Prosecutor’s salary back-pay claim: appeals dismissed, salary recalculation and interest ordered upheld

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu Anexa VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 şi art. 8 în ref. la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâţii - MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, prin care a formulat plângere împotriva ORDINULUI nr. 1088 din data de 23.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (comunicat la data de 14.05.2019) şi pe cale de consecinţă a solicitat:

I. obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON + 8,5% + 10%);

- începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

II. obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenţei dintre venitul pe care 1-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: - 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, - 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, respectiv 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 223 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti - contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin întâmpinare; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ prin întâmpinare şi a respins ca prescrisă cererea având ca obiect soluţionarea plângerii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, pentru perioada 09 aprilie 2015-15 iulie 2016; a admis, în parte, cererea formulată; a anulat în parte Ordinul 1088 din data de 23.04.2019 emis de Procurorul General al PICCJ; a obligat pârâţii la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei brute lunare a reclamanţilor, începând cu data de 16.07.2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 de RON şi începând cu data de 01.01.2018 şi până la încetarea condiţiilor de acordare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor cu care au avut raporturi de muncă, la plata diferenţelor salariale începând cu data de 16 iulie 2016-31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 de RON şi începând cu data de 01.01.2018 şi până la până la încetarea condiţiilor de acordare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON şi venitul efectiv plătit, suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 18 februarie 2020, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială strecurată în considerentele şi dispozitivul sentinţei nr. 223 din data de 28 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2019, formulată de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei 223 din data de 28.11.2019 (pagina 15), în sensul că în loc de "excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti" se va trece "excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti" cât şi în dispozitivul sentinţei 223 din data de 28.11.2019, în sensul că în loc de "Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de Ministerul Public - Parchetul de pa lângă Curtea de Apel Ploieşti prin întâmpinare" se va trece "Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de Ministerul Public - Parchetul de pa lângă Curtea de Apel Bucureşti prin întâmpinare", aşa cum este corect.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 223 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti - contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect, întrucât prin art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, s-a stabilit salarizarea procurorilor având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat casarea sentinţei atacate pentru următoarele motive:

Prima instanţă a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

În mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantului valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

S-au încălcat Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008 prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative;

La data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Reclamantul solicită creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul anului 2008, cu referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, "la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin ordinul nr. 350/28.11.2016 şi ordinul nr. 33/31.01.2017 emise de către pârâtă (prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectoriala de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10% ... la plata . . . . . . . . . .diferenţelor băneşti corespunzătoare, cuvenite reclamanţilor, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii (17.07.2017), diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor...".

Tribunalul Dâmboviţa a apreciat ca, în măsura în care, ca efect al aplicării Legii nr. 330/2009 şi/sau Legii nr. 284/2010, în cazul unei autorităţi sau instituţii publice, doi angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii au ajuns să fie salarizaţi în mod diferit, acela care beneficiază de un cuantum al salariului de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivelul maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim, ca efect al art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

În executarea hotărârii judecătoreşti definitive, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75/15.03.2018, procedându-se concomitent, în spiritul principiului consacrat de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, la alinierea drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menţionate în hotărâre, diferenţiat pentru fiecare funcţie/grad/treapta şi gradaţie, şi anume judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex din cadrul instanţei supreme, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 01.12.2015 - 31.12.2017.

Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76/15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanţei supreme - judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex - conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Ordinele anterior menţionate sunt acte administrative cu caracter individual, legale şi temeinice, emise în aplicarea reglementărilor referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Reprezintă acte administrative emise în vederea executării în concret a legii, subsecvente acesteia. Prin aceste ordine s-a organizat executarea şi au fost realizate dispoziţiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare şi executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele hotărârii judecătoreşti puse în executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei, Curtea a reţinut că, prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate), au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treapta, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ. în vigoare), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de baza sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim, nefiind permis ca, spre exemplu, doi judecători de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

De asemenea, Curtea a stabilit că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzuta de art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Ulterior adoptării şi publicării acestei decizii a Curţii Constituţionale, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, daca personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferenţiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcţie, nivel de instanţă/parchet etc, nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, aşa cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de recurs, recurentul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat dispoziţia instanţei de fond privind obligarea pârâţilor să plătească reclamantului diferenţele salariale actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective, invocând dispoziţiile Ordinului nr. 3206/29.11.2019, prin care s-a procedat la recunoaşterea voluntară a dreptului reclamat, precum şi dispoziţiile Ordinului nr. 311/17.12.2019, privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti şi acte administrative având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din cadrul ministerului până la 31.12.2021 şi prin care s-a stabilit acordarea sumelor, actualizate cu indicii preţurilor de consum şi dobânda legală remuneratorie.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând criticile invocate raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016.

Recurentul a invocat Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Împrejurarea că au intervenit modificări prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 în cadrul drepturilor salariale ale procurorilor printr-o majorare cu o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON ulterioară datei de 01.12.2016 nu atrage constatarea lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară celei arătate, întrucât chiar dacă s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru perioada menţionată în acţiune, acestea nu au fost efectiv plătite. În plus, cu privire la aceste sume, din petitele cererii de chemare în judecată, reiese că reclamantul a solicitat plata dobânzii legale şi actualizarea cu rata inflaţiei, aspecte cu privire la care, de asemenea, nu se face dovada plăţii acestora.

Pe fond, instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia, cu precădere, pe dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016.

Nu poate fi reţinută încălcarea principiului neretroactivităţii câtă vreme, pentru a pronunţa soluţia atacată, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:

"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...) (51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică şi reclamantei din prezenta cauză, în condiţiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, astfel că este îndreptăţit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

A reţinut Curtea Constituţională, cu privire la neconstituţionalitatea art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, instanţa de fond a reţinut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, fiind corect raţionamentul juridic în aplicarea textelor de lege, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecăreia din acestea, de la data intrării în vigoare.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că valoarea sectorială în raport cu care trebuie calculate drepturile salariale ale reclamantei este, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, acordată conform O.G. nr. 13/2008 iar în perioada 01.12.2015-31.12.2017 valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Instanţa de fond a reţinut, astfel, că prin sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin neapelare) au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Tg. Mureş să achite reclamanţilor, începând cu 09.04.2015, o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi, începând cu data de 01.12.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Ca efect al acestei hotărâri definitive, rezultă că nivelul maxim de salarizare la nivelul unuia dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie" a fost stabilit, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008, şi, începând cu data de 01.12.2015, o indemnizaţie brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, la care se adaugă o majorare de 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Este adevărat că hotărârile judecătoreşti produce efecte inter partes, însă, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a făcut distincţie între hotărârile judecătoreşti care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, chiar dacă au efecte inter partes, şi cele prin care se recunosc anumite drepturi în baza unor situaţii particulare, constatând că se impune ca primele să fie luate în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice.

Mai mult, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

În ceea ce priveşte plata inflaţiei şi a dobânzilor legale, critica recurentei-pârâte este nefondată, instanţa de fond a făcut o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

În patrimoniul reclamantei s-a creat un prejudiciu, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, în acest sens fiind necesar a fi avută în vedere şi Decizia nr. 2/17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Deşi această decizie a privit acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, s-a reţinut, în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., că "Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului".

Fiind vorba despre o plată datorată salariatului, se creează acestuia un prejudiciu patrimonial şi are dreptul la repararea integrală şi efectivă a prejudiciului, conform art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie încălcat.

Plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), iar actualizarea sumei datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenţi prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei nr. 223 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti - contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2021.