Mootness of judicial transfer claim due to supervening promotion; loss of procedural interest in administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff’s claim for lack of procedural interest, admitting the defendant’s appeal, quashing the lower court’s judgment that had previously ordered the plaintiff’s transfer, and upholding the auxiliary intervention of the opposing court institution. The dispute concerned a judge’s challenge to the Superior Council of Magistracy’s decision refusing a horizontal transfer between two tribunals, with the plaintiff having meanwhile been promoted to a superior appellate court in the same target city, thereby rendering the original transfer request moot. Relying on the Civil Procedure Code provisions regarding the legitimacy and currency of procedural interest (Art. 32(1)(d) and 33), the court held that the supervening promotion eliminated the need to transfer to an equal-level court in a different territorial jurisdiction, satisfying the requirement for a current and legitimate interest.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 63 C. proc. civ; Mootness of judicial transfer claim due to supervening promotion; loss of procedural interest in administrative litigation: Împotriva sentinţei civile nr. 4 din 12 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 15 august 2020, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 355/24.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul reclamantei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Galaţi.
1.2. La data de 16 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;
(ii) a anulat Hotărârea nr. 355 din 24.03.2010 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;
(iii) a obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători să emită o hotărâre prin care să dispună transferul reclamantei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Galaţi;
(iv) a respins cererea de intervenţie accesorie, formulată de Tribunalul Ilfov ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 4 din 12 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
3.2. Prin notele scrise depuse în dosarul instanţei de recurs la data de 18 noiembrie 2021, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, solicitând admiterea recursului şi respingerea, în consecinţă, a cererii de chemare în judecată, în raport de emiterea Hotărârii nr. 1065/16.09.2021 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus promovarea efectivă a reclamantei la Curtea de Apel Galaţi, începând cu data de 15.10.2021.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Faţă de excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, intimata/reclamantă nu a formulat apărări.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de chemare în judecată, invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 355/24.03.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Galaţi.
Ulterior pronunţării sentinţei de fond şi declarării recursului, reclamanta a susţinut concursul de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, desfăşurat în perioada aprilie- august 2021, iar prin Hotărârea nr. 1065/16.09.2021 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtul a dispus promovarea efectivă a reclamantei la Curtea de Apel Galaţi, începând cu data de 15.10.2021 .
Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi iniţiat şi susţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel care învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei.
În speţă, în timpul judecăţii a intervenit o împrejurare nouă, de natură a lipsi acţiunea reclamantei de interesul procesual iniţial urmărit şi anume acela al obţinerii transferului la o altă instanţă (Tribunalul Galaţi), egală în grad cu cea la care activa (Tribunalul Ilfov). Ca urmare a promovării efective a intimatei-reclamante la instanţa superioară celei la care solicitase transferul (Curtea de Apel Galaţi), Înalta Curte constată că, la data soluţionării recursului de faţă, interesul reclamantei de a obţine anularea Hotărârii secţiei pentru judecători a CSM şi obligarea pârâtului la dispunerea transferului la Tribunalul Galaţi, nu mai îndeplineşte cerinţa actualităţii.
Este de observat că reclamanta a solicitat transferul la o instanţă egală în grad, dar dintr-o altă circumscripţie teritorială, pentru motive de ordin personal care necesitau, în opinia sa, ca locul de muncă să fie situat în localitatea Galaţi. Or, acest aspect a fost surmontat prin promovarea la instanţa superioară aflată în această localitate, iar intimata-reclamantă nu a formulat apărări faţă de excepţia lipsei de interes, prin care să indice dacă există alte argumente în sprijinul menţinerii interesului susţinerii cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată a fi întemeiată excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de chemare în judecată, sens în care va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca lipsită de interes.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 63 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Tribunalul Ilfov în interesul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 4 din 12 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de chemare în judecată.
Respinge cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Tribunalul Ilfov în interesul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.