Securitate collaborator status upheld on appeal; challenge to communist-era surveillance ruling rejected

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat să se constate calitatea acesteia de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1309 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A., constatând calitatea pârâtei de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - pârâtă a susţinut, în esenţă, următoarele argumente:

- greşita stabilire a situaţiei de fapt prezentată exclusiv de nota de constatare a CNSAS şi însuşită "ad litteram" şi cu citate extinse preluate de instanţă de fond în motivarea sentinţei.

Astfel, instanţa de fond a reţinut existenţa unei situaţii de fapt descrisă şi reţinută de documentele CNSAS care însă nu stabileşte că recurenta este autor al unor încălcări, îngrădiri, acţiuni, planuri de măsuri, dispoziţii sau acte de ingerinţă, de urmărire informativă, ci sunt acte curente de lucru, de administrare şi efectuare de asistenţă tehnică de specialitate, de muncă auxiliară specifică resortului secretariat, de comunicare cu ofiţerii din unităţi ce se făceau prin lecturare, citire, redare, selectare-conspectare, transcriere de corespondenţă, de redare, adrese de înaintare, de trimitere de materiale, casete şi benzi magnetice, de comunicare sinteze, informări şi care, fiind clasificate, practic nu pot constitui ele însele acte sau încălcări/ingerinţe directe comise personal de un ofiţer, factor de execuţie şi translator de limbi străine.

- lipsa legăturii de cauzalitate între pretinsul drept ocrotit/dreptul la viaţă privată/încălcat şi acţiunile de conspectare, redare, transcriere, traducere, redactare, tipic administrativ-birocratice desfăşurate de recurentă.

Este evident că nu se poate retine în sarcina personală a ofiţerului tehnic translator, cu o funcţie de execuţie limitată, deci o activitate tipică de execuţie - administrare, timp de 8 ore zilnic, a unui post TO automat/ICDT/de ascultare impersonală indirectă prin folosirea unor conexiuni pe circuitele telefonice anume destinate, de coordonare a expedierii documentelor scrise/redate sau traducerea lor şi/sau a pachetelor-colete/cu benzi audio neredate, neascultate/către ofiţerul de caz.

- lipsa dovezilor directe şi a probelor care să ateste că pârâtul a avut un rol activ în supravegherea petentului B.. în dos. I x şi SIE 12503, R-1195, I-1774, I-3730.

Date recente din spaţiul public şi virtual atestă că în cazul B.. au fost dirijaţi şi au activat un număr considerabil de informatori şi vreo 6-7 ofiţeri de informaţii din direcţia de linie a 2-a serv. 2 din care cel puţin 2 au fost acoperiţi, toţi cu scopul de a-i asigura acestuia o platformă de falsă disidenţă cât mai credibilă pentru viitoarea sa evoluţie în străinătate.

- greşita stabilire de către judecătorul fondului în sarcina pârâtei personal, a încălcării dreptului la viaţă privată şi la secretul convorbirilor telefonice.

Pe baza probei cu înscrisuri admisă în favoarea CNSAS, s-a stabilit eronat că recurenta - pârâtă, având calitatea de ofiţer tehnic şi translator, a încălcat drepturile petentului, atât la o viaţă privată cât şi secretul convorbirilor telefonice.

Faptul că recurenta avea sarcina de a executa zilnic şi de a asigura exploatarea/funcţionarea unei instalaţii electronice cu profil strict electronic-tehnic, fără nicio intervenţie personală asupra cazului în sine, asupra modului de lucru şi a conţinutului materialelor redate, conspectate sau compilate, o plasează într-o sferă periferică, de deservire absolut impersonală, lipsită de atribuţii concrete pe linia ingerinţelor.

Motivarea instanţei de fond suferă de o analiză simplă, dar presărata cu numeroase citate din materialul CNSAS, analizat însă pe bază de aparenţe, fără a stabili în mod clar ce anume şi în mod concret putea să comită recurenta din poziţia sa de ofiţer tehnic executant la această unitate auxiliară şi de deservire.

A mai susţinut recurenta că activităţile desfăşurate nu aveau ca scop sau intenţie directă suprimarea, îngrădirea de drepturi şi libertăţi, ci erau activităţi de cunoaştere, depistare, prevenire a unor acţiuni de dezordine făţişă, de anarhie inclusiv ideologică, de tulburare a ordinii şi moralei publice de către o persoană ce afişa o atitudine de frondă cu tentă fanatică, non-conformistă şi care aveau ca scop crearea unui fals portret de disident economic ştiinţific si chiar politic.

Analiza concretă, reală şi profundă a cazului ce trebuia făcută cu obiectivitate şi detaşare de judecătorul fondului, pornind de la realitatea stării de fapt descrise mai sus lipseşte de credibilitate această sentinţă şi o plasează într-o aşa-zisă intruziune în viaţa privată.

Instanţa a reţinut în mod greşit faptul că pârâta ar fi încălcat prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de intruziune în viaţa personală a celui monitorizat, deşi niciun înscris conceput ori semnat personal de recurentă, nu reprezintă un act de violare a vieţii private, a vieţii intime, a dreptului la liberă exprimare sau a secretului corespondenţei sau a convorbirilor telefonice ale celui urmărit.

Recurenta era un simplu ofiţer tehnic şi traducător, angajată de pe băncile facultăţii, plătită să asculte dialogul şi să facă o redare "mot-a-mot" a conversaţiilor.

Sentinţa recurată nu ţine seama de deciziile CCR şi nici de practica ÎCCJ cu privire la analizarea riguroasă a dovezilor, selectate pro causa, din cauzele deduse judecăţii instanţelor competente, din care rezultă fără dubii fapte abuzive de îngrădire ori suprimare efectivă a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate de activităţi ale unor cadre de securitate ori agenţi ai acestora, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat.

Nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond îndeplinind exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv.

De asemenea, nu se impune casarea hotărârii recurate nici prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, în calitate de ofiţer al fostei Securităţi, a participat activ la urmărirea informativă a titularului dosarului I x, B., de profesie avocat. Acţiunea informativă nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranţa statului, suspiciunile existente în privinţa persoanei urmărite având ca temei relaţiile dezvoltate cu cetăţeni străini, diplomaţi occidentali, legături cu persoane cu antecedente politice sau penale şi manifestări duşmănoase la adresa conducerii de partid. Din actele dosarului nu reiese ca persoana urmărită să fi dezvoltat relaţii cu cetăţeni străini în scopul desfăşurării unor acţiuni care să pună în pericol siguranţa statului.

De altfel, faptul că statul comunist încerca să limiteze relaţiile neoficiale dintre cetăţenii români şi cei străini este de notorietate, întrucât, prin astfel de contacte, cetăţenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă şi care nu erau foarte bine cunoscute în ţară, iar cetăţenii străini puteau cunoaşte adevărata situaţie cu privire la condiţiile de viaţă din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în ţară, situaţii care, evident, difereau profund faţă de cele prezentate de propaganda oficială a regimului.

De asemenea, comentariile privind conducerea de partid şi de stat erau complet interzise de regimul comunist, iar persoanele semnalate intrau în atenţia organelor de Securitate.

Ca urmare, motive exclusiv politice, şi nu considerente legate de siguranţa statului, au stat la baza declanşării acţiunii informative deschise pe numele persoanei urmărite.

În concluzie, în absenţa unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existenţa unor riscuri pentru binele şi interesul colectiv, prin preluarea acestui tip de informaţii, care vizau atât viaţa privată, cât şi opiniile persoanei urmărite, recurenta-pârâtă a contribuit la instrumentarea unor acţiuni abuzive, prin care s-au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale.

Argumentele prezentate de recurentă nu schimbă interpretarea care a fost dată în mod corect de către instanţa de fond, în sensul că în calitate de lucrător al Securităţii, aceasta a instrumentat Dosarul informativ nr. 1/x, încălcând drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, precum dreptul la viaţă privată, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă.

Susţinerile recurentei referitoare la echilibrul rezonabil dintre interesul general, clamat de O.U.G. nr. 24/2008 şi drepturile şi interesele legitime, nu pot fi avute în vedere, neavând nicio relevanţă în cauză. O.U.G. nr. 24/2008 stabileşte condiţiile care trebuie întrunite de o persoană pentru a fi calificată lucrător al Securităţii. În acest fel, această persoană este consemnată public pentru activitatea de poliţie politică comunistă, fără a fi antrenată o altă răspundere, decât cea morală.

Faţă de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.