Admissibility of raising the fictitiousness of an employment contract for the first time on appeal to challenge an integrity incompatibility report

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 august 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/21.07.2017 şi obligrea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 5646 din 5 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 noiembrie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 766 din 1 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 766 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, reclamantul susţine că nu poate fi reţinută starea de incompatibilitate în temeiul contractului individual de muncă încheiat între recurent şi B., întrucât, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că munca nu a fost prestată şi salariul nu a fost plătit, astfel încât contractul individual de muncă este fictiv. Acest contract a fost încheiat doar scriptic, pentru ca societatea să poată participa la proceduri privind un anumit domeniu de activitate, ce necesită existenţa unui specialist în societate.

Or, arată recurentul-reclamant, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra problemei fictivităţii contractului individual de muncă, invocată şi menţionată în încheierea de şedinţă din 14.02.2019. În consecinţă, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 161/2003, reţinând starea de incompatibilitate în temeiul unui contract de muncă nul.

4. Apărările formulate în cauză

Prin concluziile scrise depuse în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă ANI a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (în ale căror dispoziţii se încadrează motivele de nelegalitate invocate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă, reclamantul a supus controlului judiciar Raportul de evaluare nr. x/21.07.2017, întocmit de pârâtă, prin care s-a reţinut că, în perioada 01.06.2015 - 04.05.2016, reclamantul nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Valea Teilor, judeţul Tulcea şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul B. S.R.L., fiind incidente dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Acţiunea în anulare a fost întemeiată pe două motive de pretinsă nelegalitate a raportului de evaluare, reclamantul susţinând că (i) starea de incompatibilitate nu subzistă întrucât nu a deţinut un contract individual de muncă în cadrul unei instituţii publice şi că (ii) nu există vreo consecinţă în plan juridic a stării de incompatibilitate, nefiind emis vreun act sau decizie în stare de incompatibilitate, iar contractul individual de muncă a încetat la data de 04.05.2016.

În recurs, contestând soluţia de respingere a acţiunii, reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare, prin care s-a invocat caracterul fictiv al contractului individual de muncă, critică ce se circumscrie cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu se regăseşte în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocat, pentru prima dată, la termenul de judecată din 04.05.2018, conform menţiunilor din încheierea de şedinţă. De altfel, chiar recurentul-reclamant recunoaşte, în recurs, că acest motiv de nelegalitate a fost invocat ulterior depunerii acţiunii, însă menţionează eronat termenul la care a adus în atenţia instanţei de judecată această nouă critică la adresa raportului de evaluare (14.02.2019, în loc de 04.05.2018).

Susţinerile formulate oral de către reclamant, în faţa primei instanţe, reprezintă o modificare/completare a pretenţiilor expuse în cererea de chemare în judecată, care nu respectă dispoziţiile art. 194, coroborat cu art. 204 C. proc. civ., nefiind formulată în scris, pe calea unei cereri adiţionale. Pe de altă parte, după expirarea termenului legal la care reclamantul avea posibilitatea completării acţiunii, nu pot fi formulate motive de nelegalitate noi, necunoscute de partea oponentă, decât cu acordul acesteia. Formularea unei astfel de cereri şi soluţionarea sa de către instanţa de judecată, în lipsa acordului pârâtului, contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, art. 22 din Legea nr. 176/2010 impune contestarea raportului de evaluare în termen de 15 zile de la comunicare. Formularea unor motive de nelegalitate a raportului cu depăşirea termenului menţionat se sancţionează cu decăderea.

În concluzie, câtă vreme reclamantul nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu un motiv de nelegalitate distinct de verificat în calea acţiunii judiciare de faţă, referitor la caracterul fictiv al contractului individual de muncă, nu se poate reţine o încălcare de către instanţa de fond a obligaţiei prevăzută de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., referitoare la pronunţarea asupra a tot ceea ce s-a cerut în cauză, criticile recurentului-reclamant fiind nefondate.

Înalta Curte mai reţine şi că acest motiv de nelegalitate nu poate fi cercetat în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalităţii sentinţei recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Prin urmare, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unui motiv de nelegalitate nou, invocat în faţa instanţei de fond cu nerespectarea normelor de procedură, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Cât priveşte critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că unicul motiv invocat de recurentul-reclamant, în sensul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, este acela al caracterului fictiv al contractului individual de muncă încheiat între recurent şi B.. Or, în condiţiile în care motivul de nelegalitate referitor la caracterul fictiv al contractului individual de muncă nu a fost invocat conform normelor de procedură, astfel încât nici instanţa de fond şi nici cea de recurs nu se pot apleca asupra lui, se impune concluzia firească a respingerii, ca nefondat, şi a criticii privind greşita aplicare sau interpretare a art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 766 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.