Waiver of mandatory pre-filing complaint for temporary administrative orders under state of alert

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 826/2021, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 307/2021 din 22 noiembrie 2021, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 55/2020.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că procedura prealabilă nu poate fi aplicabilă în cazul de faţă având în vedere faptul că H.G. atacată produce efecte juridice pentru 30 de zile, termen care exclude în mod logic parcurgerea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă soluţionându-se în termen de 30 de zile, cu alte cuvinte într-un termen egal cu cel în care actele atacate sunt active.

De asemenea, se mai susţine că, în cauză, cererea de sesizare a CCR întruneşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-3) din Legea nr. 47/1992.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că excepţia prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică actelor administrative normative, în privinţa cărora alin. (1) şi (1)1 ale art. 7 stabilesc că plângerea prealabilă este obligatorie şi poate fi adresată oricând.

Dacă s-ar socoti că actelor administrative normative le este aplicabilă excepţia de la formularea plângerii prealabile, în cazul în care au produs efecte juridice, cum acestea se produc odată cu intrarea în vigoare a actului, ar însemna că alin. (1) şi (1)1 ale art. 7, care reglementează obligativitatea adresării acestei plângeri, nu pot fi aplicate în nicio situaţie, ceea ce nu poate fi acceptat.

Înalta Curte apreciază că excepţia se impunea a fi respinsă, în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021. Prin această decizie s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituţională a subliniat necesitatea unei intervenţii legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv şi eficace a dreptului de acces la justiţie, având în vedere că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. Sub acest aspect, s-a statuat că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigenţelor soluţionării urgente a acţiunilor.

În concluzie, deşi în privinţa actului administrativ normativ nu poate fi reţinută, în principiu, exceptarea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, o astfel de exceptare de la urmarea procedurii plângerii prealabile trebuie considerată aplicabilă în cauza de faţă, în respectarea deciziei nr. 392/2021 a Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza şi va răspunde tuturor criticilor şi apărărilor formulate de părţi.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 307/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2022.