Interpretation of gross negligence in disciplinary law as distinct from intent under prosecutor ethics statutes

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei din data de 12.12.2018, emisă de pârâtă în dosarul nr. x/2018 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 188 din 22 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 188 din 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care se referă la grava neglijenţă, considerând că pentru existenţa gravei neglijenţe forma de vinovăţie ar fi intenţia, deşi art. 991 alin. (2) din aceeaşi lege prevede în mod expres că forma de vinovăţie este culpa.

Arată recurentul-reclamant că, în considerente, prima instanţă a reţinut în mod greşit că latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este intenţia pentru ambele teze, atât reaua-credinţă, cât şi neglijenţa. Această analiză este corectă, în opinia recurentului, doar în ceea ce priveşte reaua-credinţă. Când analizează "grava neglijenţă", instanţa de fond face trimitere la pct. 8 din Decizia nr. 130/2017 a ÎCCJ - Completul de 5 judecători, în care se reţine că încălcarea normelor se poate produce şi din culpă, dar, cu toate acestea, examinează în continuare fapta doar sub forma de vinovăţie a intenţiei, fără a analiza şi dacă fapta a fost săvârşită din culpă.

Susţine recurentul-reclamant că dispoziţiile art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabilesc clar că există "gravă neglijenţă" atunci când procurorul nesocoteşte din culpă normele de drept material ori procesual, iar în cadrul acestei analize, trebuie avut în vedere că un prim procuror se presupune că este mai bine pregătit decât procurorii din subordine, că are o mai mare capacitate de a înţelege rezultatul faptelor sale şi o mai mare posibilitate de a le prevedea.

Aşadar, consideră recurentul-reclamant că se impune rejudecarea cauzei, întrucât prima instanţă a analizat fapta doar prin prisma formei de vinovăţie a intenţiei, fără a analiza "grava neglijenţă" prin prisma formei de vinovăţie a culpei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte urmează a o respinge, ca neîntemeiată.

Motivând această excepţie, intimata-pârâtă consideră că, deşi acţiunea a fost înregistrată la data de 25.01.2019, după modificarea Legii nr. 317/2004 prin Legea nr. 234/08.10.2018, care a introdus posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în materie de Curtea de Apel Bucureşti, totuşi, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, litigiul este guvernat de legea în vigoare la data formulării sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, respectiv 01.08.2018, dată la care legea prevedea că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal este irevocabilă.

Totodată, intimata-pârâtă invocă soluţia de principiu adoptată la data de 13.02.2017 de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că rezoluţia de clasare poate fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, precum şi soluţia de principiu din data de 09.10.2017, a aceleiaşi secţii, prin care s-a stabilit că soluţia pronunţată de prima instanţă este definitivă, iar recursul este inadmisibil.

Înalta Curte constată că, în speţă, nu este întrunită ipoteza prezentată în cele două soluţii de principiu invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, care au în vedere acţiuni aflate pe rolul instanţei de contencios administrativ în anul 2017 şi anterior acestui an, pe când, acţiunea de faţă a fost introdusă la instanţă la data de 25.01.2019.

Prin Legea nr. 234/2018 au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin introducerea art. 451, care permite contestarea rezoluţiei inspectorului şef prin care au fost respinse plângerea şi Rezoluţia de clasare, în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar soluţia instanţei de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Aceste modificări legislative au intrat în vigoare la 11.10.2018, iar sesizarea reclamantei a fost adresată Inspecţiei Judiciare la data de 01.08.2018, însă potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Procedura derulată în faţa Inspecţiei Judiciare este o procedură administrativă şi nu reprezintă reperul în privinţa legii de procedură aplicabile, respectiv căii de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti, aceasta fiind cea prevăzută de lege la data formulării acţiunii în instanţă.

În concluzie, prezentul litigiu este supus dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 în vigoare la data de 25.01.2019, data depunerii acţiunii, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva sentinţei de fond, aceasta fiind, conform art. 451 din actul normativ, recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. Ca atare, recursul declarat de reclamantul A. este admisibil, calea de atac fiind prevăzută de lege, iar excepţia invocată de pârâtă este neîntemeiată.

II. 2. Analizând recursul declarat de reclamantul A., prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat.

Criticile recurentului-reclamant vizează latura subiectivă a abaterii disciplinare care face obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare şi care, în opinia recurentului, a fost greşit analizată de instanţa de fond doar din perspectiva intenţiei, iar nu şi a culpei magistratului împotriva căruia s-a făcut sesizarea.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a analizat abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 exclusiv sub aspectul formei de vinovăţie a intenţiei.

Textul de lege face trimitere la exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, reaua-credinţă fiind în mod evident o expresie a intenţiei, iar grava neglijenţă este definită de art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ca reprezentând situaţia în care judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Or, aceste din urmă prevederi legale sunt reţinute de instanţa de fond în penultima pagină a sentinţei (par. 4), ulterior fiind explicitate şi condiţiile în care se poate constata grava neglijenţă, în paragraful nr. 9 al aceleiaşi pagini, în sensul că încălcarea prevederilor legale trebuie să fie gravă (încălcare evidentă a îndatoririlor profesionale elementare şi producerea unor consecinţe importante), nescuzabilă (lipsa unei justificări pentru încălcarea acestor norme legale) şi neîndoielnică (normele încălcate să nu suscite interpretări).

Totodată, din penultimul paragraf al motivării, rezultă concluzia instanţei de fond în sensul că:

"...nu se poate considera că prim procurorul a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 339 alin. (1) şi art. 286 alin. (2) din C. proc. pen. ori conduita profesională a acestuia este nescuzabilă...". Din folosirea sintagmei "cu ştiinţă" din prima parte a textului rezultă că instanţa de fond a avut în vedere şi a examinat săvârşirea faptei cu rea-credinţă, iar prin folosirea sintagmei "ori conduita profesională a acestuia este nescuzabilă", se confirmă examinarea şi sub aspectul gravei neglijenţe care, conform art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, trebuie să fie nescuzabilă.

Este adevărat că motivarea instanţei de fond se subsumează, majoritar, analizării indiciilor de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă, dar nu se poate susţine că fapta ce a făcut obiectul sesizării nu a fost analizată şi sub aspectul culpei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 188 din 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.