Suspension of administrative tax litigation pending criminal prosecution is prohibited if the plaintiff insists on trial under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, quashing the Court of Appeal's decision to suspend proceedings and remanding the case to the lower court for continued adjudication, resulting in a procedural victory for the individual administrator. The dispute concerned an appeal against a decision by the tax authority engaging the individual's joint and several liability for the corporate tax debts of a bankrupt company, approximately 16.9 million RON, which the lower court had suspended pending the resolution of a related criminal complaint and administrative contestation. The Supreme Court held that the suspension violated Article 28(2) of Law No. 554/2004, which explicitly prohibits the suspension of administrative litigation when criminal proceedings are initiated against the challenged act if the plaintiff insists on continuing the trial, a derogatory provision taking precedence over the general suspension clauses of Article 413 of the Code of Civil Procedure; consequently, the court ordered the resumption of the case on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 413 pct. 1 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of administrative tax litigation pending criminal prosecution is prohibited if the plaintiff insists on trial under Law 554/2004: The dispute concerned an appeal against a decision by the tax authority engaging the individual's joint and several liability for the corporate tax debts of a bankrupt company, approximately 16.9 million RON, which the lower court had suspended pending the resolution of a related criminal complaint and administrative contestation. The Supreme Court held that the suspension violated Article 28(2) of Law No. 554/2004, which explicitly prohibits the suspension of administrative litigation when criminal proceedings are initiated against the challenged act if the plaintiff insists on continuing the trial, a derogatory provision taking precedence over the general suspension clauses of Article 413 of the Code of Civil Procedure; consequently, the court ordered the resumption of the case on the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain grounds for admitting the appeal and quashing the lower court's suspension order due to the improper application of procedural rules regarding pending criminal proceedings.
Procedural basis for the Supreme Court to admit the appeal and remand the case to the lower court for continued judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.11.2020, emisă de A.J.F.P. Arad şi anularea măsurii angajării răspunderii sale solidare cu debitoarea S.C. B. S.R.L. Arad - în insolventă, pentru datoriile fiscale ale acestei debitoare, în sumă totală de 16.921.592 RON, din care debite în sumă totală de 10.893.882 RON şi accesorii în sumă totală de 6.027.710 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 20 septembrie 2021, a suspendat judecarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a contestaţiei administrativ-fiscale formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.06.2019, precum şi până la soluţionarea definitivă a sesizării penale nr. ARG-AIF 1887/3.06.2019, formulată de către autorităţile fiscale şi înregistrată la B. C. civ..O. Timişoara şi la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara sub nr. x/2019.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri reclamanta A. a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că urmare a sesizării penale promovate de organele fiscale în anul 2019, în care D.G.R.F.P. TIMIŞOARA- A.J.F.P. ARAD s-a constituit parte civilă, se va stabili dacă faptele efectuate în calitate de administrator al S.C B. S.R.L., au provocat sau nu vreun prejudiciu bugetului de stat, iar în caz afirmativ, organele fiscale vor obţine executarea silită a patrimoniului. Noua procedură administrativă începută la sfârşitul anului 2020 pentru aceleaşi fapte, este complet inutilă, întrucât patrimoniul nu va putea fi executat de două sau mai multe ori.
Considerentele potrivit cărora procedura administrativă ulterioară de atragere a răspunderii materiale pentru aceleaşi fapte pentru care organele fiscale au promovat sesizarea penală, încalcă în mod flagrant principiul fundamental de drept " electa una via non datur recursus ad alteram" sunt în contradicţie evidentă cu considerentele conform cărora "o continuare a procedurii judiciare în paralel cu sesizarea penală privind aceleaşi fapte materiale care au stat la baza actelor administrativ-fiscale contestate echivalează cu acceptarea riscului încălcării principiilor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunţată în cauza Lungu şi alţii împotriva României ".
Recurenta consideră că aceste considerente sunt contradictorii şi străine de natura cauzei, deoarece nu a contestat nici un moment încadrarea faptelor care au condus la sesizarea de către organele fiscale a organelor de cercetare penală, întrucât nelegalitatea acestei încadrări a contestat-o anterior pe cale administrativă, în calitate de administrator al S.C B., ci a contestat inadmisibilitatea procedurii ulterioare de atragere a răspunderii materiale pe cale administrativă, pentru aceleaşi fapte pentru care organele fiscale au promovat anterior plângere penală.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă A. a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.11.2020, emisă de A.J.F.P. Arad şi anularea măsurii angajării răspunderii solidare cu debitoarea S.C. B. S.R.L. Arad - în insolventă, pentru datoriile fiscale ale acestei debitoare, în sumă totală de 16.921.592 RON, din care debite în sumă totală de 10.893.882 RON şi accesorii în sumă totală de 6.027.710 RON.
Aşadar, recurenta a solicitat anularea unui act administrativ fiscal prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale, ca urmare a atragerii răspunderii solidare cu debitoarea S.C. B. S.R.L., societate la care recurenta a fost administrator.
Obligaţiile fiscale au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. x/3.06.2019, iar contestaţia administrativ fiscală formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva acestui act a fost suspendată prin Decizia nr. 385/20.09.2019, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, nefiind soluţionată până în prezent.
Motivul suspendării soluţionării contestaţiei formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/3.06.2019 a constat în existenţa unei plângeri penale (nr. ARG-AIF 1887/3.06.2019), formulată de către autorităţile fiscale şi înregistrată la B. C. civ..O. Timişoara, nefiind soluţionată până în prezent.
Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate suspenda judecata".
Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanţa este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării.
Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluţionarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluţionarea cererii de chemare în judecată să fie influenţată de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.
Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecăţii cauzei, astfel cum în mod greşit a reţinut şi instanţa de fond.
De asemenea, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel".
Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
"(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
(2) Instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii."
Aşa cum rezultă din interpretarea acestora, dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai în completarea Legii nr. 554/2004, iar în privinţa suspendării judecării pricinii când s-a început urmărire penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat există prevederi în Legea nr. 554/2004, care fiind derogatorii se aplică cu prioritate.
Instanţa de fond a dispus măsura suspendării în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., dar fără a ţine cont de punctul de vedere al reclamantului.
Înalta Curte constată că recurenta a arătat că aceleaşi fapte, efectuate în aceeaşi calitate (administrator al S.C. B. S.R.L.) fac obiectul a două proceduri diferite, respectiv penală şi administrativă, care conduc la acelaşi rezultat.
În condiţiile în care, şi prin recursul declarat, reclamanta a dovedit că stăruie în continuarea judecării pricinii şi nu este de acord cu suspendarea, se impune casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) şi art. 28 alin-2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2022.