CNCD Decision Review: Whether Unforced Participation in School Religious Services Constitutes Discrimination Under Law 137/2000

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), a solicitat:

(i) constatarea nelegalităţii Hotărârii nr. 706/06.12.2017, emise de pârât şi anularea acestei hotărâri;

(ii) recunoaşterea situaţiei discriminatorii create prin oficierea slujbelor sau serviciilor religioase, la începutul şi în cursul anului şcolar, în unităţile publice de învăţământ din România şi sancţionarea acestor practici, în sensul interzicerii lor.

1.2. Prin încheierea din 23 aprilie 2019, instanţa de fond a dispus citarea, în calitate de pârât, şi a Ministerului Educaţiei Naţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1871 din 31 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei Naţionale;

(ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Educaţiei Naţionale;

(iv) a anulat în parte hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 706/6.12.2017, în ceea ce priveşte punctul 2 şi menţiunea "cu consecinţe disciplinare sau de altă natură" din cuprinsul punctului 3;

(v) a respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1871 din 31 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării (fost Ministerul Educaţiei Naţionale).

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii, în sensul anulării Hotărârii CNCD, recunoaşterii situaţiei discriminatorii create prin oficierea slujbelor sau serviciilor religioase, la începutul şi în cursul anului şcolar, în unităţile publice de învăţământ din România şi sancţionarea acestor practici, în sensul interzicerii lor.

În motivarea recursului arată că petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost formulată atât în numele B. cât şi în numele reclamantului A., personal. Petiţia a fost susţinută în special cu referire la drepturile copiilor, însă în ceea ce îl priveşte pe reclamantul persoană fizică, temeiul l-a reprezentat cadrul normativ în materia drepturilor omului.

Deoarece în toate unităţile publice de învăţământ în care reclamantul a predat în cei 18 ani de activitate didactică s-au oficiat astfel de slujbe şi servicii religioase, la care au fost obligate să participe şi cadrele didactice, alături de elevi, este evident impactul concret al marginalizării şi vulnerabilizării cadrelor didactice care nu sunt de acord cu astfel de practici, situaţie de discriminare directă asupra căreia reclamantul a solicitat să se pronunţe CNCD.

Oficierea de slujbe sau servicii religioase în cadrul unităţilor publice de învăţământ nu numai că nu este permisă de lege, dar este sancţionată ca infracţiune prin C. pen. (art. 381) şi este interzisă explicit prin art. 7 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 1/2011 şi art. 4 din ROFUIP, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5115/2014.

Fiind evident că oficierea de slujbe religioase în unităţile publice de învăţământ are natura unui act de prozelitism religios, aceasta constituie o discriminare faţă de elevii care sunt crescuţi acasă în altă confesiune, în familii agnostice sau nonteiste şi chiar faţă de elevii crescuţi în confesiunea respectivă, dar pentru care nu s-a optat în sensul studiului religiei în şcoală.

Discriminate sunt şi cadrele didactice obligate să asiste şi care nu împărtăşesc valorile religiei la care se referă manifestările respective.

Prin decizia nr. 669/2014 a Curţii Constituţionale s-a statuat că transmiterea unor astfel de valori se face numai în baza unei reglementări legale speciale, către elevii ai căror părinţi au solicitat explicit studiul religiei sau elevii majori care au optat în acest sens.

Sentinţa este nelegală, cuprinzând motive contradictorii. Instanţa a reţinut că oficierea de slujbe religioase şi oferirea de servicii religioase în unităţile publice de învăţământ, în afara orelor facultative de religie, este recunoscută de Ministerul Educaţiei. Cu toate acestea, reţine şi că reclamanţii nu ar fi probat existenţa unor situaţii în care la aceste evenimente să fi fost obligate să participe anumite persoane, contrar convingerii lor.

Aceasta reprezintă o motivare contradictorie întrucât dacă slujbele şi serviciile religioase au fost oficiate în timpul programului şcolar înseamnă că atât copii cât şi cadrele didactice au fost obligaţi să participe, dată fiind prezenţa obligatorie în cadrul programului şcolar.

Deşi instanţa a reţinut că nu poate fi prezumată discriminarea constând în obligarea persoanelor să participe la un eveniment din simpla organizare sau desfăşurare a evenimentului, a ignorat aspectul relevant, şi anume că aceste evenimente au loc în timpul programului şcolar obligatoriu atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice.

Prin urmare, instanţa a negat, contrar evidenţei, împrejurarea că cele două categorii arătate sunt obligate să participe la aceste slujbe şi servicii religioase.

Recurenţii-reclamanţi au prezentat ca probe articole de presă care evidenţiază desfăşurarea unor asemenea evenimente precum şi un CD conţinând înregistrarea unui astfel de eveniment. S-a menţionat şi că la Camera Deputaţilor s-a depus o petiţie cu un conţinut similar din partea Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie din România.

Chiar dacă s-ar admite că prezenţa nu este obligatorie la astfel de evenimente, ele având loc în timpul programului şcolar, conduc la segregarea copiilor şi a cadrelor didactice pe motive religioase, ceea ce este nelegal şi discriminatoriu.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi, respectiv, aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a solicitat constatarea discriminării pe motive de conştiinţă şi apartenenţă religioasă şi interzicerea continuării faptelor discriminatorii, respectiv interzicerea oficierii de slujbe şi servici religioase în incinta unităţilor publice de învăţământ, în timpul programului şcolar.

Prin hotărârea sa nr. 706/2017, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării constată discriminarea, însă condiţiile pe care le enunţă în stabilirea discriminării nu numai că nu sunt prevăzute în legislaţia privind combaterea discriminării, dar sunt şi nelegale. Practic, CNCD decide că faptele discriminatorii sesizate pot fi continuate, contrar prevederilor legale din Legea educaţiei şi din C. pen.. Astfel, nu numai că adaugă la lege, dar chiar recomandă Ministerului Educaţiei să adopte o reglementare prin care să permită organizarea unor slujbe şi servicii religioase, fapte interzise prin acte normative imperative.

CNCD trebuia să constate discriminarea şi să recomande Ministerului Educaţiei să emită o normă prin care să interzică explicit oficierea de slujbe şi servicii religioase în unităţile publice de învăţământ, în timpul programului şcolar.

Instanţa de fond, preluând argumentaţia CNCD, s-a concentrat pe drepturile părinţilor, într-o speţă în care subiectele de drept principale sunt copiii. Astfel, a încălcat prevederile art. 14 din Convenţia ONU privind drepturile copilului, prin care se statuează că acesta are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.

De asemenea, deşi a anulat pct. 2 al hotărârii CNCD, instanţa de fond a dat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material.

Invocând prevederile art. 79 din Ordinul preşedintelui CNCD privind aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, publicat în M. Of. nr. 348/6.05.2008, recurenţii arată că CNCD, prin colegiul director, poate face recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării. Acest ordin a fost elaborat în aplicarea prevederilor O.G. nr. 137/2000, iar nu contrar acesteia, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.

Judecătorul fondului a tras o concluzie greşită raportat la premisele constatate. Astfel, a apreciat că nu era posibilă, în soluţionarea petiţiei, efectuarea de recomandări care să exceadă în totalitate solicitărilor petenţilor. Aceste statuări contravin jurisprudenţei instanţelor, care confirmă posibilitatea folosirii instrumentului legal al recomandării de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Critica reclamanţilor faţă de recomandarea pe care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat-o a vizat nu caracterul legal al adoptării unei recomandări, ci faptul că CNCD a recomandat ceva ce legea interzice.

Cât priveşte susţinerea încălcării legii prin organizarea manifestărilor religioase în şcoli, instanţa a reţinut că o astfel de susţinere nu poate face obiectul analizei sale şi nici al analizei CNCD, în faţa căruia s-a reclamat săvârşirea unei fapte de discriminare. A apreciat, astfel, că nu se poate analiza în cadrul procesual dedus judecăţii o eventuală încălcare a art. 7 din Legea nr. 1/2011 şi art. 4 din ROFUIP sau întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 381 C. pen.

Recurenţii arată că cererea introductivă nu a urmărit astfel de scopuri, ci confirmarea şi sancţionarea unei situaţii discriminatorii existente în majoritatea unităţilor publice de învăţământ din România. Or, reţinând că încălcarea prevederilor legal anterior enunţate este irelevantă în cauză, instanţa confirmă şi întăreşte hotărârea CNCD prin care se stabileşte că astfel de evenimente, nelegale pe fond, pot avea loc în anumite condiţii.

Discriminarea se manifestă în legătură cu un drept. Or, dreptul respectiv, în cazul de faţă libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie poate fi protejat prin diverse modalităţi transpuse în acte normative.

O altă critică adusă sentinţei este aceea că nu răspunde cererii reclamantului A., care a invocat discriminarea la care a fost supus în calitate de cadru didactic. Analizând acelaşi viciu invocat la adresa hotărârii CNCD, instanţa a reţinut că nemenţionarea reclamantului ca titular al petiţiei ar fi o simplă eroare materială, dar că petiţia a fost analizată câtă vreme motivele invocate au fost comune, respectiv aceleaşi şi în cazul reclamantului A., care nu a probat existenţa unor situaţii în care să fi fost obligat să participe la astfel de manifestări religioase.

Recurenţii-reclamanţi reiau susţinerea că petiţia adresată CNCD a vizat trei subiecte de drept, elevii, cadrele didactice şi A., în nume personal, iar CNCD a hotărât numai cu privire la primele două subiecte de drept. Nu s-ar putea socoti că petiţia lui A. a fost soluţionată prin hotărârea CNCD întrucât aceasta cuprinde numai referiri generale.

Pe de altă parte, este fals că reclamantul nu ar fi prezentat situaţii în care a fost obligat să participe la evenimente religioase. Dimpotrivă, în petiţie a prezentat presiunile la care a fost supus, jignirile, ameninţările, referindu-se şi la situaţia conflictuală pe care o are cu Episcopia Buzăului şi Vrancei pe acest subiect. De asemenea, a prezentat cazul notoriu al prof. C., care a fost nevoit să părăsească şcoala şi comunitatea în care trăia întrucât nu a vrut să sărute crucea întinsă de preotul ce oficia o slujbă în incinta şcolii, în timpul programului şcolar.

În concluzie, se cere casarea sentinţei şi anularea hotărârii nr. 706/2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv confirmarea situaţiei discriminatorii reclamate în faţa CNCD, astfel încât în unităţile publice de învăţământ să se respecte dreptul fundamental al copilului la egalitate de tratament şi dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie, în raport de care se impune ca astfel de servici religioase să nu mai fie oficiate.

3.2. Pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul anulării în totalitate şi a punctului 3 din Hotărârea nr. 706/06.12.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În prealabil, recurentul-pârât arată că instanţa de fond în mod legal şi temeinic a anulat pct. 2 din hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 706/2017 întrucât nu există bază legală pentru formularea unei recomandări precum cea enunţată la acest punct al hotărârii, însă prevederile legale au fost interpretate eronat prin raportare la pct. 3 al hotărârii.

Acest punct 3 trebuia anulat în integralitate, iar nu menţinut parţial. Instanţa de fond, menţinându-l parţial, a pronunţat o hotărâre nelegală, care are ca premisă situaţii ipotetice, scenarii cu privire la eventuale obligaţii care s-ar impune unor persoane în cazul derulării unor activităţi religioase.

Or, nici în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi nici în faţa instanţei nu s-a dovedit că participarea la evenimentele sesizate ar fi fost impusă vreunei persoane/vreunui participant, contrar convingerilor proprii.

De altfel, instanţa a reţinut că nu s-a probat existenţa unor situaţii în care la astfel de evenimente să fi fost obligate să participe persoane, contrar convingerilor lor.

În atare condiţii, recurentul-pârât arată că potrivit cadrului normativ incident (în special, art. 2 din O.G. nr. 137/2000) existenţa unei fapte de discriminare nu poate fi reţinută în lipsa prezentării unui caz concret. Or, pct. 3 din Hotărârea CNCD, menţinut în mod netemeinic de către instanţa de fond, vizează cazuri ipotetice, aspect care nu se încadrează în obiectul de reglementare al O.G. nr. 137/2000.

Pe de o parte, obiectul sesizării CNCD l-a constituit săvârşirea unei fapte de discriminare, faptă care nu a fost probată, iar pe de altă parte, termenul de discriminare presupune o situaţie concretă, petrecută în fapt, de unde rezultă cu evidenţă că se impune anularea în întregime şi a pct. 3 al hotărârii CNCD.

Mai mult, motivarea instanţei de fond cu privire la menţinerea parţială a pct. 3 este contradictorie, câtă vreme pe de o parte s-a constatat că nu s-a produs vreo faptă de discriminare, iar pe de altă parte, este menţinut ca legal pct. 3 al hotărârii CNCD. Astfel, practic, s-a judecat, analizat, reglementat un viitor incert, ceea ce excede dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000.

Deşi pct. 2 al hotărârii atacate a fost anulat şi deşi erau aplicabile aceleaşi prevederi legale şi în cazul pct. 3, instanţa nu a hotărât în mod similar.

Hotărârea se bazează pe o greşită aplicare a O.G. nr. 137/2000, care creează cadrul legal pentru sancţionarea faptelor de discriminare reale/întâmplate, iar nu ipotetice.

Niciun document elaborat la nivelul Ministerului Educaţiei nu impune prezenţa elevilor sau a cadrelor didactice la slujbele religioase, iar la nivel naţional actuala legislaţie nu face nicio referire cu privire la oficierea sau neoficierea slujbelor religioase în spaţii, locuri sau incinte de utilitate publică, în general şi în sălile de curs din şcoli, în particular.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, Ministerul Educaţiei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi, ca nefondat.

Arată că motivul de recurs referitor la caracterul contradictoriu al hotărârii este nefondat, pornind de la premisa greşită a reclamanţilor potrivit căreia participarea la evenimentele religioase care se oficiază în şcoli este obligatorie.

Instanţa a reţinut corect că, în speţă, nu s-a produs vreo faptă de discriminare, respectiv reclamanţii nu au probat existenţa unor situaţii în care la astfel de evenimente ar fi fost obligate persoane să participe, contrar convingerilor lor.

Recurenţii pun greşit semnul egalităţii între prozelitism religios şi oficierea unor ceremonii, la care nimeni nu este obligat să fie prezent.

Toate argumentele recurenţilor-reclamanţi demonstrează scopul demersului judiciar, acela de interzicere a unor astfel de evenimente. Simpla existenţă a acestora este prezumată a fi discriminatorie, ceea ce constituie o interpretare abuzivă şi greşită a prevederilor legale.

Raportat la definiţia legală a discriminării, argumentarea recurenţilor împotriva sentinţei se încadrează în această definiţie, întrucât efectul admiterii cererii ar reprezenta o restrângere, o înlăturare a drepturilor persoanelor care, potrivit conştiinţei, aleg să participe la evenimentele religioase.

5. Alte aspecte procesuale

Pe parcursul soluţionării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale a fost supus reorganizării, conform art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2019 şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 212/2020, schimbându-şi succesiv denumirea în Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi, în prezent, Ministerul Educaţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1 În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi

Reclamanţii A. şi B. au invocat un prim motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond, prin care au susţinut motivarea contradictorie a acestei hotărâri. S-a arătat că, pe de o parte, instanţa a reţinut existenţa faptelor, şi anume, oficierea de slujbe religioase sau oferirea unor servicii religioase în unităţile publice de învăţământ, iar pe de altă parte, în mod contradictoriu a constatat că nu s-a probat existenţa unor situaţii în care la respectivele evenimente să fi fost obligaţi să participe elevi sau cadre didactice, contrar convingerii lor.

Înalta Curte constată că argumentele instanţei de fond anterior reproduse nu sunt deloc contradictorii. Instanţa de fond a confirmat constatarea Colegiului director al CNCD, menţionată în cuprinsul hotărârii nr. 706/6.12.2017 atacate, în sensul că reclamanţii nu au prezentat cazuri concrete ale unor persoane care să fi fost obligate să participe la evenimente religioase în şcoli, reţinând totodată că desfăşurarea unor astfel de evenimente este de notorietate şi nu este contestată de către Ministerul Educaţiei.

Recurenţii-reclamanţi afirmă că dacă slujbele şi serviciile religioase au fost oficiate în timpul programului şcolar, trebuie să se deducă, pe calea unei prezumţii simple, că atât copii cât şi cadrele didactice sunt obligaţi să participe la evenimente, dată fiind prezenţa obligatorie în cadrul programului şcolar.

Se constată că ceea ce se evidenţiază prin motivele de recurs nu este o contrarietate în considerentele sentinţei, ci neutilizarea în raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond a acestei prezumţii pe care recurenţii-reclamanţi o socotesc incidentă. Drept urmare, nu se poate reţine existenţa unor motive contradictorii, dar împrejurarea că nu a fost utilizată prezumţia amintită va fi analizată în cele de urmează, în cadrul motivului de casare prin care se invocă greşita aplicare a normelor de drept substanţial.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 că simplul fapt al desfăşurării unor astfel de evenimente în cadrul şcolilor nu este suficient pentru constatarea unor fapte de discriminare. De esenţa reţinerii unei astfel de fapte în cazul de faţă ar fi evidenţierea unei acţiuni de deosebire, excludere, restricţie, pe criteriul religiei, care ar avea ca efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie.

Deducţia logică pe care recurenţii-reclamanţi o pretind şi care nu ar fi fost asumată de către instanţa de fond nu va fi reţinută nici de către instanţa de recurs întrucât, chiar dacă slujbele sau serviciile religioase ar fi fost oficiate în timpul programului şcolar obligatoriu, aspect care nu a făcut obiectul probaţiunii nici în faţa CNCD şi nici în cadrul cercetării judecătoreşti în fond, aceasta nu echivalează cu o obligaţie de participare din partea cadrelor didactice sau a elevilor unităţilor de învăţământ respective.

Instanţa de fond a reţinut corect că nu a fost dovedită existenţa unei situaţii în care anumite persoane să fi fost obligate să participe la evenimentele menţionate, contrar convingerii lor şi, dată fiind această constatare (ce nu poate fi răsturnată pe baza unor simple deducţii), nu pot fi reţinute afirmaţiile recurenţilor referitoare la segregarea, marginalizarea sau vulnerabilizarea cadrelor didactice sau a elevilor care şi-ar manifesta dezacordul cu astfel de practici.

Au reluat recurenţii-reclamanţi şi criticile invocate în faţa instanţei de fond potrivit cărora oficierea unor slujbe sau servicii religioase în cadrul unităţilor publice de învăţământ ar putea fi încadrată la infracţiunea prevăzută de art. 381 din C. pen. (împiedicarea exercitării libertăţii religioase) şi, de asemenea, ar fi interzisă explicit atât prin art. 7 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 1/2011, cât şi prin art. 4 din ROFUIP aprobat prin Ordinul nr. 5115/2014 al ministrului educaţiei.

Înalta Curte confirmă poziţia instanţei de fond care a reţinut că, în cadrul procesual obiectiv dedus judecăţii, în care se exercită controlul de legalitate al hotărârii pronunţate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asupra unei reclamaţii referitoare la săvârşirea unor fapte de discriminare, nu poate fi analizată invocata încălcare a normelor Legii învăţământului sau a ordinului elaborat pentru punerea în aplicare a legii, întrucât astfel de presupuse încălcări exced reclamaţiei atât din perspectiva obiectului - sesizarea unor fapte de discriminare, cât şi din perspectiva cauzei juridice - O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Recurenţii-reclamanţi nu au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul Ministerului Educaţiei de a interzice astfel de manifestări, ci au supus controlului de legalitate hotărârea nr. 706/2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, organ administrativ care dispune de atribuţii jurisdicţionale circumscrise exclusiv domeniului de aplicare a O.G. nr. 137/2000.

Ca atare, nu pot fi analizate pe fondul lor susţinerile referitoare la presupusa încălcare a legii şi, cu atât mai puţin cele referitoare la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de C. pen., iar afirmaţia recurenţilor-reclamanţi referitoare la încadrarea acestui tip de evenimente în acte de prozelitism religios excede scopului şi limitelor procedurii judiciare de faţă.

O altă critică adusă sentinţei vizează respingerea motivului de nelegalitate a hotărârii CNCD prin care s-a susţinut nesoluţionarea cererii adresate în nume personal de A., precum şi nesoluţionarea de către însăşi instanţa de fond a cererii acestui reclamant, care la rândul său, a invocat discriminarea la care a fost supus, în calitate de cadru didactic.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect că hotărârea CNCD nu este anulabilă pe motivul nemenţionării în calitate de titular al petiţiei a reclamantului A., lipsind o vătămare concretă, aptă să conducă la anularea actului.

Astfel, deşi reclamantul A. continuă să afirme că a supus atenţiei CNCD în mod distinct propria situaţie, se constată din cuprinsul petiţiei adresate CNCD că reclamantul nu a susţinut fapte de discriminare concrete nici în ceea ce îl priveşte, aşa încât rămân valabile toate considerentele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, respectiv, ale instanţei de fond prin care petiţia a fost tratată din perspectiva neinvocării şi neprobării unor situaţii concrete în care la evenimente precum cele reclamate să fi fost obligate să participe persoane contrar voinţei şi convingerii lor.

Trimiterile reclamantului la presiunile la care a fost supus sau starea conflictuală pe care o are cu Episcopia Buzăului şi Vrancei pe subiectul oficierii unor slujbe religioase în şcoli nu pot fi subsumate prezentării unor situaţii concrete aduse în atenţia CNCD sau a instanţei de judecată, susţinerile respective necircumstanţiind fapte sau împrejurări în care au avut loc fapte de discriminare, ci având doar un rol argumentativ.

Dezacordul recurenţilor-reclamanţi cu hotărârea pronunţată în fond priveşte admiterea numai în parte a acţiunii, respectiv împrejurarea că instanţa a anulat pct. 2 al hotărârii CNCD într-un sens care nu corespunde interesului reclamanţilor.

Prin pct. 2 al hotărârii atacate, CNCD a recomandat Ministerului Educaţiei să elaboreze o normă juridică care să reglementeze activităţile cu caracter religios în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu respectarea anumitor condiţii menţionate expres în cadrul punctului arătat.

Instanţa a anulat pct. 2 al hotărârii CNCD, reţinând că obiectul reclamaţiei, contrar celor reţinute de Consiliu, nu l-a constituit nereglementarea modului în care sunt organizate slujbe şi alte servicii religioase în incinta şcolilor publice, ci săvârşirea unei fapte de discriminare, susţinându-se de către reclamanţi existenţa permisiunii Ministerului Educaţiei ca evenimentele menţionate să se desfăşoare în şcolile publice. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că nu era posibilă, în soluţionarea reclamaţiei, formularea unei recomandări care excede în totalitate susţinerilor din reclamaţie.

Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa în mod greşit a apreciat că CNCD nu putea emite o recomandare. Poziţia reclamanţilor este în sensul că o recomandare era posibilă potrivit cadrului normativ şi se impunea în raport de circumstanţele cauzei, însă nu în sensul şi cu conţinutul dispus în concret de CNCD, ci în sensul ca Ministerul Educaţiei să elaboreze norme de interzicere a activităţilor cu caracter religios în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Înalta Curte constată că recurenţii -reclamanţi susţin fără temei că prin sentinţă este negată posibilitatea legală a includerii în hotărârea CNCD a unei recomandări, prin care se urmăreşte preîntâmpinarea încălcării principiului nediscriminării. Din contră, hotărârea recurată confirmă această posibilitate.

Cât priveşte motivul de anulare valorificat, instanţa de fond a reţinut corect că recomandarea nu poate fi străină de ceea ce s-a reclamat, CNCD, în activitatea sa de organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, fiind ţinut de respectarea principiului disponibilităţii.

În fine, Înalta Curte constată că este nefondată susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia se impunea emiterea unei recomandări către Ministerul Educaţiei, dar cu alt conţinut, şi anume în sensul elaborării unor norme de interzicere a activităţilor cu caracter religios în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Aşa cum s-a arătat în precedent, controlul judecătoresc în cauza de faţă se exercită asupra unei hotărâri a Consiliului, care a statuat numai în lumina unor principii relevante în materie de prevenire a formelor de discriminare, iar nu raportat la o faptă concretă de discriminare. Atât Consiliul, cât şi instanţa de fond au reţinut corect că simpla desfăşurare a evenimentelor religioase în şcoli nu întruneşte cerinţele unei fapte de discriminare. Drept urmare, o recomandare către Ministerul Educaţiei în sensul elaborării unor norme prin care să interzică astfel de evenimente nu poate fi pusă în legătură cu nevoia de a preîntâmpina încălcarea principiului nediscriminării.

II.2 Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei

Recursul declarat de pârât se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţinând că instanţa de fond în mod greşit nu a anulat în tot, ci a anulat numai în parte pct. 3 al hotărârii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 706/6.12.2017 şi că această soluţie este contradictorie cu restul hotărârii.

În cadrul pct. 3 al hotărârii, Colegiul director a hotărât că, în măsura în care participarea la activităţile cu caracter religios în învăţământul preuniversitar se desfăşoară fără acordul prealabil al părinţilor/tutorilor legali ai elevilor minori, respectiv fără acordul prealabil al elevilor majori, având caracter obligatoriu, cu consecinţe disciplinare sau de altă natură, fapta reprezintă discriminare.

Instanţa de fond a anulat din cuprinsul acestui punct sintagma "cu consecinţe disciplinare sau de altă natură", reţinând că obligativitatea participării este suficientă pentru a se constata existenţa unei discriminări, chiar în lipsa unor consecinţe disciplinare sau de altă natură.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a atacat hotărârea CNCD şi, în raport de cadrul procesual obiectiv dedus judecăţii, nu poate prin recursul declarat să critice hotărârea pe motivul neanulării în întregime a pct. 3 al hotărârii CNCD, câtă vreme o astfel de solicitare tinde la reformarea hotărârii CNCD într-o manieră care excede pretenţiilor deduse judecăţii şi, respectiv, apărărilor corespondente.

Reclamanţii au cerut anularea hotărârii CNCD, cu motivarea că prin aceasta în mod greşit se reţine inexistenţa unor fapte de discriminare concrete, CNCD pronunţându-se doar în lumina unor principii relevante. Reclamanţii nu au cerut anularea pct. 3 al hotărârii în măsura în care se constată, de principiu, că participarea la activităţile cu caracter religios în învăţământul preuniversitar care s-ar desfăşura fără acordul prealabil al participanţilor are natura unei fapte de discriminare. Dimpotrivă, cererea de chemare în judecată pleacă de la această premisă şi critică reţinerea numai în principiu a aspectelor menţionate, iar nu în concret a săvârşirii unor fapte de discriminare.

Or, recurentul-pârât, prin recursul declarat susţine că statuările în principiu ale CNCD, fără identificarea unor fapte concrete de discriminare, ar fi nelegală.

Rezultă, astfel, că susţinerile recurentului-pârât exced cadrului procesual obiectiv al cauzei şi nu pot fi analizate pe fondul lor, câtă vreme acestea exprimă o critică a Ministerului Educaţiei cu privire la dispoziţii ale hotărârii CNCD pe care nu le-a contestat în termenul de decădere prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B., precum şi recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei civile nr. 1871 din 31 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.