Judicial review of ANI incompatibility report: retroactivity of administrative law amendments and commercial registry requirements for office termination

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 iulie 2019, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/21.06.2019, emis de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 145 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa recurată este minus petita, în condiţiile în care:

- nu se pronunţ pe nelegalitatea raportului de evaluare contestat emis de ANI în 21.06.2019 în baza unor legi, norme abrogate la momentul emiterii actului administrativ unilateral, cu încălcarea Legii nr. 544/2004, art. 2 lit. c), în special şi a art. 4 a Legii nr. 24/2000, a Legii nr. 161/2003, Legii nr. 1/2011, în vigoare la data emiterii actului administrativ unilateral contestat.

- nu se pronunţă pe lipsa de scop actual (art. 33, 38-40 din C. proc. civ.) a evaluării unor abateri disciplinare din mandatul 2012-2016, mandat epuizat de drept;

- nu arată de ce refuză să respecte PV de unificare a jurisprudenţei din 07.11.2013 şi 22.05.2017 ale ÎCCJ - SCAF şi jurisprudenţa ICCJ pe problemă şi nu se pronunţa pe apărările formulate de reclamant legate de incidenţa procesului-verbal de unificare a jurisprudenţei secţiei de contencios administrativ din ICCJ din 7 noiembrie 2013, din 22.05.2017 ale plenului judecătorilor din SCAF şi de ce a refuzat să ţină cont în cadrul sentinţei recurate de Decizia nr. 3543/2017 ICCJ-SCAF depusă la termen privindu-l pe B. în judecarea cauzei din Dosarul nr. x/2019, nearătând de ce înlătură apărările reclamantului contestator legate de data depunerii demisiei din funcţia incompatibilă ce se coroborează şi cu actele de la inspecţia muncii şi cu actele depuse din care rezultă că nu are calitatea de administrator a S.C. IATSA SRL

În al doilea rând, sentinţa recurată completează raportul de evaluare emis de ANI cu susţinerile de la fila x si 7 din sentinţa recurată legate de încasarea de dividende de către reclamant în perioada 2012-2018 şi aspecte ce ar rezulta din declaraţiile cod 2016-2017 de care nu se face vorbire în raportul de evaluare, astfel ca instanţa de judecata completează actul administrativ unilateral contestat în numele şi pentru emitentul raportului de evaluare contestat, criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie aflându-ne în faţa plus petita şi încălcându-se atribuţiile ce rezultă din Legea nr. 304/2014, Legea nr. 176/2010, motiv de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Instanţa de contencios administrativ cu ocazia analizei legalităţii unui act administrativ nu poate să completeze actul administrativ contestat.

În al treilea rând, hotărârea recurată are puncte de vedere contradictorii, în sensul că apreciază că reclamantul nu s-a înscris în fals asupra actelor invocate de ANI (necunoscute de acesta pentru că nu i s-au comunicat), dar în acelaşi timp nu ia în considerare certificatul emis de avocat cu nr. x din 27.06.2012, cu referire la contractul de cesiune din 2012, hotărârea Adunării Generale din 2012 şi demiterea din funcţia de administrator, cu dată certă indicate ca probe de reclamant, cu declaraţiile de interese depuse, ce se coroborează şi cu actele emise de Inspecţia Muncii de unde rezultă că acesta din 2012 nu mai are contract de muncă pentru funcţia de administrator.

Mai mult apreciază că actul intitulat certificat emis de un avocat, ce are dată certă nu ar fi valabil, în condiţiile in care instanţa nu a fost investită cu constatarea legalităţii acestuia şi nu s-au administrat probe în susţinere.

Şi pe aspectul legat de incompatibilitatea recurentului reclamant de a exercita funcţia de viceprimar şi cea de reprezentant al primarului, hotărârea recurată este contradictorie în condiţiile în care dă dreptate reclamantului că acesta a fost reprezentant al consiliului local şi primarului, dar nu sesizează că prin acest raport se menţionează că este reprezentant al primarului, modificând din nou raportul de evaluare, astfel încât să fie înlăturată încadrarea respectivă.

Instanţa de fond nu analizează raportul de evaluare faţă de criticile din acţiune, ci caută doar formule prin care indiferent de apărările formulate să dea dreptate emitentei actului ANI.

Astfel, reţine la fila x că reclamantul viceprimar al comunei Bogaţi a fost desemnat şi a participat ca reprezentant al consiliului de administraţie la şedinţele consiliului de administraţie al şcolii, iar nu al primarului, dând dreptate susţinerilor pe acest aspect, în condiţiile în care prin raportul de evaluare contestat se menţionează această situaţie, omiţând însă să se raporteze la art. 57 alin. 7 din Legea nr. 215/2001.

Instanţa de fond analizează parţial apărările din formulată şi le judecă în context separat şi nu în susţinerea tezelor probatorii invocate de reclamant, ci ca şi cum ele ar fi fost invocate fără teza probatorie, la general şi nu în susţinerea anumitor aspecte cu efecte directe în planul nulităţii raportului de evaluare contestat, act administrativ unilateral emis în 2019 pentru fapte începând cu 2012 din mandate epuizate.

Astfel din Decizia nr. 449/2015 a CCR, instanţa de fond a ales să se refere doar la termenul de prescripţie a răspunderii, nu şi la faptul că nu se mai pot face evaluări legate de abateri disciplinare din mandate epuizate de drept şi de asemenea la situaţia din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 raportat la faptele din raportul de evaluare contestat in condiţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Sentinţa recurată este nelegală în condiţiile în care:

- nu respectă prevederile art. 147 din Constituţie care arată că o decizie a CCR este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial şi nu arată de ce nu respectă principiul răspunderii disciplinare raportat la un contract, mandat în curs. nu încetat de drept, analiza instanţei de fond referindu-se doar la termenul de prescripţie şi nu la mandatul încetat şi la termenul de decădere pus în discuţie ca urmare a dezincriminării.

- potrivit Deciziei CCR nr. 449/2015, respectiv par. 27-29 cu referire la par. 7-9 din aceeaşi decizie, nu se mai pot analiza abateri disciplinare şi atrage răspunderea disciplinară pentru fapte din contracte, mandate epuizate, diferenţa dintre instituţia scopului actual, apărare distinctă din contestaţie şi abaterea disciplinară, răspunderea civilă, penală atâta timp cât vorbim de acuzaţii în materie penală, condiţii de exercitare a efectelor unor abateri disciplinare raportat la condiţiile prevăzute de înlăturare a răspunderii.

- se încalcă şi Decizia nr. 1/1995 a Plenului CCR potrivit căreia şi considerentele unei decizii ale CCR sunt obligatorii, la fel ca dispozitivul deciziei CCR.

- se încalcă principiile unui act administrativ unilateral respectiv existenţa la data emiterii actului administrativ a legilor/normelor la care se referă art. 2, în special art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

- se încalcă Directiva 2012/13/UE privind dreptul real la informare şi art. 6 par. 1 din CEDO raportat la echitatea procedurii procesului de evaluare realizat de ANI pe motiv că nu este prevedere legală care să impună pentru ANI o astfel de obligaţie, excepţia de neconvenţionalitate nefiind îndeajuns.

- se adaugă la lege prin susţinerea din sintagma "altul decât viceprimarul" folosită prin întâmpinarea ANI fila x par 2 cu încălcarea principiului specialităţii şi art. 69 din Legea nr. 24/2000, ANI extinzând condiţiile de existenţă a situaţiei de incompatibilitate de la regula stabilită prin O.G. nr. 49/2014.

Exprimarea din O.G. nr. 49/2014 nu permite interpretarea conform căreia reprezentantul primarului ar trebui sa fie o altă persoană mai puţin viceprimarul, mai ales că pe acest subiect a existat o apărare principală şi una subsecventă prin contestaţie, răspuns la întâmpinare concluzii orale şi note scrise din faţa instanţei de fond, ce a impus o tratare de recurentul reclamant pe ambele aspecte principal şi subsecvent, referitor la calitatea recurentului reprezentant al primarului şi reprezentant al consiliului local dacă se trecea peste excepţiile de nelegalitate invocate în prealabil.

În raport de scopul urmărit prin modificarea de legiuitor a art. 96 din Legea 1/2011 şi luând în considerare şi modificarea ulterioară din O.G. nr. 49/2014, prezenţa viceprimarului în consiliul de administraţie al şcolii asigura în condiţiile legii buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acesta îşi exercita autoritatea, iar neîndeplinirea de către autorităţile publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea si funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii.

- entinţa recurată nu ţine cont de situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate susţinute de recurent în procedura prealabilă în faţa ANI şi în faţa instanţei de fond, astfel ca apreciază greşit aplicarea legii.

- nu ţine cont de Procesul-verbal de unificare a jurisprudenţei de la nivelul ICCJ-SCAF din 22.05.2017, prin care s-a stabilit justeţea opiniei prin care se defineşte incompatibilitatea ca interdicţia de a exercita simultan două sau mai multe funcţii de natura celor prevăzute la art. 87 din Legea 161/2003, şi nu simpla deţinere.

Instanţa de fond nu ţine cont faptul că doar exercitarea simultană a calităţii de ales local-viceprimar şi a celei de administrator societate comercială ar conduce la starea de incompatibilitate pe acest aspect susţinerile din hotărârea recurată fiind contradictorii.

Prin raportul de evaluare contestat nu se indică probe din care să rezulte exercitarea efectivă de către reclamant a calităţii de administrator şi de viceprimar, aspect susţinut în faţa instanţei.

Instanţa de fond ignoră actele probe de la dosar din care rezultă demisia din funcţia de administrator, cesiunea de părţi sociale şi încetarea contractului de muncă pentru funcţia de administrator din 2012 ale recurentului-reclamant şi certificatul cu dată certă al avocatului, act în vigoare şi preia susţinerile ANI in mod nelegal şi netemeinic.

Certificatul emis de avocat depus de reclamant susţine atât lipsa incompatibilităţii, cât şi data certă de la care a operat, neexistând vreo anulare a acestui act ca fiind fals.

Pe acest aspect instanţa de fond îşi invoca propria culpa în apărare, pentru că nu a solicitat nici un supliment de probe pe acest aspect de la reclamantul prezent la ambele termene. Nici ANI către care s-au comunicat aceste acte nu a solicitat vreun supliment de probă. Daca eventual aprecia o lipsă după încheierea dezbaterilor se putea repune cauza pe rol şi solicita acte şi date suplimentare lucru ce nu s-a făcut de instanţa de fond.

Aceasta stare de fapt legata de demisia, retragerea din funcţie si denunţarea contractului de muncă pentru aceasta funcţie de administrator a fost prezentată de recurentul-reclamant către ANI şi către instanţa de fond, iar calitatea de administrator al S.C. IATSA S.R.L. a fost contestată de reclamant prin adresele către ANI depuse în cadrul procedurii administrative, cât şi în faţa instanţei de fond arătând că din 2012 nu mai deţinea şi exercita această funcţie.

- ignoră procesul-verbal de unificare a jurisprudenţei de la nivelul ICCJ-SCAF din 07.11.2013 prin care s-a stabilit ca încetarea stării de incompatibilitate are loc prin demisie, efectele acesteia producându-se atât în planul raporturilor comerciale ale societăţii, cât şi in planul răspunderii personale, iar demisia ori retragerea din funcţia de administrator produce efecte de la data manifestării de voinţă unilaterală luată în considerare de organul competent deoarece potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 "persoana are obligaţia de a cere înregistrarea nu poate opune terţelor faptele ori actele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia".

În speţă, retragerea calităţii de administrator, demisia din aceasta funcţie a produs efecte juridice pentru că certificatul depus ca probă la dosar poartă dată certă şi pentru că din acel moment până în prezent nu s-a făcut dovada exercitării simultane a celor două funcţii incompatibile de către recurentul-reclamant.

Mai mult prin Decizia nr. 2252 din 15.06.2017 din dosarul nr. x/2014 a ICCJ - SCAF se reţine ca chiar daca dispoziţiile legale menţionate mai sus nu pot fi aplicate retroactiv unor situaţii juridice create sub imperiul unei alte reglementări nu poate fi ignorată intenţia legiuitorului de a se avea în vedere la stabilirea acestei situaţii de incompatibilitate, exercitarea efectiva a funcţiei de administrator, şi nu doar deţinerea, intenţie cristalizată prin modificările intervenite în baza Legii 87/2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte observă că acesta nu a arătat în cererea de recurs în ce mod prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Singurul motiv (dintre toate motivele invocate împreună de recurentul-reclamant, fără ca acestea să fie subsumate expres fiecărui motiv de casare din cele invocate) care s-ar putea încadra în acest caz de casare este cel referitor la completarea de către prima instanţă a raportului de evaluare atacat cu susţineri legate de încasarea de dividende de reclamant în perioada 2012-2018 şi aspecte ce ar rezulta din declaraţiile cod 2016-2017 de care nu se face vorbire în raportul de evaluare. Acest motiv este neîntemeiat, de vreme ce aspectele legate de încasarea de dividende de către reclamant în perioada 2012-2018 (adresa nr. x/24.05.2018 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Topoloveni) şi cele ce rezultă din declaraţiile cod 2016-2017 nu completează raportul de evaluare, ci rezultă din proba cu înscrisuri administrată în faţa primei instanţe, cu privire la deţinerea şi eventuala exercitare a funcţiei de administrator la S.C. Iatsa S.R.L., de către reclamant. Instanţa este obligată să examineze probele administrate şi să contureze situaţia de fapt ce rezultă din acestea, situaţie căreia îi aplică normele legale incidente. Orice aspect care rezultă din proba cu înscrisuri administrată nu poate fi ignorat de instanţă, câtă vreme acesta este relevant pentru stabilirea unui fapt principal, respectiv cel privind deţinerea şi eventuala exercitare a funcţiei de administrator la S.C. Iatsa S.R.L., de către reclamant.

De aceea, Înalta Curte apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că motivarea primei instanţe este contradictorie, deoarece:

- reţine că reclamantul nu s-a înscris în fals asupra actelor invocate de ANI, dar în acelaşi timp nu ia în considerare certificatul emis de avocat cu nr. x din 27.06.2012, cu referire la contractul de cesiune din 2012, hotărârea Adunării Generale din 2012 şi demiterea din funcţia de administrator, cu dată certă indicate ca probe de reclamant, cu declaraţiile de interese depuse de acesta, ce se coroborează cu actele emise de Inspecţia Muncii de unde rezultă că acesta din 2012 nu mai are contract de muncă pentru funcţia de administrator. Mai mult apreciază că actul intitulat certificat emis de un avocat, ce are dată certă nu ar fi valabil, în condiţiile in care instanţa nu a fost investită cu constatarea legalităţii acestuia şi nu s-au administrat probe în susţinere.

- pe aspectul legat de incompatibilitatea recurentului reclamant de a exercita funcţia de viceprimar şi cea de reprezentant al primarului, hotărârea recurată dă dreptate reclamantului că acesta a fost reprezentant al consiliului local şi nu al primarului, dar nu sesizează că în raport se menţionează că este reprezentant al primarului, modificând din nou raportul de evaluare.

Înalta Curte consideră acest motiv de casare nefondat.

Astfel, nu este o contradicţie între constatarea că reclamantul nu s-a înscris în fals în privinţa actelor invocate de ANI şi neluarea în considerare a unor înscrisuri (certificatul nr. x din 27.06.2012, cu referire la contractul de cesiune din 2012, hotărârea Adunării Generale din 2012, demisia din funcţia de administrator, declaraţiile de interese depuse de reclamant, actele emise de Inspecţia Muncii). Prima instanţă motivează neluarea în considerare a certificatului nr. x din 27.06.2012 pe faptul că acesta nu reflectă intenţia reală a reclamantului de a se degreva de calitatea sa de administrator în cadrul societăţii menţionate, scopul întocmirii lui fiind doar acela de a preveni sau combate în mod formal evaluări ale stării de incompatibilitate. Conform art. 22 alin. (92) din C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului. În acest sens, în situaţia în care sunt depuse înscrisuri din care rezultă aspecte contrare, judecătorul trebuie să le coreleze cu celelalte probe şi să dea prioritate acelora care reflectă realitatea, chiar dacă nu este învestit expres cu un capăt de cerere privind constatarea nulităţii înscrisurilor înlăturate. Cu privire la înscrisurile înlăturate)în principal, certificatul nr. x din 27.06.201), judecătorul nu constată nulitatea acestora, ci doar le înlătură, ca urmare a faptului că nu reflectă realitatea.

În al doilea rând, faptul că prima instanţă ar reţine că reclamantul a fost reprezentant al consiliului local şi nu al primarului, deşi în raport s-ar menţiona că este reprezentant al primarului, nu înseamnă că există contradicţie între motivele reţinute de instanţă în considerentele hotărârii atacate, aşa cum impun dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Eventualele contradicţii dintre un motiv din considerente şi aspecte reţinute în cadrul actului administrativ atacat nu se subsumează cazului de casare analizat.

În consecinţă, Înalta Curte consideră că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin Raportul de evaluare nr. x/21.06.2019, pârâta ANI a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin faptul că:

- în perioada 21.06.2012 - 23.05.2018 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar al Comunei Bogaţi, Jud. Argeş şi calitatea de administrator la societatea IATSA S.R.L., contrar dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003,

- în anul şcolar 2016-2017 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe aceea de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale "B. cel Mare" din Comuna Bogaţi, contrar dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, aplicabile până la data de 31.05.2017 - data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 147 din Constituţia României, ale Deciziei CCR nr. 449/2015 şi ale Deciziei CCR nr. 1/1995.

Astfel, Înalta Curte consideră că nu este împlinit termenul de 3 ani menţionat în Decizia CCR nr. 449/2015, deoarece raportul a fost întocmit la data de 21.06.2019, iar faptele reclamantului au fost săvârşite în anii 2017 şi 2018.

Prima faptă constând în deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar al Comunei Bogaţi, Jud. Argeş şi calităţii de administrator la societatea IATSA S.R.L. a fost săvârşită în perioada 21.06.2012-23.05.2018, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la data consumării acesteia, respectiv data ultimului act de executare a faptei - 23.05.2018.

A doua faptă constând în deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale "B. cel Mare" din Comuna Bogaţi, în anul şcolar 2016-2017 s-a consumat la 31.05.2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017, care a permis acest cumul de calităţi. De aceea, termenul de prescripţie de 3 ani începând să curgă de la data consumării acesteia, 31.05.2017, nu s-a împlinit până la data întocmirii raportului de evaluare, 21.06.2019.

Pe de altă parte, în cuprinsul Deciziei CCR nr. 449/2015 nu se menţionează că sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată decât în mandatul în curs. Din motivarea deciziei, rezultă că răspunderea disciplinară/administrativă se prescrie în termenul de 3 ani, termen care curge de la data săvârşirii faptei.

În acest fel, prima instanţă a respectat Decizia CCR nr. 449/2015, si, în acest fel, şi dispoziţiile art. 147 din Constituţia României şi Deciziei CCR nr. 1/1995, contrar afirmaţiilor recurentului-reclamant.

Nu au fost încălcate Directiva 2012/13/UE şi art. 6 par. 1 CEDO, deoarece reclamantului i s-a comunicat declanşarea procedurii de evaluare şi faptele de incompatibilitate, având posibilitatea de a depune sau transmite un punct de vedere referitor la faptele de incompatibilitate şi de a fi asistat sau reprezentat de un apărător ales.

Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale nu se aplică procedurii derulate în faţa ANI. Astfel, conform art. 1 din directivă, "Prezenta directivă instituie norme privind dreptul la informare al persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor în cadrul procedurilor penale şi la acuzarea care le este adusă. Aceasta stabileşte, de asemenea, norme privind dreptul la informare al persoanelor vizate de un mandat european de arestare cu privire la drepturile lor."

Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a încălcat soluţia menţionată în Procesele-verbale ale şedinţelor din data de 07.11.2013 şi 22.05.2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de vreme ce, pe de o parte, acesta nu este obligatoriu pentru instanţele de judecată, nefiind izvor de drept, iar, pe de altă parte, legalitatea raportului se verifică în raport cu legea care guvernează emiterea şi conţinutul acestuia.

Este neîntemeiată afirmaţia recurentului-reclamant că trebuia aplicată legea în vigoare la data încheierii raportului de evaluare în privinţa faptelor de incompatibilitate. Ca urmare a aplicării principiului neretroactivităţii legii noi, faptele de incompatibilitate sunt guvernate de legea în vigoare la data săvârşirii lor, şi nu de legea în vigoare la momentul constatării lor prin raportul de evaluare.

Astfel, conform art. 6 alin. (2) din C. civ. faptele juridice săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii lor.

De aceea, în mod legal, pârâta ANI a aplicat faptelor de incompatibilitate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data comiterii acestora, şi nu dispoziţiile Legii nr. 128/2017, care a intrat în vigoare ulterior săvârşirii faptei de incompatibilitate referitoare deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie al unei şcoli gimnaziale.

Nu sunt întemeiate nici afirmaţiile referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004, ale art. 69 din Legea nr. 24/2000 sau ale art. 38-40 din C. proc. civ., în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a arătat în concret în ce constau aceste încălcări astfel încât ele să poată fi examinate de instanţa de recurs.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nu există minus petita, cum afirmă recurentul-reclamant.

În primul rând, minus petita nu se subsumează cazurilor de casare indicate de recurentul-reclamant, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 (depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti), pct. 6 (lisa motivelor în hotărârea recurată sau existenţa unor motive contradictorii sau numai străine naturii cauzei) şi pct. 8 (încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Chiar dacă s-ar subsuma unuia din motivele menţionate, nu ar fi minus petita, de vreme ce aceasta presupune ca instanţă să nu se fi pronunţat asupra unei cereri principale, accesorii sau incidentale cu care a fost învestită. Minus petita nu înseamnă nici că instanţa a aplicat greşit o lege abrogată la momentul emiterii raportului de evaluare, nici că instanţa nu s-ar fi pronunţat pe lipsa scopului actual şi nici neaplicarea procesului-verbal de unificare a jurisprudenţei din 07.11.2013 şi 22.05.2017 ale ICCJ-SCAF.

Nu există nici plus petita cum afirmă recurentul-reclamant, constând în completarea de către prima instanţă a raportului de evaluare atacat cu susţineri legate de încasarea de dividende de reclamant în perioada 2012-2018 şi aspecte ce ar rezulta din declaraţiile cod 2016-2017 de care nu se face vorbire în raportul de evaluare, deoarece:

- plus petita nu se subsumează cazurilor de casare indicate de recurentul-reclamant, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 (depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti), pct. 6 (lisa motivelor în hotărârea recurată sau existenţa unor motive contradictorii sau numai străine naturii cauzei) şi pct. 8 (încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Chiar dacă s-ar subsuma unuia din motivele menţionate, nu ar fi plus petita, de vreme ce aceasta presupune acordarea, prin dispozitivul unei hotărâri, a ceea ce reclamantul nu a cerut sau mai mult decât a cerut, prin cererile principale, accesorii sau incidentale, nu prin eventuala completare a unui act administrativ de către instanţă. Pe de altă parte, acest motiv este neîntemeiat, de vreme ce aspectele legate de încasarea de dividende de către reclamant în perioada 2012-2018 (adresa nr. x/24.05.2018 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Topoloveni) şi cele ce rezultă din declaraţiile cod 2016-2017 nu completează raportul de evaluare, ci rezultă din proba cu înscrisuri administrată în faţa primei instanţe, cu privire la deţinerea şi eventuala exercitare a funcţiei de administrator la S.C. Iatsa S.R.L., de către reclamant.

Cu privire la faptele de incompatibilitate, Înalta Curte constată că acestea constau în:

- deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar al Comunei Bogaţi, Jud. Argeş şi calităţii de administrator la societatea IATSA S.R.L., în perioada 21.06.2012 - 23.05.2018, contrar dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003,

- deţinerea şi exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi celei de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale "B. cel Mare" din Comuna Bogaţi, în perioada septembrie 2016-31.05.2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017, contrar dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la prima faptă, există înscrisuri contradictorii, constând în:

Pe de o parte,

- actele comunicate ANI de către ONRC (din care rezultă că în evidenţele registrului comerţului reclamantul figurează ca administrator statutar al societăţii Iatsa S.R.L. în toată perioada de la validarea primului mandat de consilier local, respectiv de la alegerea în funcţia de viceprimar - 21.06.2012 şi până la data culegerii informaţiilor de către ONRC - 23.05.2018.

- adresa nr. x/24.05.2018 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Topoloveni din care rezultă că reclamantul a încasat dividende în perioada 2012-2018, precum şi Declaraţiile cod 394 - declaraţii informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României, depuse sub numele reclamantului în anii 2016-2017 şi Declaraţiile cod 300 - Decontul privind TVA, depuse în anii 2014-2017 pe numele reclamantului.

Pe de altă parte,

- certificatul emis de avocatul C. din Baroul Dâmboviţa, purtând nr. 30/27.06.2012, din care rezultă că avocatul certifică depunerea la cabinetul său de avocatură a hotărârii prin care reclamantul cesionează părţile sociale deţinute la Iatsa S.R.L. către D., că reclamantul "se demite" din funcţia de administrator al Iatsa S.R.L., fiind numită D., şi respectiv că numita D. va reprezenta societatea în relaţiile cu terţii, organele administraţiei de stat şi justiţia. Se mai precizează că Hotărârea a fost înregistrată sub nr. x/27.06.2012.

Potrivit art. 203 din Legea nr. 31/1990,

"(1) Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii.

(2) Transmiterea are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în registrul comerţului.

(3) Actul de transmitere a părţilor sociale şi actul constitutiv actualizat cu datele de identificare a noilor asociaţi vor fi depuse la oficiul registrului comerţului, fiind supuse înregistrării în registrul comerţului potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (4)."

Aşadar, conform art. 203 din Legea nr. 31/1990, transmiterea părţilor sociale este inopozabilă terţilor câtă vreme nu a fost înscrisă în registrul comerţului.

În mod legal, prima instanţă a considerat că certificatul nr. x/27.06.2012 este un act formal, emis pro causa, calitatea de administrator a reclamantului neîncetând, de vreme ce nu a înregistrat la registrul comerţului încetarea acestei calităţi, pe de o parte, şi a continuat să încaseze dividende în perioada analizată, iar declaraţiile informative şi deconturile de TVA dovedesc deţinerea calităţii de administrator, inclusiv în anul 2018.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator la o societate comercială.

Ulterior, prin Legea nr. 87/2017, în vigoare din data de 05.05.2017, s-a prevăzut că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu exercitarea funcţiei de administrator la o societate comercială. Potrivit principiului neretroactivităţii legii noi, Legea nr. 87/2017 nu este aplicabilă în speţă, deoarece fapta a fost săvârşită anterior intrării acesteia în vigoare.

Referitor la a doua faptă de incompatibilitate, Înalta Curte observă că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 - forma în vigoare la data de 19.08.2016 (data desemnării reclamantului), funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice. În consecinţă, viceprimarul nu poate participa la şedinţele consiliului de administraţie al şcolii gimnaziale, nici în calitate de reprezentant al consiliului local, nici în calitate de reprezentant al primarului.

De aceea, în cauză nu se aplică în O.G. nr. 49/2014, care a modificat art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, permiţând ca din consiliului de administraţiei al unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial să facă parte şi primarul sau un reprezentant al primarului, de vreme ce interdicţia viceprimarului de a face parte din consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial impusă de Legea nr. 161/2003 s-a menţinut, viceprimarul neputând reprezenta nici pe primar, nici consiliul local în cadrul acestui consiliu de administraţie.

Prin Legea nr. 87/2017, în vigoare de la 05.05.2017 s-a modificat această reglementare, fapta de incompatibilitate constând între funcţia de viceprimar şi exercitarea funcţiei de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice. Însă în baza principiului neretroactivităţii legii noi, această lege nu este aplicabilă faptelor săvârşite anterior intrării sale în vigoare.

Din aceste motive, în baza dispoziţiilor legale menţionate, ale art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8, art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 145 din 6 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.