Failure to determine subject-matter jurisdiction and rule on incompetence exception in administrative tax dispute over suspended hourly teaching pay

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 2 septembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării, B., Şcoala Gimnazială nr. 79, Şcoala Gimnazială nr. 78 şi Şcoala Gimnazială nr. 47, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării la emiterea actului administrativ constând în acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată de la distanţă, în perioada 11-31 martie 2020, respectiv plata a 45 de ore şi a drepturilor conexe (aproximativ 4000 RON brut sau 2500 RON net);

(ii) obligarea pârâţilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi B., la plata de despăgubiri în cuantum de 2000 de RON;

(iii) obligarea pârâţilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi B. la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin încheierea din 14 ianuarie 2021, instanţa de fond a dispus rectificarea citativului prin scoaterea din cauză a pârâtelor unităţi şcolare, în raport de precizările orale ale reclamantului, cuprinse în încheierea de şedinţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 344 din 11 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi B.;

- a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei să efectueze operaţiunile administrative necesare, cu emiterea actului administrativ corespunzător, pentru plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată de reclamant de la distanţă în perioada 11-31 martie 2020;

- a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei să plătească reclamantului suma de 2000 de RON daune morale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021 şi a sentinţei civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei (fost Ministerul Educaţiei şi Cercetării), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate şi, după caz, în raport de motivul de casare ce va fi considerat fondat, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale ori trimiterea cauzei în rejudecare aceleiaşi instanţe sau rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.

Un prim motiv de recurs invocat de recurentul-pârât se referă la încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe. Arată recurentul-pârât că, din cuprinsul încheierii din 14.01.2021 nu rezultă dacă instanţa a respins excepţia necompetenţei funcţionale sau doar a consemnat poziţia părţii reclamante cu privire la excepţie. Astfel, dacă excepţia a fost pusă în discuţie, dar instanţa a omis a se pronunţa asupra sa, este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar dacă excepţia necompetenţei funcţionale a fost respinsă, este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Consideră recurentul-pârât că litigiul nu priveşte un act administrativ tipic sau asimilat, iar intimatul-reclamant nu are calitatea de funcţionar public, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 536 Cod administrativ. Raporturile litigioase din prezenta speţă vizează exclusiv contractul de muncă al intimatului-reclamant, fiind incidente prevederile Codului muncii, astfel încât competenţa de soluţionare cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

Printr-un al doilea rând de critici, recurentul-pârât susţine că, prin încheierea şi sentinţa recurate, prima instanţă a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, caz de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor şi nu a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, invocate prin întâmpinare, în raport de împrejurarea că raportul litigios este unul de dreptul muncii, iar între reclamant şi pârât nu există nici raporturi de muncă, nici raporturi de serviciu.

Totodată, arată recurentul, instanţa de fond nu a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi nici excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de Şcoala Gimnazială nr. 47.

În opinia recurentului-pârât, nepunerea în discuţie şi nesoluţionarea acestor excepţii încalcă prevederile art. 6, art. 14, art. 224 şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi atrage sancţiunea nulităţii hotărârilor recurate.

Printr-o altă critică din recurs, recurentul-pârât susţine că în mod eronat instanţa de fond a reţinut, în practicaua sentinţei, că Ministerul Educaţiei nu a transmis un răspuns la adresa emisă de instanţă. Adresa şi înscrisurile comunicate se află la dosarul de fond, au fost transmise prin poşta electronică la data de 11.03.2021, la ora 11:06 şi prin fax, la ora 12:29, iar şedinţa de judecată a început la ora 15:00. Înscrisurile au fost ataşate la dosar la ora 16:00, după încheierea şedinţei de judecată, astfel încât se impunea repunerea cauzei pe rol şi comunicarea acestor înscrisuri.

Prin urmare, arată recurentul-pârât, adresa şi înscrisurile au fost depuse cu suficient timp înaintea şedinţei de judecată, cu respectarea dispoziţiilor art. 183 C. proc. civ., dar prima instanţă a omis a le lua în considerare, astfel încât este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-pârât prezintă şi critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că sentinţa şi încheierea atacate sunt insuficient motivate. Consideră că sentinţa este neclară în privinţa obligaţiei principale stabilite în sarcina ministerului, nu rezultă ce act administrativ ar trebui să emită ministerul, nu este prevăzută valoarea drepturilor salariale ce ar corespunde respectivei perioade, nu precizează ce operaţiuni administrative ar trebui să efectueze ministerul. Totodată, deşi cererea de chemare în judecată a fost admisă şi în contradictoriu cu pârâta B., totuşi dispozitivul sentinţei nu prevede obligaţii în sarcina acestei pârâte.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă greşita aplicare a prevederilor art. 1330 şi 1345 C. civ. şi susţine că dispoziţiile C. civ. nu sunt aplicabile în privinţa drepturilor de natură salarială.

Învederează recurentul-pârât că Ministerul Educaţiei nu are calitatea de angajator, acestă calitate revenind unităţii de învăţământ, conform art. 93 alin. (1) şi art. 97 din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, acordarea drepturilor salariale ale personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar intră în responsabilitatea unităţilor de învăţământ, iar sarcinile specifice activităţii desfăşurate în regim de plată cu ora de către personalul de predare sunt prevăzute în contractul individual de muncă, separat de cel aferent funcţiei de bază.

Pentru perioada suspendării cursurilor conform art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 6/09.03.2020, respectiv 11.03.2020-23.03.2020, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare adresa nr. x/10.03.2020, iar după data de 23.03.2020, până la finalizarea cursurilor anului şcolar, procesul de învăţare on-line a fost reglementat prin această adresă şi prin Instrucţiunea pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţarea on-line, aprobată prin OMEC nr. 4135/2020. Pentru perioada invocată de reclamant, nu există o reglementare legală cu privire la activitatea didactică ce urma să se desfăşoare în sistem on-line, aceasta fiind o situaţie deosebită, nemaiîntâlnită, pentru reglementarea căreia s-a lucrat în vederea elaborării unor norme, care au fost cuprinse în Ordinul nr. 4135/21.04.2020.

Recurentul-pârât critică şi soluţia de obligarea la plata daunelor morale, susţinând că instanţa de fond a realizat doar un examen al jurisprudenţei naţionale şi al deciziilor CEDO, dar nu a demonstrat îndeplinirea cerinţelor cumulative pentru existenţa răspunderii civile delictuale. În cauză nu s-au administrat probe pentru dovedirea unui prejudiciu moral şi nici nu s-a probat săvârşirea unei fapte ilicite de Ministerul Educaţiei, câtă vreme, prin adresa nr. x/10.03.2020, transmisă inspectoratelor judeţene, sarcina stabilirii programului de lucru în perioada stării de urgenţă revenea conducerii unităţii de învăţământ.

3.2. Pârâta B. a declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. În cazul reţinerii cauzei spre rejudecare, pârâta a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond de exonerare a sa de la plata oricărei sume de bani către reclamant, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Recurenta-pârâtă învederează că, prin dispozitivul sentinţei recurate, nu a fost obligată la vreo prestaţie către reclamant, iar această soluţie nu a fost recurată, motiv pentru care solicită admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

În subsidiar, recurenta-pârâtă solicită schimbarea în parte a sentinţei recurate, în ceea ce priveşte nesoluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale sale pasive, cu consecinţa analizării acestei excepţii şi admiterii sale, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă în fond, pe care le reiterează în cuprinsul recursului incident.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică soluţia pronunţată pe fondul cauzei, sens în care reia apărările formulate în faţa instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Cât priveşte susţinerile recurentului-pârât, referitoare la depunerea în termen a înscrisurilor solicitate de instanţa de fond, intimatul-reclamant arată că acesta a avut la dispoziţie două luni pentru a trimite înscrisurile, însă le-a depus în ultimul moment, fără a ţine seama de volumul de materiale pe care instanţa le primeşte şi înregistrează zilnic. De altfel, documentele trimise nu probează legalitatea deciziei de sistare a plăţii cu ora în perioada 11.31.03.2020.

Referitor la încheierea din 14.01.2021, intimatul-reclamant susţine că în cadrul şedinţei de judecată de la acel termen s-a clarificat faptul că litigiul priveşte un act administrativ, respectiv decizia de sistare a plăţii cu ora începând cu 11.03.2021, emisă de pârâtul Ministerul Educaţiei într-o modalitate netransparentă.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii ministeriale, consideră intimatul că sunt eronate argumentele recurentului-pârât referitoare la nepunerea în discuţia părţilor a acestei excepţii, la natura litigiului şi la răspunderea angajatorului. După cum a constatat instanţa de fond, neplata drepturilor salariale pentru perioada în discuţie a fost cauzată de minister, prin schimbarea programului EduSal, ceea ce nu a mai permis efectuarea plăţii cu ora.

De altfel, arată intimatul, instanţa de fond a soluţionat atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., dovadă în acest sens fiind menţinerea pârâţilor în cauză.

Consideră intimatul-reclamant că prezenta cauză este dată în competenţa de soluţionare a curţii de apel, prin secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu a tribunalului, prin secţia de litigii de muncă, cum susţine Ministerul Educaţiei.

În continuare, intimatul-reclamant a prezentat conţinutul fiecăruia dintre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Educaţiei, subliniind caracterul discriminatoriu al deciziei de sistare a plăţii cu ora pentru perioada 11.03.2021 - 31.03.2021. Consideră că sunt nereale afirmaţiile recurentului-pârât, în sensul că sarcinile specifice activităţii desfăşurate în regim de plată cu ora de către personalul de predare sunt prevăzute în contractul individual de muncă, separat de cel aferent funcţiei de bază, întrucât contractele sale individuale de muncă, încheiate cu Şcolile Gimanziale nr. 79, nr. 78 şi nr. 47 au conţinut standard, fiind identice cu contractul de muncă al unui cadru didactic titular. Acelaşi lucru reiese şi din fişa postului, niciunul din acele documente nu menţionează sarcini specifice activităţii desfăşurate în regim de plata cu ora.

Cât priveşte invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 93 alin. (1) şi 97 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, arată intimatul-reclamant că Ministerul Educaţiei a pus angajatorul în imposibilitatea de a-şi respecta obligaţiile din contractul individual de muncă, respectiv plata cu ora a personalului didactic de predare, prin modificarea sistemului EduSal, în sensul neacceptării plăţii cu ora. Instanţa de fond a avut în vedere în mod corect că acţiunea nu este îndreptată împotriva angajatorului, ci împotriva autorităţii publice, autorul actului administrativ care a generat situaţia reclamată.

Prin adresa nr. x/10.03.2020, Ministerul Educaţiei recomandă menţinerea legăturii cu elevii şi este asigurat întreg personalul din învăţământ că nu va fi afectat în ceea ce priveşte drepturile salariale. Această adresă omite şi nu motivează problema suspendării plăţii cu ora în perioada în discuţie. În temeiul acestei adrese, intimatul-reclamant a continuat activitatea didactică, redactând săptămânal materiale informative şi exerciţii şi comunicând prin mijloace electronice cu elevii. Decizia de sistare a plăţii cu ora este discriminatorie întrucât face o deosebire între personalul didactic de predare încadrat în regim de plată cu ora şi restul cadrelor didactice, deşi sarcinile specifice activităţii sunt aceleaşi.

Susţine intimatul-reclamant că adresa nr. x/10.03.2020 şi Instrucţiunea pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţarea on-line, aprobată prin OMEC nr. 4135/2020, nu reglementează, contrar susţinerilor ministerului, procesul de învăţare on-line, începând cu data de 23.03.2020, întrucât adresa nr. x/2020 doar anunţă suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020, iar OMEC nr. 4135/2020 a fost emis în 21.04.2020, dispunând pentru viitor, nu şi pentru perioada 11 - 31 martie 2020.

Cât priveşte luarea deciziei de sistare a plăţii cu ora, aceasta nu se regăseşte în procesul-verbal al şedinţei comisiei de analiză din data de 26.03.2020, iar documentele depuse la dosar de recurentul-pârât nu sunt în măsură să motiveze această decizie.

În opinia intimatului-reclamant, sunt neîntemeiate şi argumentele prin care se contestă obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, faţă de situaţia creată prin neplata activităţii desfăşurate. Recurentul-pârât a susţinut că nu a fost indicată suma cuvenită pentru cele 45 de ore lucrate, obiecţie nejustificată întrucât nu suma respectivă face obiectul acţiunii în instanţă, acţiunea nefiind îndreptată împotriva angajatorului, ci împotriva Ministerului Educaţiei, care a generat această situaţie, punând angajatorul în imposibilitatea de a plăti sumele cuvenite reclamantului. Acesta este şi motivul pentru care instanţa de fond nu a considerat necesar a solicita precizarea sumei solicitate.

Referitor la suma de 2000 de RON acordată cu titlu de daune morale, aceasta este justificată, în opinia intimatului, prin prisma dovezilor existente la dosar şi a dispoziţiilor art. 1349 alin. (2) şi art. 1357 C. civ.

Referitor la pârâta B., aceasta se face vinovată de încălcarea O.G. nr. 27/2002, prin nesoluţionarea adecvată a celor trei petiţii adresate de reclamant, însă instanţa de fond a obligat în mod just doar Ministerul Educaţiei la plata celor 2000 de RON, întrucât pârâta B. nu este singurul funcţionar vinovat pentru decizia de suspendare a plăţii cu ora şi doar ministerul poate stabili gradul de implicare şi culpa fiecăruia dintre funcţionarii săi.

În finalul întâmpinării, intimatul-reclamant arată că, dacă se va considera, totuşi, că se impune o analiză şi clarificare a motivării primei instanţe şi dacă legea o permite în această etapă a procesului, solicită instanţei să dispună:

- anularea deciziei MEC de sistare a plăţii cu ora în perioada 11-31.03.2020, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

- acordarea drepturilor salariale pentru perioada 11-31.03.2020, majorate în funcţie de rata inflaţiei până în momentul efectuării plăţii;

- majorarea sumei acordate cu titlu de daune, la aprecierea instanţei, având în vedere că, după data de 02.09.2020, reclamantul a mai consumat 46 de ore cu redactarea şi depunerea întâmpinărilor, cu deplasarea la şedinţele de judecată şi cu redactarea şi depunerea prezentei întâmpinări în recurs;

- plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi faţă de recursul incident declarat de pârâta B., arătând, în esenţă, că este de acord cu admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, dar solicită să fie exonerat de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea acestui recurs.

5. Cererea de renunţare la dreptul pretins

Prin cererea înregistrată în dosarul instanţei de recurs la data de 25 februarie 2022, intimatul-reclamant A. a solicitat să se ia act de renunţarea sa la dreptul ce face obiectul cererii de chemare în judecată a pârâtei B., depunând, în original, declaraţia notarială autentificată sub nr. x/24.02.2022 de Societatea Profesională Notarială "C.", dată în temeiul art. 408 - 409 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Renunţarea intimatului-reclamant A. la dreptul ce face obiectul judecăţii, în privinţa pârâtei B.. Soluţia pronunţată asupra recursului incident, declarat de această pârâtă.

Potrivit art. 408 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.", iar potrivit art. 409 alin. (2) din acelaşi cod:

"Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător."

În cauză, reclamantul A. a depus cerere de renunţare la dreptul pretins, în ceea ce o priveşte pe pârâta B., conform declaraţiei notariale autentificată sub nr. x/24.02.2022 de Societatea Profesională Notarială "C.".

Manifestarea de voinţă a reclamantului, în sensul renunţării la dreptul pretins, reprezintă un act de dispoziţie care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Ca urmare, Înalta Curte va lua act de renunţarea reclamantului A. la dreptul ce face obiectul judecăţii, în privinţa pârâtei B. şi, în condiţiile art. 409 alin. (2) raportat la art. 408 alin. (2) C. proc. civ., va anula sentinţa civilă recurată, în privinţa acestei pârâte şi va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta B.. Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa nu va stabili o obligaţie de plată în sarcina intimatului-reclamant, reţinând că pârâta B., prin avocat cu mandat special, a renunţat la cererea de acordare a acestor cheltuieli.

Cât priveşte recursul declarat de pârâta B., Înalta Curte constată că, în prezent, interesul procesual al pârâtei în susţinerea recursului nu mai îndeplineşte cerinţa actualităţii, potrivit art. 33 din C. proc. civ.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac. Or, în speţă, câtă vreme reclamantul a renunţat la însuşi dreptul pretins împotriva pârâtei, cu consecinţa anulării sentinţei recurate şi a respingerii acţiunii formulate faţă de B., această pârâtă nu mai justifică interesul soluţionării recursului incident, în raport de criticile formulate în cadrul căii de atac.

Nefiind îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta B., ca lipsit de interes.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei este fondat, pentru următoarele considerente:

În recurs, pârâtul a invocat motive de nelegalitate circumscrise mai multor cazuri de casare, din care Înalta Curte apreciază necesar a trata, cu prioritate, critica referitoare la nesoluţionarea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a cărei dezlegare face de prisos analizarea celorlalte critici.

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.", iar potrivit art. 132 alin. (1) din acelaşi cod:

"Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent."

În speţă, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2021, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor competenţa de soluţionare a cauzei, având în vedere şi împrejurarea că pârâta Şcoala nr. 47 a invocat excepţia necompetenţei materiale prin întâmpinare, susţinând că litigiul este unul ce ţine de jurisdicţia muncii şi solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de litigii de muncă din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Din conţinutul încheierii de şedinţă de la acest termen de judecată, rezultă că instanţa de fond a solicitat reclamantului formularea unor precizări orale cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, inclusiv sub aspectul cadrului procesual subiectiv. Ulterior formulării acestor precizări de către reclamant, instanţa de fond a reţinut, textual, următoarele:

"Instanţa reţine că reclamantul nu se judecă în contradictoriu cu şcolile, consideră că prezentul nu este un litigiu de dreptul muncii ci unul de drept administrativ, întrucât Ministerul Educaţiei a emis o decizie prin care nu a mai făcut plata cu ora, la care însă nu are acces, deşi a formulat diverse sesizări către Minister prin care a arătat aceste aspecte Ministerului.

Instanţa dispune rectificarea citativului prin scoaterea unităţilor şcolare, acestea nefiind pârâte în prezenta cauză urmare a lămuririi cadrului procesual sub aspect subiectiv de către reclamant, în şedinţă publică."

Înalta Curte constată că este întemeiată susţinerea recurentului-pârât în sensul că instanţa de fond nu a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, potrivit art. 131 C. proc. civ. şi nici nu a soluţionat excepţia necompetenţei materiale invocate prin întâmpinare, conform art. 132 C. proc. civ.. Soluţia dată asupra excepţiei nu se regăseşte nici în considerentele şi nici în dispozitivul încheierii recurate, iar dispoziţia de rectificare a citativului, prin scoaterea din cauză a şcolilor pârâte nu echivalează cu o soluţionare formală a chestiunilor referitoare la instanţa competentă să judece litigiul de faţă. Obligaţia instanţei de fond de a soluţiona toate cererile, excepţiile şi apărările părţilor, conform art. 22 şi art. 237 alin. (2) C. proc. civ. presupune pronunţarea în mod expres a unei soluţii, nefiind acceptată ideea unei soluţii implicite, dedusă din modul de stabilire a cadrului procesual subiectiv.

Totodată, chiar în măsura în care s-ar aprecia că instanţa de fond a soluţionat chestiunea vizând competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de obiectul cererii precizate, se observă că prima instanţă nu a prezentat niciun considerent propriu, ci doar s-a limitat la a reda sintetizat susţinerile reclamantului, aspect care se circumscrie şi cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că problema stabilirii instanţei competente să soluţioneze litigiul depinde de corecta fixare a cadrului procesual obiectiv al cauzei, iar din această perspectivă se observă că prima instanţă nu a lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce s-a reflectat în mod negativ şi asupra cadrului procesual subiectiv.

Este de menţionat că la dosarul cauzei nu au fost depuse, de către reclamant, precizări scrise ale cererii de chemare în judecată, conform celor discutate şi învederate pe cale orală, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2021, iar prin sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut că "Prin Cererea depusă precizată s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării să plătească activitatea didactică realizată de reclamant la distanţă, în perioada 11-31.03.2020, respectiv 45 de ore", fiind reluat, aşadar, conţinutul primului capăt al cererii introductive iniţiale, fără vreo menţiune referitoare la precizările efectuate pe cale orală, prin care, în opinia primei instanţe, s-a stabilit cadrul procesual obiectiv şi subiectiv.

Înalta Curte constată că, în raport de petitele acţiunii, precum şi de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., se impunea ca instanţa de fond, în temeiul rolului activ, să lămurească obiectul cererii de chemare în judecată, iar neîndeplinirea acestei obligaţii atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Mai exact, deşi instanţa a solicitat reclamantului să formuleze precizări asupra pretenţiilor sale, a considerat în mod eronat că obiectul cauzei a fost clarificat, din conţinutul încheierii din 14 ianuarie 2021 nerezultând, concret, obligaţia care se solicită a fi dusă la îndeplinire de către pârâtul Ministerul Educaţiei, în contextul în care plata efectivă a unor drepturi salariale revine angajatorilor.

În faţa instanţei de recurs, în cuprinsul întâmpinării depuse faţă de recursul declarat de autoritatea ministerială, reclamantul a arătat, concret, că obiectul cererii sale constă în anularea deciziei ministeriale de sistare a plăţii cu ora a cadrelor didactice în perioada 11.03.2020-31.03.2020, acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru această perioadă, majorate cu rata inflaţiei şi despăgubiri. Însă această precizare nu a fost depusă în scris la dosarul instanţei de fond, astfel cum reclamă normele de procedură, iar prima instanţă a soluţionat cauza în raport de cel de-al doilea petit, vizând plata drepturilor salariale, omiţând pretenţia de anulare a invocatei decizii ministeriale care, de asemenea, nu a fost identificată. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a soluţionat cauza fără să-i fi lămurit obiectul, fără a ţine cont de faptul că acţiunea avea mai multe petite, cu temeiuri juridice distincte, ceea ce pune în discuţie cadrul procesual subiectiv aferent fiecăruia dintre capetele de cerere formulate. Scoaterea din cauză a şcolilor pârâte s-a dispus în urma precizărilor orale ale reclamantului, dar, cum anterior s-a arătat că aceste susţineri nu au lămurit obiectul acţiunii, Înalta Curte apreciază că măsura dispusă de instanţa de fond este nelegală.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, prin încheierea recurată au fost încălcate normele de procedură care reglementează obligaţia judecătorului cauzei de a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, de a manifesta rol activ în lămurirea obiectului pricinii şi a cadrului procesual subiectiv, precum şi de a soluţiona excepţiile invocate de părţi, vicii de procedură care afectează întreg procesul, inclusiv sentinţa pronunţată pe fondul cauzei.

Pe cale de consecinţă, se impune casarea integrală a încheierii şi sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa de fond, în temeiul art. 501 C. proc. civ., să procedeze la lămurirea obiectului cauzei şi a pretenţiilor reclamantului, atât sub aspectul petitelor cererii de chemare în judecată şi a temeiurilor juridice pe care se sprijină, cât şi sub aspectul pârâţilor împotriva cărora se îndreaptă pretenţiile exhibate, iar din această perspectivă să stabilească şi competenţa de soluţionare a cauzei. În acest sens, prima instanţă va dispune reluarea judecăţii în cadrul procesual subiectiv iniţial, cu participarea şcolilor pârâte, pentru respectarea principiului contradictorialităţii, fără prezenţa în cauză a pârâtei B., faţă de care reclamantul a renunţat la dreptul pretins. Totodată, instanţa de fond va avea în vedere şi menţiunile reclamantului din cuprinsul actelor procesuale depuse în dosarul instanţei de recurs, cu privire la obiectul cererii introductive.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat această soluţie, Înalta Curte nu va mai analiza criticile din recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (care au fost invocate în subsidiar, în măsura în care instanţa va trece peste motivul de nelegalitate referitor la nepronunţarea asupra excepţiei necompetenţei materiale) şi nici cele circumscrise pct. 5 al aceluiaşi articol, referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei şi tardivităţii cererii de chemare în judecată, care urmează a fi soluţionate în raport de elementele cererii de chemare în judecată (obiect şi părţi), astfel cum vor fi stabilite în rejudecare. Totodată, nu vor mai fi analizate nici criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la insuficienta motivare a sentinţei recurate şi la neclaritatea obligaţiei puse în sarcina pârâtului, în condiţiile soluţiei de casare integrală a acestei hotărâri şi de reluare a judecăţii.

Cât priveşte critica de nelegalitate referitoare la nepronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., Înalta Curte reţine că pârâtul Ministerul Educaţiei nu are interesul invocării unei neregularităţi care priveşte calitatea procesuală a altui pârât, iar pe de altă parte, analiza acestei excepţii nu mai este necesară, în raport de renunţarea reclamantului la dreptul pretins împotriva pârâtei persoană fizică.

Totodată, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (incluzând critica acordării daunelor morale), precum şi cele referitoare la probatoriul administrat în cauză de pârât, pretins neluat în considerare de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei atacate, vor fi avute în vedere în rejudecare, întrucât vizează aspecte de fond ale cauzei, pe care instanţa de control judiciar nu poate să le analizeze în recurs, în contextul neregularităţilor procedurale constatate, care impun reluarea judecăţii cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, va casa încheierea şi sentinţa recurate şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea reclamantului A. la dreptul ce face obiectul judecăţii, în privinţa pârâtei B..

Anulează sentinţa civilă nr. 344 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa pârâtei B. şi respinge cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu această pârâtă.

Respinge recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021 şi a sentinţei civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.