Validity of variable remuneration and budget indicators following annual contract updates under corporate governance law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal against the lower court’s judgment, quashed the lower court’s decision, and annulled the relevant parts of the Court of Auditors’ Decision No. 5/2018 and the Commission’s Dismissal Order No. 29/2018 regarding the alleged violations, ordering the Court of Auditors to pay reduced judicial costs. The case involved a public joint-stock company challenging the Court of Auditors’ finding that it committed legal and regularity violations by failing to align the operational profit indicators in its 2015–2017 revenue and expenditure budgets with the initial management/administration plans and by paying variable remuneration components despite the failure to meet those original targets. The decisive legal basis included the principle that contracts remain subject to the law in force at the time of their conclusion (O.U.G. 109/2011, as amended by Law 111/2016), which rendered the court’s application of the amended provisions and subsequent methodological norms erroneous; further, the court found that the initial plans were implicitly modified through annual updates to contract annexes approved by the General Assembly and Board of Directors in correlation with the annual budgets, and that the requirement to "consider" specific performance criteria in budgeting did not impose an obligation to fix specific values, thus invalidating the administrative findings of illegality regarding the budgeting process and the calculation of variable remuneration.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 lit. f) din Legea nr. 94/1992, art. 31din O.U.G. nr. 109/2011, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, art. 49 din Legea nr. 186/2014, art. 49 alin. (1) din Legea nr. 186/2014, art. 54 din Legea nr. 339/2015; Validity of variable remuneration and budget indicators following annual contract updates under corporate governance law: 5/2018 and the Commission’s Dismissal Order No. 29/2018 regarding the alleged violations, ordering the Court of Auditors to pay reduced judicial costs. The case involved a public joint-stock company challenging the Court of Auditors’ finding that it committed legal and regularity violations by failing to align the operational profit indicators in its 2015–2017 revenue and expenditure budgets with the initial management/administration plans and by paying variable remuneration components despite the failure to meet those original targets. The decisive legal basis included the principle that contracts remain subject to the law in force at the time of their conclusion (O.U.G. 109/2011, as amended by Law 111/2016), which rendered the court’s application of the amended provisions and subsequent methodological norms erroneous; further, the court found that the initial plans were implicitly modified through annual updates to contract annexes approved by the General Assembly and Board of Directors in correlation with the annual budgets, and that the requirement to "consider" specific performance criteria in budgeting did not impose an obligation to fix specific values, thus invalidating the administrative findings of illegality regarding the budgeting process and the calculation of variable remuneration.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, cited in the dispositive to justify the cassation of the lower court's sentence and the subsequent ruling on the merits.
Procedural rule applied in the dispositive to provide the basis for the court's decision to quash the prior judgment and decide the case in retrial.
Provision cited in the dispositive to authorize the reduction of the lawyer's fees for judicial costs due to their disproportionate amount relative to the case's complexity and value.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I Cererea de chemare în judecată
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea parţială a încheierii nr. 29/31.07.2018 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv anularea punctului 3 din încheierea prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva măsurii dispuse la punctul II.11 al Deciziei nr. 5/08.06.2018, anularea parţială a Deciziei nr. 5/08.06.2018 emisă de Curtea de Conturi, respectiv anularea măsurii dispuse la punctul II.11 pentru înlăturarea abaterii descrise la punctul 7 din Decizie, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
2. Prin încheierea din 8 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea la data de 22.05.2019.
3. Prin sentinţa nr. 1939 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
III Recursul formulat de reclamantă
4. Împotriva încheierii din 8 mai 2019 şi a sentinţei nr. 1939/05.06.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., a solicitat, în principal, casarea parţială a încheierii din 8 mai 2019 şi integrală a Sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în subsidiar casarea parţială a încheierii din 8 mai 2019 şi integrală a Sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea parţială a încheierii nr. 29/31.07.2018, respectiv anularea punctului 3 din încheierea prin care a fost respinsă contestaţia împotriva măsurii dispuse la punctul II.11 al Deciziei nr. 5/08.06.2018, anularea parţială a Deciziei nr. 5/08.06.2018 emisă de Curtea de Conturi, respectiv anularea măsurii dispuse la punctul II.11 pentru înlăturarea abaterii descrise la punctul 7 din Decizie, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:
5. Cu privire la nelegalitatea încheierii din 8 mai 2019, a invocat neadministrarea integrală a probelor solicitate, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., întrucât a solicitat, în cadrul probatoriului, depunerea de către Curtea de Conturi a Adresei nr. x/14.04.2018 trimise Ministerului Energiei cu privire la aplicarea de către minister şi de către reclamanta SNN a prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, precum şi adresa de răspuns nr. x/25.07.2018 şi Nota anexată de către Ministerul Energiei, însă din consemnările din cuprinsul încheierii din data de 8 mai 2019, termen la care au fost discutate probele, nu rezultă punerea în discuţie a acestor probe şi nici că se regăsesc la dosar.
6. În continuare, recurenta a invocat nemotivarea sentinţei recurate, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., întrucât motivarea instanţei de fond nu a existat în concret în ceea ce priveşte majoritatea motivelor de anulare invocate prin acţiune, fiind o motivare formală şi o preluare automată a considerentelor eronate ale Curţii de Conturi, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării acestei soluţii:
- referinţa la art. 2 din Metodologia de revizuire a componentei variabile a remuneraţiei administratorilor neexecutivi şi a administratorilor executivi, aprobată prin H.G. nr. 722/2016, este inexactă, articolul cu pricina având un cu totul alt conţinut (decât cel citat de instanţă), instanţa preluând susţinerea eronată a reprezentantului pârâtei expus cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei de la termenul din 08.05.2019;
- a invocat nelegalitatea actelor administrative contestate din perspectiva nemotivării acestora şi a neindicării clare a textelor de lege ce ar trebui să fundamenteze fiecare abatere reţinută în sarcina sa, indicând în acest sens prevederile de la pct. 77 alin. (1), pct. 85 lit. l) pct. 1, pct. 87, pct. 88, pct. 181 lit. a) şi b), pct. 223 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, care impun anumite exigenţe în materia documentării, probării şi argumentării abaterilor constatate; atât în cuprinsul Deciziei, cât şi al Încheierii, auditorii publici nu aduc detalieri suplimentare, ci se rezumă la a prelua în mod identic concluziile exprimate în Raportul de Control;
- este nelegală concluzia primei instanţe care a respins argumentele sale ce tindeau la contestarea competenţei materiale a Curţii de Conturi de a efectua un control asupra modalităţii în care modificarea indicatorilor de performanţă a influenţat bugetarea, întrucât norma invocată de instanţa de fond, art. 22 lit. f) din Legea nr. 94/1992, se referă la competenţa personală a Curţii de Conturi, iar nu la tipul de control exercitat, operaţiunile auditate sau la scopul urmărit de control, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi detaliază la pct. 7 şi urm. competenţa materială specifică a Curţii de Conturi, iar cu titlu special, la pct. 22 din Regulament, se stabilesc o serie de obligaţii complementare în sarcina Curţii de Conturi.
7. Cu privire la încălcarea competenţei materiale referitor la verificarea respectării prevederilor O.G. nr. 26/2013, a arătat că, în privinţa acordării şi/sau modificării indicatorilor de performanţă, singura autoritate care avea competenţe legale exclusive stabilite de O.G. nr. 26/2013 cu privire la acest act normativ este Ministerul Finanţelor Publice, care este, de altfel, implicat în procedura de elaborare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale societăţilor de stat, în procedura de monitorizare (art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 26/2013). A invocat dispoziţiile art. 11 din O.G. nr. 26/2013, art. 12 lit. b), art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013, şi a arătat, referitor la Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2015, că a fost aprobat prin H.G. nr. 468/2015, astfel că, cel puţin pentru acest an, implicarea Ministerului Finanţelor Publice a fost şi în sensul avizării bugetului, considerând că aprecierile şi abaterile de la legalitate constatate de reprezentanţii Curţii de Conturi pentru un act normativ (O.G. nr. 26/2013), cu privire la a cărui corectă aplicare are competenţă exclusivă Ministerul Finanţelor Publice, constituie o încălcare a competenţei materiale a intimatei.
8. A invocat şi faptul că auditorul public nu era competent şi prin raportare la dispoziţiile speciale conţinute în art. 31din O.U.G. nr. 109/2011, autoritatea competentă fiind Ministerul Finanţelor Publice, care a şi validat bugetele de venituri şi cheltuieli astfel cum acestea au fost supuse aprobării, iar în aplicarea acestei legi a fost adoptat Ordinul nr. 1072/2016 al Ministerului Finanţelor Publice. Hotărârea primei instanţe este rezultatul ignorării normelor juridice de drept material ce reglementează competenţa Ministerului Finanţelor Publice în materia societăţilor supuse regimului guvernanţei corporative. Astfel, prin raportare la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, coroborate cu prevederile art. 2 lit. n) si q) din Legea nr. 94/1992, reprezentanţii Curţii de Conturi nu erau competenţi să se pronunţe asupra modului în care modificarea indicatorilor de performanţă a influenţat bugetarea, fără a avea, ca suport probatoriu în acest sens, opinia Direcţiei specializate a Ministerului Finanţelor Publice, instituţia însărcinată să monitorizeze implementarea O.U.G. nr. 109/2011, inclusiv a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari ai întreprinderilor publice.
9. În continuare, recurenta a arătat că sentinţa recurată este rezultatul interpretării greşite a normelor de drept material, actele administrative contestate fiind emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 lit. n) şi q) şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992.
10. Abaterea constatată şi validată de către prima instanţă are două componente. Cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor legale privind fundamentarea indicatorilor din bugetele de venituri şi cheltuieli pe anii 2015, 2016 şi 2017, respectiv faptul că la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli nu s-a avut în vedere nivelul indicatorilor stabiliţi în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de Administraţie şi a planului de management al directorilor, invocă interpretarea greşită a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din O.G. nr. 26/2013, pe care le-a respectat la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aferente exerciţiilor financiare 2015, 2016 şi 2017, recurenta reiterând argumentele pentru fiecare exerciţiu financiar în parte.
11. Referitor la Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2015, a fost aprobat prin H.G. nr. 468/2015, avizată de Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN nr. 6/14.09.2015, iar competenţa de a declara nelegală o hotărâre de guvern aparţine exclusiv instanţelor de contencios administrativ, astfel că, prin raportare la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, coroborate cu art. 2 lit. n) si q) din Legea nr. 94/1992, reprezentanţii Curţii de Conturi nu erau competenţi să se pronunţe cu privire la legalitatea unei acesteia, H.G. nr. 486/2015 beneficiază de prezumţia de legalitate şi nu poate fi în niciun caz declarată ca fiind nelegală de Curtea de Conturi.
12. Având în vedere că Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, este evident faptul că au fost avute în vedere la întocmirea bugetului inclusiv aspectele reglementate de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din O nr. 26/2013; respectarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c) reiese inclusiv din extrasul din Nota de fundamentare, care precizează clar faptul că în buget este inclusă influenţa din aplicarea O.U.G. nr. 109/2011 cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat; mai mult, atât timp cât Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor Publice au verificat bugetul, s-a verificat inclusiv respectarea acestor prevederi legale.
13. Totodată, au fost respectate prevederile art. 49 din Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, care stabileau politica Guvernului la operatorii economici care aplică prevederile O.G. nr. 26/2013, aşa cum reiese şi din Nota privind fundamentarea proiectului de Buget de venituri şi cheltuieli al SNN pentru exerciţiul financiar 2015 nr. 9343/07.08.2015, au fost avute în vedere prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 186/2014 şi prevederile Memorandumului Guvernului României cu tema "Măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu deţinut direct sau indirect de stat".
14. Raportul Curţii de Conturi, Decizia şi Încheierea se rezumă a indica faptul că a existat o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a), fără a indica în mod clar care element din politica Guvernului nu a fost avut în vedere. Totodată, teza art. 9 din O.G. nr. 26/2013 foloseşte verbul "a avea in vedere" şi nu stabileşte o obligaţie ca operatorii economici să includă în buget în mod obligatoriu un element sau altul; construirea unui buget de venituri şi cheltuieli trebuie să aibă în vedere şi piaţa pe care activează operatorul economic, situaţia concretă, activitatea desfăşurată, implicaţiile fiscale etc.
15. Referitor la Bugetele de venituri şi cheltuieli aferente exerciţiilor financiare 2016 şi 2017, au fost aprobate prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN nr. 1/30.03.2016 (BVC pentru 2016), respectiv prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN nr. 1/29.03.2016 (BVC pentru 2017), fiind verificate în prealabil de Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor Publice. Nu există o abatere de la legalitate cu privire la fundamentarea indicatorilor din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016, respectiv 2017, întrucât au fost respectate prevederile art. 54 din Legea nr. 339/2015, respectiv art. 59 din Legea nr. 6/2017, care stabileau politica Guvernului la operatorii economici care aplică prevederile O.G. nr. 26/2013. Mai mult, reprezentanţii Curţii de Conturi nu menţionează în concret ce element din politica Guvernului nu a fost respectat la elaborarea şi aprobarea BVC 2016 şi 2017, ci se rezumă la a reda textul art. 9 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2013, fără a oferi niciun fel de explicaţie suplimentară.
16. Sentinţa recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a pct. II Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare, pct. 2 si 4 din Anexa 13 la Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2032/2013 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, aplicabile pentru Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2015.
17. La întocmirea bugetului aferent 2015, la estimarea indicatorilor economico - financiari, a avut în vedere nivelul preliminat/realizat al acestora din anul precedent. A avea în vedere nu înseamnă a fi obligat să bugetezi exact sumele/nivelele preliminate/realizate din anul precedent. Această interpretare contrazice noţiunea de buget în sine, acesta fiind un instrument de planificare şi control, în sensul în care, la construcţia unui buget, trebuie avute în vedere o multitudine de elemente în concret în funcţie de activitatea fiecărei companii, piaţa pe care activează, cadrul fiscal aplicabil, specificităţile aferente, contractele încheiate, proiectele de investiţii avute în vedere, contractele care urmează să fie încheiate etc.
18. Se reţine în sentinţă în mod nelegal că ar fi încălcat pct. 4 din Anexa 13 la Ordinul nr. 2032/2013. Or, SNN a elaborat si a prezentat atât Ministerului Energiei, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii, cât şi acţionarilor, o Notă de fundamentare însoţită de anexe semnată de persoanele autorizate, în care se menţionează inclusiv faptul că proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli a fost supus controlului financiar de gestiune, conform H.G. nr. 1151/2012. Totodată, în Anexa 13 la acţiune se regăseşte dovada care atestă existenţa controlului financiar de gestiune pe proiectul de buget 2015.
19. Sentinţa recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a pct. 2 şi 4, Anexa 6 pct. II Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 20/2016, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, argumentele prezentate fiind valabile şi în cazul bugetelor anilor 2016 şi 2017.
20. În plus, la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anii 2015, 2016 şi 2017, a avut în vedere inclusiv prevederile planului de administrare/management, nivelul preliminat al indicatorilor economico-financiari din anul precedent, aşa cum solicita OMFP nr. 20/2016 la Anexa 6 şi 13 pct. II art. 2, contextul real în care societatea îşi desfăşoară activitatea, obligaţiile ce revin conducerii prin contractele de administraţie privind administrarea bunurilor societăţii în interesul acesteia pentru îndeplinirea obiectului de activitate, astfel încât modificările semnificative faţă de anul precedent ale tuturor indicatorilor economico-financiari din bugetele de venituri şi cheltuieli au fost explicate detaliat în notele de fundamentare BVC 2015, 2016 şi 2017. Totodată, au fost întocmite note de fundamentare care explică raţiunile/argumentele care au stat la baza elementelor din bugetele de venituri şi cheltuieli, iar societatea a prezentat detaliat prin Anexa nr. 5 la bugetele anilor 2015, 2016 şi 2017 măsurile de îmbunătăţire a rezultatului brut şi de reducere a plăţilor restante. Această anexă face parte din pachetul complet al bugetelor de venituri şi cheltuieli propuse şi aprobate pentru anii 2015, 2016 şi 2017.
21. Bugetele aferente anilor 2016 şi 2017 au fost verificate de Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor Publice şi aprobate prin hotărâri ale Adunării Generale ale Acţionarilor, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar majoritar, acordând mandat pentru aprobarea BVC în fiecare an, fără ca aceste hotărâri să fie atacate de ceilalţi acţionari, potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990. Până la anularea unei hotărâri AGA de către instanţă, aceasta este prezumată a fi legală.
22. De asemenea, la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli societatea a avut în vedere criteriile de performanţă specifice din contractele de administraţie şi mandat. Astfel, având în vedere că Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru anii 2015, 2016 şi 2017 au fost supuse aprobării AGA şi din considerentele enunţate în notele de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli, rezultatele anticipate pentru anii 2015, 2016 şi 2017 urmând a fi diferite faţă de planul de administrare pentru anii 2015, 2016 şi 2017, s-a propus şi aprobat de către Consiliul de administraţie, respectiv Adunarea Generală a Acţionarilor, actualizarea anexelor 1 şi 1.1. din contractele de administraţie şi mandat cu nivelurile indicatorilor şi criteriilor de performanţă pentru anii 2015, 2016 si 2017, armonizaţi cu propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru anii 2015, 2016 şi 2017.
23. Cu privire la pretinsa nerespectare a prevederilor legale privind remunerarea membrilor conducerii, respectiv acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor Consiliului de administraţie şi a directorului general, pretins în condiţii de nerealizare a indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de administrare/planul de management, nu există nicio abatere de la legalitate si regularitate cu privire la acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor Consiliului de administraţie şi a directorului general, acestea au fost acordate corect, cu respectarea prevederilor legale şi contractuale, a deciziilor societare interne şi a cadrului legal aplicabil.
24. Sentinţa recurată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 36 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 109/2011, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 37 şi art. 38 din acelaşi act normativ, corelat cu prevederile Normei metodologice din 28 septembrie 2016 privind implementarea O.U.G. nr. 109/2011, raportat la art. 69 din Legea nr. 24/2000 şi H.G. nr. 722/2016.
25. Contractele de mandat şi regulile de determinare a remuneraţiei variabile stabilite prin acestea rămân supuse prevederilor legale aplicabile la momentul încheierii. Deşi articolele în discuţie, invocate ca încălcate, au suferit o serie de modificări prin Legea nr. 111/2016, nu sunt aplicabile contractelor de mandat/administrare şi actelor adiţionale încheiate, având în vedere normele tranzitorii ale Legii nr. 111/2016. Apariţia unor modificări legislative nu poate influenţa scopul încheierii actelor adiţionale prin care indicatorii de performanţă au fost actualizaţi în funcţie de bugetele aprobate. Scopul este acelaşi şi pentru actele adiţionale încheiate anterior Legii nr. 111/2016 (necontestate de către Curtea de Conturi), ca şi pentru cele ulterioare.
26. Referindu-se în considerentele sale la prevederile art. 36 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 109/2011, atât varianta valabilă până la 05.06.2016, cât şi varianta valabilă după data de 05.06.2016, prima instanţă a omis să observe că acest text reglementează expres situaţia imediat următoare numirii directorilor/membrilor directoratului şi nu cea incidentă în cauză, respectiv modificările aduse contractelor de management, deci ulterior aprobării iniţiale a planurilor de management. Modificarea ţintelor indicatorilor de performanţă s-a realizat, însă, nu în baza prevederilor art. 36, ci în temeiul art. 37-38 din O.U.G. nr. 109/2011 şi al mecanismului de actualizare setat prin contracte.
27. În lipsa unei prevederi exprese, în sensul că art. 36 s-ar aplica şi în altă ipoteză decât cea evident avută în vedere la emiterea actului normativ (la numire), soluţia este dată cu încălcarea legii, prin aplicarea extensivă a unei norme juridice de strictă interpretare, incidenţă şi aplicare.
28. Întrucât situaţiile analizate de Curtea de Conturi vizează exerciţiul unui singur mandat, atât pentru directori cât şi pentru administrator, din perspectiva art. 36 prezintă relevanţă doar forma textului in vigoare la momentul numirii, adică a aprobării contractelor de mandat, respectiv a planului de management, deci forma art. 36 din 2013.
29. Referitor la administratori, Curtea de Conturi susţine şi instanţa de fond preia aceeaşi argumentaţie, respectiv că ar fi fost încălcate prevederile art. 37 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 109/2011, însă nu detaliază în niciun fel modalitatea în care SNN ar fi încălcat aceste prevederi legale. Aşa cum reiese din forma contractului de administraţie semnat, anexată la cererea de chemare în judecată, art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 a fost respectat de SNN, remuneraţia membrilor Consiliului având această structură.
30. Modul de calcul al componentei variabile a remuneraţiilor stabilite prin contracte era permis de legislaţia aplicabilă la momentul iniţial, acela al perfectării lor. Potrivit art. 36, 37 şi 38 din O.U.G. nr. 109/2011, forma aplicabilă la momentul perfectării contractelor de administraţie şi mandat, respectiv reglementarea calculării componentei variabile a indemnizaţiei actualizată raportat la bugetele anuale aprobate, convenţia părţilor asupra actualizării anuale era permisă. Aşadar, referirea instanţei şi motivarea la varianta O.U.G. în vigoare începând cu 05.06.2016 este nelegală.
31. Interpretarea instanţei că "planurile nu au fost amendate sau modificate în condiţiile legii, pe cale de consecinţă nici indicatorii de performanţă stabiliţi prin aceste planuri nu au fost modificaţi" este contrară prevederilor legale invocate de instanţă, respectiv art. 36 şi 37 din O.U.G. nr. 109/2011. În plus, planurile de administrare şi management au fost modificate prin încheierea actelor adiţionale la contractele de administrare şi mandat.
32. Nu poate achiesa la punctul de vedere al Curţii de Conturi şi al instanţei de fond potrivit căruia trebuia revizuit în mod expres de către acţionari planul de administrare, din moment ce chiar planul iniţial menţionează clar că aceşti indicatori devin parte din contract şi că vor fi revizuiţi anual după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi că anexele cu ţintele revizuite se anexează la planul de administrare, nu exista niciun temei legal în a aprecia că, deşi există Hotărâri ale acţionarilor care setează regula potrivit căreia anexele cu indicatorii revizuiţi se anexează la plan şi hotărâri care aprobă în mod expres actualizarea indicatorilor de performanţă, totuşi tot mai era necesară o aprobare expresă de modificare a planului de administrare. Consideră că modificarea planului de administrare este implicită pe baza raţionamentului descris.
33. Totodată, a considera că trebuia făcut calculul componentei variabile pe baza gradului de realizare a indicatorilor care să se raporteze la nivelul indicatorilor din planul de administrare înseamnă a ignora prevederile planului care stabileau că aceşti indicatori devin parte la contract şi ca vor fi revizuiţi anual după aprobarea bugetului, a ignora şi a încălca hotărârile adunării generale a acţionarilor ulterioare care au modificat contractul şi nivelul indicatorilor în corelaţie cu bugetul pentru fiecare an, 2015, 2016 şi 2017, precum şi a ignora şi încălca prevederile contractului de administrare.
34. Apreciază că nu se putea face un calcul prin raportare la nivelurile din planul de administrare, din moment ce existau hotărâri ale adunării generale a acţionarilor ulterioare, valabile şi obligatorii pentru companie, care actualizau şi modificau aceste niveluri, încheindu-se în acest sens acte adiţionale la contractele de administrare. Ca şi documente suport care să dovedească cele menţionate, depune şi actele adiţionale la contractul de administrare nr. x/01.08.2013, prin care au fost actualizate Anexele 1 şi 1.1 din contract în perioada 2015 - 2017, contract menţionat în actele administrative a căror anulare o solicită, Notele interne în baza cărora s-a calculat şi s-au acordat componentele variabile membrilor Consiliului de administraţie în perioada 2015 - 2017, însoţite de rapoartele auditorului financiar independent care validează modalitatea de calcul şi raţionamentele reţinute.
35. În Decizie şi Încheiere se susţine faptul că acordarea componentei variabile ar fi trebuit să se raporteze la indicatorii stabiliţi iniţial în planul de management şi nu la indicatorii revizuiţi incluşi în contractul de management, deşi acelaşi organ corporatist, respectiv Consiliul de administraţie, a decis în acest sens, interpretarea auditorilor publici externi fiind profund eronată, nu există nicio abatere de la legalitate şi regularitate, componenta variabilă care a fost acordată Directorului general şi Directorilor cu contract de mandat fiind calculată şi plătită cu respectarea obligaţiilor contractuale ale SNN şi cu respectarea deciziilor Consiliului de administraţie prin care au fost modificate nivelurile indicatorilor de performanţă anual.
36. Totodată, în interpretarea corectă a voinţei legiuitorului, prima instanţă a nesocotit art. 69 din Legea nr. 24/2000, raportat la art. 36 şi 37 din UG nr. 109/2011, atunci când a reţinut că planurile de administrare şi management iniţiale nu au fost amendate sau modificate şi deci că indicatorii de performanţă stabiliţi prin aceste planuri nu au fost modificaţi întrucât Hotărârile AGA nr. 7/14.09.2015, nr. 3/25.04.2016 si nr. 1/29.03.2017 şi deciziile CA nu au avut ca obiect planul de administrare sau management, ci modificări ale contractelor de administrare, respectiv ale contractelor de mandat.
37. O confirmare separată a susţinerii sale că nu trebuia să se raporteze la indicatorii de performanţă iniţial aprobaţi vine din cuprinsul planului de management, aprobat prin Hotărârea CA nr. 18/03.07.2013, în care se indică, în tabelele 34 şi 36, indicatorii de performanţă pentru anul 2013. Odată epuizat anul 2013, nu mai existau indicatori de performanţă aprobaţi, fiind necesară stabilirea lor pentru anii ulteriori.
38. Totodată, textul legal redat de instanţa de fond privitor la conţinutul art. 2 din Metodologia de revizuire a componentei variabile stabilite prin H.G. nr. 722/2016 nu există. Este greşit criteriul aplicat de Curtea de Conturi şi menţinut de Curtea de Apel privitor la bugetarea raportat la indicatorii de performanţă iniţiali din planul de administrare/management nemodificat.
39. Cu privire la pretinsa încălcare a pct. 5.3.2 din Tabelul 27 din planul de Administrare aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 19/24.07.2013 şi pretinsa încălcare a art. 4 şi art. 18 din contractul de administrare nr. x/01.08.2013, actele contestate ignoră cu desăvârşire prevederile planului de administrare, planului de management, contractului de administrare şi contractului de mandat, cadrul legal aplicabil, cât şi faptul că există decizii corporatiste interne anuale de actualizare a indicatorilor prevăzuţi în structura iniţială a celor două planuri.
40. Cu privire la pretinsa încălcare a indicatorilor de performanţă stabiliţi prin Tabelul nr. 27 din planul de management aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 18/03.07.2013 şi pretinsa încălcare a art. 4 şi art. 15 din contractul de mandat nr. x/26.08.2013, prima instanţă ignoră cu desăvărşire prevederile planului de administrare, planului de management, contractului de administrare şi contractului de mandat, cadrul legal aplicabil, cât şi faptul ca există decizii interne care actualizează indicatorii din cele două planuri, astfel că raportarea la nivelul indicatorilor prevăzuţi iniţial în cele două planuri, cu emiterea concluziilor că aceştia nu au fost îndepliniţi, deşi acest nivel a fost revizuit prin hotărâri AGA/decizii ale Consiliului de administraţie, arată netemeinicia aspectelor şi abaterilor. De asemenea, în virtutea principiului "pacta sunt servanda", a forţei obligatorii a contractului, auditorii nu se puteau pronunţa cu privire la legalitatea unor clauze contractuale negociate de părţi şi nu puteau să constate nulitatea implicită/inaplicabilitatea unor astfel de clauze.
41. Referitor la constatarea auditorilor publici externi reţinută de instanţa de fond în sensul că au fost acordate şi plătite componentele variabile ale indemnizaţiei în condiţiile în care indicatorul profit nu ar fi fost realizat la nivelul aprobat prin planul de administrare/management, o astfel de susţinere este contrară situaţiei juridice şi de fapt incidente în cauză, efectuarea plăţilor respectând întru totul cadrul juridic legislativ şi contractual.
42. Hotărârile AGOA nr. 7/14.09.2015, nr. 3/25.04.2016 şi nr. 1/29.03.2017, prin care au fost modificate anexele 1 şi anexele 1.1 la contractele de administrare şi Deciziile CA nr. 101/11.08.2015, nr. 31/08.03.2016 şi nr. 52/11.04.2017, prin care au fost modificate anexele 1 şi 1.1 la contractele de management referitoare la actualizarea nivelului indicatorilor şi criteriilor de performanţă, nu fost luate în considerare de echipa de control, iar instanţa de fond le-a atribuit în mod nejustificat efecte juridice restrânse, prin excluderea modificărilor implicite aduse planurilor de administrare, respectiv de management, în forma aprobată iniţial.
43. Componenta variabilă are la bază nivelul indicatorilor din planul de administrare/management, astfel cum aceştia au fost actualizaţi anual prin Hotărâri AGA şi Decizii CA, niciun acţionar minoritar nu a contestat hotărârile AGA şi/sau deciziile CA, aceste hotărâri fiind legale şi valide, producând efectele juridice aferente.
44. Mai mult, actele adiţionale vizând actualizarea nivelului indicatorilor şi criteriilor de performanţă pentru anii 2015, 2016 şi 2017, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii 2015, 2016 şi 2017, au fost semnate de către reprezentantul Statului Român, respectiv Ministerului Energiei, în calitatea sa de acţionar majoritar.
45. Sentinţa recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1, art. 5 alin. (9) şi art. 7 din O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv. Deşi în Raportul de Control şi în Decizia intimatei nu se făcea nicio legătură logică între situaţia de fapt constatată şi textele legale invocate ca fiind avute în vedere, instanţa de fond nu a cenzurat concluzia intimatei în sensul că ar fi încălcat prevederile art. 1, art. 5 şi art. 7 din O.G. nr. 119/1999.
46. A mai invocat recurenta încălcarea principiului-bunei credinţe/cooperării loiale între autorităţi publice, întrucât principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional impune excluderea de la aplicabilitate a art. 34 din Legea nr. 94/1992. A făcut referire la un litigiu anterior, decurgând dintr-un control mai vechi, care a privit inclusiv aspectele aflate in litigiu, dar anterior nepenalizate de către Curtea de Conturi, în controlul precedent realizat de intimată nu au fost constatate nereguli în privinţa modalităţii de stabilire a componentei variabile a indemnizaţiilor organelor de conducere ale societăţii, astfel că schimbarea practicii administrative a Curţii de Conturi cu privire la aspecte similare constituie o încălcare a principiilor bunei credinţe, protecţiei încrederii legitime şicooperării loiale între autorităţile publice.
47. În virtutea aceloraşi argumente, solicită îndepărtarea de la aplicabilitate a art. 34 din Legea nr. 94/1992, consecinţa incidenţei directe a art. 148 din Constituţia României, având în vedere că textul de lege indicat este în contradicţie atât cu normele de drept comunitar, cât şi cu practica comunitară generată in aplicarea acestora. Textul constituţional consacră fără excepţii principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional, în ansamblul său.
IV Apărările formulate de intimata pârâtă
48. Intimata pârâtă Curte de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
VI Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
49. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
50. Recurenta reclamantă a solicitat, prin cererea soluţionată prin sentinţa recurată, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a Deciziei nr. 5/08.06.2018 emisă de Curtea de Conturi, respectiv anularea măsurii dispuse la punctul II.11 pentru înlăturarea abaterii descrise la punctul 7 din Decizia nr. 5/08.06.2018, anularea în parte a încheierii nr. 29/31.07.2018 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv anularea punctului 3, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva măsurii dispuse la punctul II.11 al Deciziei nr. 5/08.06.2018.
51. Decizia nr. 5/08.06.2018 a fost emisă de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat "privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului precum şi legalitatea realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor în perioada 2015-2017 la Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A.", abaterile de la legalitate şi regularitate constatate fiind consemnate în Raportul de control nr. x din 04.05.2018.
52. Prin Decizia nr. 5/08.06.2018, Curtea de Conturi a reţinut următoarele cu privire la fundamentarea indicatorilor din bugetele de venituri şi cheltuieli şi acordarea indemnizaţiei variabile stabilite prin contractul de administrare şi contractul de mandat (punctul 7):
- prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 19/24.07.2013 a fost aprobat planul de administrare pentru membrii Consiliului de Administraţie, prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 18/03.07.2013 a fost aprobat planul de management pentru directorul general, prin acestea fiind stabilite obiective de realizat pe perioada mandatului 2013-2017, precum şi indicatorii de performanţă pentru atingerea lor (cifra de afaceri anuală, profitul din exploatare anual, plăţi restante etc);
- în temeiul art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, componenta variabilă a remuneraţiei membrilor Consiliului de administraţie şi a directorului general se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat;
- SNN S.A. a acordat conducerii, în perioada 2015-2016, două subcomponente ale componentei variabile a indemnizaţiei, stabilite prin contractele de administrare/management încheiate, în condiţiile în care indicatorul profit din exploatare nu a fost realizat la nivelul aprobat prin planul de administrare/planul de management, gradul de realizare a acestui indicator fiind de 46,6% în 2015, 40,4 % în 2016 şi 32,8% în 2017; acordarea componentelor variabile a avut la bază Note aprobate de directorul general prin care s-a consemnat existenţa unor rapoarte care certifică gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă, indicatori al căror nivel a fost limitat la nivelul celui aprobat prin Bugetul de venituri şi cheltuieli, mult mai mic faţă de nivelul stabilit prin planul de administrare/planul de management (în ceea ce priveşte indicatorul profit din exploatare, din nivelul acestui indicator stabilit prin aceste Planuri, prin BVC a fost aprobat doar un procent de 22% în 2015, de 15% în 2016 şi de 17% în 2017), în condiţiile în care cele 2 planuri nu au fost amendate/modificate/completate;
- prin Bugetele de venituri şi cheltuieli pe anii 2015-2017 a fost fundamentat profitul din exploatare al societăţii în cuantum mai mic decât cel prevăzut prin planul de administrare/management şi decât profitul realizat în anul anterior, indicatorul profit din exploatare inclus ca indicator de performanţă în contractele de management şi, respectiv, în contractele de administrare, iniţial la nivelul stabilit prin planul de administrare/planul de management, a fost actualizat anual (numai în situaţia în care a fost diminuat) prin actele adiţionale încheiate la acestea, în condiţiile în care cele 2 planuri nu au fost modificate; au existat situaţii în care, prin rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli, deşi a fost majorat indicatorul profit din exploatare, nu s-a procedat la actualizarea cuantumului acestui indicator stabilit în anexa la contractul de administrare/mandat;
- pentru anul 2015, deşi în anul 2014 societatea a realizat profit din exploatare în cuantum de 175.209 mii RON, iar prin planul de administrare/management pentru anul 2015 s-a prevăzut un profit din exploatare de 343.000 mii RON, prin Nota de fundamentare a Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 s-a fundamentat şi aprobat prin H.G. nr. 468/24.06.2015 şi prin Hotărârea AGOA nr. 6/14.09.2015 un profit din exploatare de 74.005 mii RON (ca diferenţă între veniturile din exploatare şi cheltuielile de exploatare), de aproape 5 ori mai mic decât cel prevăzut prin planul de administrare şi la jumătate decât cel realizat, în anul anterior;
- prin Hotărârea AGOA nr. 7/14.09.2015 şi deciziile Consiliului de administraţie nr. 100/11.08.2015 şi nr. 101/11.08.2015 s-a aprobat actualizarea Anexei 1 şi a anexei 1.1 la contractul de administrare nr. x/01.08.2013 şi contractul de mandat nr. x/26.08.2013, astfel s-a efectuat adiţionarea contractului de administrare, încheindu-se actul adiţional nr. x/07.05.2015 şi actul adiţional nr. x/14.09.2015, şi, respectiv, a contractului de mandat, încheindu-se actul adiţional nr. x/14.09.2015, prin care a fost diminuat indicatorul profit din exploatare pe anul 2015 de la 343.000 mii RON la 74.000 mii RON;
- prin Decizia Consiliului de administraţie nr. 162/2015 a fost aprobată rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2015, în conformitate cu Nota nr. x/19.11.2015, prin care a fost majorat indicatorul profit din exploatare pe anul 2015 de la 74.000 mii RON la 113.659 RON, ca urmare a căreia SNN S.A. nu a mai prezentat actualizări la Anexa 1 şi la anexa 1.1 la contractul de administrare/mandat şi adiţionale la aceste contracte prin care să actualizeze indicatorul de performanţă; la finalul anului 2015, entitatea a realizat un profit din exploatare de 160.136 mii RON;
- prin Notele cu nr. x/27.04.2016, nr. x/27.04.2016 şi nr. x/27.04.2016, s-a solicitat acordarea celor două subcomponente ale componentei variabile, prevăzută prin contractul de administrare nr. x/01.08.2013 şi contractul de mandat nr. x/26.08.2013, motivat de "gradul de îndeplinire a indicatorilor şi criteriilor de performanţă...peste 100%" şi realizările obţinute comparativ cu indicatorii de performanţă prevăzuţi în Anexa 1 şi anexa 1.1 la contractul de administrare nr. x/01.08.2013 cu actul adiţional nr. x/14.09.2015 şi, respectiv, la contractul de mandat nr. x/26.08.2013 cu actul adiţional nr. x/14.09.2015;
- din documentele prezentate, fişa de cont 621.01.02 "Cheltuieli cu indemnizaţia variabilă" pe anii 2015-2017 şi, respectiv, fişa de cont 621.04.02 "Cheltuieli cu indemnizaţia variabilă" pe anii 2015-2017, SNN a înregistrat în anul 2015 pe cheltuieli suma de 1.378.989 RON;
- în anul 2016, deşi în anul 2015 societatea a realizat profit din exploatare de 160.136 mii RON, iar prin planul de administrare/management s-a prevăzut pentru anul 2016 profit din exploatare de 394.000 mii RON, prin Nota de fundamentare a Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 şi Hotărârea AGOA nr. 1/30.03.2016 s-a prevăzut un profit din exploatare de 59.677 mii RON, de aproape 6 ori mai mic decât cel prevăzut prin planul de administrare şi de 2,5 ori decât cel realizat în anul anterior, iar la finalul anului 2016 entitatea a realizat un profit din exploatare de 159.369 mii RON;
- prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 3/25.04.2016 s-a aprobat actualizarea Anexei 1 şi a anexei 1.1 la contractul de administrare, prin Decizia Consiliului de administraţie nr. 31/08.03.2016 s-a aprobat actualizarea Anexei 1 şi a anexei 1.1 la contractul de mandat, astfel s-a efectuat adiţionarea contractului de administrare nr. x/01.08.2013 şi, respectiv, a contractului de mandat nr. x/26.08.2013, încheindu-se actul adiţional nr. x/25.04.2016 şi, respectiv, actul adiţional nr. x/25.04.2016, prin care s-a diminuat indicatorul profit din exploatare pe anul 2016 de la 394.000 mii RON la 60.000 mii RON, iar la finalul anului 2016 entitatea a realizat un profit din exploatare de 159.369 mii RON;
- de asemenea, fără a fi amendate/modificate/completate cele 2 planuri, la acordarea componentei variabile prin Decizia nr. 121/17.10.2016 s-a aprobat modificarea ponderii pentru criteriile de performanţă ale directorilor prin încheierea de acte adiţionale prin care s-a stabilit creşterea ponderii indicatorului "Profit din exploatarea anuală", de la 10% de la 15% (creştere cu 5 pp), diminuarea ponderii indicatorului "Realizarea planului anual de investiţii" (conform tabel 37 şi bugete anuale), de la 15% la 10% (diminuare cu 5 pp care compensează creşterea ponderii de la pct. A);
- la contractul de mandat nr. x/26.08.2013 s-a încheiat actul adiţional nr. x/17.10.2016, prin care s-a modificat Anexa nr. 1 şi anexa nr. 1.1, prin care s-a prevăzut creşterea ponderii indicatorului "Profit din exploatarea anuală", de la 10% de la 15% (creştere cu 5 pp) şi, respectiv, diminuarea ponderii indicatorului "Realizarea planului anual de investiţii" (conform tabel 37 şi bugete anuale), de la 15% la 10%, indicatori prevăzuţi în planul de management pentru directorul general aprobat prin Hotărârea CA nr. 18/03.07.2013 pentru perioada mandatului, respectiv 2013-2017;
- prin Decizia Consiliului de administraţie nr. 148/2016 a fost aprobată rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2016, în conformitate cu Nota nr. x/07.12.2016, prin care a fost majorat indicatorul profit din exploatare pe anul 2016 de la 60.000 mii RON la 113.921 RON (venituri din exploatare de 1.670.451 RON şi, respectiv, cheltuieli din exploatare de 1.556.530 RON), ca urmare a căreia SNN S.A. nu a mai prezentat actualizări la Anexa l şi anexa 1.1 la contractul de administrare/mandat şi, respectiv, adiţionale la aceste contracte prin care să actualizeze indicatorul de performanţă;
- prin Notele nr. x/25.04.2017, nr. y/25.04.2017, nr. z/25.04.2017 şi nr. 4962/25.04.2017 aprobate de Directorul general, s-a solicitat acordarea celor două subcomponente ale componentei variabile prevăzută prin contractul de administrare nr. x/01.08.2013 şi, respectiv, contractul de mandat nr. x/26.08.2013, având în vedere gradul de îndeplinire a indicatorilor şi criteriilor de performanţă şi realizările obţinute comparativ cu indicatorii de performanţă prevăzuţi în Anexa 1 şi anexa 1.1 la contractul de administrare nr. x/01.08.2013 cu actul adiţional nr. x/25.04.2016, şi, respectiv, la Contractul de mandat nr. x/26.08.201 cu actul adiţional nr. x/25.04.2016 şi nr. y/17.10.2016;
- din documentele prezentate, fişa de cont 621.01.02 "Cheltuieli cu indemnizaţia variabilă" pe anii 2015-2017 şi, respectiv, fişa de cont 621.04.02 "Cheltuieli cu indemnizaţia variabilă" pe anii 2015-2017, SNN a înregistrat în anul 2016 pe cheltuieli suma de 1.603.572 RON;
- în anul 2017, deşi în anul 2016 societatea a realizat profit din exploatare de 159.369 mii RON, iar prin planul de administrare/management s-a prevăzut pentru anul 2017 profit din exploatare de 449.000 mii RON, prin Nota de fundamentare a Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 cu nr. x/22.02.2017 pentru BVC aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 1/29.03.2017 s-a prevăzut un profit din exploatare de 75.167 mii RON (ca diferenţă între veniturile din exploatare şi cheltuielile de exploatare), de aproape 6 ori mai mic decât cel prevăzut prin planul de administrare şi la jumătate decât cel realizat în anul anterior, iar la 30.06.2017 entitatea a realizat un profit din exploatare de 147.294,97 mii RON;
- prin Hotărârea AGA nr. 1/29.03.2017 a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 şi s-a aprobat actualizarea Anexei 1 şi a anexei 1.1 la contractul de administrare, iar prin decizia Consiliului de administraţie nr. 52/11.04.2017 s-a aprobat actualizarea Anexei l şi a anexei 1.1 la contractul de administrare şi, respectiv, contractul de mandat, astfel s-a efectuat adiţionarea contractului de administrare/mandat încheindu-se adiţionalul nr. 5/29.03.2017 şi, respectiv, adiţionalul nr. 6/11.04.2017, prin care a fost diminuat indicatorul profit din exploatare pe anul 2017 de la 449.000 mii RON la 75.000 mii RON (adiţionalul nr. 6 a fost încheiat la 11.04.2017, în condiţiile în care contractul de mandat nr. x/2013 expira pe data de 25.04.2017), iar la 30.06.2017 entitatea a realizat un profit din exploatare de 147.294,97 mii RON;
- prin Decizia Consiliului de administraţie nr. 180/2017 a fost aprobată rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar 2016, în conformitate cu Nota nr. x/10.11.2017, prin care a fost majorat indicatorul profit din exploatare pe anul 2017 de la 75.000 mii RON la 280.461 RON (venituri din exploatare de 1.906.799 RON şi, respectiv, cheltuieli din exploatare de 1.626.338 RON);
- prin Notele nr. x/22.08.2017, nr. y/22.08.2017, nr. z/22.08.2017 şi nr. 4962/25.04.2017 aprobate de Directorul general, s-a solicitat acordarea celor două subcomponente ale componentei variabile prevăzută prin contractul de administrare nr. x/01.08.2013 şi, respectiv, contractul de mandat nr. x/26.08.2013, având în vedere gradul de îndeplinire a indicatorilor şi criteriilor de performanţă şi realizările obţinute comparativ cu indicatorii de performanţă prevăzuţi în Anexa 1 şi anexa 1.1 la contractul de administrare nr. x/01.08.2013 cu actul adiţional nr. x/29.03.2017, şi, respectiv, la contractul de mandat nr. x/26.08.2013 cu actul adiţional nr. x/2016 şi nr. 6/11.04.2017;
- din documentele prezentate, fişa de cont 621.01.02 "Cheltuieli cu indemnizaţia variabilă" pe anii 2015-2017 şi, respectiv, fişa de cont 621.04.02 "Cheltuieli cu indemnizaţia variabilă" pe anii 2015-201), SNN a înregistrat în anul 2017 pe cheltuieli suma de 1.850.854 RON.
53. În Nota privind răspunsul la obiecţiunile formulate de SNN S.A., auditorii publici externi au analizat nivelul indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de management comparativ cu nivelul acestor indicatori realizaţi (conform Rapoartelor de evaluare încheiate de A., în baza situaţiilor financiare la 31.12.2015 şi 31.12.2016) şi a ponderilor stabilite în planul de management, a rezultat că în anul 2015 şi, respectiv, anul 2016, gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă a fost de 84,68% şi, respectiv, 52,04%.
54. S-a constatat că, procedând astfel, SNN S.A. a acordat componente variabile în condiţiile în care gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă nu a fost realizat la nivelul stabilit prin planul de management, pentru cele 2 contracte analizate fiind acordate componente variabile astfel: suma de 472.476 RON Directorului general, în baza contractului de mandat nr. x/26.08.2013 şi adiţionalelor la acesta; suma de 136.943 RON Preşedintelui Consiliului de administraţie, în baza contractul de administrare nr. x/01.08.2013 şi adiţionalelor la acesta.
55. S-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind fundamentarea indicatorilor din bugetele de venituri şi cheltuieli, precum şi remunerarea membrilor conducerii SNN S.A., respectiv:
- la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli nu s-a avut în vedere nivelul indicatorilor stabiliţi în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management al directorilor;
- acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor Consiliului de Administraţie şi a directorului general s-a efectuat în condiţiile nerealizării indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de administrare/planul de management.
56. S-a reţinut că nu au fost respectate prevederile:
- O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, art. 36 alin. (4) şi (5), art. 37 alin. (2) şi (4);
- Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, art. 36 alin. (4) şi (5), art. 37 alin. (4);
- O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, art. 9 alin. (1) lit. a), c);
- Instrucţiunilor pentru completarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare a acestuia de către operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, aprobate prin Ordinul MFP nr. 2.032 din 19 decembrie 2013 (actualizat), Anexa 13, II. Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare, pct. 2, pct. 4;
- Instrucţiunilor pentru completarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare a acestuia de către operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobate prin Ordinul MFP nr. 20 din 7 ianuarie 2016, Anexa 6, II. Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare, pct. 2 şi pct. 4;
- O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, art. 1, art. 5 alin. (1), art. 7;
- Planului de Management aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 18/03.07.2013, Indicatorii de performanţă stabiliţi prin Tabelul nr. 27;
- Planului de administrare aprobat prin Hotărârea AGEA nr. 19/24.07.2013, pct. 5.3.2. Indicatorii de performanţă pentru membrii Consiliului de administraţie -Tabelul 27;
- Contractului de administrare nr. x/01.08.2013, art. 4, art. 18;
- Contractului de mandat nr. x/26.08.2013, art. 4, art. 15.
57. În temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 republicată, pentru înlăturarea abaterii indicate la pct. 7 a fost dispusă Măsura nr. II.11, respectiv:
Conducerea Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A. va dispune măsuri si va urmări intrarea in legalitate privind:
fundamentarea bugetului de venituri în funcţie de criteriile de performanţă specifice şi obiectivele cuantificate privind [...] creşterea profitului, a cifrei de afaceri, precum şi creşterea productivităţii muncii, prevăzute în contractele de mandat, stabilite în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management al directorilor, acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie şi a directorului general în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată, se vor dispune măsuri pentru:
extinderea verificărilor asupra contractelor de mandat/administrare derulate în perioada 2015-2017, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli cu remuneraţii acordate (inclusiv componenta variabilă) în condiţiile nerealizării indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de administrare/planul de management, pentru cazurile identificate (inclusiv cel prezentat în Raportul de control) se vor dispune măsuri de stabilire pe fiecare contract în parte, a cuantumului componentei variabile în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de administrare/planul de management, a diferenţei dintre cuantumul astfel calculat şi cuantumul componentei variabile efectiv înregistrat în contabilitate, prezentarea diferenţelor stabilite pe fiecare contract în Consiliu de Administraţie şi în Adunarea Generală a Acţionarilor care va hotărî în consecinţă, stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru astfel de cheltuieli, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate în condiţiile legii, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate) (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 7 din Decizie).
58. Împotriva acestei măsuri reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin încheierea nr. 29/31.07.2018.
59. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, din examinarea sentinţei recurate rezultă că, deşi în mod succint şi fără a răspunde distinct tuturor argumentelor invocate, cuprinde motivele pentru care instanţa de fond a constatat netemeinicia cererii de chemare în judecată.
60. Faptul că argumentele invocate de pârâtă au fost considerate pertinente şi au condus la respingerea cererii nu conduce la concluzia că instanţa nu a făcut o analiză proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, astfel că nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate, în condiţiile în care considerentele prezentate reflectă raţionamentul juridic care a determinat convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.
61. Susţinerile recurentei privind nelegalitatea încheierii din 8 mai 2019, care vor fi analizate, faţă de conţinutul acestora, având în vedere şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., sunt nefondate. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) din C. proc. civ. "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ.
62. În primul rând, este de observat faptul că reclamanta a solicitat depunerea celor două adrese prin acţiunea formulată, iar termenul de judecată la care s-au pus în discuţie şi s-au încuviinţat probele este din data de 27.02.2019, la care reclamanta a fost reprezentată, a solicitat proba cu înscrisurile depuse, alte înscrisuri, a solicitat termen pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă.
63. La următorul termen de judecată, din 8.05.2019, reclamanta, prin avocat, nu a invocat o eventuală neregularitate determinată de nepunerea în discuţia părţilor a anumitor probe, în conformitate cu dispoziţiile art. 178 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., susţinerea invocată direct prin cererea de recurs fiind, pentru aceste motive, tardiv formulată.
64. Pe de altă parte, se reţine şi faptul că în recurs a fost încuviinţată pentru recurentă proba cu cele două înscrisuri, adresa pârâtei nr. x/14.05.2018 de sesizare a Ministerului Energiei în legătură cu implementarea prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 la SNN S.A. şi răspunsul Ministerului Energiei, înscrisurile fiind depuse la dosar de către pârâtă.
65. În ceea ce priveşte referinţa la art. 2 din Metodologia de revizuire a componentei variabile a remuneraţiei administratorilor neexecutivi şi a administratorilor executivi, aprobată prin H.G. nr. 722/2016, este corect faptul că art. 2 invocat nu are conţinutul indicat de instanţă, însă aceste prevederi se regăsesc la art. 27 din Metodologie.
66. În ceea ce priveşte faptul că instanţa nu a motivat criticile invocate prin cererea de chemare în judecată privind nelegalitatea actelor administrative contestate din perspectiva nemotivării acestora şi a neindicării clare a textelor de lege, susţinerile sunt nefondate. Este necontestat că actele administrative trebuie motivate, însă cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura şi obiectul actului administrativ.
67. Instanţa de fond a analizat aceste critici şi a constatat că Decizia a fost emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a) - b), pct. 180 - 181 şi pct. 188 par. 3 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, înscriindu-se, în concret, abaterile de la legalitate şi regularitate constatate în urma acţiunii de control efectuate de Curtea de Conturi la reclamantă, măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi termenele de ducere la îndeplinire.
68. A constatat, în esenţă, contrar susţinerilor reclamantei, că actele administrative au fost emise cu respectarea prevederilor pct. 77 alin. (1), pct. 85 lit. 1) pct. 1, pct. 87, pct. 88 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, că încheierea nr. 29/2018 a fost emisă potrivit pct. 219 din acest Regulament, conţinând toate elementele de formă şi fond prevăzute în Anexa nr. 15, prezentându-se motivele de fapt, respectiv argumentele care au determinat comisia să respingă contestaţia, fiind respectate prevederile art. 223 din acelaşi Regulament, iar măsura dispusă la pct. II.11 din dispozitivul deciziei nr. 5/2018, pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 7 din aceeaşi decizie, priveşte în esenţă stabilirea în sarcina conducerii SNN S.A. a obligaţiei de a dispune măsuri şi de a urmări intrarea în legalitate, în acord cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 care prevăd că "(3) În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate".
69. În ceea ce priveşte faptul că intimata Curtea de Conturi şi-a depăşit competenţa materială de a verifica îndeplinirea procedurii de modificare a indicatorilor de performanţă, instanţa a fond a reţinut dispoziţiile art. 1, art. 2 lit. a), art. 21 alin. (1), art. 22 lit. f), art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, art. 12 lit. f) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, în baza cărora a constatat că este neîntemeiată susţinerea reclamantei privind depăşirea competenţei materiale a Curţii de Conturi, că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată, în cadrul competenţei prevăzute la art. 21, pârâta a efectuat în mod legal acţiunea de control la SNN S.A., fără a se putea reţine încălcarea prevederilor din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
70. Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material":
71. Dispoziţiile legale invocate de Curtea de Conturi prevăd următoarele:
- O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară:
Art. 9 - "(1) La fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli operatorii economici au în vedere, dar fără a se limita la acestea, următoarele:
a) respectarea politicii Guvernului şi respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale privind îmbunătăţirea performanţelor economico-financiare ale operatorilor economici; (…)
c) criteriile de performanţă specifice şi obiectivele cuantificate privind reducerea plăţilor şi creanţelor restante, reducerea pierderilor, creşterea profitului a cifrei de afaceri, precum şi creşterea productivităţii muncii, prevăzute în contractele de mandat, stabilite în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management al directorilor/membrilor directoratului operatorilor economici";
- Anexa 13 Instrucţiuni pentru completarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare a acestuia de către operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară aprobate prin Ordinul MFP nr. 2.032 din 19 decembrie 2013 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia:
"II. Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare
2. La estimarea indicatorilor economico-financiari pentru anul curent se va avea în vedere nivelul preliminat/realizat al acestora, după caz, din anul precedent.
4. Pentru indicatorii economico-financiari care se modifică semnificativ faţă de anul precedent şi pentru alţi indicatori menţionaţi distinct în prezentele instrucţiuni, operatorul economic va justifica aceste modificări într-o notă de fundamentare, semnată de persoanele autorizate şi care va fi prezentată împreună cu anexele nr. 1-8 sau 5, 9-12, după caz. In nota de fundamentare se va menţiona că proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli a fost supus controlului financiar de gestiune conform Hotărârii Guvernului nr. 1.151/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune";
- Anexa 6 Instrucţiuni pentru completarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare a acestuia de către operatorii economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară aprobate prin Ordinul MFP nr. 20 din 7 ianuarie 2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia:
"II. Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare
2. La estimarea indicatorilor economico-financiari pentru anul curent se va avea în vedere nivelul preliminat/realizat al acestora din anul precedent sau nivelul realizat din ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale în vigoare, după caz.
4. Pentru indicatorii economico-financiari care se modifică semnificativ faţă de anul precedent şi pentru alţi indicatori menţionaţi distinct în prezentele instrucţiuni, operatorul economic va justifica aceste modificări într-o notă de fundamentare, semnată de persoanele autorizate, şi care va fi prezentată împreună cu anexele nr. 1-5. In nota de fundamentare se va menţiona că proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli a fost supus controlului financiar de gestiune conform Hotărârii Guvernului nr. 1.151/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune".
72. Sunt nefondate susţinerile recurentei privind faptul că intimata Curtea de Conturi şi-a depăşit competenţa materială, că atât intimata-pârâtă, cât şi instanţa de fond, au invocat un temei străin de obiectul învestirii, respectiv o normă de competenţă personală, care nu lămurea în niciun mod întinderea competenţei autorităţii, ci doar destinatarii acesteia.
73. Curtea de Conturi este organizată şi funcţionează în baza Legii nr. 94/1992, exercită, în baza competenţelor constituţionale stabilite de art. 140 alin. (1) din Constituţia României, republicată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 94/1992, controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, funcţia de control realizându-se prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general acceptate, care cuprind, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei.
74. Dispoziţiile art. 21-22 se află în cadrul capitolului III din Legea nr. 94/1992, denumit Competenţa şi atribuţiile Curţii de Conturi. Art. 23 prevede categoriile de entităţi publice asupra cărora Curtea de Conturi îşi desfăşoară activităţile specifice, în cadrul competenţelor în cadrul competenţelor prevăzute la art. 21.
75. Competenţele prevăzute la art. 21 cuprind exercitarea funcţiei de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, precum şi exercitarea auditului performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat şi a oricăror fonduri publice.
76. În cadrul acestor competenţe, atribuţiile specifice se desfăşoară asupra următoarelor domenii prevăzute de art. 22: a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete; b) constituirea şi utilizarea celorlalte fonduri publice componente ale bugetului general consolidat; c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe; d) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale; e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile administrative autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de organismele autonome de asigurări sociale ale statului; f) situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică; g) constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă; h) alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competenţa Curţii.
77. Aceste prevederi au fost preluate în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Contur, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, iar pct. 7 specifică faptul că "În baza legii, Curtea de Conturi este singura competentă să certifice acurateţea şi veridicitatea datelor din conturile de execuţie verificate, prevăzute la art. 26 din lege, precum şi a datelor din celelalte formulare care alcătuiesc situaţiile financiare, asigurându-se prin acţiunile de audit financiar efectuate că: a) situaţiile financiare auditate sunt întocmite de către entitate în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil în România, respectă principiile legalităţii şi regularităţii şi oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a altor informaţii referitoare la activitatea desfăşurată de entitatea respectivă; b) modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al entităţii verificate sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative prin care a fost înfiinţată entitatea şi respectă principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii. Asupra datelor înscrise în situaţiile financiare nicio altă autoritate nu se poate pronunţa decât provizoriu".
78. Raportat la aceste dispoziţii, în condiţiile în care modificarea indicatorilor de performanţă a fost constatată de auditorii publici în cadrul controlului asupra fundamentării bugetele de venituri şi cheltuieli şi acordării componentei variabile a indemnizaţiei, efectuat în raport de dispoziţiile menţionate care prevăd competenţele, atribuţiile specifice ale Curţii de Conturi şi domeniile asupra cărora se desfăşoară acestea, susţinerile recurentei privind faptul că intimata Curtea de Conturi şi-a depăşit competenţa materială sunt nefondate.
79. Pe cale de consecinţă, sunt nefondate şi susţinerile recurentei privind încălcarea competenţei materiale cu privire la verificarea respectării prevederilor O.G. nr. 26/2013, întrucât singura autoritate care ar avea competenţe legale exclusive stabilite de O.G. nr. 26/2013 cu privire la acest act normativ este Ministerul Finanţelor Publice, implicat în procedura de elaborare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale societăţilor de stat, în procedura de monitorizare (art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 26/2013), precum şi cele privind încălcarea competenţei materiale din perspectiva O.U.G. nr. 109/2011, art. 31din O.U.G. nr. 109/2011, autoritatea competentă fiind Ministerul Finanţelor Publice, care a şi validat bugetele de venituri şi cheltuieli ale recurentei, astfel cum acestea au fost supuse aprobării.
80. O.G. nr. 26/2013 priveşte întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară şi se aplică operatorilor economici care sunt organizaţi şi funcţionează în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Acest act normativ reglementează, pentru deţinătorii indicaţi, modalitatea de aprobare a bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici şi elementele care se au în vedere la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, precum şi regulile care se respectă în execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, iar art. 11 şi 12 prevăd obligaţia de a prezenta, la Ministerul Finanţelor Publice, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit pe baza indicatorilor economico-financiari realizaţi şi anexele de fundamentare corespunzătoare, în vederea analizei acestora din punctul de vedere al încadrării, în nivelul anual aprobat, precum şi obligaţia de a transmite fundamentări, analize, situaţii, raportări referitoare la indicatorii economico-financiari
81. Dispoziţiile art. 13 alin. (5) prevăd că organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice, prin aparatul propriu şi/sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravenţiile anume prevăzute la alin. (1), care se referă la nerespectarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1)-(2), depăşirea limitelor prevăzute la art. 8, depăşirea anuală şi trimestrială a nivelului plăţilor restante prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli şi în anexele de fundamentare prezentate la aprobarea acestuia, nerespectarea în execuţie a corelaţiei prevăzute la art. 9 alin. (3), nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1).
82. În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în conformitate cu dispoziţiile art. 3^1, introdus prin Legea de aprobare nr. 111/2016, Ministerul Finanţelor Publice acţionează şi ca instituţie de monitorizare, prin direcţiile de specialitate sau persoanele desemnate supraveghează implementarea prevederilor ordonanţei de urgenţă de către autorităţile publice tutelare şi de către întreprinderile publice, îndeplinind următoarele competenţe: a) monitorizează şi evaluează aplicarea de către autorităţile publice tutelare şi întreprinderile publice a prevederilor ordonanţe de urgenţă; b) elaborează norme, regulamente, ghiduri, formulare, pentru facilitarea aplicării unitare de către autorităţile publice tutelare şi monitorizarea implementării prevederilor legale şi a celor mai bune practici internaţionale în domeniul guvernanţei corporative; c) monitorizează indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari ai întreprinderilor publice în colaborare cu autoritatea publică tutelară; d) realizează o bază de date privind administratorii la întreprinderile publice de subordonare centrală şi locală, prin centralizarea listelor administratorilor primite de la autorităţile publice tutelare, după publicarea pe paginile de internet proprii ale acestora.
83. Prin Ordinul nr. 1072/2016 al Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului a fost desemnată să supravegheze implementarea de către autorităţile publice tutelare şi de către intreprinderile publice a prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, iar prin Ordinul nr. 2874/2016 a fost reglementată procedura de monitorizare a implementării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, acesta fiind abrogat şi înlocuit prin Ordinul nr. 1952/2018.
84. Nu rezultă, din susţinerile recurentei, normele juridice care ar fi fost încălcate în concret din O.G. nr. 26/2013 şi O.U.G. nr. 109/2011, care să conducă la concluzia că aprecierile şi abaterile de la legalitate constatate de reprezentanţii Curţii de Conturi sunt în competenţa Ministerului Finanţelor Publice, în raport de faptul că intimata a realizat controlul din perspectiva competenţelor şi atribuţiilor specifice prevăzute de Legea nr. 94/1992.
85. De asemenea, faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2015 a fost aprobat, prin H.G. nr. 468/2015, hotărâre de guvern avizată de Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, nu constituie o încălcare a competentei materiale a intimatei, în raport de competenţele şi atribuţiile Curţii de Conturi, astfel cum au fost anterior prezentate. Aprobarea bugetului în această modalitate a fost determinată de dispoziţiile O.G. nr. 26/2013 în vigoare la acea dată şi nu exclude controlul efectuat de Curtea de Conturi în virtutea atribuţiilor reglementate prin Legea nr. 94/1992. Controlul exercitat de Curtea de Conturi este activitatea prin care se verifică şi se urmăreşte modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice, iar acestea sunt constituite tocmai din sumele alocate prin bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate.
86. Practica judiciară invocată de recurentă nu este relevantă. Hotărârea judecătorească (Sentinţa nr. 793/10.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 2544/15.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) menţionată priveşte acţiunea de verificare a impozitelor şi taxelor datorate de contribuabil, care se înscrie în cadrul controlului fiscal, dat de legiuitor în competenţa ANAF, conform art. 99 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.
87. În ceea ce priveşte abaterea constând în faptul că la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli nu s-a avut în vedere nivelul indicatorilor stabiliţi în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management al directorilor, motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă sunt fondate.
88. Curtea de Conturi a reţinut faptul că prin bugetele de venituri şi cheltuieli pe anii 2015-2017 a fost fundamentat profitul din exploatare al societăţii în cuantum mai mic decât cel prevăzut prin planul de administrare/management şi decât profitul realizat în anul anterior.
89. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2013, nu se indică în concret, în prezentarea faptelor reţinute, în ce constă nerespectarea politicii Guvernului privind îmbunătăţirea performanţelor economico-financiare ale operatorilor economici, simpla indicare a încălcării prevederilor legale nefiind suficientă pentru constatarea existenţei unei abateri.
90. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 26/2013, este de observat că art. 9 prevede faptul că la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli de către operatorii economici "se au în vedere, dar fără a se limita la acestea", printre altele (respectarea politicii Guvernului privind îmbunătăţirea performanţelor economico-financiare ale operatorilor economici, respectarea obiectivelor de politică salarială stabilită prin legea anuală a bugetului de stat, programele de achiziţii de bunuri şi servicii pentru desfăşurarea activităţii, fundamentate pe baza posibilităţilor reale de plată a acestora, programele de investiţii şi dotări, fundamentate în limita surselor legale de finanţare a acestora, programele de reducere a plăţilor/creanţelor restante), şi cele menţionate la lit. c), "criteriile de performanţă specifice şi obiectivele cuantificate privind reducerea plăţilor şi creanţelor restante, reducerea pierderilor, creşterea profitului, a cifrei de afaceri, precum şi creşterea productivităţii muncii, prevăzute în contractele de mandat, stabilite în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management al directorilor/membrilor directoratului operatorilor economici".
91. Pârâta s-a raportat, pentru constatarea abaterii, în mod direct la indicatorul privind profitul din exploatare, care este doar unul din indicatorii de performanţă, însă dispoziţiile legale se referă la ansamblul criteriilor de performanţă specifice şi obiectivele cuantificate privind reducerea plăţilor şi creanţelor restante, reducerea pierderilor, creşterea profitului, a cifrei de afaceri, precum şi creşterea productivităţii muncii, prevăzute în contractele de mandat, stabilite în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management.
92. Nu se stabileşte prin aceste dispoziţii o obligaţie pentru a include, la elaborarea bugetului, o anumită valoare a unui indicator economico-financiar, ci de a se avea în vedere, aşadar a fi luate în considere, elementele prevăzute, fără a fi introdusă o limitare la acestea, întrucât pentru fundamentarea unui buget trebuie să se ţină seama de o multitudine de criterii, de situaţia concretă a operatorului economic, activitatea desfăşurată până la acel moment şi cea preconizată a fi desfăşurată. Formatul şi structura bugetului de venituri şi cheltuieli, anexele de fundamentare, precum şi modul de calcul al indicatorilor prevăzuţi în acestea sunt aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice (art. 5 din O.G. nr. 26/2013).
93. În acest sens, sunt relevante susţinerile recurentei privind indicarea, în Notele de fundamentare, a aspectelor care au stat la baza fundamentării bugetelor de venituri şi cheltuieli în perioada 2015-2017, astfel:
- Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent exerciţiului financiar 2015 a fost aprobat prin H.G. nr. 468/2015 (în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, forma în vigoare la acea dată, bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat, se aprobau de către Guvern), iar această hotărâre de guvern a fost avizată de Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SNN nr. 6/14.09.2015, pe baza Notei de fundamentare, în care se precizează că, pentru anul 2015, profitul estimat se diminuează faţă de cel preliminat în anul 2014, atât ca urmare a diminuării veniturilor, având în vedere estimarea prudentă a producţiei, dar şi ca urmare a necesităţii realizării unor achiziţii nerealizate în anul anterior, dar necesare desfăşurării în bune condiţii a producţiei, menţionându-se inclusiv faptul că au fost cuprinse în cadrul bugetului influenţele din aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat; se precizează, de asemenea, că s-au avut în vedere nivelul realizărilor pentru anul 2014, nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2015, nivelul estimat al contractelor încheiate sau ce urmează a fi încheiate pentru anul 2015, cantitatea de energie electrică prognozată a fi produsă şi livrată care s-a estimat pe baza programului de producţie energie electrică pentru anul 2015, strategia societăţii de optimizare a vânzărilor, cantitatea de energie electrică care se va vinde în regim reglementat a fost stabilită de ANRE, cheltuielile privind stocurile care reflectă consumul de materii prime şi materiale necesare programelor de mentenanţă, nivelul stabilit prin acte normative pentru costurile ce sunt prevăzute în legi speciale, nivelul şi structura cheltuielilor estimate, nivelul cheltuielilor cu salariile;
- ulterior, bugetele de venituri şi cheltuieli aferente exerciţiilor financiare 2016 şi 2017 au fost aprobate prin Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor SNN nr. 1/30.03.2016 (2016) şi nr. 1/29.03.2016 (2017) (bugetele de venituri şi cheltuieli pe 2016 şi 2017 nu au mai fost aprobate prin Hotărâre de Guvern, ca urmare a modificării O.G. nr. 26/2013), în baza Notelor de fundamentare din care rezultă elementele avute în vedere pentru estimarea veniturilor şi a cheltuielilor, fiind prezentate argumentele pentru care au fost propuse valorile indicatorilor din buget.
94. Din Notele de fundamentare a bugetelor rezultă că valorile propuse pentru elementele avute în vedere la stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli sunt argumentate, inclusiv prin comparaţia cu anul anterior, fiind anexată şi detalierea indicatorilor economico-financiari prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli, care cuprinde comparaţia cu cei din anul precedent.
95. În ceea ce priveşte pct. 2 şi 4 din Anexa 13 - II Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare la Ordinul MFP nr. 2032/2013 privind aprobarea formatului si structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, respectiv pct. 2 şi 4 din Anexa 6 - II Reguli generale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor de fundamentare la Ordinul MFP nr. 2032/2013 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare, având în vedere cele reţinute în Decizie, se observă faptul că aceste dispoziţii prevăd, pentru situaţia în care indicatorii economico-financiari se modifică semnificativ faţă de anul precedent, obligaţia operatorului economic de a justifica aceste modificări într-o notă de fundamentare, în care să fie menţionat faptul că proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli a fost supus controlului financiar de gestiune conform H.G. nr. 1.151/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune.
96. Din Notele de fundamentare depuse la dosar, prin care au fost justificate, astfel cum s-a reţinut anterior, valorile indicatorilor economic-financiari, inclusiv prin comparaţia cu anul anterior, rezultă că proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli au fost supuse controlului financiar de gestiune conform H.G. nr. 1151/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune.
97. În ceea ce priveşte abaterea privind acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie şi a directorului general în condiţiile nerealizării indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de administrare/planul de management:
98. S-a constatat că nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, art. 36 alin. (4), (5), art. 37 alin. (2), (4), Legii nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, art. 36 alin. (4), (5), art. 37 alin. (4), O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, art. 1, art. 5 alin. (1), art. 7.
99. Este de observat faptul că dispoziţiile art. 36 alin. (4) şi (5), art. 37 alin. (4) din Legea nr. 111/2016, invocate prin actele contestate, sunt, în fapt, dispoziţiile art. 36 alin. (4) şi (5), art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
100. Dispoziţiile legale prevăd următoarele:
- O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice:
Art. 36 - s-a constatat că nu au fost avute în vedere alin. (4), (5)
(4) Dacă planul de management revizuit nu este aprobat de consiliul de administraţie sau, după caz, de către consiliul de supraveghere, acesta va proceda de îndată, dar nu mai târziu de 60 de zile, la numirea de noi directori, respectiv membri ai directoratului. Mandatul directorilor, respectiv al membrilor directoratului în funcţie încetează de drept la data numirii noilor directori, respectiv a noilor membri ai directoratului. În acest caz, directorii, respectiv membrii directoratului nu sunt îndreptăţiţi la daune-interese.
(5) Evaluarea activităţii directorilor de către consiliul de administraţie sau, după caz, a membrilor directoratului de către membrii consiliului de supraveghere va viza atât execuţia contractului de mandat, cât şi a planului de management.
Art. 37 - s-a constatat că nu au fost avute în vedere alin. (2), (4)
(2) Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă.
(4) Indemnizaţia fixă lunară a membrilor executivi nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii.
- O.U.G. nr. 109/2011 conform modificărilor aduse prin Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice:
art. 36 - s-a constatat că nu au fost avute în vedere alin. (4), (5)
(4) După aprobarea planului de administrare de către consiliul de administraţie sau de consiliul de supraveghere, componenta de management sau, după caz, indicatorii de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi constituie anexă la contractul de mandat încheiat cu directorii sau membrii directoratului.
(5) Evaluarea activităţii directorilor sau directoratului, după caz, se face anual de către consiliul de administraţie sau supraveghere şi vizează atât execuţia contractului de mandat, cât şi a componentei de management a planului de administrare. Raportul de evaluare se publică pe pagina de internet a autorităţii publice tutelare, la data de 31 mai a anului următor celui pentru care se efectuează evaluarea. Datele care conform legii au caracter confidenţial sau secret sunt exceptate de la publicare.
art. 37 - s-a constatat că nu a fost avut în vedere alin. (4)
(4) Componenta variabilă a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat.
101. Se impune a se observa, cu prioritate, având în vedere încheierea contractelor de mandat în cauză în anul 2013 şi aprobarea şi modificarea O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice prin Legea nr. 111/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 415 din 01 iunie 2016, faptul că art. II din Legea nr. 111/2016 prevede imperativ: "Contractele de mandat ale membrilor consiliului de administraţie şi directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere şi directoratului rămân supuse legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora, dacă părţile nu convin modificarea lor, potrivit prezentei legi".
102. Pe cale de consecinţă, întrucât nu rezultă din probele administrate că părţile au convenit modificarea lor, legea aplicabilă contractelor de mandat este cea în vigoare la momentul semnării contractelor de administraţie şi de management pentru directori, O.U.G. nr. 109/2011 la data încheierii acestora, în mod greşit fiind reţinute de instanţa de fond dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 în forma modificată prin Legea nr. 111/1996.
103. De asemenea, în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile H.G. nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 109/2011, în vigoare de la data de 12.10.2016, prin care au fost aprobate Normele metodologice pentru stabilirea indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari şi a componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, de supraveghere al întreprinderii publice, precum şi a directorilor, respectiv a membrilor directoratului, care nu sunt aplicabile contractelor de administraţie şi de management în cauză, acestea fiind adoptate ca urmare a art. 3^1 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 109/2011, introdus prin Legea nr. 111/2016.
104. Dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 109/2011, forma în vigoare la data încheierii contractelor de mandat, prevăd următoarele:
"(1) În termen de 90 de zile de la numire, directorii/membrii directoratului elaborează şi prezintă consiliului de administraţie, respectiv consiliului de supraveghere un plan de management pe durata mandatului şi pentru primul an de mandat, cuprinzând strategia de conducere pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite în contractele de mandat. Planul de management trebuie să fie corelat şi să dezvolte planul de administrare al consiliului de administraţie.
(2) Planul de management este supus aprobării consiliului de administraţie, respectiv consiliului de supraveghere.
(3) Dacă este cazul, consiliul de administraţie sau, după caz, consiliul de supraveghere poate cere completarea sau revizuirea planului de management, dacă acesta nu prevede măsurile pentru realizarea obiectivelor cuprinse în contractul de mandat şi nu cuprinde rezultatele prognozate care să asigure evaluarea indicatorilor de performanţă stabiliţi în contract.
(4) Dacă planul de management revizuit nu este aprobat de consiliul de administraţie sau, după caz, de către consiliul de supraveghere, acesta va proceda de îndată, dar nu mai târziu de 60 de zile, la numirea de noi directori, respectiv membri ai directoratului. Mandatul directorilor, respectiv al membrilor directoratului în funcţie încetează de drept la data numirii noilor directori, respectiv a noilor membri ai directoratului. În acest caz, directorii, respectiv membrii directoratului nu sunt îndreptăţiţi la daune-interese.
(5) Evaluarea activităţii directorilor de către consiliul de administraţie sau, după caz, a membrilor directoratului de către membrii consiliului de supraveghere va viza atât execuţia contractului de mandat, cât şi a planului de management".
105. Aceste dispoziţii nu se referă la modificarea planurilor de management, ci la elaborarea acestuia în termen de 90 de zile de la numirea directorilor/membrilor directoratului, aprobarea de către consiliul de administraţie, completarea acestuia, dacă este cazul, la cererea consiliului de administraţie, respectiv consecinţele neaprobării planului de management revizuit (numirea de noi directori, încetarea mandatului directorilor în funcţie). Se referă, de asemenea, la evaluarea activităţii directorilor, care vizează execuţia contractului de mandat, cât şi a planului de management.
106. În ceea ce priveşte elaborarea planului de administrare, care include strategia de administrare pe durata mandatului pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite în contractele de mandat, este prevăzută de art. 30 din O.U.G. nr. 109/2011 (forma în vigoare la data încheierii contractelor de administraţie).
107. Dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 (forma în vigoare la data încheierii contractelor de administraţie), menţionate anterior, sunt cele care reglementează remuneraţia membrilor consiliului de administraţie stabilită de adunarea generală a acţionarilor, formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă. În ceea ce priveşte remuneraţia directorilor, aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 38 (forma în vigoare la data încheierii contractelor de administraţie), neinvocate în actele contestate, potrivit cărora:
"(1) Remuneraţia directorilor este stabilită de consiliul de administraţie şi nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administraţie. Ea este unica formă de remuneraţie pentru directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori.
(2) Remuneraţia este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară stabilită în limitele prevăzute la art. 37 alin. (4), şi dintr-o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă.
(3) Nivelul componentei variabile este stabilit potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condiţiilor de remunerare pentru poziţiile similare din societăţi, din acelaşi domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experţii în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecţie a membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere.
(4) Remuneraţia membrilor directoratului este stabilită de consiliul de supraveghere. Dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi membrilor directoratului".
108. Raportat la situaţia de fapt reţinută prin actele contestate şi dispoziţiile legale în vigoare aplicabile în cauză, sunt corecte susţinerile recurentei privind faptul că nu rezultă din actele contestate, cu privire la art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, în ce constă, în mod concret, încălcarea prevederilor legale.
109. Dispoziţiile art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2016, care prevăd că "4) Componenta variabilă a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandate", nu sunt aplicabile, pentru motivele anterior reţinute.
110. În ceea ce priveşte prevederile art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, care prevăd că "(2) Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă", se constată faptul că prin art. 18 din contractul de administraţie pentru membrii Consiliului de administraţie, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN nr. 19/24.07.2013, s-a prevăzut plata unei componente variabile, determinată în funcţie de atingerea obiectivelor, respectiv îndeplinirea nivelului ţintă al indicatorilor de performanţă aprobaţi prin planul de administrare, având două subcomponente.
111. Anexa 1 la contract prevede Indicatorii de performanţă pentru administratori pentru perioada 2013-2017, iar Anexa 1.1 la contract prevede Indicatorii de performanţă pentru administratori pentru anul 2013.
112. Planul de administrare pentru membrii Consiliului de administraţie, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN nr. 19/24.07.2013, a prevăzut indicatorii de performanţă incluşi în contractele de administraţie ale membrilor Consiliului de administraţie. La pct. 5.3.2 - Indicatori de permanenţă din planul de administrare, este prevăzut faptul că în Tabelul 27 sunt prezentaţi indicatorii de permanenţă pentru membrii Consiliului de administraţie, în vederea monitorizării atingerii obiectivelor, cu precizarea că aceştia sunt parte componentă a contractului de administraţie al fiecărui membru al Consiliului de administraţie ("Indicatorii prezentaţi anterior sunt de asemenea parte componenta a contractului de administraţie al fiecărui membru al Consiliului de Administraţie"). Indicatorii de performanţă pentru membrii Consiliului de administraţie, pe durata mandatului, sunt: cifra de afaceri anuală, profit din exploatare anual, plăţi restante, realizarea planului valoric anual de investiţii, coeficientul de utilizare a puterii instalate, niciun eveniment de operare care să depăşească nivelul 1 pe Scara Internaţională a Evenimentelor Nucleare, privind degradarea barierelor de apărare în adâncime, impact pe amplasament sau în exterior.
113. Pct. 5.3 din planul de administrare prevede expres amendarea/modificarea/completarea planului de administrare în ceea ce priveşte nivelul indicatorilor de performanta ("În cazul în care, circumstanţe sau evenimente în afara controlului SNN o impun, Planul de Administrare va fi amendat/modificat/completat în ceea ce priveşte nivelul indicatorilor de performanţă în mod corespunzător").
114. Referitor la indicatorii de performanţă, contractul de administraţie prevede, la art. 4, că "În scopul realizării obiectului prezentului Contract de Administraţie, Administratorul va efectua toate actele necesare pentru administrarea bunurilor Societăţii în interesul acesteia pentru îndeplinirea obiectului de activitate şi va exercita atribuţiile stabilite pentru acesta prin Actul Constitutiv şi prin prezentul Contract de Administraţie în vederea îndeplinirii obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite în Anexa 1 la prezentul, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie, şi/sau revizuite anual, după caz, în termen de 30 de zile de la data aprobării/rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli", iar la art. 9 prevede că "Administratorul se obligă ca, împreună cu ceilalţi administratori, să ducă la îndeplinire planul de administrare şi hotărârile AGA, în scopul atingerii obiectivelor şi criteriilor de performanţă, stabilite în Anexa 1 la prezentul Contract de Administraţie. Criteriile şi obiectivele de performanţă se aplică pe întreaga perioadă a mandatului administratorului, valorile indicatorilor de performanţă urmând a fi actualizate anual în conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli".
115. Se precizează, la art. 18 ultimul paragraf din contractul de administraţie, faptul că "Anual, la Planul de Administrare, se anexează valorile ţintă actualizate ale indicatorilor de performanţă, precum şi repartizarea lor pe trimestre (Anexa 1)".
116. În ceea ce priveşte contractul de mandat pentru directorul general, prin art. 15 din contractul de mandat, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN nr. 19/24.07.2013, s-a prevăzut plata unei componente variabile, determinată în funcţie de atingerea obiectivelor, respectiv îndeplinirea nivelului ţintă al indicatorilor de performanţă aprobaţi prin planul de management, având două subcomponente.
117. Contractul de mandat pentru director includea Anexa 1 - Obiectivele şi indicatorii de performanţă pentru perioada contractului de mandat şi Anexa 1.1 - indicatori de performanţă 2013.
118. Planul de management pentru directorul general, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 18/03.07.2013, includea indicatorii de performanţă înscrişi în contractele de mandat, în Anexa 1 şi Anexa 1.1.
119. În Tabelul 33 sunt prezentaţi indicatorii de performanţă pentru Directorul general, iar în Tabelul 34 indicatorii de performanţă pentru anul 2013, cu precizarea că aceştia sunt parte componentă a contractului de mandat al directorului general ("Indicatorii prezentaţi anterior sunt de asemenea parte componentă a Contractului de mandat al Directorului general al Societăţii"). Indicatorii de performanţă pentru directorul general sunt: cifra de afaceri anuală, profit din exploatare anual, plăţi restante, îndeplinirea indicatorilor financiari menţionaţi în contractul cu EURATOM, productivitatea muncii, cheltuieli de exploatare la 1000 RON cifra de afaceri, coeficientul de utilizare a puterii instalate, realizarea planului valoric anual de investiţii conform tabelului 27 şi bugetelor anuale, niciun eveniment de operare care să depăşească nivelul 1 pe Scara Internaţională a Evenimentelor Nucleare, privind degradarea barierelor de apărare în adâncime, impact pe amplasament sau in exterior.
120. Pct. 5.3 din planul de management prevede in mod expres amendarea/modificarea/completarea planului de administrare în ceea ce priveşte nivelul indicatorilor de performanţă ("În cazul în care, circumstanţe sau evenimente în afara controlului SNN o impun, Planul de management va fi amendat/modificat/completat în ceea ce priveşte nivelul indicatorilor de performanţă în mod corespunzător").
121. Referitor la indicatorii de performanţă, contractul de mandat prevede, la art. 4, că "În scopul realizării obiectului prezentului Contract de mandat, Directorul va efectua toate actele necesare pentru conducerea, organizarea şi coordonarea activităţii economice a societăţii alături de ceilalţi directori în vederea îndeplinirii obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite în Anexa 1 la prezentul contract de mandat, şi/sau revizuite anual, după caz, în termen de 30 de zile de la data aprobării/rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli", iar la art. 9 prevede că "Directorul se obligă ca, împreună cu ceilalţi Directori cărora Consiliul de administraţie le-a delegat conducerea societăţii, să ducă la îndeplinire planul de management şi hotărârile Consiliului de Administraţie şi ale Adunării Generale a Acţionarilor, în scopul atingerii obiectivelor şi criteriilor de performanţă, stabilite în Anexa 1 la prezentul Contract de Mandat). Criteriile şi obiectivele de performanţă se aplică pe întreaga perioadă a mandatului Directorului, valorile indicatorilor de performanţă urmând a fi actualizate anual în conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli".
122. Se precizează, la art. 15 ultimul paragraf din contractul de mandat, faptul că "Anual, la planul de management, se anexează valorile ţintă actualizate ale indicatorilor de performanţă precum şi repartizarea lor pe trimestre".
123. Având în vedere cele reţinute, în mod greşit s-a constatat, prin actele administrative contestate şi sentinţa recurată, că SNN S.A. a acordat conducerii, în perioada 2015-2016, două subcomponente ale componentei variabile a indemnizaţiei, stabilite prin contractele de administrare/management încheiate, în condiţiile în care indicatorul profit din exploatare nu a fost realizat la nivelul aprobat prin planul de administrare/planul de management, al căror nivel a fost limitat la nivelul celui aprobat prin Bugetul de venituri şi cheltuieli, mult mai mic faţă de nivelul stabilit prin planul de administrare/planul de management, cele 2 planuri nefiind amendate/modificate/completate.
124. Planul de administrare şi contractul de administraţie, aprobate prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN nr. 19/24.07.2013, prevăd indicatorii de performanţă, incluşi în contractele de administraţie ale membrilor Consiliului, cu precizarea că sunt parte componentă a acestora.
125. Planul de administrare prevede posibilitatea modificării nivelului indicatorilor de performanţă, iar contractele de administraţie prevăd că vor fi revizuite anual, in conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli, în termen de 30 de zile de la data aprobării/rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli, anual, la planul de administrare, fiind anexate valorile ţintă actualizate ale indicatorilor de performanţă, precum şi repartizarea lor pe trimestre (Anexa 1).
126. În perioada 2015 - 2017, prin Hotărârile Adunării Generale ale Acţionarilor nr. 7/14.09.2015, nr. 3/25.04.2016 şi nr. 1/29.03.2017, în baza notelor întocmite prin care s-a solicitat aprobarea actualizării în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2015, 2016, şi respectiv, 2017, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, au fost aprobate actualizări ale Anexelor 1 şi 1.1 din contractele de administraţie şi a fost mandatat Ministerul Energiei să semneze actele adiţionale la contractul de administraţie cu administratorii.
127. De asemenea, planul de management, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 18/03.07.2013, prevede indicatorii de performanţă incluşi in contractele de mandat, cu precizarea că sunt parte componentă a acestuia.
128. Planul de management prevede posibilitatea modificării nivelului indicatorilor de performanţă, iar contractul de mandat prevede că vor fi revizuiţi anual, după caz, în termen de 30 de zile de la data aprobării/rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli, anual, la planul de management, fiind anexate valorile ţintă actualizate ale indicatorilor de performanţă, precum şi repartizarea lor pe trimestre.
129. În perioada 2015 - 2017, prin Deciziile Consiliului de administraţie nr. 101/11.08.2015, nr. 31/08.03.2016 şi nr. 52/11.04.2017, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, au fost aprobate actualizări ale Anexelor 1 şi 1.1 din contractul de mandat, în baza notelor prin care s-a solicitat actualizarea nivelului indicatorilor şi criteriilor de performanţă, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2015, 2016 şi, respectiv, 2017, în scopul armonizării cu indicatorii şi criteriile de performanţă propuşi ai Consiliului de administraţie.
130. Pentru aceste motive, în mod greşit s-a constatat faptul că nu au fost modificaţi indicatorii de performanţă, aceştia fiind actualizaţi anual, ca urmare a aprobării, prin Hotărâre a Guvernului (în anul 2015), respectiv Hotărâre a Consiliului de administraţie (în anii 2016 şi 2017), a bugetului de venituri şi cheltuieli, prin Hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor şi Decizii ale Consiliului de administraţie, în baza contractului de administraţie aprobat prin Hotărâre a Consiliului de administraţie, respectiv a contractului de mandat aprobat prin Hotărâre a Consiliului de administraţie, şi actele adiţionale încheiate la contractele de administraţie şi contractele de mandat.
131. Pentru aceste motive, având în vedere şi faptul că planul de administrare şi planul de mandat au prevăzut indicatorii de performanţă incluşi în contractele de administraţie şi în contractele de mandat, cu precizarea că sunt parte componentă a acestor contracte, anual, la planul de administraţie şi planul de mandat, fiind anexate valorile ţintă actualizate ale indicatorilor de performanţă, ulterior aprobării bugetelor de venituri şi cheltuieli anuale, sunt corecte susţinerile recurentei privind faptul că prin constatarea abaterii prin actele contestate au fost înlăturate nejustificat prevederile planului de administrare şi planului de management, Hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor şi Deciziile Consiliului de administraţie care au modificat nivelul indicatorilor în corelaţie cu bugetul pentru fiecare an, 2015, 2016 şi 2017, precum şi contractele de administraţie şi contractele de mandate şi actele adiţionale la acestea.
132. Referitor la celelalte motive de nelegalitate, se reţin următoarele:
133. Susţinerile privind nesocotirea art. 69 din Legea nr. 24/2000, raportat la art. 36 şi 37 din O.U.G. nr. 109/2011, prin faptul că s-a reţinut că planurile de administrare şi management iniţiale nu au fost amendate sau modificate şi deci că indicatorii de performantă stabiliţi prin aceste planuri nu au fost modificaţi, întrucât Hotărârile AGA nr. 7/14.09.2015, nr. 3/25.04.2016 si nr. 1/29.03.2017 şi Deciziile Consiliului de administraţie nu au avut ca obiect planul de administrare sau management, ci modificări ale contractelor de administrare, respectiv ale contractelor de mandate, sunt nefondate, având în vedere că dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 24/2000 se referă la interpretarea legală a actelor normative, iar recurenta urmăreşte a se stabili dacă planurile de administrare şi management iniţiale au fost sau nu amendate sau modificate şi deci că indicatorii de performanţă stabiliţi prin aceste planuri nu au fost modificaţi ca urmare a Hotărârilor.
134. Sunt corecte, referitor la cele constatate privind încălcarea pct. 5.3.2 din Tabelul 27 din planul de administrare aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 19/24.07.2013, art. 4 şi art. 18 din contractul de administrare nr. x/01.08.2013, Tabelul nr. 27 din planul de management aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 18/03.07.2013 şi pretinsa încălcare a art. 4 şi art. 15 din contractul de mandat nr. x/26.08.2013, susţinerile recurentei privind noţiunile de "legalitate", definită de art. 2 lit. n) din Legea nr. 94/1992 ca fiind "caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care ii sunt aplicabile, in vigoare la data efectuării acesteia", şi "regularitate", definită de art. 2 lit. q) din Legea nr. 94/1992 ca fiind "caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte", însă trebuie avut în vedere că pârâta Curtea de Conturi a apreciat că nu au fost respectate prevederile planului de administrare, planului de management, contractului de administraţie şi contractului de mandat, din perspectiva dispoziţiilor legale pe care le-a reţinut ca fiind încălcate, privind fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie şi a directorului general.
135. În ceea ce priveşte faptul că sentinţa recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1, art. 5 alin. (1) si art. 7 din O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, susţine în mod corect recurenta că trebuie dovedită legătura între textul legal invocat şi situaţia de fapt descrisă.
136. Or, art. 1 se referă la scopul ordonanţei, reglementarea controlului intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entităţile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public cu eficienţă, eficacitate şi economicitate, art. 7 se referă la conţinutul controlului financiar preventiv, respectiv verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni care fac obiectul acestuia din punctul de vedere al legalităţii şi regularităţii, încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite potrivit legii, nefiind reflectate în situaţia de fapt şi abaterile constatate în sarcina recurentei.
137. În ceea ce priveşte art. 5 alin. (1), care se referă la obligaţia persoanelor care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public, în raport de apărările intimatei, care învederează că încălcarea acestor prevederi legale s-a reţinut faţă de modul în care societatea a procedat, având în vedere că nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor, încălcarea acestor dispoziţii a fost reţinută în mod greşit, în condiţiile în care s-a reţinut anterior că nu au fost încălcate dispoziţiile legale privind fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor consiliului de administraţie şi a directorului general.
138. Motivele de recurs privind încălcarea principiului bunei credinţe, cooperării loiale între autorităţile publice, faptul că principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional impune excluderea de la aplicabilitate a art. 34 din Legea nr. 94/1992, sunt nefondate, în condiţiile în care din probatoriul administrat nu rezultă că, referitor la aspecte similare celor constatate prin actele contestate în prezentul litigiu, Curtea de Conturi a constatat anterior legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate.
139. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.. Sunt nelegale actele administrative contestate, încheierea nr. 29/31.07.2018, în ceea ce priveşte pct. 3, şi Decizia nr. 5 din 08.06.2018, în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 7 şi măsura II.11., şi anume, cu privire la constatarea abaterii constând în faptul că la fundamentarea bugetelor de venituri şi cheltuieli nu s-a avut în vedere nivelul indicatorilor stabiliţi în corelaţie cu strategia de administrare a Consiliului de administraţie şi a planului de management al directorilor, şi a abaterii constând în acordarea componentei variabile a remuneraţiei membrilor Consiliului de administraţie şi a directorului general în condiţiile nerealizării indicatorilor de performanţă stabiliţi prin planul de administrare/planul de management şi, pe cale de consecinţă, dispunerea măsurilor corespunzătoare pentru înlăturarea acestor abateri.
140. În ceea ce priveşte cererea recurentei reclamante privind cheltuielile de judecată, constând în 200 RON taxă judiciară de timbru şi 23.348,9 RON onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, şi art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, măsura luată de instanţă neavând niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său", Înalta Curte constată că este nejustificată solicitarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.348,9 RON onorariu avocat, suma solicitată este vădit disproporţionată în raport cu complexitatea, valoarea şi circumstanţele cauzei, astfel că se impune admiterea în parte a cererii, apreciindu-se justificată obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.
VI Soluţia instanţei de recurs
141. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea, va anula în parte încheierea nr. 29/31.07.2018 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în ceea ce priveşte pct. 3, şi Decizia nr. 5 din 08.06.2018 emisă de Curtea de Conturi a României, în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 7 şi măsura II.11.
142. În temeiul dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., va obliga intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON taxă judiciară de timbru şi 5.000 RON onorariu avocat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Nuclearelectrica S.A. împotriva încheierii din data de 8 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul formulat de reclamanta Nuclearelectrica S.A. împotriva sentinţei nr. 1939 din 5 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea.
Anulează în parte încheierea nr. 29/31.07.2018 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în ceea ce priveşte pct. 3, şi Decizia nr. 5 din 08.06.2018 emisă de Curtea de Conturi a României, în ceea ce priveşte abaterea de la pct. 7 şi măsura II.11.
Obligă intimata pârâtă Curtea de Conturi a României la 5200 RON cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă Nuclearelectrica S.A., cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.