Validity of procedural suspension pending CJEU preliminary ruling on proportionality of integrity sanctions absent operative interdictions

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin contestaţia formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din data de 13.06.2019 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 18 februarie 2021, în baza art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei privind acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, până la pronunţarea de către C.J.U.E. a unei soluţii asupra cererii de întrebare preliminară formulată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2019.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a justificat în ce măsură hotărârea CJUE cu privire la interpretarea art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene îi este necesară, respectiv este relevantă în soluţionarea prezentului litigiu, având în vedere că, prin intermediul raportului de evaluare, ANI nu aplică sancţiuni, aceasta fiind o etapă ulterioară rămânerii definitive a raportului. Alte instituţii au capacitatea legală de a aplica sancţiuni raportat la funcţia/demnitatea publică ocupată, conform prevederilor, art. 26 din Legea nr. 176/2010.

În acest caz de suspendare facultativă, este necesar ca din încheierea atacată să rezulte considerentele pentru care instanţa a apreciat ca există similitudine între cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara şi prezenta cauză, respectiv să fie prezentate motivele pentru care dezlegarea cererii de chemare în judecată depinde de răspunsul pe care instanţa europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată.

Din perspectiva art. 488 alin. (8)din C. proc. civ., recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de fond a suspendat prezenta cauză, până la pronunţarea de CJUE a unei soluţii asupra cererii de întrebare preliminară formulată de Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de suspendare prevăzut de dispoziţiile art. 413, alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., se arată că judecătorul fondului nu este ţinut în dezlegarea cauzei dedusă judecăţii de soluţia ce urmează a fi pronunţată de CJUE cu privire la întrebările pe care reclamantul le-a formulat şi în prezenta speţă.

Faptul că întrebările respective, identificate de Curtea de Apel Craiova ca fiind întrebările 4,5 şi 6 sunt identice cu cele formulate în prezenta cauză nu constituie un motiv de suspendare.

Din conţinutul întrebărilor preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă că acestea vizează aplicabilitatea unor sancţiuni şi interdicţii.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii A. şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă anularea Raportului de evaluare nr. x din data de 13.06.2019 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Ulterior, reclamantul A., a formulat o cerere de efectuare a unei trimiteri preliminare şi a solicitat instanţei de judecată suspendarea cauzei, în temeiul art. 23 din Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, până la pronunţarea unei hotărâri preliminare de către C.J.U.E.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod greşit a dispus suspendarea cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate suspenda judecata".

Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanţa este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluţionarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluţionarea cererii de chemare în judecată să fie influenţată de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecăţii cauzei, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Răspunsul CJUE la întrebările preliminare referitoare la respectarea caracterului proporţional al sancţiunilor prevăzute de lege nu are relevanţă în prezenta speţă, deoarece prin raportul de evaluare nu sunt aplicate sancţiuni sau interdicţii persoanei evaluate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată, în raport de cele menţionate, că ambele cerinţe impuse de dispoziţiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăţi", respectiv să fie cercetat de o altă instanţă, nu sunt îndeplinite în speţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a motivat soluţia de suspendare a cauzei.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar şi în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului nu a motivat de ce se impune suspendarea cauzei, astfel că se impune casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva încheierii din 18 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2022.