) Authority’s Precautionary Garnishment Over Bank Accounts Upheld; Company’s Annulment Claim Rejected as Unfounded.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifrudă 2 Constanţa, a solicitat: suspendarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. AFCT 3338/22.02.2017, instituită asupra disponibilităţilor băneşti a A. S.R.L., până la soluţionarea pe fond a cererii, iar, pe fond, anularea în totalitate a deciziei înfiinţării măsurilor asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti stabilită pe conturile A. S.R.L. şi exonerarea acesteia de la plata sumei de 1.498.975 RON, ca nefondată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 112/CA din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Antifrudă 2 Constanţa; a respins cererea privind suspendarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/22.02.2017, emisă de MFP - ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, ca rămas fără obiect; a dispus anularea deciziei nr. x/22.02.2017 de instituire a măsurilor asigurătorii, emisă de MFP - ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, precum şi a popririi asigurătorii înfiinţate de ANAF - DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, prin adresele de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitoarei de către B. şi S.C. C. S.R.L., precum şi asupra disponibilităţilor băneşti deţinute de reclamantă în conturile deschise la D. S.A. şi E. S.A.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Antifraudă 2 Constanţa.

3.1. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a susţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, nu a fost analizată de instanţa de fond.

A susţinut, de asemenea, că excepţia este întemeiată, în condiţiile în care decizia de instituire măsuri asigurătorii nr. x/22.02.2017 nu a fost emisă de ANAF - DGRFP Galaţi -AJFP Constanta şi, totodată, în cadrul prezentei acţiuni nu există un capăt de cerere care vizează contestarea actelor de executare silită subsecvente deciziei de măsuri asigurătorii.

În ceea ce priveşte poprirea asiguratorie, aceasta reprezintă un act subsecvent Deciziei de instituire măsurii asigurătorii nr. x/22.02.2017, care nu a fost contestat în cadrul prezentei acţiuni, aspect ce reiese în mod concret atât din petitul acţiunii reclamantei, cât şi din acţiune.

Cu toate acestea, instanţa de fond s-a pronunţat şi pe poprirea asiguratorie, fără a avea o astfel de solicitare din partea reclamantei, pe de o parte, iar pe de altă parte, fără a avea competenţa materială de a se pronunţa pe o astfel de solicitare.

3.2. Prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Antifraudă 2 Constanţa a susţinut că, contrar reţinerilor instanţei de fond, în motivarea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, s-au avut în vedere elementele care indică existenţa pericolului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/22.02.2017 a fost emisă cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond specificate de norma fiscală, respectiv art. 213 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală republicată şi a OPANAF 2546/2016 privind aprobarea procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii, a O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF şi având în vedere comportamentul fiscal al societăţii A. S.R.L. care a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă documente care nu au la bază operaţiuni reale, cât şi cuantumul ridicat al prejudiciului estimat.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/22.02.2017 cuprinde o motivare amplă a conduitei contestatoarei care a condus la concluzia că ar putea să se sustragă, conduită care se reflectă în relaţiile contractuale desfăşurate cu parteneri ce se încadrează în noţiunea de societăţi cu comportament inadecvat. Istoricul acestui tip de a tranzacţiona al reclamantei, descris în mod detaliat, este suficient pentru a naşte suspiciuni cu privire la conduita pe viitor a acesteia, iar în această etapă, de dispunere a unor măsuri asigurătorii, aceste suspiciuni nu sunt doar necesare, dar şi suficiente pentru a motiva emiterea deciziei contestate.

Verificările efectuate de inspectorii antifraudă s-au făcut pentru evaluarea şi analizarea relaţiilor comerciale desfăşurate de reclamantă cu societăţi cu comportament fiscal inadecvat, iar rezultatele acestor verificări au prezentat cazul excepţional cerut e legiuitor pentru instituirea măsurilor asigurătorii.

De asemenea, activităţile desfăşurate de societatea A. S.R.L. cu societăţile sus-menţionate care au/au avut un comportament fiscal inadecvat poate fi considerat un comportament fiscal deviant aşa cum este definit de legiuitor.

În scopul înlesnirii executării silite şi pentru a elimina eventualele posibilităţi de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 213, permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acţiunii judiciare. Instituţiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestrul asiguratoriu şi poprirea asiguratorie.

Scopul instituirii masurilor asigurătorii fiind unul preventiv, de prezervare a posibilităţii viitoare de punere în executare a titlului executoriu obţinut, anularea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii lipseşte de eficienţă juridică demersul organului de control, cu repercursiuni asupra interesului general al acoperirii prejudiciului adus bugetului consolidat al statului.

Contrar argumentelor pe care se fondează hotărârea instanţei de fond, faptele prin care s-au încălcat de către A. S.R.L. dispoziţiile fiscale în materie cu referire directă la obligaţiile stabilite, îmbracă pericolul social al unor acţiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea masurilor asigurătorii, măsuri necesare garantării executării creanţei către bugetul de stat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt fondate.

Recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa:

Motivele de nelegalitate invocat pot fi încadrate şi se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea de către instanţa de fond a unor reguli de procedură şi a unor norme de drept material referitoare la stabilirea cadrului procesual în raport de obiectul cauzei.

Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit greşit cadrul procesual şi a admis în parte acţiunea reclamantei faţă de recurenta-pârâtă AJFP Constanţa, autoritate care nu este emitentă a deciziei nr. x/22.02.2017, aceasta fiind emisă de ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Prin urmare, având în vedere obiectul acţiunii - suspendarea şi anularea Deciziei de instituire măsurii asigurătorii nr. x/22.02.2017 - în mod evident pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa nu are calitate procesual pasivă în cauză; calitate procesuală pasivă are numai pârâta ANAF - Direcţia Generală Antifraudă - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ contestat în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) şi c) coroborat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine că dacă partea împotriva căreia este formulată cererea nu este subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, ori persoana faţă de care se poate realiza interesul de care se prevalează reclamantul, cererea urmează a fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pentru aceste considerente, apreciind că pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa nu are calitate procesuală pasivă, va fi admis recursul său, cu consecinţa respingerii acţiunii în contradictoriu cu această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Antifraudă 2 Constanţa

Aspectele de nelegalitate invocate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia dispusă prin care a fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/22.02.2017, recurenta invocând doar în mod formal şi pct. 4 şi 5 al aceluiaşi articol.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte, având în vedere interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale incidente anterior menţionate, nu este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că în speţă, nu este întrunită condiţia prevăzută de lege pentru a se putea institui măsura popririi asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului de către terţ şi asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale intimatei -reclamante, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nefiind motivată în acest sens.

Astfel, critica recurentei-pârâte privind motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii este fondată, câtă vreme, prin actul administrativ fiscal contestat, organul fiscal a constatat că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în cuprinsul deciziei fiind motivată necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii şi prezentându-se detalii cu privire la starea de fapt fiscală a contribuabilului.

De asemenea, nu se poate ignora faptul că, textul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 face referire expresă la o stare de pericol, aspect ce implică posibilitatea aplicării unei prezumţii simple (în sensul că debitorul intenţionează să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul) întemeiată pe un fapt vecin şi conex. Condiţionând aplicarea măsurii asiguratorii de existenţa unor acţiuni certe de risipire/diminuare/sustragere a patrimoniului, rămâne fără conţinut textul de lege care permite instituirea de măsuri asiguratorii prin raportare la o stare de pericol şi nu la un anumit rezultat. Altfel spus, sintagma utilizată de legiuitor, respectiv "există pericolul", configurează o situaţie viitoare şi nu faptul consumat al diminuării patrimoniului.

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, pot fi avute în vedere şi alte elemente decât cele indicate anterior.

În acest context, trebuie analizat în ce măsură, dispunerea măsurilor asiguratorii prin decizia contestată, poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal îndoielnic al contribuabilului de natură a crea suspiciunea că există pericolul ca acesta să se sustragă de la colectarea creanţelor fiscale.

Deşi nu este suficientă o simplă redare a faptelor fiscale reţinute pentru a fi îndeplinită condiţia motivării actului de instituire a măsurilor asigurătorii, pornind însă de la analiza acestora şi a unor fapte conexe se pot desprinde argumente care să conducă la prezumţia de existenţă a pericolului de sustragere, ascundere, risipire a patrimoniului debitorului.

În speţă, măsurile asigurătorii au fost motivate, arătându-se că există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă de la control, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, având în vedere comportamentul fiscal al societăţii A. S.R.L. care a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă documente care nu au la bază operaţiuni reale, cât şi cuantumul ridicat al prejudiciului estimat.

Măsurile asiguratorii sunt măsuri excepţionale, iar luarea acestora trebuie raportată la o anumită atitudine de rea credinţă a debitorului, în practică, o astfel de conduită fiind remarcată în situaţia în care debitorul este beneficiarul unui circuit tranzacţional simulat.

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) şi care sunt consecinţele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumţie privind existenţa pericolului sustragerii se desprinde şi în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că din verificarea efectuată de inspectorii antifraudă s-a constatat că în perioada martie 2010 - noiembrie 2014, societatea A. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă facturi având înscrise la emitent societăţi implicate în crearea de circuite comerciale fictive, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale.

Contrar aprecierilor primei instanţe care apreciază asupra nemotivării actului administrativ, instanţa de control judiciar reţine că, organele fiscale au invocat identificarea unor tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate, precum şi împrejurarea că prin ordonanţa din data de 05.03.2015 emisă de DIICOT-Serviciul Teritorial Constanţa în dosarul nr. x D/P/2012 a fost dispusă începerea urmăririi penale şi instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea suspectei F., administrator al S.C. A. S.R.L., până la concurenţa sumei de 2.834.133 RON, pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare a banilor, constând în aceea că în calitate de administrator al S.C. A. S.R.L., în perioada 2010-2012, a dispus înregistrarea în contabilitate de operaţiuni nereale derulate cu societăţi de tip "fantomă", transferând către conturile bancare ale acestora suma de aproximativ 2.834.133 RON reprezentând plata unor operaţiuni comerciale care în realitate nu au existat, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat estimat din neplata taxei pe valoarea adăugată de circa 680.192 RON."

Din perspectiva dispoziţiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, aspectele indicate constituie indicii în ceea se priveşte comportamentul fiscal inadecvat în sensul existenţei pericolului de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, neputându-se reţine lipsa motivării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Reţine astfel Înalta Curte, că în speţă există indicii din care rezultă un comportament fiscal neadecvat apt să impună din partea organului fiscal măsuri de conservare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi, în consecinţă, va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; va respinge cererea de anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Antifraudă 2 Constanţa, ca nefondată; va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-reclamante Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Antifraudă 2 Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 112/CA din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Antifraudă 2 Constanţa, ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2021.