Annulment of pandemic green certificate measures rejected; appeals dismissed upholding lower court's rejection of administrative action

Şedinţa publică din data de 07 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.11.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Juridică şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pe cale de ordonanţă preşedinţială:

a) Emiterea unei hotărâri de guvern pe numele reclamantului prin care să fie exceptat de la prezentarea unui certificat verde pentru activităţile prevăzute în H.G. nr. 1183/08.11.2021, respectiv accesul la toate activităţile cuprinse în Anexa 2, art. 4, cu menţiunea în cuprinsul hotărârii de guvern că aceasta îşi încetează aplicabilitatea în ipoteza admiterii recursului sau la încetarea stării de alertă instituită pe teritoriul României;

b) în cazul respingerii capătului de cerere de mai sus, în temeiul art. 1, art. 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 27 din O.G. nr. 137/2000, suspendarea, în tot, a H.G. nr. 1183/08.11.2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 1070/09.11.2021;

În subsidiar, suspendarea următoarelor texte din hotărâre: art. 4 şi art. 5 alin. (3) din Anexa 2; art. 1 pct. 6, 9 şi 12, art. 2 pct. 2 şi 3, art. 6 pct. 1 şi 2, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 şi 7, art. 11 alin. (2) din Anexa 3, în limita sintagmei "Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2"; art. 6 pct. 6 din Anexa 3, în limita sintagmei "doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2"; art. 1 pct. 1, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 12 alin. (4)-(9) şi art. 13 alin. (1) din Anexa 3; art. 1 pct. 4 din Anexa 3, în limita sintagmei "fără participarea spectatorilor";

c) Obligarea Guvernului României, în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000, la acordarea unor reparaţii băneşti în cuantum de 500 Euro/zi, la cursul de schimb BNR în RON la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, pentru fiecare zi începând cu ziua în care reclamantul a fost discriminat.

Prin notă de şedinţă depusă la dosarul cauzei la data de 19.11.2021, reclamantul a modificat şi precizat acţiunea, arătând că solicită introducerea în cauză în cauză a pârâţilor Ministrul Afacerilor Interne, Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi Consiliul Legislativ.

A mai arătat că obiectul acţiunii se modifică după cum urmează:

Capătul 1 de cerere privind emiterea ordonanţei preşedinţiale se modifică în acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004, solicitându-se astfel:

a) anularea HCNSU nr. 101 din 08.11.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă si a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 si a anexei aferente; în subsidiar anularea următoarelor dispoziţii:

- art. 8, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35, art. 36, art. 63, art. 64, art. 65, art. 66, art. 72, art. 73 în întregime;

- art. 20 în întregime, în subsidiar eliminarea privilegiului de la lit. e);

- art. 12, art. 18, art. 28, art. 45, art. 48, art. 49, art. 60, în limita sintagmei "se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2."

- art. 15 în limita sintagmei "doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2";

- art. 31 în limita sintagmei "Se propune consumarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2."

b) Anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 8.11.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 publicată în Monitorul Oficial nr. 1070/09.11.2021;

În subsidiar constatarea inexistenţei sau anularea următoarelor dispoziţii:

- art. 4 din Anexa 2, în întregime

- art. 2 din Anexa 3 în întregime, în subsidiar anularea privilegiului de la art. 2 alin. (1) pct. 2 şi 3.

- art. 1 pct. 6, 9 şi 12, art. 6 pct. 1 şi 2, art. 9 pct. 1, 2, 4, 6 şi 7, art. 11 alin. (2) din Anexa 3 în limita sintagmei:

"Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2";

- art. 6 pct. 6 din Anexa 3 în limita sintagmei:

"doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2."

- art. 1 pct. 1, art. 13 alin. (1), art. 6 pct. 7, 8, 9, 10, 11, art. 12 alin. (4), (5), (6), (7), (8), şi 9 în întregime;

c) În temeiul art. art. 18 alin. (2), constatarea nelegalităţii/anularea operaţiunii administrative care a stat la baza documentării HCNSU şi H.G. contestate, respectiv constatarea nelegalităţii/anularea Analizei Factorilor de Risc privind managementul situaţiei de urgentă generată de virusul SARS-CO V-2 pe teritoriul României la data de 03.11.2021 cu nr. 134121/03.11.2021.

d) În temeiul art. 18 alin. (2), constatarea nelegalităţii/anularea Avizului Consiliului Legislativ cu nr. 909/08.11.2021 şi obligarea Consiliului Legislativ la efectuarea operaţiunii administrative de a emite un aviz negativ pentru proiectul de hotărâre de Guvern;

În subsidiar, obligarea Consiliului Legislativ la efectuarea operaţiunii administrative de a modifica/rectifica Avizul nr. x/08.11.2021, în limita sintagmei de la parag. 3:

"Avizează favorabil proiectul de hotărâre cu următoarele observaţii şi propuneri" care se va înlocui corespunzător cu "Avizează negativ proiectul de hotărâre, pentru următoarele considerente",

Capătul 2 al cererii, privind suspendarea actului administrativ, devine capăt principal iar nu subsidiar, şi se restrânge potrivit menţiunilor de la dosar.

Capătul 3 al cererii de chemare în judecară rămâne neschimbat.

Prin sentinţa civilă nr. 5 din 25 ianuarie 2022, Curtea a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne-B.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Consiliul Legislativ, ca neîntemeiată.

A respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne-B. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată în data de 19.11.2021, în integralitatea sa.

2.1. Instanţa de fond a încălcat normele de procedură, sentinţa pronunţată nu este motivată, nu răspunde la argumentele relevante, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

- Cu referire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, recurentul-reclamant susţine că afirmaţiile instanţei de fond expuse la pag. 14 din sentinţa atacată sunt contrazise de cele de la pag. 21 parg. 5, deoarece deşi nu s-a solicitat verificarea legalităţii propunerii legislative, se procedează la verificarea legalităţii acestei propuneri.

- În ceea ce priveşte analiza factorilor de risc, se arată că prima instanţă nu a înţeles să se raporteze şi la prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 21/2004, invocate prin precizarea de acţiune, iar prin afirmaţia potrivit căreia legea nu stabileşte "sancţiunea care poate interveni în măsura în care această analiză este contestată/anulată", judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) C. proc. civ., deoarece acesta nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.

De asemenea, în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, în temeiul disp. art. 5 alin. (3) C. proc. civ., trebuie judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.

Recurentul-reclamant critică soluţia primei instanţe arătând că aceasta nu prezintă nicio argumentaţie logico-juridică şi ocoleşte argumentele invocate de parte, în ceea ce priveşte calitatea persanelor îndreptăţite să întocmească analiza factorilor de risc.

- Cu privire la avizul Consiliului Legislativ, instanţa de fond nu combate argumentele susţinute de reclamant, în sensul că normele de tehnică ce stabilesc că observaţiile şi propunerile neacceptate, trebuie să fie cuprinse într-o notă însoţitoare.

De asemenea, prima instanţă invocă motive străine de natura pricinii, deoarece aceasta nu a fost învestită să analizeze conţinutul avizului Consiliului Legislativ şi să substituie observaţiile şi propunerile ce reprezintă aspecte de oportunitate, ci a fost învestită să analizeze legalitatea, în raport de disp. art. 46, tezele III şi IV, respectiv art. 47 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Legislativ.

Instanţa de fond nu a fost chemată să cenzureze marja de apreciere a Consiliului Legislativ, ci dacă, în raport de dispoziţiile legale arătate şi conţinutul avizului, s-a emis în mod legal un aviz pozitiv.

Instanţa de fond nu a fost chemată să verifice dacă Guvernul trebuia să adopte sau să nu adopte hotărârea în funcţie de observaţiile din aviz, ci să constate nelegalitatea acesteia pentru încălcarea disp. art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 43 şi art. 40 din Regulament prin raportare la H.G. nr. 561/2009.

- În ceea ce priveşte nemotivarea actului administrativ, prima instanţă nu a efectuat nicio analiză sistematică a legăturii de cauzalitate între textele legale şi susţinerile reclamantului sau probele administrate, reproducerea textelor legale fiind astfel inutilă.

Prima instanţă face trimitere la nota de fundamentare într-o manieră superfluă, arătând că aceasta cuprinde "justificarea măsurilor adoptate" şi că "reiese cerinţele ce impun intervenţia legislativă", dar nu se indică în concret unde sunt încadrate (capitol, secţiune) şi care dintre măsuri sunt justificate, argumentele fiind doar afirmaţii nedemonstrate.

Prima instanţă nu a făcut nici referire la studiile efectuate în ţări ca Israel, SUA, Marea Britanie, depuse la dosar, s-a realizat o confuzie între "studiu ştiinţific" şi "studiu de impact", reclamantul a făcut doar o referire greşită la cele două noţiuni, însă judecătorul era dator să stăruiască în aflarea voinţei reale a autorului şi să încadreze corect criticile, în raport de dispoziţiile legale, iar nu să înlăture argumentele pentru o greşită invocare a temeiului de drept, astfel că, în cuprinsul considerentelor au fost inserate motive străine de natura pricinii.

- În ceea ce priveşte evaluarea preliminară de impact, inclusiv asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, instanţa de fond nu a făcut nicio referire.

- Cu privire la reglementarea certificatului verde, printr-un act secundum legem, lipsind astfel proporţionalitatea măsurii care condiţionează accesul/instituirea vaccinării obligatorii indirecte şi discriminarea pe criteriul vaccinării, instanţa de fond a tratat trunchiat motivul de nelegalitate.

Recurentul-reclamant se arată nemulţumit de analiza proporţionalităţii efectuată de prima instanţă, considerând că aceasta a făcut afirmaţii subiective şi informe.

- Referitor la legalitatea propunerii legislative, recurentul-reclamant consideră că prima instanţă a realizat o analiză izolată a disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 şi a ignorat motivele de nelegalitate din precizarea la acţiune, respectiv acelea că ministrul afacerilor interne nu a semnat propunerea legislativă şi adresele de înaintare ale hotărârii de guvern, de asemenea nu s-a analizat nicio probă din dosar.

2.2. Sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Cu privire la analiza factorilor de risc, recurentul-reclamant susţine aplicarea greşită a legii la stabilirea structurii/entităţii competente să efectueze această analiză

Instanţa de fond a reţinut nelegal că disp. art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 şi art. 42 alin. (4) din O.U.G. nr. 21/2004 nu stabilesc alte cerinţe privitoare la analiză.

Prima instanţă a sesizat corect că Legea nr. 55/2020 nu indică cine este autoritatea/structura care trebuie să facă analiza, astfel că se aplică regula ex specialis derogat legi generali.

În privinţa hotărârilor privind declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă sunt încălcate disp. art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 21/2004, potrivit cărora această categorie generală de acte administrative cu caracter normativ se fundamentează în baza analizei factorilor de risc prevăzut la art. 41 de către grupurile de suport tehnico-ştiinţifice constituite pe tipuri de risc.

Aceste texte, coroborate şi cu disp. art. 82 din O.U.G. nr. 21/2004, conduc la concluzia că doar grupurile de suport tehnico-ştiinţific, în a căror compunere se află experţi, specialişti, cadre didactice sau cercetători, pot elabora analiza factorilor de risc, iar nu CNCCI - Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

Această concluzie se desprinde şi din dispoziţiile Legii nr. 136/2020 şi H.G. nr. 1183/2021.

Sancţiunea nerespectării acestor prevederi legale este nulitatea operaţiunii administrative, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Recurentul-reclamant consideră că lipsa Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a CNCCI conduce, de asemenea, la nulitatea aceleiaşi operaţiuni administrative, analiza de risc, actul încălcând principiul transparenţei şi legalităţii de care administraţia publică este obligată să ţină seama.

Operaţiunea administrativă, analiza de risc este lovită de nulitate, deoarece numitul C. nu are pregătire în privinţa combaterii şi prevenirii unei epidemii, astfel că analiza este nerelevantă şi întocmită cu exces de putere.

- Cu privire la nelegalitatea avizului Consiliului Legislativ, ignorarea avizului Ministerului Justiţiei şi neincluderea pe şedinţa de lucru a proiectului de hotărâre de guvern, ca urmare a avizului negativ al Consiliului Legislativ, recurentul-reclamant susţine că nu a criticat oportunitatea observaţiilor Consiliului Legislativ, ci încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la emiterea unui aviz pozitiv cu observaţii şi propuneri.

Recurentul-reclamant invocă disp. art. 46 tezele III şi IV şi art. 47 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Legislativ, conform cărora Consiliul nu are un drept de apreciere sau opţiune atunci când constată încălcări ale prevederilor sau principiilor constituţionale, ori identifică norme incompatibile cu reglementările Uniunii, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, el este obligat să emită un aviz negativ, potrivit dispoziţiilor din Regulament şi nu un aviz favorabil cu observaţii.

Întrucât avizul era, în realitate negativ, proiectul trebuia reinclus pe agenda de lucru a Guvernului, conform art. 40 şi 43 din Regulament.

Contrar sentinţei de fond, recurentul-reclamant susţine că are interes să ceară constatarea nelegalităţii avizului Consiliului Legislativ.

În mod greşit, susţine recurentul-reclamant, prima instanţă a acreditat ideea că Guvernul poate solicita formal un aviz din partea Consiliului Legislativ, iar nota justificativă care să cuprindă argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor şi propunerilor nu a fost întocmită.

- În ceea ce priveşte nesolicitarea avizului Consiliului Economic şi Social, instanţa de fond a aplicat greşit disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea CES, precum şi prevederile art. 141 din Constituţia României, actul fiind atât iniţiat, cât şi adoptat de Guvernul României.

- Referitor la nelegalitatea propunerii de prelungire a stării de alertă, recurentul-reclamant arată că nu are nicio semnificaţie din perspectiva disp. art. 41 din Lega nr. 55/2020, participarea ministrului afacerilor interne la adoptarea HCNSU nr. 101/2021, din moment ce acest organism nu are niciun rol în procedura de emitere a propunerii de prelungire a stării de alertă.

Dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 55/2020 nu sunt incidente în speţă, deoarece hotărârea de guvern atacată nu stabileşte măsuri pe perioada stării de alertă, altele decât cele privind prelungirea stării de alertă şi nu modifică anumite restricţii prevăzute pe timpul acestor perioade, ci o prelungeşte în mod efectiv.

Interpretarea instanţei de fond lipseşte de conţinut prevederile art. 4 din Legea nr. 55/2020 şi încalcă principiul de drept care spune că o normă juridică sau act juridic se interpretează în înţelesul său de a produce efecte juridice.

Mai arată recurentul-reclamant că proiectul de hotărâre a Guvernului nu este semnat, ci poartă doar ştampila "România - Ministerul Afacerilor Interne - Secretar de Stat" şi a fost înaintat spre adoptare de o autoritate publilcă diferită de MAI, respectiv DSU.

- În ceea ce priveşte lipsa evaluării preliminare de impact, se arată că, din analiza notei de fundamentare rezultă absenţa oricărei analize de impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

- Cu privire la nemotivarea actului administrativ cu caracter normativ, recurentul-reclamant susţine, contrar afirmaţiilor făcute de prima instanţă, că în conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare se face trimitere generică la dispoziţiile Legii nr. 55/2020, nicio măsură dintre cele adoptate nu este justificată ştiinţific, în condiţiile în care art. 1 şi 2 din Legea nr. 55/2020 prevăd că obiectul legii şi starea de alertă constau în măsuri cu caracter temporar, graduale, necesare şi proporţionale, care restrâng exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Recurentul-reclamant susţine că judecătorul fondului nu a analizat studiile şi datele statistice prezentate în cuprinsul acţiunii ce demonstrează că obligativitatea certificatului verde nu este justificată ştiinţific şi nu demonstrează legătura de cauzalitate între beneficiul acestuia şi numărul de infectări.

- Cu privire la necompetenţa Guvernului demis de a adopta anumite măsuri prin H.G. nr. 1183/2021, recurentul-reclamant indică aplicarea greşită a disp. art. 110 din Constituţia României şi art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, deoarece un guvern al cărui mandat a încetat prin retragerea de către Parlament a încrederii, poate adopta numai hotărâri potrivit prevederilor art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală pentru organizarea executării legilor şi care nu pot avea ca obiect promovarea unor politici noi.

Prin hotărârea de guvern atacată există o serie de politici noi, reprezentate de noi restricţii, care privesc sănătatea publică şi aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi care nu se regăseau în forma originală a H.G. nr. 1090/2021.

Prima politică nouă este eliminarea factorului de decizie de la nivelul Comitetelor locale, judeţene şi al Municipiului Bucureşti, cea de-a doua politică nouă o reprezintă interzicerea organizării şi desfăşurării evenimentelor private, cursurilor de instruire, etc., a treia politică nouă este introducerea certificatului verde pentru accesul persoanelor în instituţiile publice şi instituţiile private care au un număr de peste 50 de angajaţi, iar cea de-a patra politică nouă este introducerea pseudo-certificatului verde, cu excluderea testării, pentru majoritatea evenimentelor de la art. 4 din Anexa 2 şi cele de la Anexa 3, făcând excepţie doar benzinăriile, farmaciile, magazinele alimentare, târguri, pieţe, talciocuri.

Prin urmare, susţine recurentul-reclamant, Guvernul şi-a depăşit limitele de legiferare, astfel că măsurile dispuse prin H.G. nr. 1130/2021, nr. 1161/2021 şi nr. 1183/2021 sunt afectate de sancţiunea inexistenţei sau cel puţin, de nulitate absolută.

- Cu privire la negarea drepturilor fundamentale pentru persoanele nevaccinate/netrecute prin boală, recurentul-reclamant solicită a se verifica raţionamentul utilizat de prima instanţă, dacă acesta a respectat condiţiile impuse de disp. art. 53 din Constituţia României, de preambulul şi disp. art. 1 din Legea nr. 55/2020 şi anume: dacă măsura excluderii de la exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, constituie o măsură proporţională şi dacă nu a fost aplicată discriminatoriu.

- Măsura certificatului verde nu este prevăzută de lege, ceea ce a condus la încălcarea prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţia României, în lumina Deciziei CCR nr. 381/2021, punctele 39-43.

Recurentul-reclamant susţine că măsura certificatului verde nu este identificată la nivelul Legii nr. 55/2020, astfel încât să poată fi încadrată în tabloul exhaustiv al măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) din lege.

- În ceea ce priveşte scopul legitim urmărit se arată că s-a urmărit protejarea sănătăţii publice, scop ce se înscrie printre cele enumerate de art. 53 din Constituţia României.

- Cu privire la proporţionalitatea ingerinţei, recurentul-reclamant susţine că este în divergenţă cu opinia instanţei de fond, în sensul că Guvernul nu a făcut dovada caracterului adecvat şi necesar al măsurii introducerii certificatelor digitale ale UE privind covid-19 pe teritoriul naţional, pentru utilizarea acestora ca dovezi pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Recurentul-reclamant consideră că nu există niciun studiu, nicio analiză care să releve impactul pe care îl are interzicerea accesului la diverse activităţi a categoriilor de persoane nevaccinate/netrecute prin boală, nici din perspectiva rezultatelor în împiedicarea răspândirii virului, nici din perspectiva consecinţelor asupra persoanelor vizate din punctul de vedere al dreptului şi libertăţilor fundamentale, precum şi din punct de vedere social, economic, medical.

Guvernul nu a demonstrat proporţionalitatea ingerinţei în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestor persoane, mai ales că nu se urmăreşte dacă vaccinurile oferă protecţie şi nu se urmăresc efectele adverse pe termen scurt, mediu şi lung.

- Aplicarea măsurii este discriminatorie, deoarece excluderea de la anumite activităţi doar a persoanelor nevaccinate/netrecute prin boală creează o discriminare în raport cu restul persoanelor, nu există niciun criteriu obiectiv, relevant pentru scopul aparent legitim al înlăturării persoanelor de la anumite activităţi publice.

Şi persanele vaccinate sunt purtătoare ale virusului, astfel că instanţa de fond a aplicat greşit disp. art. 53 din Constituţia României, precum şi disp. art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, au fost încălcate Regulamentele (UE) 2021/953 şi 2021/954 ale Parlamentului European şi al Consiliului din 14.06.2021, deoarece testarea nu mai este unul dintre criteriile de distincţie.

- În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne, se arată că acesta nu a fost chemat în judecată ca autoritate publică, ci pentru nelegalitatea propunerii legislative, astfel că acesta trebuie să stea în proces, din moment ce se contestă nerespectarea procedurii de iniţiere a hotărârii de guvern şi pentru ca sentinţa judecătorească să îi fie opozabilă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministrul Afacerilor Interne - B. a depus întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la apărările formulate de Ministerul Afacerilor Interne.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare faţă de recursul incident, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului incident pentru netimbrare, excepţia lipsei de interes a recursului incident şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare în ceea ce priveşte soluţia dată asupra lipsei de interes.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului incident şi amendarea recurentului Ministerul Afacerilor Interne pentru exercitarea drepturilor procesuale cu rea-credinţă.

Intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a depus întâmpinare faţă de recursul principal prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Legislativ a depus întâmpinare faţă de recursul principal, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare şi a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

4. Recursul incident

Odată cu întâmpinarea, Ministerul Afacerilor Interne a formulat şi recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 cu privire la soluţionarea excepţiei lipse de interes şi a excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile invocate în faţa instanţei de fond.

Cu privire la excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de chemare în judecată ce are ca obiect anularea H.G. nr. 1183/2021, recurentul-pârât susţine aplicarea greşită a disp. art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., deoarece hotărârea contestată la momentul soluţionării cauzei, 25.01.2022, nu mai era în vigoare, astfel că reclamantul nu ar obţine niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluţii de anulare a actului administrativ.

Recurentul-pârât invocă şi aplicarea greşită a disp. art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul nu a invocat interesul propriu, particular vătămat, motivele arătate fiind de ordin general.

Cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile, se invocă aplicarea greşită a disp. art. 7 şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, judecătorul având obligaţia să ţină seama de acestea, deoarece legiuitorul nu a intervenit pentru reglementarea unei proceduri speciale, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului Referitor la excepţia netimbrării recursului principal invocată de intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a făcut dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că excepţia urmează a fi respinsă.

Nici excepţia netimbrării recursului incident invocată de recurentul-reclamant A. nu este întemeiată, de vreme ce recurentul Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 astfel cum i s-a pus în vedere de instanţa de judecată.

Sunt neîntemeiate alegaţiile recurentului-reclamant A. conform cărora recurentul-pârât MAI ar fi trebuit să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, criticile recurentului-pârât neputând fi încadrate şi în motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (referitor la încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).

Cu privire la excepţia nulităţii recursului incident pentru nemotivare în raport de soluţia dată asupra lipsei de interes din perspectiva disp. art. 33 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că motivele de nelegalitate invocate sunt critici formale ce nu au legătură cu argumentele expuse de prima instanţă.

Înalta Curte, văzând disp. art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 C. proc. civ., constată că poate fi dispusă o nulitate totală a recursului şi nu doar parţială, astfel cum solicită recurentul-reclamant.

Prin urmare, excepţia nulităţii recursului incident pentru nemotivare va fi respinsă ca nefondată, iar criticile vor fi analizate separat, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor impuse de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului incident, invocată ca urmare a criticilor aduse de recurentul-pârât soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, susţinându-se că actul administrativ contestat nu mai este în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă excepţia, întrucât folosul practic desprins din cuprinsul recursului incident este tocmai admiterea excepţiei lipsei de interes pentru promovarea acţiunii.

3. Analiza motivelor de casare

3.1. Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamat A.

3.1.1. Analiza motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., respectiv când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne, recurentul-reclamant susţine existenţa unor motive contradictorii, între considerentele expuse de judecătorul fondului la pag. 14, penultimul alineat şi cele de la pag. 21 parag. 5 ale sentinţei recurate.

Astfel, la pagina 14, se arată că reclamantul nu a înţeles să solicite verificarea legalităţii propunerii legislative, astfel că, din perspectiva disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 nu se justifică calitatea de pârât a ministrului afacerilor intervine, iar la pag. 21 se reţine că reclamantul a invocat nelegalitatea actului administrativ, motivat de faptul că propunerea prelungirii stării de alertă nu a fost formulată de acelaşi ministru.

Înalta Curte reţine că cele două argumente sunt doar aparent contradictorii şi nu produc niciun fel de consecinţă juridică în privinţa legalităţii sentinţei primei instanţe.

Astfel, considerentele de la pag. 14 privesc soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului afacerilor interne pentru neîndeplinirea disp. art. 16 din Legea nr. 554/2004, iar considerentele de la pag. 21 au în vedere susţinerea reclamantului conform căreia propunerea prelungirii stării de alertă a fost formulată de CNSU şi nu de ministrul afacerilor interne, cele două apărări nefiind astfel interdependente.

În ceea ce priveşte analiza factorilor de risc, recurentul-reclamant se arată nemulţumit de considerentele expuse, prin care judecătorul fondului nu a răspuns fiecărui argument invocat, or, critica astfel dezvoltată prin motivele de casare nu se încadrează în teza privind nemotivarea sentinţei de fond, întrucât disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancţionează o nemotivare a hotărârii atacate, astfel încât se poate trage concluzia unei necercetări a fondului pricinii, reclamantul neinvocând acest aspect.

Cu privire la avizul Consiliului Legislativ, recurentul-reclamant susţine nemulţumiri faţă de considerentele expuse de prima instanţă, urmând a se reţine de asemenea, neîntrunirea motivelor de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii.

Referitor la nemotivarea actului administrativ atacat, recurentul-reclamant reclamă o tratare superficială, din punctul său de vedere a acestei chestiuni, precum şi motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa de fond s-a rezumat să invoce disp. art. 30 din Legea nr. 24/2000.

Înalta Curte va respinge această critică, reţinând că nemulţumirea părţii cu privire la motivarea sentinţei nu echivalează cu nemotivarea acesteia, iar casarea unei hotărâri se poate face dacă aceasta cuprinde numai motive străine de natura pricinii, ceea ce în speţă, cazul nu este întrunit.

Înalta Curte va respinge şi criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în privinţa evaluării preliminare de impact, reglementarea certificatului verde şi legalitatea propunerii legislative, recurentul-reclamant susţinând, în realitate, nu a o lipsă de motivare, ci nemulţumiri cu privire la considerentele expuse şi neanalizarea fiecărui argument expus de acesta, în timp ce critica referitoare la neacceptarea probelor aduse de reclamant nu se încadrează în motivul de nelegalitate susţinut.

În ceea ce priveşte disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentul-reclamant le-a invocat doar formal, fără să dezvolte argumentele referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

3.1.2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

- Referitor la necompetenţa Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei - CNCCI.

Recurentul-reclamant susţine că numai Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României are competenţa să elaboreze analiza factorilor de risc în cazul prelungirii stării de alertă şi nu CNCCI.

Înalta Curte reţine că Hotărârea CNSU nr. 101/2021 a cărei anulare s-a solicitat, este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 21/2004 privind Sistemul de management al Situaţiilor de Urgenţă, Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 şi H.G. nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru situaţii Speciale de Urgenţă.

Potrivit disp. art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 21/2004:

"Comitetul Naţional şi grupurile de suport tehnico-ştiinţitic formează Platforma naţională pentru reducerea riscurilor la dezastre".

La rândul său, art. 6 din H.G. nr. 94/2014, platforma se întruneşte în compunerea adoptată în funcţie de dinamica situaţiei operative şi este formată din specialişti, experţi, analişti în materie, din instituţiile publice prevăzute în Anexa 1, precum şi din alte instituţii publice.

Dispoziţiile Legii nr. 136/2020, invocate de recurentul-reclamant şi care face referire la Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionara bolilor înalt contagioase pe teritoriul României nu au aplicabilitate în prezenta cauză, deoarece HCNSU nr. 101/2021 nu a fost adoptată în condiţiile acestui act normativ, prin urmare critica cu privire la necompetenţa CNCCI pentru realizarea analizei de risc la prelungirea stării de alertă, este nefondată.

- Cu privire la inexistenţa Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al CNCCI.

Recurentul-reclamant susţine că lipsa unui regulament de organizare şi funcţionare a CNCCI, adoptat prin hotărâre a guvernului, înfrânge principiul legalităţii, consacrat de disp. art. 6 din Codul administrativ.

Înalta Curte reţine că CNCCI a fost înfiinţat în baza O.U.G. nr. 21/2004, competenţele acestui organism sunt stabilite de lege, lăsând în sarcina Guvernului României adoptarea unei reglementări privitoare la organizarea, funcţionarea şi componenţa acestuia.

Neadoptarea unui act administrativ de către Guvernul României nu atrage imposibilitatea de realizare a actelor care sunt de competenţa comitetului, iar recurentul-reclamant nu a invocat vătămarea drepturilor sau intereselor sale legitime în această privinţă.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului transparenţei, prevăzut de disp. art. 8 din Codul administrativ, critica este nefondată, deoarece adoptarea O.U.G. nr. 21/2004 s-a realizat în conformitate cu procedura prevăzută de lege.

- Cu privire la abilitarea unui colonel de a întocmi analiza factorilor de risc

Recurentul-reclamant susţine aplicarea greşită a disp. art. 82 din O.U.G. nr. 21/2004, având în vedere că analiza de risc a fost semnată de o persoană care este un simplu cadru militar şi nu de către grupul de suport, de unde rezultă că însuşi conţinutul actului este redactat de această persoană.

Critica este nefondată, din actele dosarului nu rezultă realitatea afirmaţiilor făcute de către recurentul-reclamant, acestea fiind simple nemulţumiri şi speculaţii ale părţii.

- Referitor la nelegalitatea avizului Consiliului Legislativ, ignorarea avizului Consiliului Legislativ şi al Ministerului Justiţiei, neincluderea pe şedinţa de lucru a proiectului de hotărâre de Guvern, ca urmare a avizului negativ al Consiliului Legislativ.

Recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a reţinut greşit că s-a invocat oportunitatea observaţiilor Consiliului Legislativ, respectiv substanţa aprecierilor acestuia asupra măsurilor reclamate prin hotărârea de guvern, ci s-a criticat încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la emiterea unui aviz pozitiv cu observaţii şi propuneri.

Înalta Curte, analizând motivele acţiunii introductive, precum şi cele ale căii de atac promovate, constată că cele arătate de prima instanţă sunt corecte, reclamantul criticând faptul că a fost emis un aviz pozitiv, când în realitate, acest aviz ar fi trebuit să fie negativ.

Susţinerile din recurs ale reclamantului nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind indicată nicio normă de drept material, interpretată sau aplicată greşit de prima instanţă.

De asemenea, neacceptarea observaţiilor şi propunerilor Consiliului Legislativ a fost motivată de iniţiatorul proiectului de act administrativ, iar în privinţa avizului Ministrului Justiţiei, recurentul-reclamant nu a indicat şi motivat care este norma de drept material aplicată greşit de prima instanţă.

- În ceea ce priveşte nesolicitarea avizului Consiliului Economic şi Social

Recurentul-reclamant susţine că au fost aplicate greşit disp. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea Consiliului Economic şi Social, conform cărora CES este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern, în domenii precum relaţiile de muncă, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, politicile în domeniul sănătăţii, politicile în domeniul educaţiei, tineretului, cercetării, culturii şi sportului.

Înalta Curte apreciază, în conformitate cu disp. art. 141 din Constituţia României, că rolul CES este pur consultativ, iar Curtea Constituţională s-a pronunţat în Decizia nr. 391/08.06.2011 cu privire la această chestiune, urmând a se reţine că este nefondată critica formulată.

- Cu privire la nelegalitatea propunerii de prelungire a stării de alertă

Recurentul-reclamant susţine interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit cărora starea de alertă poate fi prelungită pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

În speţă, arată recurentul-reclamant, proiectul de hotărâre de Guvern nu este semnat, ci doar poartă ştampila "România - Ministerul Afacerilor Interne - ministru, nota de fundamentare este semnată de toţi miniştri, iar ulterior, Anexa nr. 3 refăcută după avizul Consiliului Legislativ, poartă ştampila "România - Ministerul Afacerilor Interne - Secretar general de Stat".

Înalta Curte constată că prevederile legale sus-menţionate au fost respectate, în sensul că noţiunea de "propunere a ministerului afacerilor interne" trebuie interpretată în contextul în care la elaborarea actelor ce preced prelungirea stării de alertă contribuie diverse autorităţi şi organisme, printre care CNSU, al cărui vicepreşedinte este ministrul afacerilor interne.

Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern a fost semnată de ministrul afacerilor interne, hotărârea de guvern a fost contrasemnată de acelaşi ministru, iar propunerea de prelungire a stării de alertă este cuprinsă în nota de fundamentare.

Înalta Curte consideră că este excesivă şi contrară scopului Legii nr. 55/2020, în sensul în care s-ar solicita existenţa unui act separat care să conţină propunerea expresă făcută de ministrul afacerilor interne, deşi iniţiativa a aparţinut Ministerului Afacerilor Interne al cărui conducător şi reprezentant este ministrul.

Se mai reţine că nu a fost invocată nicio vătămare a drepturilor şi intereselor legitime private ale recurentului-reclamant, datorate inexistenţei unei propuneri de prelungire a stării de alertă anunţată numai de ministrul afacerilor interne, cum nu există nicio vătămare în cazul nesemnării propunerii, deşi aceasta a fost asumată de conducătorul MAI, astfel că motivul de recurs susţinut este nefondat.

- Cu privire la inexistenţa evaluării preliminare de impact

Recurentul-reclamant susţine aplicarea greşită a disp. art. 31 şi art. 7 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Susţinerea recurentului-reclamant este nefondată, existenţa unui studiu de impact fiind cerută conform disp. art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 24/2000, în cazul proiectelor de legi, de importanţa şi complexitatea deosebită şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului.

- Cu privire la nemotivarea actului administrativ

Din cuprinsul expunerii criticilor aduse hotărârii instanţei de fond, aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul-reclamant nu invocă nemotivarea actului administrativ, ci este nemulţumit de concluzia la care s-a ajuns ca urmare a datelor cuprinse în nota de fundamentare şi în celelalte acte premergătoare.

În plus, recurentul-reclamant nu aduce nicio critică soluţiei instanţei de fond, ci reia susţinerile cuprinse în acţiunea introductivă, urmând a se constata că motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu este întrunit.

- În ceea ce priveşte necompetenţa Guvernului demis de a adopta anumite măsuri prin H.G. nr. 1183/2021

Potrivit disp. art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, acesta continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea trebuirilor publice, fără a promova politici noi.

Critica este nefondată, deoarece prin prelungirea stării de alertă, Guvernul nu a instituit politici noi, toate măsurile adoptate s-au întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 55/2020, respectiv pe disp. art. 5 alin. (3) care enumeră acele situaţii care conduc la diminuarea impactului riscului de îmbolnăvire.

Chiar şi în ipoteza în care unele măsuri dispuse prin H.G. nr. 1183/2001 sunt diferite de unele măsuri luate anterior, acestea nu reprezintă politici noi, neavute în vedere de Legea nr. 55/2020.

- Cu privire la negarea drepturilor fundamentale pentru persoanele nevaccinate/netrecute prin boală

În cuprinsul motivelor de recurs de la dosarul de recurs, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant expune propriile susţineri, fără să arate în concret care sunt normele de drept material interpretate sau aplicate greşit de către prima instanţă, nu aduce nicio critică punctuală soluţiei recurate, însă solicită a se verifica dacă măsurile sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim, sunt proporţionale şi nediscriminatorii.

Faţă de modul în care recurentul-reclamant a înţeles să trateze aceste susţineri, urmează să se constate că disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt întrunite iar critica este nefondată.

- Măsura certificatului verde nu este prevăzută de lege, se susţine încălcarea disp. art. 53 alin. (1) din Constituţia României

Recurentul-reclamant susţine că măsura "certificatului verde" nu este prevăzută de Legea nr. 55/2020 şi invocă Decizia CCR nr. 381/2021, în cuprinsul căreia se arată că dispoziţiile art. 5 din lege constituie un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ, iar executivul va selecta, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri care sunt mai adecvate atingerii obiectului stabilit de legiuitor.

Se mai arată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 nu fac referire la măsura certificatului verde.

Înalta Curte reţine că disp. art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 se referă la "măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu".

Se remarcă dispoziţia legală analizată că nu prevede în concret şi nu nominalizează care sunt acele măsuri de protecţie ce conduc la limitarea tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor.

Rămâne la latitudinea executivului să stabilească aceste măsuri, gradual, acestea putând fi inclusiv carantina şi izolarea la domiciliu.

În concluzie, prevederile art. 5 alin. (2) lit. d) din lege permit şi instituirea altor măsuri, cum ar fi certificatul verde, a cărui motivare se regăseşte în cuprinsul actului administrativ contestat.

- În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei

Recurentul-reclamant se arată în dezacord cu opinia instanţei de fond, conform căruia măsura introducerii certificatului digital UE şi pentru utilizarea pe teritoriul naţional este adecvată, necesară şi proporţională, având în vedere că nu există niciun studiu sau analiză care să releve impactul măsurii din punct de vedere social, economic, medical, etc.

Dezvoltând motivul de nelegalitate, recurentul-reclamant se arată, în realitate, nemulţumit de faptul că nu cunoaşte dacă vaccinurile oferă protecţie, iar multe efecte adverse ale acestora nu sunt cunoscute.

Înalta Curte reţine că, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu s-a arătat norma de drept material încălcată de către prima instanţă, expunerea vizând numai punctul de vedere al părţii, fără să se arate dacă dispoziţiile legale incidente obligă, în vederea adoptării actului administrativ, la existenţa unor studii/analize, în afara celor prevăzute de lege, ce implică analiza factorilor de risc.

- Aplicarea măsurii în mod discriminatoriu

Recurentul-reclamant susţine încălcarea de către prima instanţă a disp. art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 137/2000 cu privire la prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Pentru a fi îndeplinite criteriile de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000, tratamentul aplicat trebuie să fie diferit de cel care a fost sau ar fi aplicabil unei persoane dintr-un grup relevant în circumstanţe similare sau comparabile.

În speţă, există situaţii diferite, adică persoane care sunt în situaţii deosebite, raportat la pericol, prin urmare, se justifică aplicarea unor măsuri distincte.

În concluzie, persoanele care pot obţine certificatul digital nu sunt în situaţii comparabile cu acele persoane care nu pot obţine acest certificat, de unde rezultă că măsura nu este discriminatorie.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor Regulamentului UE nr. 2021/953 şi nr. 2021/954, prin eliminarea testării drept criteriu de distincţie, urmează să fie respinsă critica formulată, actele administrative atacate nefiind emise în temeiul acestor acte europene, nu reprezintă transpunerea în plan naţional a prevederilor celor două regulamente, iar recurentul-reclamant nu a invocat dreptul sau interesul legitim privat vătămat din această perspectivă.

- În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a ministrului afacerilor interne

Recurentul-reclamant susţine, astfel cum a arătat şi în faţa primei instanţe, că ministrul afacerilor interne nu a fost chemat în calitatea de autoritate publică, ci în temeiul disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, în calitate de iniţiator al propunerii de prelungire a stării de alertă.

Înalta Curte reaminteşte faptul că, în procesele de contencios administrativ, are calitatea de pârât, în temeiul disp. art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui anulare se cere, iar cererea formulată şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborare, emiterea, adoptarea sau încheierea actului se face în conformitate cu disp. art. 16 din acelaşi act normativ.

Prin urmare, critica referitoare la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului afacerilor interne este nefondată.

În privinţa incidenţei Deciziei CCR nr. 50/2022, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 şi pentru modificarea art. 7 lit. a) din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a invocat critici referitoare la purtarea măştii în locurile publice deschise, regimul de telemuncă sau suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi nici vătămarea produsă ca urmare a impunerii acestor măsuri.

3.2. Referitor la recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne

Critica ce priveşte greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile este nefondată, Înalta Curte reţinând că Decizia CCR nr. 392/2021 este aplicabilă în cauză.

Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin prevederi legale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie.

Recurentul-pârât consideră că remediul juridic este ca însuşi legiuitorul să reglementeze pentru viitor o procedură care să garanteze un drept efectiv de acces la justiţie şi nu înlăturarea aplicabilităţii prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în speţa de faţă, astfel cum în mod greşit a procedat prima instanţă.

Înalta Curte va respinge critica ca nefondată, deoarece deciziile Curţii Constituţionale au aplicabilitate imediată în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecat, fiind obligatorii.

Referitor la critica respingerii excepţiei lipsei de interes în susţinerea cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea H.G. nr. 1183/2021, ca urmare a ieşiri din vigoare a acesteia, Înalta Curte o va respinge deoarece legalitatea actului administrativ se analizează pentru perioada cât acesta a fost în vigoare, a produs efecte juridice şi a condus la vătămarea drepturilor/intereselor legitime private ale reclamantului, iar acesta a solicitat şi plata unor despăgubiri, care pot fi acordate, indiferent dacă actul mai este în vigoare sau a fost abrogat/ajuns la termen.

În ceea ce priveşte neinvocarea de către reclamant a interesului său propriu, particular, vătămat, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs au analizat fiecare susţinere a reclamantului din acest punct de vedere, iar hotărârile judecătoreşti s-au pronunţat în consecinţă.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbrării recursului principal şi recursului incident.

Respinge excepţiile nulităţii şi lipsei de interes a recursului incident.

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 5 din 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.