Ghidului Solicitantului Submăsura 6.2. - Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, sesiunea 2016;

(iv) obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că înţelege să atace atât Notificarea E6.8.1 nr. 3887/22.12.2016, cât şi Notificarea nr. E6.8.2 nr. 3632/29.03.2017, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 767 din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 mai 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 4717 din 5 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 31 august 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 991 din 11 octombrie 2018, Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

1.5. Prin decizia nr. 4139 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.6. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 801 din 5 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, respectiv a prematurităţii, astfel cum au fost invocate de partea pârâtă, ca neîntemeiate şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 801 din 5 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii precizate.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susţine că motivarea sentinţei este contradictorie, iar instanţa de fond a achiesat la toate argumentele autorităţilor pârâte, invocând şi apărări noi, precum nerespectarea cerinţei unicităţii codului CAEN, care nu a fost invocată de pârâţi. Totodată, deşi se reţine că producţia de mobilier rustic şi obiecte de artizanat din lemn propusă prin proiect este încadrabilă în două coduri CAEN separate, contravenind cerinţei unicităţii codului CAEN, totuşi se acceptă că în alte cazuri au fost eligibile activităţi complementare, considerându-se că în acest caz ar fi vorba de o dependenţă între activităţi.

Susţine recurenta-reclamantă că cerinţa unicităţii codului CAEN a fost introdusă în Ghidul solicitantului cu scopul ca finanţarea să vizeze strict activităţi non-agricole, noi, care să nu mai fi fost anterior desfăşurate de solicitanţi. Proiectul reclamantei nu cuprinde activităţi aferente mai multor coduri CAEN, obiectivul fiind unul unitar, de construire şi dotare atelier de tâmplărie pentru producţia de obiecte din lemn rustice/tradiţionale. Unitatea dintre produse este dată de materialul de fabricaţie (lemn) şi metoda de prelucrare (tradiţional/rustic), fiind irelevantă diferenţierea făcută de instanţa de fond între mobilier mare şi obiecte mici de artizanat. Această clasificare nu are un temei legal, iar ulterior, prima instanţă reţine că în alte cazuri pluralitatea de coduri CAEN nu atrage neeligibilitatea proiectului propus, considerând că în aceste cazuri ar fi vorba de activităţi dependente, expunând un raţionament diferit în cazuri similare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greşita aplicare a art. 11 din Legea nr. 24/2000, raportat la notele explicative ale codului CAEN, care nu sunt parte integrantă din codul CAEN şi nici nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Greşit s-a reţinut de instanţa de fond existenţa unei prezumţii relative de cunoaştere a acestor note explicative de către reclamantă, prin raportare la publicarea lor pe site-ul de Internet al ONRC, în condiţiile în care textul de lege amintit stabileşte condiţia publicării actelor normative în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

Consideră recurenta-reclamantă că şi argumentul folosit de instanţă referitor la terminologia lingvistică este greşit, întrucât nu are în vedere actualizarea DEX, respectiv B., care include în definiţia cuvântului "mobilă" orice obiecte care servesc la amenajarea unei locuinţe/încăperi, nu doar mobilierul mare. Împărţirea artificială în mobilier mare şi mobilier mic a fost cauza declarării proiectului ca neeligibil, cu ignorarea specificităţii proiectului, care avea trăsături distinctive prelucrarea unui singur material şi finalitatea producerii de obiecte de artizanat de lemn.

Mai susţine recurenta-reclamantă că în speţă s-au aplicat greşit regulile de clasificare prevăzute în codul CAEN Rev. 2. Pentru clasificarea unei activităţi, se analizează activitatea în speţă şi se identifică clasa care reprezintă marea masă a produselor preconizate a fi realizate, iar conform CAEN Rev. 2 "modernul faţă de tradiţional nu reprezintă un criteriu". În aceste condiţii, în lipsa unui cod CAEN specific activităţilor meşteşugăreşti, societatea s-a orientat către codul cel mai reprezentativ, respectiv cod CAEN 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a., care reflectă marea parte a produselor preconizate a fi realizate, precum şi procesul de producţie constând în prelucrarea lemnului în stil rustic. Codul CAEN 1629, reţinut de instanţa de fond, nu ar fi putut răspunde cerinţelor clasificării, întrucât nu este specific prelucrării lemnului, ci vizează multe alte materii prime şi nu corespunde majorităţii obiectelor produse (mobilier).

O altă critică a recurentei-reclamante se referă la aplicarea greşită a cerinţei ca actul administrativ să fie emis cu procedura prevăzută de lege. Astfel, instanţa de fond nu a analizat critic procesul de evaluare a proiectului şi modalitatea de respectare a principiilor obiectivităţii, transparenţei şi evaluării unitare. Instanţa a pornit de la premisa corectitudinii soluţiei comisiei de soluţionare a contestaţiei, cu ignorarea dreptului reclamantei de a beneficia de o reevaluare efectivă a proiectului, iar nu de o reluare identică a aceleiaşi soluţii, pe trei niveluri diferite (evaluatorul principal, a doua opinie şi comisia de soluţionare a contestaţiilor). Faptul că nu s-a procedat la o evaluare efectivă, ci doar la una formală, rezultă şi din redactarea identică a celor trei opinii, inclusiv cu preluarea greşelilor de ortografie şi de exprimare, critică înlăturată neîntemeiat de prima instanţă.

Totodată, susţine recurenta-reclamantă, instanţa de fond nu a analizat dacă evaluarea proiectului reclamantei era afectată de evaluarea neunitară a neeligibilităţii proiectelor depuse de solicitanţi, astfel cum s-a reţinut şi în Minuta Comisiei de soluţionare a contestaţiilor nr. 219031/27.03.2017. Instanţa de fond şi-a bazat soluţia pe soluţia comisiei, fără a analiza dacă aceasta a fost corectă şi dacă problemele de evaluare neunitară sesizate afectează şi proiectul reclamantei. Exemplul cel mai elocvent este acela al proiectelor care vizau organizarea de pensiuni turistice, dar în planul de afaceri cuprindeau şi organizarea de trasee turistice, care au fost considerate eligibile de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, deşi la nivelul evaluării iniţiale au fost considerate neeligibile.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi MADR şi AFIR au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile subsumate de reclamantă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că parte din acestea se circumscriu, în realitate, pct. 8 al aceluiaşi articol, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, recurenta-reclamantă a invocat o pretinsă contradictorialitate la nivelul considerentelor instanţei de fond, în sensul aplicării unui raţionament juridic diferit pentru situaţii similare, respectiv acceptarea unei pluralităţi de coduri CAEN pentru alte proiecte depuse pentru obţinerea finanţării, faţă de proiectul reclamantei, care a fost respins pentru că ar fi încălcat cerinţa unicităţii codului CAEN. Or, această chestiune vizează modul de interpretare şi aplicare în speţă a normelor de drept material incidente cauzei, raportat la specificul proiectului în discuţie, respectiv analiza de fond a raţionamentului logico-juridic al instanţei, care nu se încadrează în cazul de casare invocat (pct. 6).

De altfel, aceste critici sunt reluate şi în partea din recurs ce tratează cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., drept pentru care vor fi examinate în cadrul analizei dedicate acestui motiv de nelegalitate.

Cât priveşte criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a achiesat la argumentele expuse de pârâţi, Înalta Curte le consideră nefondate. Contrar afirmaţiilor recurentei, se constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi, precum şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este neîntemeiată. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund poziţiei procesuale exprimate de pârâţi nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării argumentelor reclamantei, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinţei reiese că au fost avute în vedere toate susţinerile părţilor.

Nu poate fi reţinut nici că instanţa de fond a prezentat argumente noi, nesusţinute de pârâţi, referitoare la cerinţa unicităţii codului CAEN, câtă vreme această cerinţă este prevăzută în Ghidul solicitantului ediţia 2016, pe baza căruia a fost întocmit proiectul, iar potrivit notificării atacate, menţinută prin notificarea comisiei de soluţionare a contestaţiei, declararea neeligibilităţii proiectului s-a datorat faptului că solicitantul a propus activităţi aferente mai multor coduri CAEN. Astfel, expertul a verificat "dacă prin proiect solicitantul şi-a propus activităţi aferente unui singur cod CAEN.", concluzionând că "activităţile propuse prin proiect sunt aferente a 2 coduri CAEN, produsele obţinute sunt specifice a două coduri CAEN - cererea de finanţare este neeligibilă".

De altfel, în fond reclamanta nu a contestat că acest aspect, ba chiar a precizat în acţiune că permisiunea inserării în proiect a mai multor coduri CAEN a survenit ulterior, prin elaborarea Ghidului solicitantului sesiunea 3 - 2017, astfel că "criteriul unicităţii codului CAEN nu reprezenta un criteriu esenţial şi indispensabil al Sub-măsurii 6.2.", arătând, astfel, că are cunoştinţă de cerinţele de eligibilitate prevăzute de Ghid.

În consecinţă, instanţa de control judiciar va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate ale reclamantei, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se referă la (i) încălcarea art. 11 din Legea nr. 24/2000, prin nepublicarea în Monitorul Oficial a notelor explicative la codul CAEN Rev. 2, (ii) greşita utilizare a unei terminologii neactualizate, modificate în noul dicţionar, (iii) aplicarea greşită a regulilor de clasificare prevăzute în codul CAEN Rev. 2, (iv) aplicarea greşită a cerinţei ca actul administrativ să fie emis cu procedura prevăzută de lege.

Cât priveşte argumentul nepublicării în Monitorul Oficial a notelor explicative la codul CAEN Rev. 2, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare acestei critici de nelegalitate. Recurenta-reclamantă a susţinut că, în lipsa publicării în Monitorul Oficial, aceste note explicative nu au intrat în vigoare, însă Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că notele reprezintă un instrument de lucru, nu un act normativ, ajutând la încadrarea corectă a activităţilor într-unul din codurile CAEN. Această codificare are un caracter abstract, necesitând, uneori, explicaţii şi exemplificări menite să ajute destinatarii normei să încadreze corespunzător şi să obţină autorizarea activităţilor comerciale pe care intenţionează să le deruleze.

Din punct de vedere al publicităţii acestor note explicative, s-a arătat în mod corect de prima instanţă că notele sunt disponibile pe site-ul ONRC, fiind accesibile oricărei persoane, cu atât mai mult unui profesionist, precum consultantul autorizat care a elaborat Planul de afaceri al reclamantei. Este de observat şi că recurenta-reclamantă nu susţine că nu ar fi cunoscut conţinutul notelor explicative, ci invocă doar un argument formal vizând lipsa publicităţii lor prin Monitorul Oficial.

Argumentul folosirii de către instanţa de fond a unei definiţii de dicţionar greşite (neactualizate) a cuvântului "mobilă", Înalta Curte îl va respinge, ca nefondată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că definiţia corectă a cuvântului "mobilă" este cea din B. şi că aceasta priveşte toate obiectele care servesc la amenajarea unei locuinţe, nu doar mobilierul mare. Însă recurenta se află în eroare, deoarece, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, elaborat de Academia Română şi Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" şi publicat în anul 2016, definiţia cuvântului "mobilă" este cea redată de instanţa de fond şi anume «obiect cu destinaţie practică precisă care serveşte la amenajarea unei locuinţe, a unei instituţii etc. şi care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea» (a se vedea pagina nr. 732 din acest dicţionar). Or, acest din urma dicţionar reprezintă o lucrare de specialitate utilizată la nivel oficial, pe când definiţia susţinută de recurentă provine dintr-o sursă din mediul on-line şi, chiar dacă ar fi fost corectă, este anterioară dicţionarului publicat în anul 2016.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la aplicarea greşită a regulilor de clasificare prevăzute în codul CAEN Rev. 2 atât de către intimaţii-pârâţi, cât şi de instanţa de fond.

În speţă, intimaţii-pârâţi au considerat că proiectul propus de reclamantă, cu denumirea «Construire si dotare atelier tâmplărie pentru producţia de mobilier rustic şi obiecte de artizanat din lemn», nu este eligibil întrucât acesta descrie activităţi aferente mai multor coduri CAEN, respectiv 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a. şi 1629 - Fabricarea altor produse de lemn, fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite.

Atât în fond, cât şi în recurs, reclamanta a susţinut că această clasificare a activităţilor propuse este eronată, întrucât pentru o corectă clasificare trebuie avută în vedere clasa care reprezintă marea masă a produselor preconizate a fi realizate, precum şi că "modernul faţă de tradiţional nu reprezintă un criteriu", astfel încât, în lipsa unui cod CAEN specific activităţilor meşteşugăreşti, societatea s-a orientat către codul cel mai reprezentativ, respectiv cod CAEN 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a., care reflectă marea parte a produselor preconizate a fi realizate şi procesul de producţie constând în prelucrarea lemnului în stil rustic. A mai susţinut recurenta că, în raport de activităţile propuse prin proiect, codul CAEN 1629 nu ar fi putut răspunde cerinţelor clasificării, întrucât nu este specific prelucrării lemnului, ci vizează alte materii prime şi nu corespunde majorităţii obiectelor produse.

În prim rând, Înalta Curte constată că, prin planul de afaceri, reclamanta a prevăzut trei categorii de produse pe care intenţiona să le realizeze: a) mobilier din lemn masiv cu caracter rustic (scaune, mese, bănci, foişoare, jardiniere, fântâni de grădină, uşi, porţi, obloane); b) obiecte de artizanat de lemn (obiecte artizanale mici - fund lemn, platou lemn, sucitor, mojar, făcăleţ; obiecte artizanale medii - cutie bijuterii, suporţi sticlă, cutii vin, plachete personalizate, ceasuri perete; obiecte artizanale mari - firme/logouri personalizate, butoiaşe, rame tablouri/oglinzi, sănii); c) amenajări de interioare stil rustic - popasuri, restaurante, pensiuni, cabane, locuinţe private. Însă, în proiect nu s-a prevăzut o diferenţiere cantitativă a acestor activităţi, în sensul că una din cele trei categorii menţionate ar reprezenta marea masă a produselor preconizate a fi realizate.

În al doilea rând, notele explicative la codul CAEN Rev. 2 stabilesc că în codul CAEN 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a. se înscriu următoarele activităţi: fabricarea de canapele, canapele extensibile şi fotolii, fabricarea de scaune şi bănci pentru grădină, fabricarea de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, grădini etc., fabricarea de carcase pentru maşini de cusut, televizoare etc., dar şi finisarea scaunelor şi băncilor, cum ar fi tapiţarea, sau finisarea mobilierului cum ar fi vopsirea, lăcuirea şi tapiţarea. Aceste activităţi corespund primei categorii de produse preconizate a fi realizate de reclamantă, însă nu şi celei de-a doua categorii, care cuprinde obiecte de artizanat mici, medii şi mari şi care se încadrează în codul CAEN 1629, în care se înscriu următoarele activităţi, conform notelor explicative: fabricarea diverselor produse din lemn ca mânere şi corpuri din lemn pentru unelte, mături, perii, etc., şanuri şi stative din lemn pentru ghete sau pantofi, umeraşe de haine, ustensile gospodăreşti şi vase de bucătărie din lemn, statuete şi ornamente, incrustaţii şi intarsii din lemn, casete pentru bijuterii, tacâmuri şi articole similare, mosoare, bobine, suveici, mosoare pentru aţă de cusut şi articole similare din lemn, alte articole din lemn, fabricarea ramelor din lemn pentru oglinzi şi tablouri, fabricarea pieselor din lemn pentru pantofi (de exemplu tocuri şi calapoade), fabricarea de mânere pentru umbrele, bastoane şi alte articole similare, fabricarea de eboşe pentru prelucrarea pipelor de fumat.

Nu poate fi reţinut argumentul reclamantei, referitor la inaplicabilitatea codului CAEN 1629 în cazul activităţilor pe care intenţiona să le deruleze, întemeiat pe materialul din care urmau a fi fabricate produsele, întrucât chiar din descrierea acestui cod rezultă că priveşte în mod expres fabricarea altor produse de lemn, chiar dacă se referă şi la obiecte confecţionate din alte materiale.

Totodată, cea de-a treia categorie de "produse" (amenajări de interioare) reprezintă, astfel cum a remarcat şi instanţa de fond, o categorie de servicii, care nu se subsumează codului CAEN 3109, acesta vizând activităţi de fabricare a mobilei. De altfel, în notificarea nr. E6.8.1 de respingere a proiectului, ca neeligibil, AFIR a reţinut că activitatea de amenajări interioare este neeligibilă.

Prin urmare, activităţile propuse a fi desfăşurate de reclamantă prin proiectul depus spre finanţare au fost corect încadrate de autorităţile pârâte în cele două coduri CAEN, în raport atât de denumirea şi descrierea activităţilor cuprinse în aceste coduri, cât şi de conţinutul lămurit prin notele explicative, cu consecinţa constatării neeligibilităţii proiectului.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, şi criticile recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea procedurii de emitere a actelor administrative contestate, din perspectiva unei analizări pur formale a cererii de finanţare. Recurenta şi-a susţinut aceste critici prin argumentul redactării identice a celor trei opinii (expertul evaluator, comisia de evaluare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor), argument ce nu poate fi primit, din actele dosarului rezultând că reclamanta a beneficiat de o analiză efectivă a cererii de finanţare, în toate cele trei faze de evaluare. Menţinerea aceleiaşi soluţii în toate etapele administrative, cu o motivare similară, nu poate fi echivalată cu o lipsă a evaluării, cu atât mai mult cu cât în faza de evaluare a proiectului au fost identificate mai multe elemente de neeligibilitate, iar comisia de soluţionare a contestaţiilor a admis în parte contestaţia reclamantei, înlăturând trei dintre pretinsele motive de neeligibilitate şi menţinând doar motivul de neeligibilitate referitor la încadrarea activităţilor propuse a fi desfăşurate în mai multe coduri CAEN.

Referitor la argumentul neanalizării de către instanţa de fond a împrejurării dacă evaluarea proiectului reclamantei a fost afectată de evaluarea neunitară a neeligibilităţii proiectelor depuse de alţi solicitanţi, Înalta Curte reţine că în speţă nu s-a dovedit că această evaluarea neunitară ar fi aplicabilă şi proiectului reclamantei.

Într-adevăr, comisia de soluţionare a contestaţiilor a reţinut o problemă referitoare la evaluarea proiectelor care conţin coduri CAEN complementare, mai exact în situaţia pensiunilor turistice a căror activitate este încadrată în codul CAEN 5520, dar care au prevăzut şi derularea activităţilor de trasee turistice. Însă proiectul depus de reclamantă nu se circumscrie acestei situaţii specifice. Codurile CAEN în care se încadrează activităţile propuse de reclamantă nu sunt complementare, ci se referă la activităţi de sine stătătoare, producătoare de bunuri autonome (a se vedea descrierea activităţilor, anterior expusă), astfel că nu poate fi avută în vedere situaţia comparativă la care s-a raportat reclamanta.

Este evident, în acest caz, că instanţa de fond nu putea analiza o împrejurare străină de situaţia concretă a proiectului recurentei-reclamante, incidentă în cazul unor proiecte cu totul diferite. Evaluarea neunitară ar fi fost un indiciu de nelegalitate al actelor administrative atacate doar în măsura în care recurenta-reclamantă ar fi sesizat o soluţie diferită dată de autorităţile publice pârâte unui proiect similar sau identic cu cel pe care l-a propus.

În concluzie, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi va fi menţinută, criticile formulate de reclamantă nefiind apte să conducă la reformarea sentinţei atacate.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 801 din 5 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.