Compensatory rights for ethnic persecution under Law 189/2000 and proof of involuntary displacement from domicile

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 martie 2003, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea deciziei nr. 8257 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și păstrarea hotărârii nr. 8257 din 16 decembrie 2003, emisă de aceasta.

În motivare, reclamantul a arătat că, în mod greșit, prin decizia contestată, pârâta a revenit din oficiu asupra hotărârii nr. 8257/2003, prin care îi acordase drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu toate că, prin probele depuse, a dovedit că împreună cu familia a fost obligat să se refugieze, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, în localitatea Orvișele, de unde o parte a familiei a plecat la Tilecuș, iar alta la Surduc, la niște rude.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 310/CA/2004 - PI din 26 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a păstrat hotărârea nr. 8257 din 16 decembrie 2003, emisă de aceasta.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, deși cererile reclamantului și declarațiile martorilor conțin date diferite privind localitatea de refugiu (cum a susținut pârâta), față de actele oficiale depuse, care atestă refugiul tatălui reclamantului, situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în care s-a aflat reclamantul, împreună cu familia, a fost dovedită.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Recurenta a susținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada indubitabilă a plecării în refugiu împreună cu familia, actele depuse nereflectând situația reală privind perioada refugiului, iar declarațiile martorilor fiind contradictorii.

Că, prima instanță nu a clarificat aceste aspecte, neavând relevanță că prin actele depuse, s-a probat refugiul tatălui reclamantului, atâta timp, cât nu s-a dovedit și împrejurarea că reclamantul și-a însoțit tatăl în acest refugiu.

Criticile formulate sunt neîntemeiate.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „ persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Așa după cum, în mod corect, a reținut prima instanță, prin extrasul nr. 3386/2003, emis de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Statului și cererea tatălui reclamantului, S.V., de scutire de plata taxei de timbru în baza adeverinței de refugiat eliberată de Biroul Refugiaților din Beiuș, aprobată de Administrația Financiară, la 27 iunie 1944, reclamantul a dovedit că se încadrează în prevederile legale mai sus citate, situația sa fiind concretizarea unei persecuții din motive etnice.

Prin urmare, acesta este îndreptățit la acordarea drepturilor legale compensatorii.

Aparenta situație neclară și contradictorie care ar rezulta, potrivit susținerilor recurentei, din declarațiile martorilor, a fost lămurită de către intimatul-reclamant.

Astfel, acesta a precizat că, într-adevăr familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, Călățani, în Orvișele (cum arată martorii S.T. și S.P.), iar ulterior, o parte dintre membrii familiei au plecat în Tilecuș, iar o altă parte, între care și reclamantul, în localitatea Surduc (cum au declarat martorii Ț.F. și S.P.).

Dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, Curtea a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 310/CA/2004 - PI din 26 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.