Competence of social security courts versus administrative courts for annulment of parliamentary age-limit pension decisions

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5181 din 7 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1773 din 24 noiembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul a solicitat anularea 370/05.03.2021 emis de Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Secretar General, de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Calitatea emitentului ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanţele prin intermediul cărora se realizează jurisdicţia asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalităţii actului dedus judecăţii.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel" şi prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluţionat în primă instanţă de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2022.